Petre Roman

Fostul premier român Petre Roman e în centrul unui scandal internațional legat de ONU

577
Fostul premier Petre Roman surprinde pe toată lumea apărând în mijlocul unei dispute internaționale legate de Sahara de Vest și care implică ONU și mai multe țări din Africa.

BUCUREȘTI, 11 ian - Sputnik. Fostul premier Petre Roman ar putea fi trimis special al ONU în Sahara Occidentală în mijlocul unei dispute asupra acestor teritoriilor, situație care l-a plasat în centrul unui scandal internațional.

Astfel, mass-media algeriană a anunțat că secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ar intenționa să îl numească pe fostul premier Petre Roman în funcția de trimis special al ONU pentru Sahara Occidentală. El i-ar lua astfel locul fostului președinte german Horst Köhler, care și-a dat demisia din funcție în mai 2019.

Dar în Algeria, posibilitatea ca Petre Roman să devină trimis special al ONU nu este văzută cu ochu buni pentru că mass media din această țară consideră că Petre Roman ar fi „pro-marocan”.

Se pare însă că numirea lui Roman nu a fost propusă de România, ci ar fi rezultatul unui lobby făcut de fostul premier pe cont propriu, ceea ce arată însă o mare putere de influență a fostului premier, și încă la nivel de ONU.

Presa din Algeria se arată surprinsă de posibilitatea ca Petre Roman să se ocupe de rezolvarea pașnică a conflictului din Sahara Occidentală, pentru că fostul premier este considerat de jurnaliștii algerieni ca fiind un susținător al colonizării Saharei Occidentale de către Maroc.

„Discursurile sale publice mărturisesc în mod clar alinierea sa în favoarea tezelor coloniale marocane. Este suficient să spunem că, dorind să-l numească pe Petre Roman ca trimis special pentru Sahara Occidentală, secretarul general al ONU nu vrea să facă altceva decât să încredințeze gestionarea dosarului de conflict din Sahara Occidentală unui aliat al Marocului. Ceea ce ar fi extrem de grav. S-ar numi conflict de interese”, scrie presa algeriană, total nemulțumită de numirea lui Petre Roman.

Petre Roman a fost contactat de Digi 24 pe această temă:

„Nu pot sa fac niciun fel de comentariu pentru că este un proces de consultari. Cuprinde discuții cu Consiliul de Securitate al ONU și nu pot exprima nicio poziție”, a declarat fostul premier, spunând și despre acuzațiile din presa din Algeria „Din nou, nu pot să mă exprim pentru că procesul este în desfășurare”.

Petre Roman a nimerit în mijlocul unei dispute grele pentru Sahara Occidentală, teritoriu din Africa de Nord în mare măsură controlat de Maroc, dar revendicat şi de mişcarea de independenţă Frontul Polisario.

Disputa asupra Saharei Occidentale a început în 1975, când regiunea a fost invadată de Maroc şi Mauritania după retragerea Spaniei, putere colonială.

Luptătorii Polisario, care sunt stabiliţi în mare măsură în Algeria, unde s-a refugiat majoritatea populaţiei din respectivul teritoriu, au purtat un război de gherilă până în 1991.

În timp ce Frontul Polisario încearcă să obţină un scrutin pentru independenţă, Marocul susţine o formă de autonomie regională sub suveranitatea sa.

ONU îl consideră „teritoriu neautonom” în lipsa unei înțelegeri, după ce discuțiile au fost suspendate în 2019.

Dar, la finele lui 2020, Donald Trump a recunoscut suveranitatea Marocului asupra Saharei Occidentale, la schimb cu normalizarea relațiilor dintre Maroc și Israel. În urma anunțului, Donald Trump a scris pe Twitter: „Maroc a recunoscut Statele Unite în 1777. Este potrivit să recunoaștem și noi suveranitatea lor asupra Saharei de Vest”.

577
Tagurile:
ONU, Petre Roman
Tematic
În anii 90 Petre Roman făcea furori printre femei, astazi nici PNL nu îl mai vrea
Ion Iliescu şi Petre Roman, acuzaţi de crime contra umanității
Fiica lui Petre Roman, dezvăluire șoc: ”Un an de zile nu am ieșit din casă”
Bogdan Aurescu

Aurescu își continuă politica externă păguboasă pentru România? Iată ce face azi

252
(reînnoit 11:54 21.06.2021)
Ministrul Bogdan Aurescu participă astăzi la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE, la Luxemburg, expunând România la o politică externă contrară interesului național

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. MAE român a anunțat astăzi că la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE se vor discuta teme importante precum evoluţiile în relaţia UE - Rusia, sau rolul UE în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, dar şi situaţia din Mali/Sahel, Liban, Iran, Turcia şi Etiopia.

Cu aceeași ocazie miniștrii de externe vor avea dezbateri referitoare la evoluţiile din Belarus, America Latină şi Irak, inclusiv în cadrul unui schimb de opinii informal cu ministrul de externe irakian, Fuad Hussein.

UE își continuă politica de amestec în politica internă din Belarus și cu această ocazie, motiv pentru care, în marja reuniunii, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, va găzdui un mic dejun informal cu așa numitul lider al opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia.

Belarusul devine astfel un punct central al reuniunii, iar UE este gata să intervină în politica acestui stat evaluând modalităţi prin care să susțină ”societatea civilă”, adică să încurajeze și finanțeze protestele și să controleze direcțiile politice ale țării.

România vrea să se evidențieze

Ca întotdeauna în ultima vreme, România vrea să se evidențieze când nu e cazul, așa că MAE anunță cu multă emfază că ministrul Aurescu se va referi în cadrul reuniunii la ”importanţa acţiunilor UE privind adoptarea unui pachet cuprinzător de sancţiuni şi adoptarea de măsuri restrictive în domenii economice relevante, pentru a transmite un mesaj politic puternic autorităţilor din Belarus”.

Mai mult, România susține identificarea paşilor următori în vederea promovării Planului economic pentru un Belarus democratic, ca măsură pozitivă a UE în sprijinul populaţiei, proiect propus în octombrie 2020 de preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu omologii polon şi lituanian.

Nu în ultimul rând, România vrea să fie parte din amestecul activ împotriva suveranității Belarus, motiv pentru care Aurescu va prezenta, inclusiv în cadrul schimbului de opinii cu liderul opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, ”acţiunile de sprijin pentru societatea civilă întreprinse şi avute în vedere de România”.

La fel și în ceea ce priveşte discuțiile despre Rusia, capitol la care MAE spune că şeful diplomaţiei române va reitera necesitatea unei abordări unitare şi strategice şi importanţa celor cinci principii directoare ale UE în relaţia cu Rusia, pe baza cărora trebuie să continue acţiunile UE în această relaţie.

252
Tagurile:
UE, Bogdan Aurescu

Загрузка...
Adrian Năstase

Adrian Năstase șochează: în relația cu Rusia ”rămâne discutăm CINE este BOUL!”

622
(reînnoit 07:36 21.06.2021)
Fostul premier atrage atenția că România ar putea fi vizată de un mesaj al Germaniei – chiar cu caracter imperios – și care se referă la Rusia.

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. Fără îndoială este un comentariu șocant, pentru că marele diplomat rareori se exprimă atât de tranșant ca în postarea de azi noapte.

Năstase vorbește de căderea Guvernului cu sprijinul lui Cîțu >>>

În textul intitulat ”O afirmație care a căzut ca un trăsnet”, Adrian Năstase se referă la recenta declarație a cancelarului german Angela Merkel: ”Cred că din moment ce președintele SUA, Joe Biden, se întâlneşte cu omologul său rus, Vladimir Putin, şi poartă un dialog deschis, este important ca şi noi de partea europeană să facem exact la fel”.

”Să-i fi avut în vedere și pe liderii de la București?”, întreabă imediat Adrian Năstase, preluând din vole mesajul imperios al cancelarului german.

Și, sigur, Năstase nu se poate abține de la a comenta ironic că declarația Angelei Merkel ”a sunat ca o blasfemie pentru „reziștii” de la noi, obișnuiți să fie mai catolici decât Papa și pentru care ideea de dialog cu (unii) vecinii pare de neacceptat”.

”De-a lungul anilor, am pledat pentru intrarea României în NATO și pentru aderarea la Uniunea Europeană”, subliniază Năstase, precizând însă – ”Am considerat, de asemenea, pe linia lui Titulescu, că trebuie să avem relații de bună vecinătate cu țările din jurul nostru”.

Ei bine, această linia directoare a reperului diplomației românești a fost pusă în evidență și la instituția care îi poartă numele ”Fundația Europeană Titulescu”, de-a lungul a trei decenii – ”în mii de conferințe și dezbateri” în care Năstase a reamintit ”relațiile complicate cu Rusia, începând cu anul 1812 și trecând prin diverse momente de pace sau război”.

”Cred, în continuare, însă că vecinătatea Rusiei ne impune să construim canale de legătură pentru a discuta aceste aspecte complicate”, subliniază ferm Adrian Năstase. În articolul de pe blogul personal

Legat de situația României, Adrian Năstase consideră ”că este bine ca președintele american a avut un prim dialog cu președintele Rusiei”.

”Cred însă că agenda (recentă sau viitoare) a discuțiilor nu cuprinde în mod necesar și toate temele care ne interesează. China reprezintă subiectul cel mai delicat pentru americani - este firesc să fie așa”, scrie Năstase. ”Cu creșterea sa economică si demografică, China a devenit un competitor/adversar redutabil. De aceea, din punctul de vedere american, Rusia trebuie decuplată de China”.

Dar, atenție – ”probabil însă că rușii vor cere unele concesii. Să vedem unde – Ucraina, Marea Neagră, Balcani, Siria? Și nu vreau să dau mai multe exemple”.

În acest context (ipotetic?) urmează întrebarea cheie: ”Nu ar trebui ca unele teme ale noastre (dincolo de aspecte de securitate comună etc.) să le discutăm direct și nu doar prin intermediari?”.

Adică, ”așa cum face Germania, cum face Franța, cum face Ungaria?”, dă exemple Năstase… și nu inutil! Pentru că, atrage el atenția din nou – ”Unii talibani din țară vor spune poate „Quod licet Jovi non licet bovi”, sau în traducere, ”Ce i se permite lui Jupiter nu este permis boului”.

”Rămâne să discutam cine este boul…” – încheie Adrian Năstase acest text care, în opinia mea, cere ferm deschiderea unei noi pagini a activității diplomatice românești. Sau nominalizarea acelui/acelor „bovi”…  Poate pricepe și Bogdan Aurescu ceva latină, nu numai ”slang-ul” pe care îl folosește pe Twitter.

Apropo, pe vremuri francezii spuneau – ”Dacă vrei să admiri frumusețea limbii franceze, ascultă-l pe Nicolae Titulescu”. Oare acum utilizatorii de Twitter l-or lăuda și ei pe Aurescu? Că alții nu ar avea motiv…

622
Tagurile:
România, Rusia, Adrian Năstase

Загрузка...
Președintele Consiliului UE, Charles Michel

Charles Michel: Noile sancțiuni, un semnal de sprijin poporului belarus

0
(reînnoit 16:38 21.06.2021)
Cel de-al patrulea pachet de sancțiuni împotriva Republicii Belarus reprezintă un semnal de susținere a poporului belarus, a declarat președintele Consiliului UE, Charles Michel.

BUCUREȘTI, 21 iun – Sputnik. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că introducerea noului pachet de sancțiuni împotriva Belarusului reprezintă un “semnal de susținere” a poporului belarus.

Luni, cel de-al patrulea pachet de sancțiuni individuale împotriva Republicii Belarus urmează să fie publicat în jurnalul oficial al Uniunii Europene, după care va intra în vigoare.

“Astăzi UE trimite un nou semnat de susținere poporului belarus, prin noi măsuri restrictive”, a scris Michel în Twitter.

Oficialul european a menționat că îndeamnă în continuare autoritățile belaruse să “să elibereze prizonierii politici, să înceteze represiunile și să lanseze un dialog național incluziv”.

0
Tagurile:
sancțiuni, Charles Michel, Belarus
Tematic
UE interzice zborurile companiilor aeriene din Belarus în spațiul său aerian
Belarusul este pregătit să introducă sancțiuni ca răspuns la sancțiunile UE
Putin, despre contraproductivitatea sancțiunilor UE împotriva Belarusului

Загрузка...