Свеча

Ambasadele Rusiei și SUA în România unite de o veste tristă

248
Ambasadele celor două superputeri au omagiat un român, un erou - ultimul supraviețuitor al unor episoade tragice derulate în țara noastră, un om care a făcut mult bine în viață.

BUCUREȘTI, 11 ian – Sputnik. Un moment mai rar întâlnit, o comuniune de gânduri pioase ruso-americană, care arată că marii români sunt prețuiți de puterile lumii! Din păcate, pe 8 ianuarie a decedat Iancu Țucărman,  supraviețuitor al pogromului de la Iași și ultimul martor al „trenului morții” Iași-Podu Iloaiei.

Iancu Țucărman s-a născut pe 30 octombrie 1922 la Iași, a fost un inginer agronom, publicist și muzician.

Ambasadorul Rusiei la București, E.S. Valery Kuzmin i-a adus un frumos omagiu: ”Adresez tuturor membrilor familiei cele mai sincere condoleanțe pentru stingerea din viață a domnului Iancu Țucărman”.

”Pe drumul său dânsul s-a confruntat cu grele încercări pe care le-a trecut cu curaj și demnitate remarcabilă, păstrându-și deschiderea și compasiunea, amabilitatea și dragostea de viață, pe care le împărtășea de bună voie și cu generozitate cu oamenii din apropierea lui”, scrie ambasadorul rus.

Valery Kuzmin arată că Iancu Țucărman va rămâne în memorie ”ca un model al puterii spirituale și al energiei de viață, ca o personalitate fidelă vocației de a sluji în folosul oamenilor, artei și frumuseții, fapt dovedit prin activitatea sa publică și de educație, precum și prin contribuția sa de sprijinirea tinerilor talente muzicale”.

Ambasadorul SUA la București, E.S. Adrian Zuckerman, este extrem de afectat și scrie: „Am aflat cu mare tristețe despre moartea prietenului meu Iancu Țucărman - Iancu a fost un erou român”.

”În urmă cu două luni, am fost privilegiat să am ocazia de a-l onora și de a-l sărbători pe Iancu la Ambasada SUA cu ocazia celei de-a 98-a aniversare a sa”, amintește amabdasadorul SUA.

Adrian Zuckerman îi face un scurt și frumos portret regretatului dispărut: ”Iancu a fost un om blând, cumsecade. A fost un supraviețuitor din mai multe puncte de vedere: a supraviețuit trenurilor morții de la Iași, a supraviețuit ororilor lagărelor de concentrare naziste și a supraviețuit anilor comunismului cu lanțurile sale de fier”.

Și totuși, spune ambasadorul, ”în ciuda suferinței și a răului cauzat de acele experiențe, el a perseverat. Era un suflet bun, un agronom și un muzician. Nu și-a pierdut niciodată pasiunea pentru viață. În ultimii ani, a căutat muzicieni tineri, aspiranți și a lucrat pentru a-i sprijini și a-i ajuta să-și realizeze visele”.

 

248
Tagurile:
România, SUA, Rusia
Tematic
Adrian Năstase, palmă pentru SUA, Zuckerman și Hans Klemm!
Liviu Pleșoianu revine în luptă: palmă pentru Zuckerman
Năstase, provocare pentru Zuckerman după scandalul din SUA
Familie

PSD lasă puterea în ofsaid și propune o lege pentru familiile cu copii

88
(reînnoit 15:20 17.06.2021)
PSD a prezentat astăzi o propunere a unui pachet legislativ care să sprijine suplimentar familiile cu copii în vederea stimulării natalității.

BUCUREȘTI,  17 iun – Sputnik. PSD dă șah mat puterii care tot amână creșterea alocațiilor pentru copii și propune măsuri de stimulare a natalității.

Praga
© Sputnik / Алексей Даничев

Astfel, PSD a prezentat astăzi o lege prin care se propune nu doar  creșterea alocațiilor, ci și deduceri pentru salariații cu copii și acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învățământul preșcolar, public și privat.

„Orice om politic responsabil din România este conștient de faptul că cea mai mare problemă pe care o are acum România, ca stat, ca neam, este de natură demografică: declinul populației. Mai mult, declinul populaţiei şi îmbătrânirea ei duc la o problemă de viaţă şi de moarte pentru o economie: deficitul de forţă de muncă şi colapsul sistemelor de pensii”, a explicat președintele PSD Marcel Ciolacu sensul acestei propuneri de lege.

El a arătat că singura soluție pentru această problemă este stimularea natalității, în paralel cu combaterea migrației forței de muncă, ținând cont de faptul că numărul de copii români născuți în străinătate îl depășește pe cel al copiilor născuți în România.

”Pe acești români trebuie să-i încurajăm să se întoarcă într-o țară unde merită să trăiască, unde să-și crească copii! Dar pentru asta și ei, și românii rămași în țară, trebuie să beneficieze de un suport real din partea statului român”, a arătat astăzi președintele PSD.

Ciolacu a arătat că PSD vrea să pună accentul pe servicii educaționale și de sănătate și nu pe acordarea unor sume de bani.

”Din punctul meu de vedere, soluția pentru natalitate nu ține doar de durata concediului de maternitate sau de nivelul alocației. Sunt doar un punct de plecare. Familiile tinere au însă nevoie de servicii : de creșe moderne, de grădinițe, școli și afterschool-uri, de servicii de sănătate adecvate. Practic, mamele au nevoie de întreaga infrastructură de servicii sociale, de educație și sănătate, după ce se termină concediul de maternitate”, a mai spus Ciolacu pe această temă.

În legea PSD, voucherele pentru creșe și grădinițe vor putea fi folosite, atât la stat, dar și la privat pe motiv că, dacă statul lasă mult de dorit în ceea ce privește creșterea infrastructurii, să fie lăsat să participe și mediul privat care se mișcă mai repede.

Mai mult, PSD propune ca familiile să fie sprijinite și în ceea ce privește achiziționarea unei locuințe sau a uneia mai mari, și să fie ajutate pe perioada în care copilul este mic, inclusiv prin suspendări ale plății ratelor, cu sprijinul statului.

Ciolacu a mai atras atenția că, în urma măsurilor luate de guvernele de dreapta, în 2019 și 2020 în România s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii 50 de ani, iar această tendință trebuie inversată.

88
Tematic
Românii, campioni la nașteri în Italia
O păpușă care se vinde în România naște controverse – motivul este șocant
Ziua de naștere a Patriarhului României: cum va fi sărbătorită
Baby-boom post Pandemie în România? 2021 aduce mai multe nașteri

Загрузка...
Vlad FIlat și Angela Gonța

Cât de mult a crescut fiica lui Filat și Gonța: Cum arată acum copilul fostului premier

61
(reînnoit 13:02 17.06.2021)
Fostul premier Vlad Filat a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fiica sa cea mică Ecaterina, care s-a născut din căsnicia cu jurnalista Angela Gonța.

CHIȘINĂU, 17-Sputnik. Vlad Filat a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fiica sa Ecaterina, care a împlinit recent vârsta de 7 ani. Fostul premier pare extrem de înduioșat, mai ales că mezina îi seamănă leit.

Vlad Filat și Angela Gonța s-au căsătorit în anul 2014, dar căsnicia lor nu a durat mult. Cei doi au divorțat în timp ce fostul premier se afla în detenție, unde își ispășea pedeapsa pentru corupție. 

Politicianul mai are copii, o fată și un băiat, din căsătoria cu Sanda Diviricean.

61
Tagurile:
Angela Gonța, Vlad Filat

Загрузка...

Putin: Imaginea lui Joe Biden prezentată în presă „este departe de realitate”

0
Președintele rus Vladimir Putin a făcut referire la întâlnirea sa cu Joe Biden, spunând că este un partener cu experiență și că imaginea despre acesta prezentată în mass-media este alta decât cea din realitate.

BUCUREŞTI, 17 iun – Sputnik. Vladimir Putin a spus că imaginea lui Joe Biden prezentată în mass-media nu are nicio legătură cu realitatea.

© AFP 2021 / Mikhail Metzel / SPUTNIK

„Această imagine, a președintelui Biden, prezentată de presă, a noastră și chiar de presa americană, este departe de realitate”, a spus Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu absolvenții Școlii universitare de administrație de la Moscova.

Preşedintele rus a subliniat că omologul său american este vesel și conștient de problemele majore.

„Este plin de viață. Am vorbit timp de două ore sau mai mult. Mergea la esența problemei. Din când în când, arunca o privire peste notiţele sale, cu toții facem asta”, a adăugat Putin, citat de Sputnik.

De asemenea, l-a descris pe președintele american drept un partener cu experiență.

„Joe Biden este un profesionist și trebuie să fii foarte atent să nu ratezi ceva. Nu lasă nimic să-i scape, vă asigur”, a mai spus Putin.

Geneva a găzduit pe 16 iunie primul summit între Vladimir Putin și Joe Biden de când acesta din urmă a fost inaugurat președinte. Ședința a durat 4,5 ore, incluzând pauzele.

În cadrul unui turneu european, Joe Biden l-a întâlnit pe Vladimir Putin. Acest prim interviu a oferit ocazia discutării mai multor chestiuni, de la consultări privind stabilitatea strategică la chestiunea arctică şi Ucraina.

De asemenea, s-a luat decizia revenirii ambasadorilor celor două țări la posturile lor. În plus, cei doi președinți au confirmat aderarea la principiul „toţi pierd în cazul unui război nuclear”.

Chiar dacă întâlnirea nu a dus la vreun acord revoluționar, Vladimir Putin a descris dialogul ca fiind „destul de constructiv” și chiar strângerea de mână între cei doi preşedinţi constituie un eveniment, având în vedere că relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat în ultima perioadă.

0
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin
Тема:
Summit Putin - Biden
Tematic
"Un om slab". Americanii, dezamăgiți de prestația lui Biden după summit-ul cu Putin
Ce cadou i-a oferit Putin lui Biden
MAE al Austriei a dat o apreciere summitului Putin - Biden

Загрузка...