Raluca Turcan

Alocații de stat 2021: Turcan, anunț despre majorare

329
(reînnoit 09:05 28.01.2021)
Ministrul Muncii și Protecției Sociale a vorbit despre un subiect extrem de important pentru toți copiii din România și anume despre majorarea alocațiilor de stat pentru minori. Demnitarul a explicat când se va produce majorarea.

BUCUREȘTI, 28 ian – Sputnik. Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a anunțat că alocațiile vor intra majorate cu 20% în luna februarie.

”Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%", a declarat Ministrul Muncii.

Turcan a declarat că următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august.

În luna decembrie a anului 2020, Raluca Turcan, pe atunci vicepremier în Guvernul Ludovic Orban, anunța pe pagina sa de Facebook că alocațiile pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani vor ajunge la valoarea de 214 lei pe lună.

Tot atunci, Raluca Turcan a precizat și că alocațiile pentru copiii până în doi ani și pentru copiii cu handicap, cu vârsta de maximum 18 ani, vor creşte la suma de 427 de lei pe lună.

329
Tagurile:
Raluca Turcan, Alocații
Vlad Voiculescu

Pus în încurcătură de presă, Voiculescu anunță noi restricții

237
(reînnoit 12:30 08.03.2021)
Surprins de presă, Vlad Voiculescu NU a reușit să răspundă sau a ignorat întrebări esențiale, dar a anunțat posibile noi restricții

BUCUREȘTI, 8 mart – Sputnik. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost surprins de presă la Parlament și a fost supus unui tir de întrebări.

Voiculescu a insistat că situația gravă și pot fi aplicate alte restricții. ”Vă invit să vă uitați pe cifrele care sunt publicate în fiecare zi”.

”Lucrurile încep să devină îngrijorătoare”, a spus ministrul Sănătății, ”Dacă lucrurile merg așa, în continuare, nu putem exclude alte restricții”.

Voiculescu NU a reușit să răspundă la întrebări esențiale, printre care DE CE în unele județe se fac foarte puține teste – cu alte cuvinte, de ce nu există coordonare și o metodă unică la nivel național – dar și CINE este de vină pentru creșterea numărului cazurilor COVID-19.

„Sunt de vină cetățenii sau autoritățile pentru creșterea numărului de infectări?”, a fost întrebat Voiculescu.

Vizibil încurcat, ministrul Sănătății a replicat stupid: „Nu putem da vina pe cineva… Important e să păstrăm măsurile de siguranță”.

Fără a face clarificări și a răspunde concret la ceva, ministrul Sănătății a încheita conferinșa de presă ad hoc.

***

De menționat că surse mass media transmit că este posibilă modificarea limitei orare de seară – cetățenii vor fi obligați să nu iasă pe stradă începând cu ora 22.00, în loc de 23.00, așa cum este acum.

237
Tagurile:
COVID-19, Restricții, Vlad Voiculescu
Tematic
Monica Pop se revoltă – îl face praf pe Vlad Voiculescu: ”Face o afirmaţie scelerată!”
Ultima oră: Dan Chitic, DENUNȚ Penal pe numele lui Vlad Voiculescu!
Oana Lovin îl face praf pe Vlad Voiculescu: ”Pui de securist, impostorule!”

Загрузка...
Florin Cîțu

Premierul Cîțu anunță începerea etapei 3 de vaccinare acolo unde sunt locuri libere

78
(reînnoit 11:17 08.03.2021)
Premierul Florin Cîțu a anunțat astăzi, într-o declarație făcută la Parlament, că le-a cerut colonelului Valeriu Gheorghiță și ministrului Sănătății ca în zonele cu rată mare de infectare și unde sunt locuri libere să fie permisă vaccinarea persoanelor din etapa 3ю

BUCUREȘTI, 8 mar – Sputnik. Premierul Florin Cîțu a arătat astăzi că în situațiile în care sunt locuri libere pe platforma de vaccinare, va demara deja etapa a treia din acest proces, fiind vorba în special de zonele cu număr mare de cazuri.

”Am cerut ca în zonele precum Timișoara, carantinate, și unde sunt locuri libere, să se permită vaccinarea celor din etapa 3. E o nebunie să lași locuri libere când sunt români care vor să se vaccineze. Dacă persoanele din etapa 1 și etapa 2 nu vor să se vaccineze, să lăsăm persoanele din etapa 3. Cer mai multă atenție”, a declarat premierul Cîțu.

El a declarat că a verificat situația din Timiș și a aflat că sunt 20.000 de locuri libere în platforma de vaccinare.

El a făcut aceste precizări în contextul în care termenul oficial pentru începerea vaccinării persoanelor din etapa 3 este 15 martie.

Premierul a mai spus, legat de carantinarea Timișoarei, că ”nu îmi explic cum să ajungi să ai 20.000 de locuri libere și să fii în carantină. Primarul și președintele Consiliului Județean ar trebui să comunice mai mult pe tema vaccinării. E clar că acolo nu s-au respectat regulile și nu au fost sancționați”.

El a pasat astfel responsabilitatea pentru situația de la Timișoara către administrația locală și mai ales către primarul orașului, care este de la USR, în timp ce același primar, Dominic Fritz, a criticat de mai multe ori administrația centrală liberală pentru lipsa de măsuri anti-epidemie.

78
Tagurile:
Vaccinare, Florin Cîţu
Tematic
Cîțu vrea să scoată mai mulți polițiști în stradă
Daniel Zamfir denunță o manevră scandaloasă a lui Cîțu – este chiar uluitoare decizia!
România intră în lockdown? Ce spune premierul Cîțu

Загрузка...
Raed Arafat

Raed Arafat, despre oprirea circulației după ora 22.00

0
(reînnoit 08:08 09.03.2021)
Secretarul de Stat MAI Raed Arafat a explicat care este situația privind modificarea orei de interdicție a circulației – de la 23.00, la 22.00 din cauza pandemiei.

BUCUREȘTI, 9 mar – Sputnik. Știrea zilei de ieri a fost modificarea orei de ”închidere”, de la 23.00, la 22.00. Mai multe surse mass media au transmis această informație – și, chiar dacă nu s-a confirmat încă, se știe că ”nu iese fum fără foc”.

Raed Arafat
© Inquam Photos / OCTAV GANEA

Precizări au venit de la secretarul de stat Raed Arafat, care a declarat aseară la Antena 3, care a fost întrebat dacă s-ar putea introduce declarația pe propria răspundere începând cu ora 22.00.

”Circulația pe timp de noapte este limitată acum la ora 23.00”, a spus Arafat, completând că ”o să venim cu Hotărârea de prelungire a stării de alertă, clar vor fi niște discuții dacă e necesar să se umble la alte masuri”.

Arafat nu respinge informația, dar menționează că ”în grupul științific am discutat mai multe aspecte și până nu trece prin CNSU e mai bine sa nu speculăm”, a declarat Arafat.

De asemenea, Arafat a subliniat că în condițiile prelungirii stării de alertă cu încă 30 de zile s-ar putea lua și măsuri mai dure, dar nu s-a discutat despre ”lockdown”.

”Nu avem nicio discutie pe masa pentru lockdown, nici nu se pune problema, în niciun caz lockdown”, a declarat Raed Arafat la Antena 3.

0
Tagurile:
Raed Arafat
Tematic
Ciutacu îl face zob pe ”Obraznicul de Raed Arafat” – se ajunge la proces pe bani mulți!
Diana Șoșoacă, miștoul zilei despre Arafat și ”dracii dezbrăcați” ai Clotildei
Raed Arafat, război total cu Ion Cristoiu – insulte grave!

Загрузка...