Negocieri PNL - URS/PLUS

Cea mai mare țeapă dată de Coaliția PNL-USR

491
Coaliția cu cea mai mică reprezentativitate reală din istoria guvernelor de după 1989 nu respectă una dintre cele mai importante promisiuni – și lovește într-o categorie vulnerabilă

BUCUREȘTI, 21 dec – Sputnik. Chiar de ziua Revoluției iese la iveală cea mai mare țeapă dată de coaliția din jurul PNL.

Astfel, mass media anunță că liderii PNL, USR PLUS și UDMR au decis ca pensiile vor crește de anul viitor cu numai 8% - deci NU vor aplica majorarea de 40% prevăzută în lege.

De altfel, această țeapă fusese anunțată chiar de cel propus acum premier de coaliție - Florin Cîțu.

”Anul viitor estimarea este de 8,1%”, anunța Cîțu luna trecută, anunțând că ”noi mizăm pe o creștere a pensiei în următorii patru ani cu 46%”.

Concret, în 2021, punctul de pensie ar urma să crească de la 1.442 de lei  la 1.559 de lei – deci un plus de 117 lei – practic insignifiant în comparație cu creșterile costurilor zilnice, mai ales în condițiile pandemiei, care pare a se prelungi cel puțin o parte a anului viitor.

Deci, cea mai vulnerabilă categorie, pensionarii, este cea mai lovită de actuala coaliție! Să aibă vreo legătură cu faptul că pensionarii sunt considerați votanți tradiționali ai stângii politice?

Și la alocații apare o altă ”țeapă” – nu se vor dubla, ci vor crește cu 20% de la 1 ianuarie 2021 (24 de lei lunar) iar următoarea etapă de majorare va fi abia la 1 iulie 2022.
491
Tagurile:
PNL, USR
Tematic
Decizie ciudată a lui Vela – după ce PNL a blocat-o pe Firea
USR, șah la PNL, dar PNL îl poate face praf pe Barna
Scandal în PNL pentru Guvern – listă cu propuneri absurde
Nicolae Ceaușescu

Ilie Neacșu: ”Nicolae Ceaușescu… ce lider am avut!”

179
Despre memoria și faptele marelui conducător pentru care ”era imposibil să privească pasiv devastarea țării, jefuirea bogățiilor Poporului și demolarea economiei” dar și cum ”românii, sau o parte dintre noi, nu l-am înțeles și l-am trădat”.

BUCUREȘTI, 26 dec – Sputnik. Unul dintre cei mai importanți ziariști și editori ai anilor 90, ulterior deputat naționalist, scriitor și om de afaceri, Ilie Neacșu care avantajul de a fi lucrat în presă și în aparatul de stat și înainte de 1990.

Este unul dintre cunoscătorii realității din perioada Nicolae Ceaușescu, pe care azi, la 103 ani de la naștere, îl numește fără ezitare – ”Marele Om de Stat și lider politic  neîntrecut  în epoca sa”.

”Să ciocnim un pahar  în amintirea sa și a vremurilor  în care  România era independentă și suverană, iar românii  erau demni și mândrii  că aparțin acestui Neam”, propune Ilie Neacșu.

Jurnalistul subliniază că de numele lui Nicolae Ceaușescu ”se leagă unica perioadă din Istoria României  când  Independența țării  a fost totală”.

”Hienele  capitalismului, cu sprijinul  trădătorului Gorbaciov, l-au  ucis”, scrie Neacșu. ” Criminalii au calculat  atent scoaterea lui Nicolae Ceaușescu de pe scena politică românească și planetară”. 

De ce asta? Un motiv e clar: ”era imposibil ca Ceaușescu  să privească pasiv  devastarea țării, jefuirea bogățiilor Poporului și demolarea economiei”.

Iată și un alt adevăr, pe care cei de azi îl ascund: Nicolae Ceaușescu ”a fost iubit de mari oameni politici ai lumii, inclusiv de cei americani și din Vestul european, de liderii africani, asiatici, din cele două Americi”.

”În schimb, noi, românii, sau o parte dintre noi, nu l-am înțeles și l-am trădat - la fel ca pe Țepeș, ca pe Mihai Viteazul, ca pe Brâncoveanu, ca pe Tudor, ca pe Cuza, ca pe Mareșalul Antonescu”, scrie Ilie Neacșu, punctând: ”Și ne mai mirăm de halul în care au ajuns  România și românii”.

Ziaristul scoate din nou în evidență starea de azi a României, în contrast cu epoca lui Nicolae Ceaușescu: ”Țara e o colonie cu mai mulți stăpâni, iar românii au ajuns slugile Occidentului”. 

”Generațiile viitoare trebuie să știe că am fost contemporani cu  un conducător pragmatic, demn, curajos, iubitor de Neam și de Țară, constructor neobosit, inegalabil cunoscător al  politicii mondiale” – este mesajul ziaristului.

De altfel, Ilie Neacșu mărturisește: ”Sunt convins că  amintirea  despre Nicolae Ceaușescu  va dăinui peste secole și că acesta va fi reabilitat în fața opiniei publice românești și străine,  pentru că mascarada procesului în care a fost condamnat la moarte a fost, cu adevărat,  o crimă a complotiștilor”.

Iar apropo de titlul ”Ce lider am avut”, Ilie Neacșu încheie cu o constatare dureroasă: ”Liderii de după Ceaușescu, care au nenorocit România, nu-i puteau fi nici aghiotanți”.

Adaug la acest articol o ”Baladă a lui Nicolae Ceaușescu”, care circula pe Internet – și care reflectă regretul celor mai mulți români care, în 1989, luați de val, au cerut căderea și chiar moartea marelui conducător.

179
Tagurile:
Nicolae Ceaușescu
Tematic
Avem nevoie de Nicolae Ceaușescu!
Alertă: Familia lui Adrian Năstase, agresată de ”Ceaușescu”!
Codrin îl face praf pe ”Ceaușescu” după ultima agresiune

Загрузка...
Klaus Iohannis

De ziua lui Ceaușescu, Iohannis îl imită și vrea să-l întreacă!

118
(reînnoit 18:47 26.01.2021)
Președintele de acum, după modelul celui… de pe vremuri, a dat indicații, a trasat și obiective într-un domeniu cu care nu are nicio legătură!

BUCUREȘTI, 26 ian – Sputnik. Una dintre acuzațiile care i se aduceau președintelui Nicolae Ceaușescu era că… prea se pricepea la toate! Sau că prea se băga în toate! Industrie, agricultură, diplomație, cultură – toate erau în vizorul marelui conducător român.

Nicolae Ceaușescu
© AP Photo / Dieter Endlicher

Și sportul a fost vizat de politica ”partidului și a conducătorului iubit” – dar la nivel mare: s-a creat excepționalul fenomen de masse ”Daciada”, s-au susținut participările la competițiile internaționale, bazele sportive competiționale și pentru amatori, echipele olimpice, au fost recompensați campionii – și multe altele, printre care și cea mai mare realizare a fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor de către ”Steaua” București.

Da, după succesele oltenilor de la ”Universitatea” Craiova, Nicolae Ceaușescu s-a implicat în crearea unei super echipe, care să se bată cu marile cluburi europene – și așa a fost creată marea ”Steaua”.

Acum, surpriză: de ziua lui Ceaușescu, Iohannis pare că vrea să-l imite, implicându-se în… strategia națională pentru sport! Exact cum auziți!...

Iată ce transmite Administrația Prezidențială:

 ”La invitaţia Preşedintelui României, la Palatul Cotroceni a avut loc astăzi o întâlnire între domnul Klaus Iohannis, Vicepremierul Kelemen Hunor şi ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. Discuţiile s-au purtat în jurul strategiei naţionale în sport şi tineret şi au inclus aspecte legate de situaţia actuală, de obiective, dar mai ales despre soluţiile care se au în vedere”.

Președinția are și remarci interesante, cu iz de-a dreptul comic: ”Din constatările de până acum, situaţia actuală din sportul românesc prezintă mai multe probleme, care ţin şi de infrastructura deficitară, dar mai ales de lipsa de viziune şi de strategie, precum şi de folosirea ineficientă a resurselor”.

Iar președintele de acum, după modelul celui… de pe vremuri, a trasat și obiective:

”Obiectivul nostru este ca în anul 2032 România să se situeze în primele 15 ţări, din punct de vedere al rezultatelor sportive", se arată într-un comunicat al Ministerului Tineretului şi Sportului”, precizează Administrația Prezidențială.

Deci, un adevărat plan pe două cincinale, ca la Congresul al XI-lea!

Și, tot ca pe vremuri, președintele a dat și ”indicații prețioase”: ”Soluţia pentru atingerea acestui obiectiv este realizarea unei strategii naţionale în sport, care va avea ca piloni centrali stabilirea unor direcţii clare de performanţă, competitivitatea, atât la nivel de sportivi, cât şi de antrenori, prioritizarea acelor ramuri care au demonstrat că pot aduce rezultate, implementarea unitară a unor măsuri care să includă şi activităţile din educaţia copiilor şi tinerilor”.

”Pentru acest proiect, va fi nevoie de alocarea unor resurse bugetare mai mari decât în prezent, însă solicitarea de obţinere a acestei suplimentări va veni însoţită de angajamentul unei folosiri mai eficiente a resurselor”, a transmis președintele României. Klaus Iohannis, ca să nu facem vreo confuzie.

Sperăm doar ca președintele de acum să aibă aceleași rezultate în muncă precum cel de pe vremuri. 

118
Tagurile:
Nicolae Ceaușescu, Klaus Iohannis
Tematic
Mesajul președintelui Iohannis cu ocazia Unirii Principatelor
ACUM: Iohannis a convocat miniștrii – are o zi dificilă!
Situație încordată, Iohannis convoacă din nou miniștrii

Загрузка...
Vladimir Putin

Putin și Biden au convenit asupra prelungirii New Start

106
Vladimir Putin și Joe Biden au purtat astăzi o discuție telefonică, în cadrul căreia au convenit asupra prelungirii tratatului New Start.

BUCUREȘTI, 26 ian – Sputnik. Președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden au convenit în timpul unei discuții telefonice asupra prelungirii tratatului New Start, anunță serviciul de presă al Kremlinului.

Sistemul de rachetă Topol
© Sputnik / Александр Кряжев

În următoarele zile Rusia și SUA vor încheia toate procedurile necesare pentru a asigura continuitatea Tratatului cu privire la măsurile pentru reducerea și limitarea în continuare a armelor ofensive strategice (New Start), anunță serviciul de presă al Kremlinului.

“În următoarele zile părțile vor încheia toate procedurile necesare pentru a asigura funcționarea în continuare a acestui mecanism internațional pentru reducerea reciprocă a arsenalelor rachetelor nucleare”, se menționează în comunicatul administrației prezidențiale ruse.

106
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin
Tematic
SUA au reacționat oficial la oferta lui Putin de prelungire a New Start
Rusia îndeamnă SUA să semneze extinderea tratatului New START
SUA vor să negocieze prelungirea tratatului New Start cu Moscova

Загрузка...