BUCUREȘTI, 28 dec – Sputnik. Fără dubii, una dintre cele mai importante teme ale vehementei campanii anti-PSD, susținută pe față de ambasadorii SUA Klemm și, mai ales Zuckerman, se referă la tema ”grațierii și amnistiei”.
PSD a fost acuzat pentru că a avut în proiect această măsură, impusă în urma unor decizii CEDO, România fiind campioană la amenzile pentru nerespectarea normelor din penitenciare. În plus, grațiere și amnistia sunt practici internaționale, aplicate în toate perioadele, inclusiv în perioada comunistă din România.
Acuzațiile aduse PSD se ”bazau” pe faptul că ”amnistia și grațierea” at fi vizat ”baroni roșii”, în frunte cu… Dragnea!
Ei bine, ce constată Adrian Năstase că se întâmplă acum la Washington? Titlul notei scrise de el azi, pe blogul personal, spune tot: ”Grațieri la partenerul strategic – În atenția domnului ambasador Adrian Zuckerman”.
Pe scurt, Năstase citează presa internationale, care arată că preşedintele Donald Trump, cu o lună înainte de plecarea sa de la Casa Albă, a graţiat 15 persoane – ”nevoiașe, probabil”, notează ironic fostul premier.
NU, nici pomeneală – grațierile îi vizează pe ”doi foşti colaboratori ai săi implicaţi în ancheta privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale din 2016 şi mai mulţi militari condamnaţi în legătură cu scandalul privind acţiunile firmei de securitate Blackwater din Irak”.
”Între cei grațiați se numără fostul consilier diplomatic al campaniei din 2016, George Papadopoulos, care a recunoscut că a minţit poliţia federală FBI în ce priveşte contactele sale cu un intermediar care promisese să-l pună în legătură cu responsabili ruşi”, scrie Năstase.
Năstase citează Casa Albă, care arată că graţierea lui Papadopoulos ”corectează răul făcut multor oameni de către (procurorul special Robert) Mueller”.
Mueller a fost coordonatorul anchetei asupra interfenţelor ruse, ”care după doi ani de investigaţii nu a reuşit să stabilească existenţa unei înţelegeri între Moscova şi miliardarul republican”, precizează Năstase.
Același Robert Mueller a avut legături directe cu Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi și… Traian Băsescu, cu care s-a întâlnit personal în 2006. Mai precis, în noiembrie 2006, când președintele României și directorul FBI, Robert Mueller, care şi-a exprimat ”recunoştinţa pentru cooperarea remarcabilă cu România în aplicarea legii”.
Mai mult, conform unor documente Wikileaks, Mueller şi a exprimat ”disponibilitatea de a adânci această colaborare în viitor”, scria paginadepolitica.ro, (citând Wikileaks).
Apropo de această perioadă, 2006 – de atunci a început prigoana contra lui Năstase, care avea să se sfârșească prin condamnarea controversată a celui mai important premier român de după 1990.
Revenind la textul lui Năstase, acesta precizează că și avocatul olandez Alex van der Zwaan, ”condamnat în legătură cu aceeaşi anchetă, a fost graţiat de presedintele Trump”.
”Trump îl grațiase deja, la sfârşitul lui noiembrie, pe fostul său consilier pentru securitate naţională, Michael Flynn, condamnat tot în ancheta Mueller, denunţată în mod repetat de liderul de la Casa Albă drept vânătoare de vrăjitoare”, scrie Năstase.
Tot dintre ”nevoiașii” grațiați de președintele lui Zuckerman, Năstase îi menționează pe patru foşti angajaţi ai Blackwater, ”condamnaţi pentru moartea mai multor civili irakieni în 2007. Unul dintre ei, Nicholas Slatten, era condamnat la închisoare pe viaţă”.
”Cei patru agenţi de securitate, condamnaţi pentru moartea a 14 civili irakieni şi rănirea altor 17 într-un episod controversat survenit la Bagdad la 16 septembrie 2007, au susţinut că au deschis focul în legitimă apărare”, scrie Năstase.
De precizat că episodul în cauză a fost și subiectul unui film de acțiune - în care este justificat atacul cu arme de foc împotriva unei mulțimi revoltate.
Asta apropo de 10 august de la București… completăm noi.
Năstase mai arată că Trump a graţiat și ”doi foşti congresmeni republicani acuzaţi de infracţiuni financiare şi a redus sau anulat pedepsele altor persoane condamnate”.
Adică a grațiat doi ”baroni roșii”, completăm din nou noi…
”În Romania, se desfășoară, în timpul ăsta, o amplă campanie împotriva grațierii și amnistiei, eventual prin eliminarea acestor instituții din Constituție”, atrage atenția Adrian Năstase, subliniind că ”Din prezentarea anterioara, rezulta cu claritate – condamnații din America par a fi mai buni decât cei din România și, de aceea, ei pot fi, în anumite cazuri, grațiați”.
Dar, conchide ironic Năstase – ”eu cred că bunele practici din România ar putea fi aplicate și în SUA, prin introducerea unui amendament la Constituția americană – „fară penali în funcții publice”.
BUCUREȘTI, 26 dec – Sputnik. Unul dintre cei mai importanți ziariști și editori ai anilor 90, ulterior deputat naționalist, scriitor și om de afaceri, Ilie Neacșu care avantajul de a fi lucrat în presă și în aparatul de stat și înainte de 1990.
Este unul dintre cunoscătorii realității din perioada Nicolae Ceaușescu, pe care azi, la 103 ani de la naștere, îl numește fără ezitare – ”Marele Om de Stat și lider politic neîntrecut în epoca sa”.
”Să ciocnim un pahar în amintirea sa și a vremurilor în care România era independentă și suverană, iar românii erau demni și mândrii că aparțin acestui Neam”, propune Ilie Neacșu.
Jurnalistul subliniază că de numele lui Nicolae Ceaușescu ”se leagă unica perioadă din Istoria României când Independența țării a fost totală”.
”Hienele capitalismului, cu sprijinul trădătorului Gorbaciov, l-au ucis”, scrie Neacșu. ” Criminalii au calculat atent scoaterea lui Nicolae Ceaușescu de pe scena politică românească și planetară”.
De ce asta? Un motiv e clar: ”era imposibil ca Ceaușescu să privească pasiv devastarea țării, jefuirea bogățiilor Poporului și demolarea economiei”.
Iată și un alt adevăr, pe care cei de azi îl ascund: Nicolae Ceaușescu ”a fost iubit de mari oameni politici ai lumii, inclusiv de cei americani și din Vestul european, de liderii africani, asiatici, din cele două Americi”.
”În schimb, noi, românii, sau o parte dintre noi, nu l-am înțeles și l-am trădat - la fel ca pe Țepeș, ca pe Mihai Viteazul, ca pe Brâncoveanu, ca pe Tudor, ca pe Cuza, ca pe Mareșalul Antonescu”, scrie Ilie Neacșu, punctând: ”Și ne mai mirăm de halul în care au ajuns România și românii”.
Ziaristul scoate din nou în evidență starea de azi a României, în contrast cu epoca lui Nicolae Ceaușescu: ”Țara e o colonie cu mai mulți stăpâni, iar românii au ajuns slugile Occidentului”.
”Generațiile viitoare trebuie să știe că am fost contemporani cu un conducător pragmatic, demn, curajos, iubitor de Neam și de Țară, constructor neobosit, inegalabil cunoscător al politicii mondiale” – este mesajul ziaristului.
De altfel, Ilie Neacșu mărturisește: ”Sunt convins că amintirea despre Nicolae Ceaușescu va dăinui peste secole și că acesta va fi reabilitat în fața opiniei publice românești și străine, pentru că mascarada procesului în care a fost condamnat la moarte a fost, cu adevărat, o crimă a complotiștilor”.
Iar apropo de titlul ”Ce lider am avut”, Ilie Neacșu încheie cu o constatare dureroasă: ”Liderii de după Ceaușescu, care au nenorocit România, nu-i puteau fi nici aghiotanți”.
Adaug la acest articol o ”Baladă a lui Nicolae Ceaușescu”, care circula pe Internet – și care reflectă regretul celor mai mulți români care, în 1989, luați de val, au cerut căderea și chiar moartea marelui conducător.
BUCUREȘTI, 26 ian – Sputnik. Una dintre acuzațiile care i se aduceau președintelui Nicolae Ceaușescu era că… prea se pricepea la toate! Sau că prea se băga în toate! Industrie, agricultură, diplomație, cultură – toate erau în vizorul marelui conducător român.
Și sportul a fost vizat de politica ”partidului și a conducătorului iubit” – dar la nivel mare: s-a creat excepționalul fenomen de masse ”Daciada”, s-au susținut participările la competițiile internaționale, bazele sportive competiționale și pentru amatori, echipele olimpice, au fost recompensați campionii – și multe altele, printre care și cea mai mare realizare a fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor de către ”Steaua” București.
Da, după succesele oltenilor de la ”Universitatea” Craiova, Nicolae Ceaușescu s-a implicat în crearea unei super echipe, care să se bată cu marile cluburi europene – și așa a fost creată marea ”Steaua”.
Acum, surpriză: de ziua lui Ceaușescu, Iohannis pare că vrea să-l imite, implicându-se în… strategia națională pentru sport! Exact cum auziți!...
Iată ce transmite Administrația Prezidențială:
”La invitaţia Preşedintelui României, la Palatul Cotroceni a avut loc astăzi o întâlnire între domnul Klaus Iohannis, Vicepremierul Kelemen Hunor şi ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. Discuţiile s-au purtat în jurul strategiei naţionale în sport şi tineret şi au inclus aspecte legate de situaţia actuală, de obiective, dar mai ales despre soluţiile care se au în vedere”.
Președinția are și remarci interesante, cu iz de-a dreptul comic: ”Din constatările de până acum, situaţia actuală din sportul românesc prezintă mai multe probleme, care ţin şi de infrastructura deficitară, dar mai ales de lipsa de viziune şi de strategie, precum şi de folosirea ineficientă a resurselor”.
Iar președintele de acum, după modelul celui… de pe vremuri, a trasat și obiective:
”Obiectivul nostru este ca în anul 2032 România să se situeze în primele 15 ţări, din punct de vedere al rezultatelor sportive", se arată într-un comunicat al Ministerului Tineretului şi Sportului”, precizează Administrația Prezidențială.
Deci, un adevărat plan pe două cincinale, ca la Congresul al XI-lea!
Și, tot ca pe vremuri, președintele a dat și ”indicații prețioase”: ”Soluţia pentru atingerea acestui obiectiv este realizarea unei strategii naţionale în sport, care va avea ca piloni centrali stabilirea unor direcţii clare de performanţă, competitivitatea, atât la nivel de sportivi, cât şi de antrenori, prioritizarea acelor ramuri care au demonstrat că pot aduce rezultate, implementarea unitară a unor măsuri care să includă şi activităţile din educaţia copiilor şi tinerilor”.
”Pentru acest proiect, va fi nevoie de alocarea unor resurse bugetare mai mari decât în prezent, însă solicitarea de obţinere a acestei suplimentări va veni însoţită de angajamentul unei folosiri mai eficiente a resurselor”, a transmis președintele României. Klaus Iohannis, ca să nu facem vreo confuzie.
Sperăm doar ca președintele de acum să aibă aceleași rezultate în muncă precum cel de pe vremuri.
BUCUREȘTI, 26 ian – Sputnik. Președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden au convenit în timpul unei discuții telefonice asupra prelungirii tratatului New Start, anunță serviciul de presă al Kremlinului.
În următoarele zile Rusia și SUA vor încheia toate procedurile necesare pentru a asigura continuitatea Tratatului cu privire la măsurile pentru reducerea și limitarea în continuare a armelor ofensive strategice (New Start), anunță serviciul de presă al Kremlinului.
“În următoarele zile părțile vor încheia toate procedurile necesare pentru a asigura funcționarea în continuare a acestui mecanism internațional pentru reducerea reciprocă a arsenalelor rachetelor nucleare”, se menționează în comunicatul administrației prezidențiale ruse.