Liviu Dragnea

Veste despre Liviu Dragnea va fi eliberat curând!

2984
De la cea mai informată sursă în cazul Liviu Dragnea, avocata fostului președinte, vine o veste mult așteptată despre eliberare

BUCUREȘTI, 12 feb – Sputnik. Cunoscuta avocată Flavia Teodosiu, apărătoarea lui Liviu Dragnea, a dat detalii despre momentul în care ar putea fi eliberat fostul președinte PSD.

În direct la România TV, Flavia Teodosiu spune că Liviu Dragnea ar putea fi eliberat condiționat din închisoare în luna mai 2021”. Deci, peste circa 3 luni!

”Pornind de la pedeapsa care i s-a aplicat de trei ani și șase luni, pornind de la textul legal care dispune asupra celei două treimi pe care trebuie să le execute, din care se scad zilele de muncă, dânsul în acest moment cu zilele de muncă ce au fost câștigate ar avea dreptul, probabil, undeva la mijlocul lunii mai să facă această cerere”, a explicat avocata Teodosiu.

Pe de altă parte, avocata a subliniat că, prin încălcarea dreptului la muncă, lui Dragnea i se ia posibilitatea reducerii zilelor de pedeapsă pe care le mai are.

”Este acest drept încălcat pentru că se găsesc tot felul de modalități în a-l împiedica să își exercite un drept la muncă, care să îi confere dreptul la libertate, să poată cere eliberarea condiționată mai repede”, a declarat Flavia Teodosiu.

Cunoscuta avocată atrage atenția că există o sentință penală prin care ”penitenciarul era obligat să îl scoată din nou la muncă pe domnul Dragnea, având acesta un drept, nu o vocație”.

”Cu toate că această sentință datează din data de 14 ianuarie, nici până astăzi, în realitate, dânsul nu a ieșit la muncă”, spune Teodosiu, menționând că ”i s-a spus la un moment dat că nu are cum să fie reintegrat acolo de unde a și fost retras, la garaj… nu știm de ce!”.

***

De remarcat că, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul director, Floarea Alesu, condamnată tot în același dosar cu Liviu Dragnea, a fost eliberată condiționat, judecătoria Ploiești admițând cererea de liberare.

2984
Tagurile:
Închisoare, Eliberare, Liviu Dragnea
George Simion, AUR

AUR cere libertate religioasă pentru credincioși cu ocazia Sărbătorilor Pascale

188
(reînnoit 17:34 05.03.2021)
Partidul AUR a solicitat Guvernului şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă libertate de manifestare pentru credincioși în perioada Sărbătorii Învierii.

BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Alianţa pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU "corectarea hotărârilor ce impun restricţii de deplasare", în perspectiva zilei de 4 aprilie, când este Paştele catolic şi a zilei de 2 mai - Paştele ortodox.

"În aceste sfinţite nopţi, creştinii îşi doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricţiile de deplasare între orele 23.00 – 5.00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 şi prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut", arată partidul AUR într-un comunicat.

Cu această ocazie, AUR a subliniat poziţia sa de respingere a măsurilor luate de Guvern, ”sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi la indicaţiile OMS” pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, ”măsuri fără temei ştiinţific, arbitrare, disproporţionate şi cu consecinţe dezastruoase", se mai arată în comunicat.

AUR promite că va lupta pe toate căile, în Parlament şi în afara lui, ”ca aberaţia de anul trecut să nu se mai întâmple”.

”Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, una a bucuriei şi nădejdii, a credinţei depline în Iisus Hristos, a învierii Lui şi a noastre. Cu toate riscurile în faţa întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da şi celor rătăciţi, care ne ţin departe de Biserică şi ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul şi să le îndrume fapta", a transmis senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, în același comunicat.
188
Tagurile:
Biserică, AUR

Загрузка...
Stelian Ion

Ministrul Justiției se apără în dosarul 10 august

146
(reînnoit 12:42 05.03.2021)
Ministrul Justiției Stelian Ion a cerut astăzi răbdare în cazul 10 august până apare motivarea instanței și a refuzat să dea răspunsuri clare la întrebările presei.

BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a dat curs astăzi solicitării președintelui Klaus Iohannis de a explica public cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul 10 august să fie clasat.

Astfel, ministrul Justiției a cerut în conferința de presă de astăzi răbdare până la apariția motivării, arătând că o parte din dosar a fost disjunsă şi îşi va urma cursul și că, teoretic, orice este posibil.

Totuși, ministrul Justiției a precizat că i se pare prematur să se vorbească despre sesizarea CEDO în acest caz, el spunând că își dorește să se facă lumină, într-un fel sau altul, în România.

"Dacă e vreo aşteptare din partea cuiva să intervină ministrul Justiţiei, nu se poate întâmpla şi e bine că e aşa”, a mai afirmat ministrul, făcând aluzie la solicitarea lui Iohannis.

”Eu voi încerca să dau lămuriri cu privire la acest dosar, dar nu vă așteptați să facem lumină astăzi. E un dosar în curs de soluționare”, a spus Stelian Ion, care a amintit că el a fost prezent în Piața Victoriei în acele momente.

”Până nu vedem motivarea nu putem avea o imagine de ansamblu cât de cât clară din punct de vedere al anchetei. Solicitarea mea pentru toată lumea este să avem răbdare să vedem motivarea instanței. Cert e că dosarul 10 august nu se termină aici”, a promis ministrul.

”Potrivit legii, ministrul Justiției nu poate interveni. Ar fi foarte grav să se întâmple așa și ar fi foarte grav să se poată așa ceva. Dacă există vreo așteptare din partea cuiva să intervin în acest dosar, le spun clar că nu se poate întâmpla.  Altfel, am avea o reîntoarcere în vremuri pe care nu ni le amintim cu plăcere. Răspunsurile trebuie să vină exclusiv din partea sistemului judiciar”, a precizat ministrul, punându-i în gardă pe politicienii care au cerut intervenții în acest dosar.

Ministrul a promis de asemenea că va face o solicitare de control, pentru că multe dosare s-au împotmolit de-a lungul anilor, iarl în urma controlului va propune Parlamentului remedii legislative.

Dar ministrul Justiției  ținut să precizeze că președintele nu este responsabil în vreun fel, nici direct, nici indirect, de situația creată și a refuzat să comenteze acuzațiile asociațiilor de magistrați care au indicat o responsabilitate a președintelui Iohannis prin numirile pe care le-a făcut.

”Dacă voi concluziona că o anumită persoană e responsabilă pentru dosarul 10 august, o voi face în scris și o voi face către organele care au competențe, de exemplu Inspecția Judiciară”, s-a scuzat ministrul.

El i-a sfătuit pe judecători și procurorii să se simtă independenți indiferent de vacarmul din societate, să se concentreze și să nu țină cont de chestiunile externe.

146
Tagurile:
10 august 2018, Ministrul Justiţiei
Tematic
Lovitură pentru #REZIST: decizie finală despre 10 august!
Ce se va petrece pe 10 august – organizatorul spune tot - NU s-a mai auzit așa ceva!
Românii din Franţa: această măsură va fi obligatorie de pe 10 august – unde se va aplica

Загрузка...

Prototipul navei SpaceX Mars a explodat după prima aterizare cu succes

0
(reînnoit 17:15 06.03.2021)
O nouă rachetă SpaceX Mars a explodat la puțin timp după ce aterizase cu bine în urma unui zbor test.

Un nou prototip al rachetei SpaceX Mars a explodat pe platforma de lansare, la puțin timp după ce racheta reușise să aterizeze la punct fix pe verticală în urma unui zbor test. Explozia s-a produs la doar câteva minute după ce misiunea fusese declarată un succes. Aceasta este a treia explozie a unei rachete pe care Elon Musk, proprietarul SpaceX, a conceput-o pentru a transporta un echipaj uman pe planeta Marte.

Racheta a efectuat un zbor test fără probleme până la o înălțime de 10 kilometri deasupra Texasului. Racheta a coborât apoi pe orizontală și reușit în final să aterizeze pe verticală la punct fix, pe platforma de lansare.

Totul părea în regulă, ceea ce l-a făcut pe comentatorul programului SpaceX să declare: „A treia oară e cu noroc, așa cum se spune”.

La puțin timp, însă, totul a sărit în aer. Forța exploziei a propulsat prototipul SpaceX la câțiva metri înălțime. Racheta a făcut o tumbă în aer și a căzut pe sol într-o mare de flăcări.

0
Tagurile:
SpaceX

Загрузка...