Elena Udrea

Elena Udrea, prima reacție după ce s-a infectat cu COVID-19

265
Cea mai controversată politiciană din România, Elena Udrea, s-a infectat cu COVID-19 – iar acum puțin timp a avut o primă reacție pe Facebook

BUCUREȘTI, 8 ian – Sputnik. Iată că nici cel ”împelițat” nu e ferit de COVID-19, vor comenta mulții critici ai Elenei Udrea. Celebra și fascinantă controversă blondă a politicii românești s-a infectat cu COVID-19, iar acum puțin timp a transmis un mesaj pe Facebook.

”Da, după un an de când a apărut coronavirusul l-am contactat și eu. Este adevărat, am fost testată pozitiv pentru Covid”, confirmă Elena Udrea.

Culmea, politiciana spune că nu a fost ”dintre cei sceptici referitor la existența virusului și la consecințele infectării cu el”, dar recunoaște: ”nici nu am exagerat cu masurile de protecție”.

”Am reușit să mă feresc timp de un an, cu mască, dezinfectant și relativă distanță socială”, spune Udrea, arătând că ”Nu am făcut nimic diferit în ultimele zile și, totuși, de sărbători l-am contactat”.

Și, atenție – ”Cel mai probabil, după simptome, l-a contactat întreaga familie”, precizează Elena Udrea.

Fostul ministru și consilier de stat spune că ”până acum, manifestarea este suportabilă, dar fiecare cu pragul lui de suportabilitate”.

Ce vrea să însemne asta? Nu e clar… Cert e că Elevă Udrea recunoaște: ”Așa că nu știu ce să vă recomand să faceți sau să nu faceți, ca să reușiți sa fiți ocoliți de virusul acesta. Se pare că, până la urmă, se întâmpla tuturor...”.

O reflecție pe care, așa cum credem și noi, va fi folosită de multă lume cu ironie (nedreaptă, poate!) în cazul Elenei Udrea.

”Vă mulțumesc celor care vă gândiți la noi pentru gândurile bune și urârile de sănătate grabnică! Doamne ajută să trecem toți, cu bine, prin aceasta încercare!”, încheie Elena Udrea mesajul său din izolare.
265
Tagurile:
Elena Udrea
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1530)
Tematic
Elena Udrea - reacție surprinzătoare după ce s-a confirmat că Băsescu candidează!
Elena Udrea, dosarul care aruncă PNL în aer
E oficial: PNL va colabora cu gruparea lui Udrea și ”Petrov”
Elena Udrea a recunoscut, a vorbit de… ”Iubita lui Băsescu”!
Știrea serii: Udrea, reacție fulminantă – acuzație care face multă ”lume bună” să tremure!
Ioan-Aurel Pop

Președintele Academiei: proiectul de țară, bazat pe educație, sănătate și valori creștine

177
(reînnoit 17:57 22.01.2021)
Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a vorbit într-un interviu pentru portalul Basilica despre proiectul de țară al României care ar trebui bazat pe educație și sănătate, așezate la rândul lor pe valori creștine.

BUCUREȘTI, 22 ian - Sputnik. În interviul acordat portalului Basilica, Președintele Academiei Române a vorbit pe larg despre patrie și despre proiectul de țară.

”În sens literal, patria este locul în care s-a născut și a trăit „pater”, adică „tata”, și în care se cuvine să viețuiesc și eu. În sens larg, patria este universul geografic, politic, spiritual, cultural al celor care au rădăcini prin strămoși într-un loc anume. Natural, există și „patrii” de adopție, dar acestea sunt excepții”, a explicat Ioan Aurel-Pop.

Președintele Academiei a arătat că majoritatea oamenilor, de când există societate civilizată și izvoare care să reflecte această societate, se dovedesc legați de locul de naștere prin mii de fire nevăzute, uneori neconștientizate, dar foarte vii.

”„Patriile” au ajuns să fie teoretizate după Evul Mediu, începând cu Renașterea. Atunci s-a trecut de la „Republica Creștină” (entitate globală) la „Europa patriilor creștine” (concert al națiunilor europene), a mai spus președintele Academiei. El a arătat că patriotismul este acel sentiment care se naște și se afirmă în urma prețuirii de către fiecare a propriei patrii ți că, până nu demult, patriotismul era socotit o condiție sine qua non a conviețuirii internaționale, după principiul că nu poți iubi lumea în ansamblu fără să-ți iubești mai întâi lumea ta, adică patria ta.

Apoi, a explicat Ioan-Aurel Pop, odată cu globalizarea, au apărut diferite teorii noi despre patriotism, unele fiind născute din grave confuzii gnoseologice, altele din dorința (fără putință) de a schimba lumea, altele pur și simplu din ignoranță.

”Mulți oameni politici au preluat astfel de idei din sfera politologiei, sociologiei, filosofiei etc. și au vrut să le transpună repede în practică, adică să distrugă națiunile ca să construiască societatea mondială a viitorului, „poporul muncitor unic”, „guvernul planetar”, „societatea globală” etc. În mintea lor, succesul globalizării ar fi fost asigurat dacă li s-ar fi interzis indivizilor să mai fie legați de un loc anume, de o limbă anume, de o credință, de obiceiuri, de tradiții etc. Or, acest fel de judeca s-a dovedit complet fals”, a atras atenția președintele Academiei.

El crede că lumea globală se poate naște numai din „concertul națiunilor” și din unirea patriilor și că patriotismul înseamnă iubire și nu ură sau discriminare.

Apoi, președintele Academiei a făcut referire și la mult discutatul proiect de țară despre care a spus că ”nu se face de către un singur om, chiar dacă acela ar fi să fie genial! Noi am avut un foarte bun proiect de țară, pentru anii 1848-1918, făcut de generația noastră revoluționară și aplicat treptat sub domniile lui Cuza, Carol I și Ferdinand I”, a atras el atenția.

Potrivit lui Ioan-Aurel Pop, orice proiect de țară democratică trebuie să plece de la educație și sănătate, așezate pe valori (morale creștine), virtuți și încredere. Dacă educația și sănătatea națiunii sunt asigurate, atunci vor merge bine și economia, și politica, și cultura, a explicat el.

Totodată, președintele Academiei s-a referit și la faptul că tinerii de azi sunt mult mai supuși tentațiilor rele decât tinerii din generațiile trecute.

”Niciodată în ultimele două milenii, societatea nu a fost atât de divizată, de laicizată, de blasfemiatoare. Fel de fel de grupări întitulate „progresiste”, neomarxiste, anarhiste, ANTIFA etc. tulbură din greu mințile tinerilor. Iar familia și școala nu mai au forța de odinioară, ca să împiedice dezastrul”, a atras el atenția.

Dar Ioan-Aurel Pop spune că rămâne încă forța Bisericii, dar că și ea este împiedicată să-și îndeplinească misiunea în condiții bune. Președintele Academiei atrage însă atenția că tinerii au nevoie de învățători, de modele, de intelectuali autentici, care, ca să aibă succes, trebuie să fie sinceri și să aibă conștiința că îndeplinesc o misiune.

177
Tagurile:
Ioan Aurel Pop
Tematic
Ioan Aurel Pop: ”Lumea nu trebuie lăsată să se schimbe oricum, altfel suntem pierduți!”
Ioan Aurel Pop, despre școala online: ”am constatat ușor ineficiența ei”
Ioan Aurel Pop: ”Nu există popoare ticăloase și popoare geniale”

Загрузка...
Vlad Voiculescu

Ministrul Sănătății peste cap speranțele bucureștenilor

167
(reînnoit 14:52 22.01.2021)
Ultima oră: Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis o scrisoare către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență prin care cere restricții.

BUCUREȘTI, 22 ian – Sputnik. În ciuda scăderii nivelului de infectare și a menținerii Capitalei în „scenariul galben”, ministrul Sănătății a cerut menținerea restricțiilor!

Într-o scrisoare trimisă acum puțin timp către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, Vlad Voiculescu solicită menținerea restricțiilor în București, argumentând cu riscurile  contextului național și european.

”Măsurile de relaxare constituie un risc major ce ar putea duce la apariția unui nou val de infecții”, spune Vlad Voiculescu, subliniind apariția unui caz ”cu o tulpină mai contagioasă de COVID, chiar în apropierea Capitalei”, au declarat pentru G4Media.ro ”surse oficiale”.

Voiculescu consideră că orice alte măsuri de relaxare ”luate în paralel riscă să pună în pericol redeschiderea școlilor în București”.

Sursa citată atrage atenția că și primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat azi că ”ar mai trebui așteptat câteva zile înainte de a se lua decizia relaxării restricțiilor impuse în București, după ce incidența a scăzut sub 3 la mie”.

Azi, Capitala s-a situat la o cotă de 2.52 la mie – și este pentru a treia zi consecutiv în „scenariul galben”.

Reamintim că, la această oră în ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență se discută varianta ridicării unor restricții în București.

167
Tagurile:
Ministerul Sănătății
Tematic
Probleme pentru Voiculescu? Se teme să semneze pentru vaccin?
Emil Boc îl face praf pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu!
Hușanu: ”Domnule ministru Vlad Voiculescu…”

Загрузка...
Polițist. Poliția română

Polițistul care coordonează activitatea anti-Covid, prins la chef în Centrul Capitalei

5
Ofițerul care coordonează activitățile de prevenire și combatere a efectelor pandemiei la nivelul Poliției Capitalei a ajuns cercetat de Poliție după ce a fost prins la o petrece în Centrul Vechi.

BUCUREȘTI, 23 ian - Sputnik. Un comunicatul IGPR de astăzi anunță că polițiștii din cadrul Poliției Capitalei au depistat ieri seară, la un restaurant din Centrul Vechi, în interior, 27 de persoane, printre care și un ofițer de poliție cu funcție de conducere din cadrul Direcției Generale de Poliției a Municipiului București.

„Urmare a datelor avute la dispoziție, s-a dispus declanșarea cercetării prealabile față de ofițerul respectiv, pentru a se stabili existența sau inexistența unei abateri disciplinare și a vinovăției, sub aspectul încălcării îndatoririlor care revin profesiei de polițist, prevăzute de Legea nr. 360/2002, având în vedere că acesta este și desemnat, la nivelul Poliției Capitalei, să coordoneze activitățile specifice de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19”, se precizează în comunicat.

Mai mult, una dintre persoanele depistate la petrecere figura carantinată în județul Călărași, din data de 16 ianuarie, astfel că polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Oamenii legii au amendat 25 de clienți cu 17.500 de lei și au aplicat o sancțiune 5.000 de lei operatorului economic în incinta căruia au fost depistate persoanele.

Dincolo de tonul sec al comunicatului, faptele sunt mai grave. Astfel, polițiștii Sectorului 3 au descins aseară la Hanul lui Manuc surprinzând o petrecere în interior, interzisă în această perioadă, la care participau șefi din Poliția Capitalei și procurori.

Oamenii legii au numărat 27 de persoane care consumau alcool în interior, iar printre aceștia se aflau comisar-șef Radu Gavriș, director general adjunct al Poliției Capitalei, împreună cu Ioan Costel, Alexandru Solatan și procurorii Florin Baran Florin și Codruț Popoiu de la Parchetul Tribunalului București.

5
Tagurile:
COVID-19, polițist
Tematic
Covid 19 a ucis mai mulți americani decât al doilea război mondial
Putin și șeful Consiliului UE au discutat despre lupta comună împotriva COVID-19
UE cere evitarea călătoriilor între țările membre din cauza noilor mutații ale Covid 19

Загрузка...