Viktor Orban

Viktor Orban, mesaj despre participarea UDMR la guvernare

234
Premierul Ungariei Viktor Orban l-a felicitat pe noul premier al României Florin Cîțu și a salutat intrarea UDMR la guvernare

BRUXELLES, 24 dec - Sputnik. Premierul ungar Viktor Orban i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Florin Cîţu, noul premier al României. Premierul de la Budapesta l-a asigurat pe Cîțu de susţinerea Ungariei, conform unui anunț făcut de şeful biroului de presă al prim-ministrului ungar.

Viktor Orban şi-a exprimat convingerea că o cooperare bazată pe respect reciproc între Ungaria şi România va contribui în mod semnificativ la dezvoltarea celor două ţări, precum şi la susţinerea creşterii economice a Uniunii Europene şi la îmbunătăţirea traiului cetăţenilor lor.

De asemenea, premierul de la Budapesta a salutat faptul că reprezentanţi ai comunităţii maghiare din România au ocupat posturi importante în noul guvern, exprimându-şi speranţa că vor putea fi puse în aplicare toate componentele programului său.

"Doresc să vă asigur de sprijinul guvernului ungar pentru dezvoltarea în continuare a relaţiilor dintre ţările noastre, pentru cooperarea noastră în plan internaţional şi pentru realizarea obiectivelor noastre comune", a transmis Viktor Orban.
234
Tagurile:
UDMR, Viktor Orban
Tematic
Viktor Orban: Statul de drept înseamnă primirea migranților
Viktor Orban, gata să cumpere vaccin din Rusia
Orban Viktor, mesaj special cu ocazia alegerilor din România
Viktor Orban a felicitat UDMR pentru rezultatul din alegeri
Viktor Orban, triumfător la Bruxelles
Viktor Orban îl face praf pe George Soros
Mircea Badea

Mircea Badea face praf autoritățile din campania de vaccinare

210
(reînnoit 07:22 19.01.2021)
Cunoscutul realizator a punctat cu umor aberațiile spuse și atitudinea autorităților antipandemie în campania de vaccinare

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Lipsa de logică a atitudinilor, incoerența măsurilor și stupiditatea unor afirmații ale autorităților în campania de vaccinare stârnesc multe comentarii și critici.

Mircea Badea a comentat, cu umorul său inimitabil, mai multe asemenea stupidități ale autorităților, punctând de fiecare dată… din păcate la obiect. Din păcate pentru populația care își pune speranța în cei ce, iată, comit asemenea absurdități.

Am selectat mai multe comentarii ale realizatorului TV de la Antena 3.

În primul rând, Mircea Badea sesizează ridicolul tentativelor de convingere a populației să se vaccineze cu un vaccin care… nu există la dispoziția populației!

”Trebuie să fii complet cretin să spui că te vaccinezi "ca să dai un semnal de încredere în vaccin" câtă vreme nu ai vaccin pentru populație”, spune Mircea Badea, explicând ironic -  ”De fapt, ei vor doar să se vaccineze! Îi susțin!”

Vaccinarea a demonstrat și tendințele exhibiționiste ale unor lideri politici – dar și ciudatele reacții ale opiniei publice.

”Răgetele umede ale neîntrebatelor la vederea șuncilor sau grisinelor "autorităților" expuse la vaccin sunt sublime. Susțin!”, comentează Mircea Badea, completând la fel de ironic. ”N-a plâns niciunul la vaccin. Aprige autorități!”.

O știre de presă anunța că ”Nu sunt doze pe câte persoane vor să se vaccineze! Românii se înghesuie la vaccinare”.

”Lăsați asta, nu e important! Contează doar să nu ne contrazică nimeni!”, ironizează Mircea Badea reacțiile dure ale autorităților atunci când cineva are altă opinie sau sesizează deficiențe.

În același sens, Mircea Badea sesizează diferența ridicolă între eforturile propagandei care susține autoritățile și situația reală din teren – ilustrată prin anunțul primarului Fritz că  ”doar doua centre de vaccinare vor fi operaționale în Timișoara”.

”Nu e vaccin. Noroc că e propagandă grămadă. Susțin!”, reacționează Mircea Badea.

O altă știre anunță că ”După București, nici la Cluj nu mai sunt locuri pentru vaccinare”, iar ministrul Sănătății spune că ”Sunt mult mai mulți oameni care vor să se vaccineze față de numărul de doze existent”.

Din nou, Mircea Badea ironizează reacția principală a autorităților – aceea de a da vina pe cei care critică.  

”Nu ne interesează asta. Ne interesează doar să ne războim cu unii care măcăne pe feisbuc. Important e sa ne concentram pe antivaccinisti!”.

Așa cum spuneam, reacțiile lui Mircea Badea nu sunt doar ironie și umor – ci prezintă chiar adevărul ridicol al reacțiilor autorităților.

210
Tagurile:
Vaccinare, Mircea Badea

Загрузка...
Florin Cîțu

Sondaj: Dezastru total pentru Guvernul Cîțu record de neîncredere și impopularitate

211
Un nou sondaj, Avangarde, dă în vileag cifrele dezastruoase ale încrederii românilor în Guvernul Florin Cîțu

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Un adevărat dezastru – așa poate fi caracterizat, pe scurt, rezultatul sondajului realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, pe baza datelor colectate la finele săptămânii trecute.

Sondajul a fost prezentat de Mihai Gâdea, în prima ediție din 2021 a emisiunii ”Sinteza zilei” la Antena 3.

La toate întrebările puse în sondaj rezultatele sunt, așa cum menționam, dezastruoase.

Întrebare: ”Dumneavoastră personal credeți că lucrurile în România se îndreaptă mai degrabă într-o direcție bună sau într-o direcție proastă?”

Răspunsuri:

- 73% - România se îndreaptă într-o direcție greșită

- 15% - România se îndreaptă într-o direcție bună

- 12% - nu știu

Comentariu – situația răspunsurilor este constantă, în a doua parte a lunii decembrie procentul celor care considerau suntem pe p direcție greșită era de 74%.

Întrebare: ”Dumneavoastră personal cât de multă încredere aveți în actualul Guvern?”

Răspunsuri:

- 37% -  foarte puțină sau deloc încredere

- 34% - puțină încredere

- 24% - au multă încredere în Cabinetul Cîțu

Comentariu: conform acestor cifre, nici jumătate din electoratul care a votat partidele din coaliție NU au încredere în acest Guvern.

Întrebare: ”Dumneavoastră personal câtă încredere aveți în capacitatea alianței de dreapta (PNL+USR) că va putea rezolva problemele legate de pandemie?”

Răspunsuri:

- 38% - foarte puțină sau deloc în capacitatea alianței de dreapta (PNL+USR).

- 34% - puțină încredere,

- 23% au multă încredere în această alianță.

Comentariu: conform Avangarde, se înregistrează o oarecare creștere a încrederii, pentru că  la sfârșitul lunii decembrie numai 19% aveau ”multă și foarte multă încredere în capacitatea alianței de a gestiona pandemia”. Pe de altă parte, a crescut și procentul celor care ”foarte puțină sau deloc în capacitatea alianței” de la 65% la 72%. Adică, o creștere a radicalizării opiniei publice, o situație periculoasă.

Sondajul a fost realizat în perioada: 15 – 17.01.2021, pe un eșantion de 710 respondenți, prin metoda CATI (telefonic), cu marjă de eroare de +/- 3,5%.

211
Tagurile:
Florin Cîţu, Guvernul, Avangarde, Sondaj

Загрузка...
Nicușor Dan

Cât plătesc bucureștenii la întreținere: Nicușor Dan, explicații

0
Primarul general al municipiului București a vorbit despre un subiect de maxim interes, în contextul în care mai multe blocuri din Capitală au stat fără apă caldă și căldură. Edilul a făcut precizări despre facturile care vor veni.

BUCUREȘTI, 19 ian – Sputnik. Situație dificilă în București, acolo unde mai mute blocuri sunt fără apă caldă și căldură. Problema nu este una nouă, ea trenează de la începutul iernii și, în ciuda asigurărilor primite de la cel mai înalt nivel – chiar fostul premier interimar Nicolae Ciucă a asigurat bucureștenii că situația se va remedia – oamenii continuă să se confrunte cu frigul din case.

Primarul municipiului București, Nicușor Dan, a vorbit despre valoarea facturilor la căldură în contextul menționat anterior. Edilul este de părere că facturile ar trebui să scadă, în funcție de căldura primită de oameni în calorifere.

Doar că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât par la prima vedere. Edilul spune că a primit asigurări de la Termoenergetica referitor la faptul că se plătește fix cât este consumul de energie calorică.

”În primul rând, și cred că ăsta este lucrul cel mai important pe care îl așteaptă bucureștenii, nu o să mai avem ierni cum a fost aceasta. Asta e o promisiune, rămâne înregistrată, pentru că încă de anul viitor un număr de kilometri de rețea care o să fie modernizați, adică înlocuită țeava veche ciuruită de acum 50 de ani, cu o conductă nouă”, a spus Nicușor Dan la digi24.ro.

Reamintim că Nicușor Dan a declarat că aproximativ o cincime din blocurile din București primesc căldură sub parametri, în condițiile în care se anunță nopți geroase în următoarea perioadă.

Nicușor Dan a promis că iarna viitoare va fi mai bine, iar cealaltă și mai bine.

0
Tagurile:
Încălzire, Căldură, București, Nicușor Dan

Загрузка...