Liviu Pleșoianu

Liviu Pleșoianu, mesaj de sfârșit de an și început de drum

650
Mesajul superb al unui om care a dat politicii și societății mai mult decât a primit – adresat cel care înțeleg mai mult decât aparențele

BUCUREȘTI, 31 dec – Sputnik. Am scris timp de 4 ani de Liviu Pleșoianu dar, în ciuda opiniilor induse de frustrații sau năimiții care scriu de ”oamenii rușilor”, nu m-am văzut niciodată cu domnia sa. Cred că nici nu am vorbit la telefon! Am scris, pentru că mi s-a părut un om moral, cult, talentat și patriot – deci din prea restrânsa categorie a politicienilor de bun viitor pentru țară.

De fapt, din categoria oamenilor politici, așa cum îmi explica Radu Câmpeanu diferența de înțeles între noțiunile aparent sinonimice ale limbii române – politician și om politic.

Liviu Pleșoianu și alți câțiva pe care i-am promovat au demonstrat calități; dar, am remarcat cu stupoare că, pe lângă faptul că au fost atacați – au fost scoși din cărți de propriile partide! În schimb, au apărut simulacre de naționalism, pseudo luptători pentru credință… și care au și fost propulsați în Parlament! Să fie numai din tâmpenia unui segment electoral? Nu cred…

În fine, revin la Liviu Pleșoianu; acum puțin timp a scris un mesaj frumos – în stilul consacrat. La finalul unui an 2020 ”dificil, un an pe care aproape nimeni nu și l-a imaginat așa cum a fost”.

Deși lucrat mârșav și îndepărtat, Pleșoianu scrie că ”pentru cine are puterea și vrerea de a se ridica deasupra cețurilor cotidiene, se vede limpede drumul înainte”.

„Acest drum e despicat, bifurcat, împărțit în două posibilități egale. Într-o parte, e un munte semeț, care își invită drumeții să urce spre culmea însorită a Omului. În cealaltă parte, e un hău întunecat, care îi invită pe aceiași călători să se piardă în noaptea fără dimineață a spiritului lor”.

Altfel spus – ”Într-o parte, e Apa Vie, care ostoiește setea spiritului omenesc. În cealaltă parte, e Apa Moartă, care închide porțile către adevărata lume a Omului”.

Sunt două posibilități egale, două decizii individuale și un rezultat colectiv în funcție de talerul balanței care coboară sub greutatea masei critice, scrie Liviu Pleșoianu.

”2020 e anul în care drumul bifurcat i s-a arătat omului mai clar ca oricând„ – dar, atrage atenția Pleșoianu – ”2021 va fi anul în care omul e chemat să-și aleagă una dintre căi. Iar a nu fi interesat de această alegere va fi tot o alegere...”.

De fapt, ”cine susţine că NU e mai mult decât oglinda îi arătă, cine crede că ne aflăm aici veniţi fiind din nimic şi întorcându-ne după câteva zeci de ani în acelaşi nimic nu e decât un om care se încăpăţânează să ţină ochii strâns închişi”, spune Liviu Pleșoianu, atrăgând atenția că ”Orice polemică, orice discuţie în contradictoriu cu un astfel de om este absolut inutilă”.

„Nu mă interesează niciun fel de polemică pornită cu cineva care consideră că tot ceea ce suntem vine din nimic, la naşterea noastră, şi se termină în nimic, la moartea noastră”, spune fostul parlamentar PSD. ”Nu am de gând să intru în vreo polemică în acest sens pentru că cine spune că nu suntem nimic mai mult dar continuă apoi să vorbească despre “reforme” şi “principii” este atât inconsecvent, cât şi iraţional!”.

Tradus: ”Dacă viaţa omului vine din nimic şi se întoarce în nimic, atunci, cu toată dragostea, rezultă un singur lucru: că VIAŢA OMULUI ESTE NIMIC!”.

”Iar dacă viaţa omului este nimic, atunci de ce naiba ne-am mai pierde timpul cu reforme, cu programe, cu doctrine, cu ideologii, cu principii? Nu exişti înainte să te naşti şi nu mai exişti după ce mori? Asta e totul? Câţiva ani pe-aici? Păi şi atunci de ce ne-am mai bate capul cu tot felul de “planuri de carieră” ori „programe economice”!?” – scrie Liciu Pleșoianu.

Iar tot acest foc încrucișat de idei și principii duc la o concluzie: ”Realitatea este aceea că nicio discuţie despre idealuri ale umanităţii nu are sens în paradigma nimicului de dinaintea noastră şi de după noi!”.

Și, da, Pleșoianu pune punctul pe ”i”: ”Adevărul este că suntem la limită. Pentru cine e suficient de deschis, pentru cine poate simţi pulsul lumii, acest lucru este cât se poate de limpede – ne aflăm la limită! Timpul nu mai are răbdare…”.

”Aşa că, aidoma Pariului lui Pascal, fie e corect ce spun eu şi atunci totul capătă cu adevărat sens, fie nu e corect, însă atunci oricum nu e nimic de pierdut”, scrie Liviu Pleșoianu. ”Ce să pierzi de eşti nimic născut din nimic şi care moare în nimic!?...”

Însă… dacă este adevărat ce spun eu, ”atunci nu devine clar că trebuie să modificăm COMPLET viziunea despre situaţia actuală şi despre ce e de făcut pentru a schimba lucrurile!?”.

”Dacă este adevărat ce spun eu, atunci vă întreb: cum ar putea funcţiona toate programele, reformele şi măsurile despre care vi se vorbeşte de dimineaţă până seara câtă vreme nu se pleacă de la OMUL profund, de la esenţa spirituală, profundă a acestuia?”, scrie Pleșoianu.

Per a contrario, dacă ”nu este adevărat ce spun eu, atunci cum de viziunea actuală ne-a dus către dezastrul global evident în care ne aflăm cu toţii?”.

”Dacă nu trebuie să vorbim despre spirit, dacă spiritul e doar o plăsmuire sau o ocupaţie strict duminicală, atunci cum de toate măsurile care se iau, care în mod evident nu pun în centru omul ca fiinţă spirituală, cum de toate aceste măsuri nu au niciun rezultat!?” – iată o întrebare la care ar trebui mulți să se gândească!

Multă lume face o confuzie în privința spiritului pragmatic. De aceea și Pleșoianu consideră că ”pseudo pragmaticii cu minte seacă vor strâmba din nas şi vor spune că orice astfel de discuţii sunt “pierdere de timp”.

În schimb, adevărații pragmatici ”vor înţelege însă uşor că, dacă scopul vieţii omului pe Pământ este unul eminamente spiritual, atunci adevăratul pragmatism, inclusiv cel economic şi cel politic, tocmai pe această piatră unghiulară trebuie să pornească ridicarea oricărui edificiu”.

”Adevăratul pragmatic este acela care începe să construiască ceva, orice, doar după ce îşi pune întrebarea: “De ce sunt aici, de ce suntem aici?””, scrie Pleșoianu, arătând că ”paradoxal, cu această întrebare trebuie să începem, înainte de orice discuţie despre economie, politică, educaţie, societate”.

”Pentru că dacă suntem aici pentru mult mai mult decât a munci şi a muri, dacă suntem aici dintr-un motiv şi pentru un scop mult mai profund, atunci toată viaţa noastră economică, socială, politică trebuie reaşezată în jurul acestei realităţi”, conchide Liviu Pleșoianu.

Finalul mesajului este… un nou început: ”Trezește-te, OMULE! Timpul nu mai are răbdare... Fie să alegem, în 2021, Apa Vie a Spiritului! ...Fie să FIM!”, a scris Liviu Pleșoianu, un om care a dat politicii și societății mai mult decât a primit.

650
Tagurile:
Liviu Pleșoia
Tematic
Pleșoianu anunță fără ocolișuri ce va face în viitorul mandat!
Liviu Pleșoianu, DECES în familie din cauza Covid-19
Pleșoianu, mesaj magnific – motiv de a te (răz)gândi la vot
Liviu Pleșoianu revine în luptă: palmă pentru Zuckerman
Daniel Zamfir

Daniel Zamfir denunță asasinarea economică a românilor

203
(reînnoit 14:52 21.01.2021)
Senatorul Daniel Zamfir reia bătălia pentru drepturile românilor în fața politicilor bancare și fiscale abuzive – denunțând politica lui Florin Cîțu.

BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik. În plină criză generată de pandemie, românii nu sunt ajutați – ci, dimpotrivă sunt spoliați de instituții de credit, dar și de stat, acuză Daniel Zamfir, deci un adevărat ”asasinare economică” a populației.

Parlamentarul care și-a construit un solid renume prin apărarea românilor în fața abuzurilor băncilor revine denunțând ceea ce el numește dur ”CĂMATĂRIA CA POLITICĂ DE STAT”.

”Ca și cum nu era suficient că le-a facilitat băncilor și IFN-urilor să aplice dobânda la dobândă pentru perioada amânării ratelor, ANAF-ul, ÎN ACELAȘI STIL CĂMĂTĂRESC, percepe dobânzi și penalități de întârziere pentru perioada amânării impozitelor și contribuțiilor datorate de antreprenori pe perioada pandemiei”, acuză senatorul.

În plus, Daniel Zamfir subliniază cinismul cu care lucrează premierul Florin Cîțu, pe care l-a supranumit ”Cîțu cămătaru”.

”Fără să i se miște un mușchi pe față, Cîțu prezintă asta ca pe sprijin acordat celor cu rate la bănci și firmelor romanești”, scrie Daniel Zamfir, acuzându-l pe premier că este un veritabil ”asasin economic”.

203
Tagurile:
Daniel Zamfir
Tematic
Zamfir: ”Vor să prăduiască Portul Constanța, CEC-ul”
Zamfir: Cîțu a pus ochii pe Hidroelectrica încă din 2019
Mare victorie pentru Daniel Zamfir – ajută zeci de mii de români

Загрузка...
Klaus Iohannis

ACUM: Iohannis a convocat miniștrii are o zi dificilă!

86
Președintele Klaus Iohannis a chemat mai mulți miniștri pentru o ședință urgentă – după care va participa la importantă videoconferință cu membrii Consiliului European, în condițiile în care Comisia a lansat are două propuneri incendiare.

BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik. Președintele Iohannis a convocat la ora  14:30, la Palatul Cotroceni, o ședință de lucru la care vor participa premierul Florin Cîțu, viceprim-ministrul Dan Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

Ședința are loc înaintea unei importante videoconferințe cu membrii Consiliului European, la care preşedintele Klaus Iohannis va participa începând cu ora 19.00.

În principiu, videoconferința cu membrii CE se referă la măsurile privind gestionarea pandemiei de COVID-19, dar ea vine în contextul dezbaterilor pe tema propunerilor de introducere a unui ”paşaport” pentru vaccinarea anti-COVID.

Deocamdată, România, prin preşedintele Iohannis, pare a se opune acestei idei, dar e posibil să cedeze în fața ”dorinței” impuse de la Bruxelles, așa cum s-a întâmplat de cele mai multe ori.

Reamintim că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost de acord cu această iniţiativă venită din partea Greciei. Desigur, Grecia, care are venituri mari din turism, are tot interesul unei asemenea selecții, pentru a putea ridica restricțiile.

De asemenea, Germania susține o formulă asemănătoare.

***

Tpt la video conferință este posibil să se înceapă discuțiile pe tema noii strategii a Comisiei Europeană pentru impulsionarea deschiderii, solidității şi rezilienţei sistemului economic şi financiar al UE pentru anii următori.

Comisia Europeană dorește ca UE să aibă un rol primordial în guvernanţa economică mondială și să proteze comunitatea împotriva practicilor neloiale şi abuzive.

”Acum este momentul Europei: să reparăm prejudiciile aduse de criză şi să pregătim viitorul pentru noua generaţie”, a declarat Ursula von der Leyen.

Abordarea noii strategii se bazează pe trei piloni: consolidarea rolului internaţional al monedei euro, dezvoltarea în continuare a infrastructurilor pieţei financiare a UE şi îmbunătăţirea rezilienţei acestora.

Un aspect delicat este aplicarea extrateritorială a sancţiunilor de către ţările terţe, dar şi promovarea în continuare a punerii în aplicare şi – atenție - a executării uniforme a sancţiunilor impuse de UE.

Ori, în contextul unei noi administrații la Casa Albă, noua strategie europeană presupune multe probleme și provocări.

Deci, pe președintele Iohannis, care poartă răspunderea negocierilor pentru România, îl așteaptă o zi dificilă.

86
Tagurile:
Klaus Iohannis
Tematic
Orban, întâlnire cu Iohannis – mesaj către insurgenții din PNL
Conspirație în PNL, Rareș cere demisia lui Orban – Iohannis, implicat!
Iohannis, ”implicat” în vaccinare: formalisme și truisme

Загрузка...

Distracție pe timp de ger năprasnic în Rusia

0
Distracții neobișnuite sunt inventate de locuitorii Rusiei în timpul iernii, când în țară vin temperaturi cu adevărat extreme.

Printre cele mai populare distracții pe timp de ger năprasnic se numără „aruncarea” apei clocotite dintr-o cană cu un ventilator sau atașarea unui snowboard la o mașină.

Se găsesc și oameni cărora le place să călărească pe un cal aproape goi sau să facă o sculptură din tăiței instantanee.

Apropo, iarna aceasta s-a dovedit a fi extrem de severă pentru unele regiuni din Rusia. În Norilsk, de exemplu, la sfârșitul lunii decembrie mercurul din termometre a scăzut la -48 de grade, astfel încât elevilor li sa permis să nu meargă la lecții. 

0
Tagurile:
Rusia, Ger
Tematic
Ilie Neacșu: ”Panaramelor, Rusia e prima Putere militară a lumii!”
Kremlinul: SUA nu sunt dispuse să dezvolte relațiile cu Rusia
"Am găsit o modalitate de a învinge Rusia". De ce s-a apucat Pentagonul

Загрузка...