Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu

PSD joacă tare: se folosește de Iohannis pentru a presa PNL

290
Școala politică a PSD nu s-a pierdut – actuala conducere face un joc dibaci pentru a obține ce vrea de la Orban, folosind chiar ceea ce cere Iohannis

BUCUREȘTI, 21 dec – Sputnik. Chiar dacă din conducerea PSD lipsesc oamenii de valoare cu care partidul lui Iliescu și Năstase ne-a obișnuit, totuși dibăcia politică a social democraților nu s-a pierdut.

Aceste fapt e dovedit chiar de „șahul” de la Parlament.

Acum puțin timp s-a anunțat că PSD a părăsit negocierile pe funcții, deocamdată temporar.  Asta după ce Marcel Ciolacu a discutat cu Dan Barna, Dacian Cioloș și Ludovic Orban cum să-și împartă funcțiile la nivelul conducerii Senatului și al Camerei Deputaților.

Întârzie Ciolacu constituirea noului Parlament la Camera Deputaților? Da, poate să o facă și o va face.

”Există acest termen de cinci zile pe care comisia de validare îl are la dispoziție, termen pe care noi îl vom respecta ad literam, adică ne vom duce până în cinci zile în situația în care alianța negociază altfel decât se negociază conform cutumei parlamentare, considerând că ei au câștigat alegerile și că au dreptul să facă absolut orice”, a declarat senatorul Florian Bodog pentru Antena 3

Întârzie PSD constituirea noului Parlament la Senat? Da, poate să o facă și o va face.

De ce asta? Pentru că negocierile trebuie să iasă cum vor ei – și au un avantaj… președintele Iohannis! Mai exact, graba președintelui Iohannis de a avea un nou guvern, care nu poate fi votat decât după constituirea noului Parlament.

Mass media transmite că președintele Klaus Iohannis i-a cerut lui președintelui PNL, Orban, ”să termine mai repede negocierile pentru formarea viitorului guvern pentru ca acesta să fie învestit până la Crăciun”.

De ce asta? Aparent, pentru că debutul campaniei de vaccinare este programat pe 27 decembrie în toată UE! Ori, Iohannis nu vrea să se facă de râs, vrea premierul instalat – așa că ar trebui ca mâine plenul reunit al Parlamentului îl voteze pe Florin Cîțu!

Ori, PSD va bloca planurile lui Iohannis, social democrații NU vor face asta dacă nu se va juca… așa cum vor ei! Asta înseamnă negociere.

De partea cealaltă, când nu ai câștigat alegerile, când ai cea mai slabă reprezentare din 1990 încoace – chiar să pretinzi tot e lipsă de precauție, cum ar zice președintele – adică e prostie. Iar prostia se plătește…

290
Tagurile:
PNL, Klaus Iohannis, PSD
Tematic
PSD nu crede în Cîțu premier
PSD, întâlnire urgentă după demersurile lui Iohannis și PNL
Lovitura PSD: Guvern de uniune națională
PSD, logo, siglă

Eveniment în politică PSD introduce cea mai bună practică!

121
O formulă excelentă introdusă de social democrați, care ar trebui să devină o practică în politica românească și ar duce la dezvoltare – dacă electoratul o va agrea

BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik. Principiu esențial propus de liderul PSD, Marcel Ciolacu: ”Oamenii nu ne-au votat doar să-i criticăm pe cei care conduc acum România, oamenii ne-au votat să venim cu soluții”.

Ciolacu a spus asta cu ocazia lansării bugetului alternativ propus de social-democrați. ”Noi punem astăzi în dezbatere publică soluții concrete pentru creșterea nivelului de trai al românilor”.

Ironic, Marcel Ciolacu a invitat guvernul ”să ne plagieze bugetul… n-ar fi pentru prima oară când ne plagiază soluțiile”. Dar, spune Ciolacu, ”e ok... dacă astfel oamenii au de câștigat”.

Un alt aspect principal ale bugetului alternativ construit de PSD este: ”demontăm astfel minciuna Guvernului „Nu se poate””.

”Le arătăm că se poate! Dacă vrei și dacă ești interesat de viața oamenilor pe care îi conduci, nu doar de împărțirea funcțiilor și premierea pilelor și prietenilor care te-au susținut să ajungi unde ești”, a declarat Marcel Ciolacu.

În prezentarea pe scurt a priorităților bugetului alternativ, Ciolacu a arătat că prioritatea zero ”rămâne și în acest an combaterea pandemiei și a crizei sanitare provocate de virusul SARS-COV2” și că este nevoie de ”vaccinare masivă, de testare masivă, de creșterea capacității de răspuns a sistemului medical”.

A doua prioritate este relansarea economiei – ”Și aici avem a doua mare deosebire față de Cîțu și ai lui: noi venim cu un buget de dezvoltare, nu cu un buget de înghețare - trebuie să ieșim din cercul vicios al austerității, în care ne afundă Cîțu!”.

A treia prioritate este  ”să dezghețăm economia. Să redăm încrederea oamenilor și firmelor„.

Ciolacu a subliniat că importantă este dezvoltarea, arătând că ”în bugetul construit de PSD, NU cresc și NU se introduc taxe. DAR - foarte important! - taxele existente trebuie plătite de toată lumea”!

”Este incorect să crești taxe când încă nu le-ai colectat pe cele existente - nu poți să pui presiune tot pe cei corecți, pe cei care plătesc!”, spune Ciolacu.

Deci, o nouă formulă de opoziție, care să ofere variante constructive, în paralel cu cele guvernamentale – oferind electoratului NU NUMAI critici, ci și alternative. Este însă de văzut dacă electoratul va agrea această formulă. Asta pentru că (nici) în România știrile bune NU sunt luate în seamă, din păcate…

***

Iată, sistematizate, obiectivele principale ale bugetului construit de PSD pentru 2021:

1. Stoparea răspândirii virusului Sars Cov 2, vaccinarea populației și creșterea capacității sistemului de sănătate prin investiții în capitalul uman și infrastructura din domeniul medical.

2. Revenirea economică sustenabilă prin investiții masive din toate sursele de finanțare, prin consum crescut și prin stimularea exporturilor.

Partidul Social Democrat, PSD
© Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

3. Bani mai mulți la buget. O mai bună administrare și colectare a taxelor și impozitelor existente. Prin stoparea furturilor și prin raționalizarea cheltuielilor nejustificate. Prin criterii de performanță în instituții publice și companiile de stat, nu prin tragerea la sorți a acestor funcții. Prin prioritizarea investițiilor. Prin digitalizarea marilor sisteme publice.

4. Stimularea muncii și creșterea veniturile angajaților cu salarii mici și medii – până la 6000 lei salariu brut lunar. Facilități pentru firmele care măresc substanțial veniturile angajaților. Practic, continuarea măsurilor PSD pentru ieșirea din cercul vicios al salariilor mici și consolidarea clasei de mijloc. Plus, un Pachet de Stimuli pentru creșterea natalității. Pentru că este un „must (obligație, în lb. engleză)”, nu un moft!

5. Siguranța locurilor de muncă. Propunem programe consistente de sprijin pentru Companii mari și IMM. Toate CONDIȚIONATE de menținerea și crearea de noi locuri de muncă.

6. Patriotism economic. Un program de relansare a producției – Fabricat în România. Propunem programe și măsuri pentru refacerea unor industrii competitive, nu vânzarea celor mai importanțe companii ale statului român, pe nimic, acum în pandemie”.

121
Tagurile:
PSD
Tematic
PSD dă lovitura, ia fața PNL într-un moment cheie!
PSD anunță NUCLEARA în politică: prima Moțiune!
ACUM: PSD s-a ținut de cuvânt, lovitură pentru Coaliția PNL-USR

Загрузка...
Klaus Iohannis

Pensionarii buzoieni ”îl pun la zid” pe Iohannis

312
(reînnoit 18:18 27.01.2021)
Viorel Frîncu, vicepreședintele Uniunii Județene ”Frăția” a pensionarilor din Buzău a explicat că șeful statului, Klaus Iohannis nu se poartă ca un președinte al tuturor românilor, iar acest lucru îi deranjează pe seniori.

BUCUREȘTI, 27 ian – Sputnik. Pensionarii au ieșit astăzi în stradă în toată România, mânați de un singur gând: să își ceară drepturile, principalele revendicări fiind aplicarea corectă a legislației, precum și pensii echitabile.

Viorel Frîncu, vicepreședintele Uniunii Județene ”Frăția” a pensionarilor din Buzău, a vorbit, exclusiv pentru Agenția de Presă Sputnik, despre nemulțumirile seniorilor.

”Problema este că noi am cerut – și cerem în continuare – respectarea legii privind majorarea pensiilor și modificarea ei, așa cum s-a făcut la drum de seară, printr-o OUG. Este un drept al nostru pentru care îl vom manifesta în continuare, dacă actualii guvernanți nu vor ține cont de opoziția noastră, a pensionarilor”, a declarat Frîncu.

Acesta spune că a lăsat un memoriu la Prefectura Buzău în care a prezentat doleanețele pensionarilor.

Frîncu a precizat că acțiunile de protest vor continua până când revendicările lor vor fi rezolvate.

Protestul de astăzi a fost, însă, deocamdată prima acțiune la nivel național. Important este ca și președintele României, ”care ar trebui să fie un președinte pentru toți românii – și nu este”.

”El este un președinte al PNL-ului, care vrea guvernul PNL-lui, vrea parlamentul PNL-ului, adică începe să devină o republică semiprezidențială, ca să zic așa. Iar lucrurile astea pe noi ne deranjează”, a punctat Frîncu.

Vicepreședintele Uniunii Județene ”Frăția” a pensionarilor din Buzău este supărat, de asemenea, că Guvernul nu a fost tras de urechi de către Klaus Iohannis, să le spună guvernanților să mai dea ”ceva, acolo”, pensionarilor.

Frîncu a declarat că pensionarii sunt hotărâți să meargă mai departe cu acțiunile de protest.

312
Tagurile:
Klaus Iohannis, Pensionari
Tematic
Veste rea pentru pensionari şi profesori: „Nu sunt bani”
Tichete pentru pensionari: când le pot primi
Declarație unică pentru pensionari: cum se completează

Загрузка...
Refugiat sirian

Raport: Diviziunea profundă dintre bogați și săraci, la fel de mortală ca virusul

0
(reînnoit 20:51 27.01.2021)
După cum arată un raport recent al Oxfam, criza s-a încheiat pentru bogaţi, însă miliarde de oameni vor fi în sărăcie cel puțin un deceniu. Pandemia de Covid-19 crește inegalitatea economică în aproape toate țările simultan.

BUCUREŞTI, 27 ian – Sputnik. Raportul, numit „Virusul inegalității”, a fost publicat în ziua de deschidere a Forumului Economic Mondial de la Davos, care se desfășoară în mediul virtual anul acesta.

Raportul arată că cele mai bogate 1.000 de persoane de pe planetă și-au recuperat în doar nouă luni pierderile cauzate de coronavirus, însă „ar putea dura mai mult de un deceniu până când cei mai săraci din lume să se recupereze în urma impactului economic al pandemiei”.

„Sistemul economic denaturat permite unei elite super-bogate să adune bogăție în mijlocul celei mai grave recesiuni de la Marea Depresiune, în timp ce miliarde de oameni fac eforturi să supravieţuiască”, se spune în raport.

Creșterea inegalității înseamnă că ar putea dura cel puțin de 14 ori mai mult pentru ca persoanele care trăiesc în sărăcie să revină la starea dinainte de pandemie decât a fost nevoie pentru ca averea primilor 1.000 de miliardari să fie recuperată, arată Oxfam în raportul citat de RT. Bogăția totală a miliardarilor a atins 11,95 de trilioane de dolari în decembrie 2020, ceea ce este echivalentul cheltuielilor totale de recuperare din criza Covid-19 ale guvernelor G20.

Potrivit raportului, în cazul celor mai bogați oameni din lume averea le-a crescut cu jumătate de trilion de dolari de la începutul pandemiei. În același timp, pandemia a condus la cea mai gravă criză a locurilor de muncă din ultimii 90 de ani, sute de milioane de oameni fiind acum subocupați sau rămaşi fără muncă.

„Suntem martorii celei mai mari creșteri a inegalității de când au început să se înregistreze cifrele în acest sens. Diviziunea profundă dintre bogați și săraci se dovedește a fi la fel de mortală ca virusul”, a declarat Gabriela Bucher, director executiv al Oxfam International.
0
Tagurile:
Sărăcie
Tematic
FMI știe cum va salva lumea: riscăm o sărăcie mai mare
ONU: Peste un miliard de oameni pot ajunge în sărăcie extremă
Două milioane de familii riscă sărăcia în Marea Britanie
Un număr covârșitor de români consideră că a crescut sărăcia

Загрузка...