Diana Șoșoacă

Șoșoacă, reacție incendiară: ”E Ziua Unirii, lăsăm mascarada cu pandemia!” (video)

779
(reînnoit 14:53 24.01.2021)
Diana Șoșoacă a fost sufletul Horii Unirii de la Iași, senatoarea i-a susținut și chiar îndemnat pe oameni să respecte tradiția și istorie – trecând chiar și peste restricții .

BUCUREȘTI, 24 ian – Sputnik. Senator de Iași, Diana Șoșoacă, a fost prezentă la manifestările dedicate Unirii în capitala culturală a României.

Apriga politiciană a fost sufletul manifestării din centrul Iașiului. Diana Șoșoacă i-a susținut pe cei care au legat Hora Unirii, în ciuda interdicțiilor autorităților. ”Chiar eu le-am spus oamenilor”, a declarat Diana Șoșoacă.

”Să lăsăm mascarada cu pandemia - mi se pare corect ca de Ziua Unirii să facem hora”, spune Șoșoacă, completând ferm: ”Chiar eu le-am spus oamenilor! L-am anunțat și pe domnul Chirica! Așa e normal… poate românii vor fi într-o zi uniți”.

 În direct la România TV, Diana Șoșoacă a subliniat în context și ridicarea unor restricții – ”se mâine am înțeles că se redeschid teatrele, restaurantele, trebuia de mult timp”.

„În România nu a fost decretată epidemia, nici până la această dată. Pentru a decreta pandemia, trebuie întâi să ai epidemie”, a declarat, incendiar, Diana Șoșoacă.

La Iași s-a mai întâmplat un fapt ciudat – trei jandarmi au fost amendați pentru că… nu purtau mască! Informația vine tot de la Diana Șoșoacă, senatoarea spunând că e ”oamenii au sunat la 112 și i-au reclamat!”.

La Iași, cu prilejul sărbătoririi a 162 de ani de la Unirea Principatelor, s-a legat o Horă a Unirii, ceea ce a dus la acuzația că lumea nu ar fi respectat distanțarea.

Diana Șoșoacă a postat și o filmare a evenimentului de la Iași.

 

779
Tagurile:
Diana Șoșoacă
Tematic
Diana Șoșoacă, de neoprit: acțiune penală fulminantă!
Șoșoacă s-a ținut de cuvânt – dar apare prima fractură în AUR?
Diana Șoșoacă, declarație fulminantă – lecție de curaj și adevăr în fața SUA!
Proteste la București contra legii privind vaccinarea obligatorie

Protestul contra Legii vaccinării obligatorii îl obligă pe Ciolacu reacționeze!

114
Românii au ieșit în stradă în număr mare împotriva unei legi care ar putea impune vaccinarea obligatorie. Ciolacu poartă o mare parte din responsabilitatea acestei controversate legi – deci trebuie să explice poziția actuală a PSD.

BUCUREȘTI, 7 mar – Sputnik. Surprinzător, dar românii s-au mobilizat pentru manifestația de azi, din fața Parlamentului. Mii de români, din toate zonele țării, au venit pentru a participa la protest.

Organizat la inițiativa organizațiilor Alianța Părinților, Asociația Pro Consumatori, Medici pentru Consimțământ Informat, Neam Unit și Pro Decizii Informate, protestul a vizat Legea privind vaccinarea persoanelor în România – aflată la Camera Deputaților, decizională, și care conține prevederea obligativității vaccinării.

Proiectul PLx 399/2017 este însă o lovitură pentru Marcel Ciolacu, sub a cărui conducere a fost inițiat proiectul în cauză.

Concret, proiectul este semnat de premierul Mihai Tudose, dar vicepremierul fără portofoliu de atunci, care se ocupa de legătura între ministere, s-a ocupat direct de inițiativa în cauză.

De altfel, anul trecut, în aprilie, Marcel Ciolacu spunea clar, într-o declarație acordată DC News

”În acest moment este pe ordinea de zi legea vaccinării obligatorie. Este susținută de către mine și de marea majoritate din partid. Ea va trece prin Parlament cât de curând, este printre primele puncte pe ordinea de zi”.

Iată câteva din prevederile din proiectul de lege:

Art.6.- ( 1) Vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în CNV (Calendarul Naţional de Vaccinare, n.n.), aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii ori unor grupuri de populaţie este obligatorie.

(2) Situaţiile epidemiologice speciale şi grupurile de populaţie ce urmează să fie supuse vaccinărilor obligatorii în aceste situaţii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea GTCA V (Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare)  şi/sau la recomandarea OMS. 

Art.13.- Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele :

a) vaccinările stabilite prin Calendarul Naţional de Vaccinare pentru copii, potrivit prevederilor art.6;

b) vaccinările impuse de situaţii epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenţie, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite.

Menționez că Proiectul de lege este complex, el poate fi studiat aici (forma votată de Senat, prima cameră sesizată), dar cert este că PSD trebuia să își precizeze din nou, în situația actuală.

Altfel, faptul că această controversată Lege a vaccinării este produsul PSD, chiar a actualei conduceri Ciolacu – Tudose, va fi o lovitură grea pentru popularitatea social democraților.

În acest sens, în loc de concluzie închei cu o reflecție a Monicăi Krueger, cunoscuta internaută româncă din Germania:

”Încă mai aveți speranțe de la #PSD?”, a scris Krueger comentând, prin prisma mitingului de azi, declarația lui Ciolacu de anul trecut.
114
Tagurile:
București, protest, vaccin
Tematic
Japonia: al doilea caz de anafilaxie după vaccinarea cu Pfizer
Rusia și OMS au discutat despre utilizarea vaccinului rusesc Sputnik V
Protest împotriva legii vaccinării obligatorii la București - VIDEO
O altă țară europeană a aprobat vaccinul rusesc Sputnik V

Загрузка...
George Simion, AUR

AUR cere libertate religioasă pentru credincioși cu ocazia Sărbătorilor Pascale

207
(reînnoit 17:34 05.03.2021)
Partidul AUR a solicitat Guvernului şi Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă libertate de manifestare pentru credincioși în perioada Sărbătorii Învierii.

BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Alianţa pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU "corectarea hotărârilor ce impun restricţii de deplasare", în perspectiva zilei de 4 aprilie, când este Paştele catolic şi a zilei de 2 mai - Paştele ortodox.

"În aceste sfinţite nopţi, creştinii îşi doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricţiile de deplasare între orele 23.00 – 5.00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 şi prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut", arată partidul AUR într-un comunicat.

Cu această ocazie, AUR a subliniat poziţia sa de respingere a măsurilor luate de Guvern, ”sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi la indicaţiile OMS” pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, ”măsuri fără temei ştiinţific, arbitrare, disproporţionate şi cu consecinţe dezastruoase", se mai arată în comunicat.

AUR promite că va lupta pe toate căile, în Parlament şi în afara lui, ”ca aberaţia de anul trecut să nu se mai întâmple”.

”Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, una a bucuriei şi nădejdii, a credinţei depline în Iisus Hristos, a învierii Lui şi a noastre. Cu toate riscurile în faţa întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da şi celor rătăciţi, care ne ţin departe de Biserică şi ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul şi să le îndrume fapta", a transmis senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, în același comunicat.
207
Tagurile:
Biserică, AUR

Загрузка...
Proteste la București contra legii privind vaccinarea obligatorie

Radu Tudor, făcut praf! A numit protestul “cretinism și golănie”

0
Propagandistul NATO a comentat cu cuvinte grosolane și a insultat protestul de azi contra vaccinării obligatorii – reacția românilor este clară!

BUCUREȘTI, 7 mar – Sputnik. Cunoscut pentru implicarea sa în panicarea populației în privința pandemiei, cel mai important propagandist NATO, realizatorul TV Radu Tudor a comentat în cuvinte dure, grosolane, insultătoare, protestul dea azi, din fața Parlamentului, contra adoptării Legii vaccinării obligatorii.

Reamintim că Radu Tudor a promovat teorii panicarde ale conspirației conform cărora virusul ar fi o ”armă biologică” sau că ar fi o combinație a unor boli cumplite, de tipul SIDA sau Ebola.

De asemenea, același cunoscut propagandist NATO a denigrat vaccinurile produse de Rusia și China, actualmente apreciate și folosite în tot mai multe state europene.

Iată ce a scris Radu Tudor pe Facebook:  

”Cretinism manifest in forma continuata si agravanta. O golanie politica, organizata, nespontana, pentru beneficii politice in urma suferintei generate de pandemie”.

Culmea manipulării, jurnalistul ignoră că NU este o manifestare contra vaccinării – ci contra unei legi care ar impune obligativitatea – ”Nu împotriva vaccinării, dar pentru libertatea de a decide”, așa cum corect se titrează în articolul la care Radu Tudor face referire!

Imediat, postarea sa a fost ținta a sute de comentarii furioase, românii făcându-l praf pe propagandistul NATO. Reproducem aici doar câteva dintre ele, fără nicio corectură:

Florian Somodi: ”Oamenii au dreptul la protest nu trebuie sa ceara voie lui radu tudor”

Valeriu Chilian: ”Ce-ati pățit domnule Tudor? Nu mai avem dreptul de a ne exprima liber opiniile? Nu avem dreptul de a alege ce facem cu corpul și viața noastră? S-a terminat democrația ?”

Iulia Sacher: ”Băi, cap de nucă! ( Nu te mai "domnesc"...prea jos ai coborât!) Ai citit titlul articolul? Că doar este scris de instituția unde prestezi... "Nu împotriva vaccinării, dar pentru libertatea de a decide"!”

Fratila Romulus Horatius: ”R.T...., conform vocabularului pe care îl folosești, mai mare cretin ca tine nu există... !!!”

Gabriel Boltinescu: ”Trebuie sa recunoaștem faptul ca manifestările nu sunt cretinisme, trebuie respectata opinia fiecărui cetățean ! Acest tip de demonstrații sunt in toată Europa, nu trebuie sa punem o ștampila de partid pe fruntea manifestanților !

Mesoane Ileana: ”Îmi ezte rusine ca te cunosc...am sa te șterg din lista mea...nu ma așteptăm sa jignesti în așa hal români esiti in strada...rusine”

 Mihaela Mladiu: ”Rolul domniei tale,este să expui situația exactă a manifestării în curs de desfășurare, nu să emiti păreri și nici să jignesti pe cei care au opinii diferite de ale domniei tale !”

Trautman Ene: „Bravo lor ! In toata Europa se demonstreaza anti restricții bolnave ! s-a saturat lumea de minciuni .Keep going !”

Mihaela Boariu: ”Felicitări celor care au ieșit sa protesteze !!! Democratia înseamnă libertatea individului de a alege ce crede el ca este mai bine pentru el !!!”

Elena Dumitrache: ”Vox populi, Vox Dei..dle Radu Tudor go to USA..în patria dtale!”

Chirita Iulian: ”Mai bufonul curții,asta e democratia...oamenii mai au si alte optiuni! Dacă ești ziarist te duci si vezi care le sunt dorințele ,si este una reală.. mai documentează te nu o lua la grămadă cu cretinismul..!”

Octavian Mihai: ”Daca o persoană are o opinie diferită de a mea nu e dușmanul meu ci o persoana cu care pot colabora în alte domenii , deci cretini sau nu au dreptul de a protesta iar eu ii susțin, cit despre dumneavoastră domnule Tudor, cândva va admiram , acum însă ...”

Lucia Gabriela Tulea: ”Asa numesti ,umilinta poporului si bataia de joc al unor impostori precum presedintele si guvernul ,care incalca constitutia si degradeaza orice forma de libertate de decizie ,asta numesti CRETINISM SI GOLANIE POLITICA ??? Ti-ai pierdut orice demnitate ,de samanta de impartialitate si ai ajuns un jurnalist "jalnic"”.

Ana Chivu: ”În toată țara ar trebui să manifestăm contra măștii și celorlalte măsuri aberante!”

Dulan Ion: ”RESPECTA opiniile si parerile altora domnule TUDOR !!!! NU CUMVA ACESTI OAMENI SI-AU FORMAT O OPINIE / PARERE ASCULTIND ,, FORMATORII DE OPINIE "" PRINTRE CARE VA NUMARATI SI VOI , PRESA !!!”

Paraschiva Alexescu: ”Radu Tudor invită-l pe Băsescu la o înghețată ca să îți meargă bine„.

Tony Vasile: „Mai dezinformatorule nu sunt pentru ce spui .....hotii aia de secu de la realitatea mint si mai mult ca tine .....televiziuni si ziaristi cumparati si mancatori de k...t...”

Cristian QG Provident: ”Nimic nu mai este al nostru . Vin companii străine ,care î-și umple sacii cu bani ,lasă neterminate obiective de o importanță vitală pentru noi . Plătim ca proștii firme străine cu sume colosale și statul omoară afacerile românilor”

Ciuvat Gabriela: ”Felicitări Radu Tudor !Sa numești cretinism un drept constituțional..mai jos de atat , ai atins fundul ”.

Adrian Munteanu: ”Felicitări Radu Tudor! Nu e deloc ușor să fii cea mai mare spurcăciune din presa românească, e concurență mare ...! Păcat însă că n-ai nicio șansă să fii și cel mai deștept ticălos, nu te duce capu'...”

Potlog Anisoara: „Felicitari celor care au putut sa ies Doamne ajuta”

Razvan-Dan Bogzianu: ”Sunt fan al vaccinarii, dar totusi libertatea de a manifesta (pentru orice) ne-am castigat-o in decembrie 89. Fiecare are acest drept”.

Bogdana Păun: ”Păcat că se aplică dubla măsură pentru aceeași faptă. Păcat că se folosesc cuvinte jignitoare. Păcat că ne-am pierdut echilibrul și orice urmă de umanitate”.

Relu Prisacariu: ”Felicitări tuturor celor care sunt la aceasta demonstratie imptriva mascaradei numita covid”.

Mircea Mircea: ”Și toate astea pt ca hoții preferati de dvs., dl Radu Tudor, aflați acum la guwernare sunt incapabili sa comunice cu masele”

Elena Chirițescu: ”Daaaa, Radule, LIBERTATEA DE A DECIDE!!! Eu sunt liberul meu arbitru!!! Nu mă forța, să mă vaccinez!!!”

Geta Chirila: ”Rusinicaaa Radu Tudor, șterge postarea ești josnic, îți plac comentariile, nu crezi ca lumea sa săturat deciziile lui Arafat”

Ana Bejan: ”Radule, ce fel de Liberal ești? Odată ce îngrădești libertatea omului de exprimare, mergi mai mult spre dictatură!”

Magda Mereuta: ”Bravoo, oameni patrioți! Tot respectul pentru protestatari!”

Lupu Corneliu: „Saracul jurnalist .... e folosit, platit, iar cand va primi un sut in fund o sa apara cu coada intre picioare ca si Turcescu ... !”

Melisa Bianca Furtună: ”La 10 august erau desteptii. Era cât pe ce să te întreb dacă nu ți-e rușine să-i numești pe acești oameni cretini. Nu te întreb”.

Iordache Marilena: ”Nu sunt proteste anti vaccin. Sunt proteste împotriva obligativității vaccinării. Și poate ar fi valabilă obligativitatea dacă statul roman și-ar asuma raspunderea în cazul unor reacții adverse extreme. Dar nu ! Tot tu semnezi că îți asumi riscul... Așa ca, stimate d-le Radu Tudor să lăsăm diversiunea asta ... care vă coboară ca om”.

Carmen Maria Andriescu: ”Eu o sa fac vaccinul, insa, nu-mi permit sa critic pe cei ce nu cred in vaccin. Te injura lumea si pe buna dreptate!”

Alexandra Sherimman: ”A-ți dus copiii in depresie cu tv si disperarea voastră iar dacă nu suntem de acord cu aberația voastra suntem blestemați si facuti in toate felurile sa va fie rușine avem dreptul la opinie .Mizerabil ar fi trebuit prezentată stirea imparțial”

Tudor Sinca: ”Nea Radule, esti doar un propagandist de 2 bani care behaie intr una la tv... Fiecare este liber sa-si manifeste nemultumirile, (…) !! Trebuia sa te intrebe pe tine ?! Slugoiule !!”

Nina Stanciu: ”CRETINISM MANIFEST IN FORMA CONTINUUA,...citez din cel care a postat aceasta cretinitate,adica cum???cei care nu accepta aceste masuri dictatoriale impuse cu forta de niste organisme mondiale cu concursul autoritatilor romanesti vandute ,si a mass mediei care si-a incasat si probabil isi incaseaza drepturile ptr.a ne inspaimanta si a ne distruge psihic.,Oamenii acestia au iesit sa-si apere copiii,sa se apere pe ei,de ce trebuie sa devenim cabaii unor oculte mondiale????,daca tu d-l Tudoe esti de acord sa-ti vaccinezi oricand si cu orice copiii,este problema ta,dar daca ai bun simt nu-i critica pe cei care isi iubesc copiii,si nu sunt vanduti,pe un pumn de .....galbeni.....

Cora Matei: ”Stai jos, nota 2! Repeți anul, elev Radu T.!!!!”

 Maria Vlaicu: ”Dle RT peste tot in lume sunt proteste ,nu mai scoate atita venin pe gura,nu prea aud pe nicaieri ca oamenii din máasmedia pun etichete asa ca dvoastra”

Neli Luchian: ”Folositi un limbaj total neadecvat...totusi, nu sunteti la colt de str.. pacat”

Rinzis Fifisor: „Miile de oameni sunt cretini?? Ba Radule te,, ai golanit, rău! Gura, gura cu asa limbaj, sa te dea afara șeful matale! O sa'i cerem!”

Lucia Maria Dobos: „Jenant limbaj. Nu cred ca reprezinta postul tv, poate pe altii (de cateva luni)”

Andra Nicolau: ”Mars ma slugoi ordinar, de cand libera exprimare devine cretinism?!? Pai nu papi tu de la sistem de atata timp infect media ce esti, gata cu rahaturile voastre de masca , vaccinare obligatorie etc. Daca inchid romanii tv ul mori de foame soarece ordinar!”

Marius Laurentiu: ”Domnule, aveți aprope 500 de comentarii defavorabile. Credeți că sunt toți troli trimiși de Putin sau dvs aveți o gravă problemă de percepție? Nu vi se pare nimic în neregulă aici? Nu sună nici un clopoțel? Nimic?„

 Flori Andrei: „Cretinism a fost cand au iesit in strada cei care ii sustii tu...”

Adriana Mic: ”Natostradule, de cand nu mai este voie sa faci manifestari impotriva a orice? Nu-ti convin tie si atunci ti-ai pornit portavocea, te platesc bine aia de la guwernereala? Jurnalist de 2 bani ce esti!”

Radu Marinescu: Cretinism!!!?Pentru ce!!?Fiecare este liber sa facă ce vrea cu corpul lui..ce înseamnă sa obligi oamenii sa se vaccineze doar pentru ca spui tu entitate de guvernare !!?Sa fim serioși!!Esti jurnalist sau ce plm!!!”

***

Amintim că duminică, 7 martie 2021, au avut loc proteste în mai multe orașe din România contra  adoptării Legii vaccinării obligatorii. Cel  mai mare a avut loc la Parlament, unde au participat câteva mii de persoane, protestul având loc în fața Parlamentului.

Informația că ar fi un protest al ”antivacciniștilor” este falsă, declarațiile organizatorilor și participanții fiind clare – NU sunt contra vaccinării, ci a obligării românilor, prin lege, să se vaccineze.

 

0
Tagurile:
București, Proteste, Radu Tudor
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Proteste la Viena împotriva restricţiilor anti-Covid – VIDEO LIVE
Protest împotriva legii vaccinării obligatorii la București - VIDEO
Protestul contra Legii vaccinării obligatorii îl obligă pe Ciolacu să reacționeze!

Загрузка...