Florin Cîțu, prim-ministrul României

E oficial: români, strângeți cureaua! Ce pregătește Guvernul Cîțu

488
(reînnoit 11:10 16.02.2021)
Un proiect de Ordonanță de Urgență al Ministerului Finanțelor prevede că punctul de pensie va rămâne în acest an la valoarea de 1442 de lei. De asemenea, o serie de sporuri vor fi tăiate.

BUCUREȘTI, 16 feb – Sputnik. Anul 2021 se anunță unul în care românii vor strânge cureaua.

Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență al Ministerului Finanțelor, în 2021, punctul de pensie va rămâne la valoarea de 1442 de lei, așa cum a fost el majorat în luna septembrie a anului 2020.

Bugetarii nu vor mai primi vouchere de vacanță. Se va face, astfel, o economie de 0.15% din Produsul Intern Brut.

Majorarea pensiilor se amână pentru 2023 – economie de 0,8% din Produsul Intern Brut.

Este vorba despre modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023.

Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.

Din anul 2022, valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, scrie stiripesurse.ro.

Sporul COVID la Prefecturi urmează să fie eliminat – economie de 23,8 milioane de lei.

Se va abroga art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Măsura în cauză a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.

Fără gratuități pentru studenți

Studenții nu vor avea gratuitate la transport, ci doar o reducere de 50%.

Se propune și modificarea art. 205 alin. (2) din 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să beneficieze, pe parcursul anului canedaristic, de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval, și abrogarea prevederilor art. 205 alin. (2^1) prin care se reglementa ca studenții să beneficieze, în tot cursul anului calendaristic, de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

Nici angajații CFR nu se vor bucura de majorări salariale. Astfel, se propune prorogarea până la 1 aprilie 2022 a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar.

Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, schimbările în ceea ce privește pensiile determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 8,922 miliarde lei, respectiv 0,8% din PIB.

Prin neacordarea voucherelor de vacanță în acest an se reduce deficitul bugetar cu 1,653 miliarde de lei, respectiv 0,15% din PIB.

De asemenea, prin eliminarea sporului de 30% pentru personalul instituţiilor prefectului se determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 23,8 milioane lei.

488
Tagurile:
Florin Cîţu
Tematic
Specialiști de top acuză Bugetul și pe premierul Cîțu de fals și minciună!
Acuzații grave de la Bruxelles la adresa Guvernului Cîțu
Se va împrumuta România de la FMI? Cîțu, răspuns ferm
George Simion, AUR

AUR cere libertate religioasă pentru credincioși cu ocazia Sărbătorilor Pascale

98
(reînnoit 17:34 05.03.2021)
Partidul AUR a solicitat Guvernului şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă libertate de manifestare pentru credincioși în perioada Sărbătorii Învierii.

BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Alianţa pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU "corectarea hotărârilor ce impun restricţii de deplasare", în perspectiva zilei de 4 aprilie, când este Paştele catolic şi a zilei de 2 mai - Paştele ortodox.

"În aceste sfinţite nopţi, creştinii îşi doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricţiile de deplasare între orele 23.00 – 5.00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 şi prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut", arată partidul AUR într-un comunicat.

Cu această ocazie, AUR a subliniat poziţia sa de respingere a măsurilor luate de Guvern, ”sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi la indicaţiile OMS” pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, ”măsuri fără temei ştiinţific, arbitrare, disproporţionate şi cu consecinţe dezastruoase", se mai arată în comunicat.

AUR promite că va lupta pe toate căile, în Parlament şi în afara lui, ”ca aberaţia de anul trecut să nu se mai întâmple”.

”Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, una a bucuriei şi nădejdii, a credinţei depline în Iisus Hristos, a învierii Lui şi a noastre. Cu toate riscurile în faţa întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da şi celor rătăciţi, care ne ţin departe de Biserică şi ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul şi să le îndrume fapta", a transmis senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, în același comunicat.
98
Tagurile:
Biserică, AUR

Загрузка...
Stelian Ion

Ministrul Justiției se apără în dosarul 10 august

117
(reînnoit 12:42 05.03.2021)
Ministrul Justiției Stelian Ion a cerut astăzi răbdare în cazul 10 august până apare motivarea instanței și a refuzat să dea răspunsuri clare la întrebările presei.

BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a dat curs astăzi solicitării președintelui Klaus Iohannis de a explica public cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul 10 august să fie clasat.

Astfel, ministrul Justiției a cerut în conferința de presă de astăzi răbdare până la apariția motivării, arătând că o parte din dosar a fost disjunsă şi îşi va urma cursul și că, teoretic, orice este posibil.

Totuși, ministrul Justiției a precizat că i se pare prematur să se vorbească despre sesizarea CEDO în acest caz, el spunând că își dorește să se facă lumină, într-un fel sau altul, în România.

"Dacă e vreo aşteptare din partea cuiva să intervină ministrul Justiţiei, nu se poate întâmpla şi e bine că e aşa”, a mai afirmat ministrul, făcând aluzie la solicitarea lui Iohannis.

”Eu voi încerca să dau lămuriri cu privire la acest dosar, dar nu vă așteptați să facem lumină astăzi. E un dosar în curs de soluționare”, a spus Stelian Ion, care a amintit că el a fost prezent în Piața Victoriei în acele momente.

”Până nu vedem motivarea nu putem avea o imagine de ansamblu cât de cât clară din punct de vedere al anchetei. Solicitarea mea pentru toată lumea este să avem răbdare să vedem motivarea instanței. Cert e că dosarul 10 august nu se termină aici”, a promis ministrul.

”Potrivit legii, ministrul Justiției nu poate interveni. Ar fi foarte grav să se întâmple așa și ar fi foarte grav să se poată așa ceva. Dacă există vreo așteptare din partea cuiva să intervin în acest dosar, le spun clar că nu se poate întâmpla.  Altfel, am avea o reîntoarcere în vremuri pe care nu ni le amintim cu plăcere. Răspunsurile trebuie să vină exclusiv din partea sistemului judiciar”, a precizat ministrul, punându-i în gardă pe politicienii care au cerut intervenții în acest dosar.

Ministrul a promis de asemenea că va face o solicitare de control, pentru că multe dosare s-au împotmolit de-a lungul anilor, iarl în urma controlului va propune Parlamentului remedii legislative.

Dar ministrul Justiției  ținut să precizeze că președintele nu este responsabil în vreun fel, nici direct, nici indirect, de situația creată și a refuzat să comenteze acuzațiile asociațiilor de magistrați care au indicat o responsabilitate a președintelui Iohannis prin numirile pe care le-a făcut.

”Dacă voi concluziona că o anumită persoană e responsabilă pentru dosarul 10 august, o voi face în scris și o voi face către organele care au competențe, de exemplu Inspecția Judiciară”, s-a scuzat ministrul.

El i-a sfătuit pe judecători și procurorii să se simtă independenți indiferent de vacarmul din societate, să se concentreze și să nu țină cont de chestiunile externe.

117
Tagurile:
10 august 2018, Ministrul Justiţiei
Tematic
Lovitură pentru #REZIST: decizie finală despre 10 august!
Ce se va petrece pe 10 august – organizatorul spune tot - NU s-a mai auzit așa ceva!
Românii din Franţa: această măsură va fi obligatorie de pe 10 august – unde se va aplica

Загрузка...

CNSU, undă verde pentru elevii din ani terminali

0
În seara zilei de astăzi, 5 martie 2021, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre ce vizează elevii din anii terminali ai ciclurilor de învățământ. Despre ce este vorba.

BUCUREȘTI, 5 mart – Sputnik. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre potrivit căreia se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2.

El se modifică în sensul participării fizice la cursuri a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori.

În cursul zilei de astăzi, 5 martie 2021, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – anunța, referitor la dorința Ministerului Educației de a continua școala față în față, în scenariul roșu, și pentru anii terminali, că Federația este de acord cu acest punct de vedere dacă ceilalți ani de studiu rămân online. 

Dacă se dorește neapărat prezența copiilor din preșcolar și primar, atunci este obligatorie posibilitatea opțiunii familiei.

”Faptul că vorbim de o rată a incidenței mai mare de 3 la mie – teoretic, în realitate este mult mai mare – riscurile sunt crescute”, a scris Iulian Cristache pe Facebook.

Reamintim că municipiul București a intrat din nou în scenariul roșu, după ce rata de incidență COVID a urcat la 3,5, potrivit datelor făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică.

0

Загрузка...