Marcel Ciolacu își arată în scrisoare indignarea pe care cu siguranță o vor avea și milioane de români după ce vor lua act de modul în care sunt împărțiți banii publici către comunitățile locale de către actualul Executiv condus de PNL.
Liderul PSD mai spune, mesajul către președintele țării, că hotărârea de Guvern prin care sunt repartizate fondurile publice pentru plata cheltuielilor de funcționare și asistența socială sau protecția copilului este de-a dreptul scandaloasă!
”Comunități întregi nu primesc niciun leu, iar altora li se repartizează sume absolut ridicole, doar pentru faptul că acei cetățeni au îndrăznit să voteze altceva decât PNL sau USR. Este un abuz intolerabil comis de un partid care tocmai a fost sancționat sever prin vot pentru modul catastrofal în care a guvernat”, mai scrie Ciolacu.
Astfel, în loc să își însușească sancțiunea populară și să își corecteze conduita politică, acest partid continuă să îi împartă pe români în buni și răi, după culoarea partidelor pe care le votează, continuă Ciolacu, acesta atrăgând atenția că o astfel de politică primitivă este total inacceptabilă într-un stat membru al Uniunii Europene!
Ciolacu face apel la rolul de mediator pe care i-l conferă Constituția lui Iohannis, amintind că acesta este ”președinte AL TUTUROR ROMÂNILOR”.
”Vă solicit să interveniți imediat pentru înlăturarea acestui abuz de neîngăduit! Vă solicit să cereți Guvernului să slujească interesul public, nu interesul de partid! Vă solicit să restabiliți echilibrul în societatea noastră care a fost prea mult timp divizată de ostilitatea, ranchiuna și agresivitatea discursului politic din ultimii ani electorali”, se mai arată în scrisoarea lui Ciolacu.
Președintele PSD îi mai cere lui Iohannis, în numele comunităților locale care nu au primit niciun leu sau doar sume jignitoare să fie ”PREȘEDINTELE TUTUROR ROMÂNILOR”.
BUCUREȘTI, 26 dec – Sputnik. Unul dintre cei mai importanți ziariști și editori ai anilor 90, ulterior deputat naționalist, scriitor și om de afaceri, Ilie Neacșu care avantajul de a fi lucrat în presă și în aparatul de stat și înainte de 1990.
Este unul dintre cunoscătorii realității din perioada Nicolae Ceaușescu, pe care azi, la 103 ani de la naștere, îl numește fără ezitare – ”Marele Om de Stat și lider politic neîntrecut în epoca sa”.
”Să ciocnim un pahar în amintirea sa și a vremurilor în care România era independentă și suverană, iar românii erau demni și mândrii că aparțin acestui Neam”, propune Ilie Neacșu.
Jurnalistul subliniază că de numele lui Nicolae Ceaușescu ”se leagă unica perioadă din Istoria României când Independența țării a fost totală”.
”Hienele capitalismului, cu sprijinul trădătorului Gorbaciov, l-au ucis”, scrie Neacșu. ” Criminalii au calculat atent scoaterea lui Nicolae Ceaușescu de pe scena politică românească și planetară”.
De ce asta? Un motiv e clar: ”era imposibil ca Ceaușescu să privească pasiv devastarea țării, jefuirea bogățiilor Poporului și demolarea economiei”.
Iată și un alt adevăr, pe care cei de azi îl ascund: Nicolae Ceaușescu ”a fost iubit de mari oameni politici ai lumii, inclusiv de cei americani și din Vestul european, de liderii africani, asiatici, din cele două Americi”.
”În schimb, noi, românii, sau o parte dintre noi, nu l-am înțeles și l-am trădat - la fel ca pe Țepeș, ca pe Mihai Viteazul, ca pe Brâncoveanu, ca pe Tudor, ca pe Cuza, ca pe Mareșalul Antonescu”, scrie Ilie Neacșu, punctând: ”Și ne mai mirăm de halul în care au ajuns România și românii”.
Ziaristul scoate din nou în evidență starea de azi a României, în contrast cu epoca lui Nicolae Ceaușescu: ”Țara e o colonie cu mai mulți stăpâni, iar românii au ajuns slugile Occidentului”.
”Generațiile viitoare trebuie să știe că am fost contemporani cu un conducător pragmatic, demn, curajos, iubitor de Neam și de Țară, constructor neobosit, inegalabil cunoscător al politicii mondiale” – este mesajul ziaristului.
De altfel, Ilie Neacșu mărturisește: ”Sunt convins că amintirea despre Nicolae Ceaușescu va dăinui peste secole și că acesta va fi reabilitat în fața opiniei publice românești și străine, pentru că mascarada procesului în care a fost condamnat la moarte a fost, cu adevărat, o crimă a complotiștilor”.
Iar apropo de titlul ”Ce lider am avut”, Ilie Neacșu încheie cu o constatare dureroasă: ”Liderii de după Ceaușescu, care au nenorocit România, nu-i puteau fi nici aghiotanți”.
Adaug la acest articol o ”Baladă a lui Nicolae Ceaușescu”, care circula pe Internet – și care reflectă regretul celor mai mulți români care, în 1989, luați de val, au cerut căderea și chiar moartea marelui conducător.
BUCUREȘTI, 26 ian – Sputnik. Una dintre acuzațiile care i se aduceau președintelui Nicolae Ceaușescu era că… prea se pricepea la toate! Sau că prea se băga în toate! Industrie, agricultură, diplomație, cultură – toate erau în vizorul marelui conducător român.
Și sportul a fost vizat de politica ”partidului și a conducătorului iubit” – dar la nivel mare: s-a creat excepționalul fenomen de masse ”Daciada”, s-au susținut participările la competițiile internaționale, bazele sportive competiționale și pentru amatori, echipele olimpice, au fost recompensați campionii – și multe altele, printre care și cea mai mare realizare a fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor de către ”Steaua” București.
Da, după succesele oltenilor de la ”Universitatea” Craiova, Nicolae Ceaușescu s-a implicat în crearea unei super echipe, care să se bată cu marile cluburi europene – și așa a fost creată marea ”Steaua”.
Acum, surpriză: de ziua lui Ceaușescu, Iohannis pare că vrea să-l imite, implicându-se în… strategia națională pentru sport! Exact cum auziți!...
Iată ce transmite Administrația Prezidențială:
”La invitaţia Preşedintelui României, la Palatul Cotroceni a avut loc astăzi o întâlnire între domnul Klaus Iohannis, Vicepremierul Kelemen Hunor şi ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak. Discuţiile s-au purtat în jurul strategiei naţionale în sport şi tineret şi au inclus aspecte legate de situaţia actuală, de obiective, dar mai ales despre soluţiile care se au în vedere”.
Președinția are și remarci interesante, cu iz de-a dreptul comic: ”Din constatările de până acum, situaţia actuală din sportul românesc prezintă mai multe probleme, care ţin şi de infrastructura deficitară, dar mai ales de lipsa de viziune şi de strategie, precum şi de folosirea ineficientă a resurselor”.
Iar președintele de acum, după modelul celui… de pe vremuri, a trasat și obiective:
”Obiectivul nostru este ca în anul 2032 România să se situeze în primele 15 ţări, din punct de vedere al rezultatelor sportive", se arată într-un comunicat al Ministerului Tineretului şi Sportului”, precizează Administrația Prezidențială.
Deci, un adevărat plan pe două cincinale, ca la Congresul al XI-lea!
Și, tot ca pe vremuri, președintele a dat și ”indicații prețioase”: ”Soluţia pentru atingerea acestui obiectiv este realizarea unei strategii naţionale în sport, care va avea ca piloni centrali stabilirea unor direcţii clare de performanţă, competitivitatea, atât la nivel de sportivi, cât şi de antrenori, prioritizarea acelor ramuri care au demonstrat că pot aduce rezultate, implementarea unitară a unor măsuri care să includă şi activităţile din educaţia copiilor şi tinerilor”.
”Pentru acest proiect, va fi nevoie de alocarea unor resurse bugetare mai mari decât în prezent, însă solicitarea de obţinere a acestei suplimentări va veni însoţită de angajamentul unei folosiri mai eficiente a resurselor”, a transmis președintele României. Klaus Iohannis, ca să nu facem vreo confuzie.
Sperăm doar ca președintele de acum să aibă aceleași rezultate în muncă precum cel de pe vremuri.
O șoferiță a ajuns cu mașina sa într-o groapă pe una dintre străzile din București. Este vorba de o groapă rezultată în urma lucrărilor derulate de Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET).
Din informațiile de până acum, femeia nu a fost rănită și nici nu a prezentat test pozitiv la alcoolemie.
Se pare că aburii denși care ieșeau din groapă a redus vizibilitatea în zonă și femeia nu a văzut semnalizatoarele instalate.