Nelu Tătaru

Tătaru, în cărți pentru Ministerul Sănătății

143
Deputatul PNL, Florin Roman, crede că portofoliul de la Sănătate trebuie să revină partidului din care face parte, iar varianta de ministru pe care o vede aceasta este nimeni altul decât Nelu Tătaru, cel care a mai ocupat această funcție până nu demult.

BUCUREȘTI, 15 apr – Sputnik. Nelu Tătaru ar putea reveni la Ministerul Sănătății, după demiterea lui Vlad Voiculescu.

Aceasta este ipoteza înaintată de unul dintre cei mai vocali liberali, deputatul Florin Roman, care este de părere că o cale de mijloc pentru aplanarea scandalului din sistemul de sănătate ar fi ca ministerul de resort să revină la PNL.

”Eu nu am ascuns niciodată că sunt un susținător al fostului ministru Nelu Tătaru, care a gestionat extraordinar de bine, având în vedere condițiile dificile de anul trecut, când nu aveam materiale, nu aveam echipamente, nu aveam mai nimic, toată populația era panicată. Eu cred că nu avem timp de experimente”, spune Florin Roman, potrivit antena3.ro.

La rândul său, Nelu Tătaru spune că ar fi dispus să preia din nou funcția de ministru al Sănătății, dacă Partidul Național Liberal ar decide acest lucru, însă a subliniat că, în cadrul coaliției, portofoliul este al USR.

Tătaru a susținut că suntem într-o criză sanitară, într-un moment în care Ministerul Sănătăţii are nevoie de un profesionist, are nevoie de un om care să înţeleagă sistemul, are nevoie de un om care să înţeleagă corpul medical, să înţeleagă pacientul şi să înţeleagă şi situaţia prin care trece populaţia generală în aceste zile.

”Suntem într-un val trei destul de agresiv, în care oboseala îşi spune cuvântul peste tot, atât în populaţia generală, cât şi în corpul medical, şi ar trebui în acest moment o reactivare, dacă vreţi să-i spunem aşa, a tot ce înseamnă sistem medical, care e obosit după un an de zile”, a explicat Nelu Tătaru.

143
Tagurile:
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru
Tematic
Tătaru anunță vremuri grele după alegeri
Tătaru, atac la părinți și bunici: ”Stăteau pe gardul școlii” - ar urma valul patru COVID
Ultima oră: Tătaru, anunț despre vaccinarea anti COVID!
Klaus Iohannis

Iohannis le-a promis iarăși românilor bani de la UE

87
În declarația dinaintea Summit-ului social al liderilor UE de la Porto, președintele Klaus Iohannis le-a promis iarăși românilor că problemele sociale ale țării vor fi rezolvate cu banii europeni.

BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj înaintea Summit-ului social de la Porto, ocazie de a le promite din nou românilor banii europeni care vor rezolva problemele țării, inclusiv cele sociale, în ciuda evidențelor că o bună parte din acești bani pentru România au început să fie deja tăiați de Comisia Europeană.

Important de semnalat că Iohannis a făcut referire la egalitatea de gen ca una din problemele sociale care trebuie rezolvate, o încercare de a strecura pe agenda discuțiilor teme progresiste care nu au legătură cu sărăcia și cu criza economică.

Ungaria și Polonia se opun, de altfel, ca declarația finală de la Summit să conțină referiri la probleme de gen și egalitate de sexe, sesizând viclenia UE de a parazita agenda publică europeană despre sărăcie cu teme care țin de repertoriul ideologic progresist, băgat cu forța pe gâtul europenilor.

Un Summit degeaba?

Liderii UE discută începând de astăzi, la Porto, despre soluții în lupta împotriva sărăciei și pentru promovarea egalității în Europa, în cadrul reuniunii informale a Consiliului European.

24 dintre liderii UE, inclusiv președintele român Klaus Iohannis, sunt prezenți fizic la summit-ul din Porto, în timp ce cancelarul german Angela Merkel și premierii Maltei și Olandei vor participa prin videoconferință.

Gazda, premierul portughez Antonio Costa, a declarat că pandemia de coronavirus „a scos în evidență costul condițiilor precare de muncă și al inegalităților de gen, dar și nevoia de a reglementa noile forme de muncă - telemunca și platformele digitale”.

După această parte va urma un summit UE extins, la care liderii se vor aduna pentru a discuta la cină cele mai noi evoluții în lupta împotriva pandemiei, inclusiv propunerea Statelor Unite de a suspenda brevetele pentru vaccinurile anti-COVID, pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare.

Discuțiile pe teme sociale vor avea loc mâine, înaintea summit-ului cu premierul Indiei, Narendra Modi, la care vor lua parte și liderii europeni absenți, Angela Merkel, Mark Rutte și Robert Abela.

Discuțiile pe teme economice se vor axa pe o propunere fără caracter obligatoriu a UE, care vrea să aducă țările membre la o rată de angajare de 78% până în 2030, să instruiască cel puțin 60% dintre adulți în fiecare an și să reducă numărul persoanelor în risc de sărăcie cu 15 milioane. 

Partidele de stânga au organizat însă un contra-summit și plănuiesc să demonstreze mâine pe străzile din Porto, nemulțumite că summit-ul oficialilor UE reprezintă doar o pierdere de vreme, fără măsuri serioase împotriva sărăciei.

Olivier De Schutter, raportor special ONU pentru drepturile omului, a dezvăluit tabloul sumbru al UE: 700.000 de oameni dorm pe străzi și peste 20 de milioane de muncitori trăiesc în sărăcie, din cauza condițiilor precare de muncă oferite de platformele digitale pentru livrare de mâncare sau taxi.

Cele 27 de state UE sunt profund divizate în problemele sociale. Țările din sud - Franța, Italia, Spania, Portugalia - militează pentru protecția celor vulnerabili economic.

Țările bogate din nord, atașate de modelele lor de succes, și țările estice, care se tem că-și vor pierde competitivitatea, refuză să meargă pe această cale.

87
Tagurile:
Bani, Klaus Iohannis
Tematic
În plină criză economică și pandemică, Iohannis pregătește ”Summitul ISTERIEI”
Sondaj sub egida Academiei: NATO, SUA, UE și Iohannis primesc… palme de la români!
România pierde miliarde de EURO de la UE - Grapini îi acuză pe Iohannis și Cîțu

Загрузка...
Diana Șoșoacă

Un celebru analist pune PARIU: ”Șoșoacă e înaintea TUTUROR dacă e măsurată în sondaje!”

564
Faptul că Diana Șoșoacă este evitată de sondaje a ridicat multe semne de întrebare – iar un celebru analist și consilier politic face o prinsoare în privința Dianei Șoșoacă.

Diana Șoșoacă
© Inquam Photos / GEORGE CALIN
BUCUREȘTI, 7 mai – Sputnik. Mai mulți observatori ai politicii au remarcat că, în mod straniu, cel mai mediatizat politician al momentului, Diana Șoșoacă, este ”ocolită” de sondajele din 2021.

Asta vede și unul dintre cei mai cunoscuți controversați analiști și consilieri politici, fostul deputat Cozmin Gușă.

”Cea care ar avea scorul cel mai mare nu este măsurată, Diana Șoșoacă”, a spus Cozmin Gușă, la DCNews TV

Cozmin Gușă spune că nu este un admirator al Dianei Șoșoacă, dar are curajul să lanseze un pariu: ”senatoarea fenomen” ar fi pe primul loc în preferințele publicului!

”Eu pun pariu, nu e un pariu fericit pe care îl pun - și repet că nu apreciez calitatea politică a Dianei Șoșoacă în niciunul fel - dar pun pariu că dintre toți din sondaje, Orban, Ciolacu, George de la AUR, mereu uit cum îl cheamă, cei doi frați pătați de la USR PLUS, Barna cu Cioloș, cred că ea era înaintea tuturor, dacă era măsurată”, a spus Cozmin Gușă.

Deci, în opinia experimentatului Cozmin Gușă, atâția ”bărbați politici” sunt învinși de o femeie?...

Întrebarea vine firesc: acceptă provocarea vreo companie de sondare a opiniei publice – sau cineva se teme de Diana Șoșoacă – ca de ”Lupul cel mare și rău” al politicii românești?

564
Tagurile:
Diana Șoșoacă
Tematic
Represalii contra Dianei Șoșoacă – decizie de ultimă oră!
Diana Șoșoacă, acțiune cheie în Parlament! Pune pe jar conducerea Sistemului!
Diana Șoșoacă a avut dreptate – dar recunoaște cineva?

Загрузка...
Vaccinul Johnson & Johnson

În SUA vor fi distruse 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson

0
(reînnoit 18:27 07.05.2021)
La întreprinderile din Baltimore au fost confundate ingridientele a două vaccinuri diferite împotriva COVID-19, fiind compromise milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson.

CHIȘINĂU, 7 mai – Sputnik. SUA ar putea retrage peste 70 de milioane de doze ale vaccinului companiei Johnson & Johnson din cauza riscului de poluare, informează RIA Novosti, cu referință la New York Times.

La o întreprindere din Baltimore, în timpul procesului de producție a vaccinului au fost greșite ingredientele pentru două vaccinuri împotriva COVID-19, iar în consecință au fost compromise peste 15 milioane de doze ale preparatului Johnson & Johnson.

Potrivit unei surse guvernamentale, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente este îngrijorată în privința compromiterii altor loturi ale preparatului, care au fost produse odată cu dozele greșite. Acum autoritatea americană examinează chestiunea distrugerii a peste 70 de milioane de doze ale vaccinului Johnson & Johnson, produse la această fabrică.

Potrivit publicației, numărul total al dozelor “suspecte” ale vaccinului Johnson & Johnson, ajunse în UE, Canada, Africa de Sud, constituie de la șase la nouă milioane.

Mai devreme, autoritățile de reglementare a medicamentelor din SUA, FDA și CDC au eliminat restricțiile pentru utilizarea preparatului împotriva COVID-19 Johnson & Johnson. Cele două instituții consideră că vaccinul trebuie să fie utilizat în continuare, fiind convinse că acesta este sigur și eficient.

0
Tagurile:
Johnson & Johnson, SUA, vaccin
Tematic
Valery Kuzmin, despre deosebirile dintre Sputnik V și alte vaccinuri – cifre concrete
Maia Sandu s-a vaccinat LIVE împotriva COVID-19 - video
Maia Sandu s-a vaccinat… cu un mesaj politic
Maratonul vaccinării: Guvernul nu mai știe cum să convingă românii

Загрузка...