Florin Cîțu

Specialiști de top acuză Bugetul și pe premierul Cîțu de fals și minciună!

170
Dezbaterea Bugetului de stat începe cu acuzații grave la adresa premierului și dezvăluirea unor grave probleme al legii ce intră azi în Parlament.

BUCUREȘTI, 15 feb, Sputnik. Semnalul a fost dat de la Bruxelles, de unul dintre cei mai apreciați europarlamentari, Victor Negrescu.

Într-o primă postare după vizita de lucru a premierului, Negrescu a demonstrat, punct cu punct, că ”Guvernul a zis una la Bruxelles, și ne spune alta la București”.

Ieri, Negrescu, una dintre vocile importante ale PES, arată că, în fapt, vorbim de ”cel mai mic buget al educației din ultimii 30 de ani”, și dă în vileag ”manipularea” pe care guvernanții au încercat-o.

”Au spus că bugetul pentru educație este mai mare, dar fișa bugetară arată o cifră mai mică cu 6,76% pentru învățământ față de alocare din 2020; au spus că bugetul de anul trecut era mai mare pentru că includea și cercetare, dar au uitat să spună că de fapt fișa bugetară este defalcată pe domenii, bugetul pentru învățământ fiind de fapt cel scăzut, în timp ce mulți cercetători sunt încă plătiți prin bugetul educației”, scrie Negrescu.

O altă manipulare este că  70,2% din buget merge către cheltuielile de personal, dar se spune asta ”fără să se explice că acest volum este dat și de multiplicarea numărului de demnitari și diferite angajări făcute în cursul anului trecut”

Un alt specialist este reputatul economist Adrian Câciu, care face ”câteva considerente” dure… ”dincolo de minciunile premierului”.

Profesorul de economie publică 5 constatări:

1. În proiectul de buget nu există nici un eurocent măcar din prefinanțările la Mecanismul de Redresare European sau la CFM 2014-2020. ”Așa că, eventual în cel mai optimist caz acestea ar putea fi prinse la rectificare”, scrie Câciu.

2. Începând din anul 2021, cotizația României la Uniunea Europeană crește la 1,4% din PIB - de la 1,2%! ”Asta înseamnă ”un plus de 2,2 miliarde lei pentru anul 2021”.

Ori, atrage atenția Câciu, pentru ca această cotizație să intre în vigoare, trebuie ratificată de Parlamentul României – iar ”pentru ca acest lucru să se întâmple, Guvernul României trebuie să aprobe și să transmită proiectul de lege respectiv Parlamentului României”.

Dar, atenție: premierul ”a mințit ieri în conferința de presă când a spus că a transmis Parlamentului acest proiect, deoarece în ultima ședință de guvern, așa cum rezultă din comunicatul oficial al Guvernului României, acest proiect nu a fost adoptat”, scrie Adrian Câciu.

Iar punctul următor se referă exact la această diferență semnificativă!

3. Proiectul de buget ”nu conține suma reprezentând contravaloarea a 1,4% din PIB ce va reprezenta contribuția României la UE ci suma reprezentând contravaloarea a 1,2% din PIB aferentă cadrului financiar anterior” – deci implicit deficitul va crește cu diferența respectivă.

4. Lipsa licitației 5G și lipsa absorbției pe măsura 3 Granturi – ”fiind măsură pe investiții nu se trag toți banii în același an, deci Comisia nu va deconta acești bani”, atrage atenți Câciu.

Astfel, cunoscutul economist arată că, în 2021, ”mai mult de 2,5 miliarde lei nu se vor deconta cu CE - asta în termeni optimiști pentru ca suntem la jumătatea lui februarie iar măsură nu a fost lansată”.

Asta înseamnă 5 miliarde lei în minus, ”ceea ce se traduce într-o creștere a deficitului cu 0,45 pp” - deci, deficitul crește la 7,85% din PIB.

5. ”Construcția bugetelor din ultimii 10 ani (excludem anul de criză când gaura la buget a fost de 30 mld lei), ne arată o medie de 10 miliarde lei lipsă venituri la buget față de prognozele realizate prin legile bugetare” – deci încă o creștere a deficitului de 0.9 pp.

Însumat, rezultă astfel un deficit de 8,75% la final de an, demonstrează Adrian Câciu.

Și atenție, Adrian Câciu face o precizare esențială: ”nu luăm în calcul DECÂT scenarii optimiste în sensul în care evoluția pandemiei ne va permite redeschiderea economiei și redresarea aferentă”.

”Dacă vor fi costuri suplimentare la sănătate, atunci pierdem controlul”, spune Câciu, care sesizează soluția la care va apela Florin Cîțu: ”Singura variantă pentru menținerea unui deficit sub 8% în anul 2021 este reducerea drastică a cheltuielilor de personal și asistență socială”.

Cu cât anume? Cu cel puțin 10 miliarde de lei, spune economistul, concluzionând – ”să vă așteptați la tăieri masive la rectificarea bugetară din vară!”.

”Acum s-a cumpărat pacea!”, conchide Adrian Câciu – subliniind ”Acesta este adevărul care nu vi se prezintă!”.

170
Tagurile:
Florin Cîţu
Tematic
Premierul Cîțu, întâlniri oficiale cu șefii de la Bruxelles
Surpriză: PSD ia fața Guvernului Cîțu… chiar la Bruxelles!
Carmen Avram i-a pregătit o ”surpriză” lui Cîțu la Bruxelles! Exact unde îl doare!
Codrin Ștefănescu

Codrin, fulminant: ”Atâta trădare și fățărnicie ca în Noul PSD Ciolacu nu am văzut!”

16
Codrin Ștefănescu lansează un atac fulminant care vizează conducerea PSD, prin prisma faptului că, în spatele fațadei de opoziție, se fac ”trădări” și înțelegeri cu ”noii stăpâni”

BUCUREȘTI, 3 mart – Sputnik. Fără doar și poate, dacă noii lideri ai PSD au un critic radical în partidul pe care l-au ”cumințit”, atunci acela este Codrin Ștefănescu.

Rămas, practic, singura voce puternică din interiorul PSD care pleznește, fără cruțare, atitudinea controversată a liderilor actuali, Codrin a lansat un nou atac fulminant, făcând referire la TRĂDARE!

Un cuvânt care pe Codrin îl oripilează, deoarece ”Chiar și adversarii mei știu că nu am trădat niciodată!” – și, adaugă revoluționarul, ”Probabil că, în sinea lor, respectă asta!”.

”Nu l-am trădat pe Adrian Năstase când partidul i-a întors spatele! Chiar și cei care-i datorau carierele și funcțiile publice. Adică tot”, scrie Codrin. ”Nu l-am trădat pe Dragnea când partidul s-a delimitat public de el! Inclusiv cei care-i datorau carierele și funcțiile publice! Adică tot!”.

Iar această atitudine îl face să fie liniștit sufletește și să rabde atacurile împotriva sa. ”Nu am trădat și mă privesc liniștit dimineața în oglindă când mă bărbieresc! Nu-mi pasă de înjurăturile marxiștilor rezist, am rămas același om curajos de la baricada de la Inter din Decembrie 89!”.

Dar… există și o mare durere – trădarea din PSD-ul actual, pe toate planurile! ”Vă spun sincer: atâta trădare și fățărnicie ca în Noul PSD condus de Ciolacu și Stănescu, nu am văzut!”.

”Noul PSD mimează că face opoziție, dar în secret se gudură penibil la picioarele noilor stăpâni!”, acuză Codrin, care pune punctul pe ”i” – nu spune povești, ci chestiuni din interior!

„Vă spune asta cel care a fost 4 ani secretar al partidului în timpul lui Năstase, secretar general adjunct și secretar general al PSD în ultimii 9 ani!”, scrie Codrin, conchizând – ”Și eu știu și îmi asum ceea ce zic!”.

Din informațiile noastre, vor urma dezvăluiri foarte grave despre înțelegeri secrete – adevărate trădări pornite de la vârful PSD.

16
Tagurile:
Marcel Ciolacu, PSD
Tematic
Codrin se revoltă după întâlnirea cu Dragnea: ”Parcă s-a prăpădit! Nu țipă, nu există!”
Codrin, declarație fulminantă despre Diana Șoșoacă, pune pe jar liderii PSD!
Dragnea și Codrin, mesaj dur după întâlnire: ”Am învățat din TRĂDAREA apropiaților!”
Codrin, palmă pentru Diaspora: Ați urlat, ne-ați înjurat, meritați să-și bată joc de voi!

Загрузка...
Dan Chitic

Dan Chitic anunță NUCLEARA: ”Trădător infect al neamului tău, dispari urât și dureros!”

153
Cunoscutul avocat anunță că, în culisele Justiției, se pregătește marea lovitură care îl vizează pe însuși creatorul ”Statului paralel”

BUCUREȘTI, 3 mart - Spuntik. Mai mult la subiect decât ironic, avocatul Dan Chitic consideră că ”lecția” zilei de ieri se poate înscrie în paradigma ”Karma is a bitch!”.

”Sau mai românește, așa: Fie roata mare, mică / ea se’nvârte de te pică!”, scrie Dan Chitic, referindu-se, desigur, la condamnarea fiicei și a celei mai apropiate colaboratoare a lui Traian Băsescu.

O primă concluzie: ”Cert e ca in viață chiar există un principiu al acțiunii și reacțiunii: rău faci, rău găsești!”.

Și, spune avocatul, ”la fel de cert e ca mai toți plătim încă de aici, din timpul acestei vieți... oricât de mari sau de mici am fi la un moment dat!”.

”Nu, nu mă bucur! Doar constat!”, punctează avocatul, enumerând etapele strângerii lațului: ”După ce i-au condamnat fratele și arestat ginerele, acum i-au condamnat la ani grei de închisoare nu doar “colaboratoarea apropiată”, ci chiar și fiica”.

Ironic, Dan Chitic face o apropiere istorică: ”E cumva pe “modelul Brâncoveanu”. Doar că acum tehnica e aplicată pe un diavol, nu pe un sfânt”.

Acum vine bomba – Dan Chitic are informații că va fi luat și Băsescu!

”Exista și o parte “secretă” disjunsă din dosarul Udrea... se pare ca este DOSARUL BĂSESCU! Tic. Tac.”, scrie Dan Chitic, reluând cunoscutul avertisment al Elenei Udrea.

De fapt, e în logica evenimentelor – ”La sfârșit îl vor lua și pe el, pe băsferatu’ însuși! Vorba aia, îl ia “statul de drept” pe Sarkozy... credeți ca nu-l vor lua pe Băsescu?”

”Doar că până atunci va trebui să vadă cum, rând pe rând, îi vor fi luați toți apropiații!”, scrie Dan Chitic, subliniind – ”La sfârșit... va veni și rândul lui!”.

Și, subliniază Dan Chitic, ”el, Petrov, știe asta...”.

Apropo de acea ”lecție a zilei”, ea nu de se referă, de fapt, la justiția din România, scrie Dan Chitic, ”nu de ea voiam să vă vorbesc! Ba nici măcar despre Justiția Divină!”.

”Mesajul asta e adresat otrepelor din fruntea statului de azi și de mâine: oricât de sclav ești fata de stăpânii zilei și oricât de trădător infect ești cu neamul tău, în momentul în care nu mai ești util... dispari! Și dispari urât și dureros!”

Altfel spus, ”vine o vreme când nu vei mai fi util!”.

”Știu ca nu îți vine sa crezi, politrucule, dar vine și vremea ta... oricum te-ai chema!”, închei Dan Chitic, întrebând dacă… ”Se aude?”.
153
Tagurile:
statul paralel, Justitie, Dan Chitic

Загрузка...