România

Ce scriu românii liberi și ”nealiniați”. Azi, Vasile Suhov

599
(reînnoit 14:25 01.01.2021)
Prima replica aparține chiar Marelui Caramitru cel Mic. "Ha! Ai nume rusesc! Marș la Moscova!" Aș fi putut să îi amintesc că ai lui vin din Munții Pindului și nimeni nu îi trimite acolo pe baza numelui sau părerilor politice. Dar ce să vorbești cu un om mic și frustrat

BUCUREȘTI, 1 ian – Sputnik. Starea unei nații poate fi mai bine înțeleasă prin texte publicate de români pe rețele de socializare sau pe bloguri personale – opinii libere, neconstrânse de politici redacționale. 

Vom reproduce asemenea texte – este un proiect pentru 2021 - pentru că opiniile sincere ale românilor merită promovate  - mai ales că, departe de obsedantele știri despre corupție, hoție, răutate și perversiuni dovedesc calitățile încă rămase în poporul român: inteligență, cultură, sinceritate, bun simț.

În prima zi a anului, de Sfântul Vasile, începem cu un… Vasile! Un lipovean talentat, unul dintre cei mai buni scriitori de pe Internet, dăruit cu talent autentic, umor fin, spirit de observație – Vasile Suhov din Tulcea! De fapt, în familia Suhov este o adevărată competiție a talentului literar între Vasile și Anca, soția sa – ale cărei texte le vom reproduce în alte zile.

Vasile Suhov: ”Vocea Poporului”

”Aflu de pe blogul domnului Adrian Năstase că Maestrul Galactic Bogdan Rareș s-au autodeclarat "vocea Poporului la Bruxelles". Bun, acum vă imaginați dilema mea dată fiind simpatia pe care o am față de asemenea personaje.

Cică ar fi nemulțumit de nu știu ce numiri făcute de PNL și de capitolul imbecilizant deja al pensiilor speciale.

PNL face ce vrea mușchiul lui (că e la butoane și îi doare fix în dorsală pe Orban&Câțu de părerea mea, a dvs. și a lui Rareș).

Cred că asta e problemă vedetei tv. Că nu îi cere nimeni părerea. Adică a învățat și dânsul noțiunea de "geniu util".

Am să meditez plin de compasiune la nemulțumirile dânsului și o să oftez adânc.

Altă voce a poporului. Caramitru. Acel Caramitru. Pune stimatul o poză cu tineri bogați și fericiți plimbându-se în extaz pe Calea Victoriei în "perioada de Aur a României". Adică  Interbelic pentru fraieri.

Subliniind practic că toată lumea trăia așa dar na! Vin Comuniștii și se duce pe pustii tot "hapiness-ul & mindfulness-ul".

Mă mănâncă pe mine să comentez că la momentul ăla erau asfaltați cam 5 kilometri în toată țara, că analfabetismul se apropia de cote înfiorătoare, că sărăcia și lipsa de educație erau omniprezente, că în Bărăgan la 300000 de țărani era fix un medic, că de ce ne mirăm că atunci când au venit bolșevicii (pe tancuri fiind inclusiv părinții sau bunicii unor mari figuri de dreapta de azi) și au promis dispensare, școli și canalizare, unii au ascultat și au început să sprijine "regimul popular"...fantezii d'ăstea pesediste ale unuia care nu a prea citit istorie la viața lui.

Furtună.

Prima replica aparținând chiar Marelui Caramitru cel Mic. "Ha! Ai nume rusesc! Marș la Moscova!".

Acum eu fiind minoritar as fi putut să îi amintesc că ai lui vin din Munții Pindului și totuși nimeni nu îi trimite acolo pe baza numelui sau a unor păreri politice. Dar ce să vorbești cu un om mic și frustrat?

Apoi a intrat "artileria grea" a fanilor săi. Pe care fără falsă modestie i-am cam făcut praf. Atât de bine că am primit avertisment de la onor Facebook pentru "hărțuire". Adevărul că priveliștea micului fan caramitrian plângând în fața monitorul pe motiv de făcut arșice în argumente de un pesedist cu nume rusesc...priceless. Deci rețineți, doar am răspuns unor invective grețoase, fasciste și insalubre folosind cuvinte complicate și fraze elaborate fără nici un cuvânt contondent (sărut mâna celor câteva mii de cărți citite!).

Am primit un cartonaș galben și am reținut mesajul.

Profet (pe Facebook) nu poți fi decât în satul (bula) ta.

Dar o să meditez și la micul Caramitru și o să mă rog pentru sănătatea lui.

Așa că eu de autoproclamatele "voci ale poporului" sunt cam sătul. Îmi place maxim la "briți". Ai ceva de zis? Te sui pe un stativ în Hyde Park și dai din gură. Vezi imediat câte parale fac vorbele tale.

Hai să fim iubiți, noi și prietenii noștri, și să ne rugăm plini de compasiune pentru sănătatea domnilor Câțu, Orban, Barnă, Cioloș și Iohannis.

Observați că nu am zis nimic despre Vocile PSD, ălea sonore, pline de spirit combativ, umor și replici istețe”.

599
Tagurile:
Români
Tematic
Angajații români, tot mai stresați: procent uriaș
Vești bune pentru români: cum puteți avea încă o zi liberă în 2021
Judecătoarea Dana Gîrbovan, mesaj superb pentru români!
Familie

PSD lasă puterea în ofsaid și propune o lege pentru familiile cu copii

89
(reînnoit 15:20 17.06.2021)
PSD a prezentat astăzi o propunere a unui pachet legislativ care să sprijine suplimentar familiile cu copii în vederea stimulării natalității.

BUCUREȘTI,  17 iun – Sputnik. PSD dă șah mat puterii care tot amână creșterea alocațiilor pentru copii și propune măsuri de stimulare a natalității.

Praga
© Sputnik / Алексей Даничев

Astfel, PSD a prezentat astăzi o lege prin care se propune nu doar  creșterea alocațiilor, ci și deduceri pentru salariații cu copii și acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor cu vârsta de până la 6 ani la învățământul preșcolar, public și privat.

„Orice om politic responsabil din România este conștient de faptul că cea mai mare problemă pe care o are acum România, ca stat, ca neam, este de natură demografică: declinul populației. Mai mult, declinul populaţiei şi îmbătrânirea ei duc la o problemă de viaţă şi de moarte pentru o economie: deficitul de forţă de muncă şi colapsul sistemelor de pensii”, a explicat președintele PSD Marcel Ciolacu sensul acestei propuneri de lege.

El a arătat că singura soluție pentru această problemă este stimularea natalității, în paralel cu combaterea migrației forței de muncă, ținând cont de faptul că numărul de copii români născuți în străinătate îl depășește pe cel al copiilor născuți în România.

”Pe acești români trebuie să-i încurajăm să se întoarcă într-o țară unde merită să trăiască, unde să-și crească copii! Dar pentru asta și ei, și românii rămași în țară, trebuie să beneficieze de un suport real din partea statului român”, a arătat astăzi președintele PSD.

Ciolacu a arătat că PSD vrea să pună accentul pe servicii educaționale și de sănătate și nu pe acordarea unor sume de bani.

”Din punctul meu de vedere, soluția pentru natalitate nu ține doar de durata concediului de maternitate sau de nivelul alocației. Sunt doar un punct de plecare. Familiile tinere au însă nevoie de servicii : de creșe moderne, de grădinițe, școli și afterschool-uri, de servicii de sănătate adecvate. Practic, mamele au nevoie de întreaga infrastructură de servicii sociale, de educație și sănătate, după ce se termină concediul de maternitate”, a mai spus Ciolacu pe această temă.

În legea PSD, voucherele pentru creșe și grădinițe vor putea fi folosite, atât la stat, dar și la privat pe motiv că, dacă statul lasă mult de dorit în ceea ce privește creșterea infrastructurii, să fie lăsat să participe și mediul privat care se mișcă mai repede.

Mai mult, PSD propune ca familiile să fie sprijinite și în ceea ce privește achiziționarea unei locuințe sau a uneia mai mari, și să fie ajutate pe perioada în care copilul este mic, inclusiv prin suspendări ale plății ratelor, cu sprijinul statului.

Ciolacu a mai atras atenția că, în urma măsurilor luate de guvernele de dreapta, în 2019 și 2020 în România s-a născut cel mai mic număr de copii din ultimii 50 de ani, iar această tendință trebuie inversată.

89
Tematic
Românii, campioni la nașteri în Italia
O păpușă care se vinde în România naște controverse – motivul este șocant
Ziua de naștere a Patriarhului României: cum va fi sărbătorită
Baby-boom post Pandemie în România? 2021 aduce mai multe nașteri

Загрузка...
Vlad FIlat și Angela Gonța

Cât de mult a crescut fiica lui Filat și Gonța: Cum arată acum copilul fostului premier

61
(reînnoit 13:02 17.06.2021)
Fostul premier Vlad Filat a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fiica sa cea mică Ecaterina, care s-a născut din căsnicia cu jurnalista Angela Gonța.

CHIȘINĂU, 17-Sputnik. Vlad Filat a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu fiica sa Ecaterina, care a împlinit recent vârsta de 7 ani. Fostul premier pare extrem de înduioșat, mai ales că mezina îi seamănă leit.

Vlad Filat și Angela Gonța s-au căsătorit în anul 2014, dar căsnicia lor nu a durat mult. Cei doi au divorțat în timp ce fostul premier se afla în detenție, unde își ispășea pedeapsa pentru corupție. 

Politicianul mai are copii, o fată și un băiat, din căsătoria cu Sanda Diviricean.

61
Tagurile:
Angela Gonța, Vlad Filat

Загрузка...

Putin: Imaginea lui Joe Biden prezentată în presă „este departe de realitate”