Ludovic Orban, Klaus Iohannis şi Rareş Bogdan, PNL

EXPLOZIV: Sondaje interne relevă situația riscantă a PNL

644
Liberalii sunt într-o situație mai grea decât oricare partid de guvernământ de până acum – iar faptul este recunoscut chiar de la nivel de vârf

BUCUREȘTI, 20 dec – Sputnik. Ultima săptămână înaintea alegerilor aduce după sine calcule de ultimă oră – în condițiile în care nu se mai comandă sondaje care să fie prezentate publicului.

Marcel Ciolacu a anunțat că PSD a renunțat la sondaje și lucrează pe ”focus grupuri” – iar PNL face sondaje interne, dar nu le prezintă. În schimb, răzbat date din aceste sondaje.

Una din vocile PNL, controversatul Rareș Bogdan a anunțat azi, la Antena 3, că ar exista trei sondaje (interne) în care PNL este cu numai câteva procente în fața celor de la PSD – dar, atenție, PNL se situează sub 30 în două dintre ele!

De altfel, nici obiectivul PNL nu este prea îndrăzneț: ”Obiectivul nostru este să luăm peste 30%”, a declarat ciudat Rareș Bogdan.

”Din păcate, prezența la vot va fi spre 37%, chiar mai scăzută”, recunoaște europarlamentarul. ”În acest moment, PNL se află la 3-4 procente în fața PSD și la 8-10 procente în fața USR”.

Deci, din datele PNL și dacă Rareș Bogdan stă bine cu aritmetica, ar rezulta că USR ajunge cam la 20%! Ceea ce duce la o situație incomodă pentru PNL!

Despre ceilalți participanți, Rareș Bogdan îi vede la limita parlamentară: ”Celor de la PMP le doresc succes, iar domnul Ponta trebuie să se întrebuințeze ca să intre în Parlament”.

Într-o altă intervenție, la B1 TV, Rareș Bogdan a confirmat prezența la vot: ”undeva între 36% și 38% - dar pot apărea surprize”.

”Avem clar Partidul Național Liberal, dacă activul nostru format din 245.000 de oameni înțelege importanța acestor alegeri, fără probleme vom realiza un scor istoric între 29% și 32%, în funcție de mobilizare, în funcție de prezența la vot”, a spus Rareș Bogdan.

Prim vicepreședintele PNL spune că se așteaptă ca ”pe baza mobilizării și a personalităților, în frunte cu Cristian Diaconescu, Traian Băsescu, Eugen Tomac, PMP să intre în Parlament cu un scor de 6-7%”.

”USR obține un scor în jurul a 20%, și practic să avem o majoritate stabilă, pe locuri parlamentare, de peste 60%, și practic stânga să nu aibă mai mult de 30-35%, respectiv PSD și Pro România domnului Ponta”, a declarat Rareș Bogdan.

EI, aici Rareș Bogdan ori nu știe ce vorbește – ori nu știm noi pentru CINE vorbește! Pentru că a vorbi de ”stabilitate” cu Traian Băsescu partener înseamnă că nu cunoști istoria politicii românești!

Dacă adăugăm și USR, care în aceste zile s-a dezlănțuit împotriva PNL cu o furie demnă de vechiul PRM, ei bine  vom vedea că ”majoritatea stabilă” a lui Rareș Bogdan seamănă cu un butoi cu pulbere ținut în brațe de trei fumători!

Mai mult, spre deosebire de alte partide care au condus majoritatea guvernamentală, PNL este un partid fără personalități – singurele care le au (Ciucă, Aurescu, Predoiu) neavând nicio importanță în bătălia politică internă.

În concluzie, sondajele interne ale PNL, dacă sunt în paradigma expusă de Rareș Bogdan, dau la iveală cea mai grea și instabilă situație a unui partid lider al unei coaliții de guvernământ de până acum!

Pe de altă parte, calcule interne ale PSD arată clar că social democrații sunt în urcare – și sunt șanse mari să depășească PNL, trecând pragul de 30%!

Ori, în aceste condiții, situația pe care am anticipat-o în ultimele analize Sputnik este că se va ajunge – direct după alegeri, sau la foarte scurt timp! – la o guvernarea minoritară PNL, cu ”opoziție constructivă” a PSD, adică o susținere mascată, în genul perioadei 2006 – 2008, a guvernării PNL Tăriceanu, cu Orban… ministru al Transporturilor.

644
Tagurile:
Sondaj, PNL
Tematic
Nou Sondaj pe partide: ”ghiveciul” ecologist produce surpriza
Sondaj de ultimă oră: câtă încredere au românii în Bruxelles
Bomba din sondaje: PSD ar fi la egalitate cu PNL!
Marcel Ciolacu, PSD

PSD amână cel mai așteptat demers pentru 27 ianuarie

65
(reînnoit 07:29 22.01.2021)
Social democrații au aruncat mănușa Guvernului și coaliției – iar apoi au mers din amânare în amânare cu evenimentul pe care mulți îl așteptau

BUCUREȘTI, 22 ian – Sputnik. Aflat în opoziției și acuzat de lipsă de activitate concretă în Parlament, PSD-ul lui Marcel Ciolacu a venit cu o promisiune și, totodată o provocare, aplaudată de multă lume: un buget alternativ celui al coaliției.

Anunțul a fost făcut de președintele PSD, Marcel Ciolacu, acum două săptămâni. Ciolacu promitea atunci că ”vom veni săptămâna viitoare” cu bugetul alternativ.

De atunci au trecut însă aproape două săptămâni și… nimic! De altfel, nu este prima promisiune de acest fel pe care Marcel Ciolacu o face și o uită.

Aseară însă Partidul Social Democrat a venit cu nou angajament, de data asta ferm: miercuri, 27 ianuarie.

”PSD va prezenta pe 27 ianuarie alternativa sa de buget național: vom arăta că este posibil să crești veniturile angajaților și pensiile vârstnicilor, respectând chiar deficitul prevăzut de Guvernul Cîțu!”, anunță PSD.

Social democrații atrag atenția că Bugetul României pe 2021 ”trebuie să fie despre oameni, nu despre cifre!”.

”Dreapta nu poate promova în continuare austeritatea, când un pensionar trăiește în medie cu 1400 de lei, deși statul român a stabilit că minimul pentru un trai decent este 1733 de lei pe lună!”, declară PSD.

Ca idee generală, PSD propune un Buget ”pentru Dezvoltare, nu un Buget pentru Înghețare – așa cum vor apostolii austerității din PNL și USR!”.

Marcel Ciolacu anunțase că vor fi prezentate și sursele bugetare – și modul de a acoperi numeroasele solicitări venite din parte cetățenilor, dar și a firmelor românești.

65
Tagurile:
PSD

Загрузка...
Liviu Pleșoianu

Liviu Pleșoianu intervine în scandalul Dăncilă Ciolacu: PACT și Trădare

319
Marcel Ciolacu și ceilalți lideri social democrați încearcă să evite să răspundă la dezvăluirile Vioricăi Dăncilă - despre culisele căderii ultimului guvern PSD, dar și despre trădările din partid

BUCUREȘTI, 22 ian – Sputnik. Trădare și lașitate? Cam așa ar putea înțelege multă lume care urmărește scandalul provocat de apariția cărții în Viorica Dăncilă își povestește, în cadrul unui interviu acordat Margăi Nițu, aventura politică.

Viorica Dăncilă a reluat temele în interviuri televizate realizate în ultimele zile – dar, surpriză, nicio replică serioasă din partea lideri PSD acuzați –inclusiv de trădare. Lașitate, ar putea spune cei care văd ce se petrece. Alții vor spune că ignorarea e singura strategie, mai ales că românii uită repede.

O reacție a venit din partea lui Liviu Pleșoianu, cel care a fost văzut, mult timp, ca viitorul, ca generația de mâine a liderilor PSD. Un politician ale cărui defecte par să fi fost… curajul, onestitatea și implicarea pe care le demonstrează și acum.

”Urmăresc cu detașare și compasiune cum vă acuzați unii pe alții de trădare”, scrie Pleșoianu. ”Și, așa cum am făcut-o în toți anii în care am fost în politică, v-o spun verde în față: ați TRĂDAT!”.

Adică, Pleșoianu îi acuză pe amândoi, Dăncilă și Ciolacu, că au trădat! ”Separat și împreună, în funcție de context și interesul de moment, i-ați TRĂDAT pe toți cei care au votat acest partid pentru deja uitata "dreptate până la capăt"!”.

”Ați PACTIZAT și ați TRĂDAT votul oamenilor!”, acuză Pleșoianu. ”Și tu, Ciolacu, dar și tu, Dăncilă! Ăsta e adevărul.”

Și, pune punct Pleșoianu, ”ăsta și e motivul pentru care acuzele pe care vi le aduceți reciproc vă fac RIDICOLI! Pe amândoi!”.

Un punct de vedere care readuce în prim plan un aspect de care pesediștii au uitat – părăsirea luptei cu ”statul paralel” și împotriva statului de colonie. După căderea lui Dragnea, Viorica Dăncilă. înconjurată de persoane cu intenții deloc bune, cum se vede și în carte, a trebuit să se abată din drum – iar apoi Ciolacu a scos definitiv PSD de pe calea la care se referă Pleșoianu când folosește cuvântul trădare.

Cartea, totuși, explică multe. Și, să nu uităm că vorbim de femeie, cu o constituție intelectuală și emoțională înclinată către construcție, nu către sforării politice, lovită încă de la început de o campanie puternică de denigrare, la care au achiesat și unii lideri PSD.

319
Tagurile:
Liviu Pleșoianu, PSD, Marcel Ciolacu, Viorica Dăncilă

Загрузка...
George Simion, AUR

AUR merge pe urmele Monicăi Macovei în politica europeană

0
(reînnoit 07:28 22.01.2021)
AUR nu s-a înscris în familia naționaliștilor, ci în ECR unde a fost membră Monica Macovei, partidul AUR evitând astfel să se asocieze cu naționaliștii europeni

BRUXELLES, 21 ian - Sputnik. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis să se afilieze la familia politică europeană a conservatorilor și reformatorilor, unul din președinții partidului, George Simion, fiind în discuții la Bruxelles pentru a realiza această mișcare politică.

„Este important să fim prezenți si aici, să se audă și vocea românilor, pentru că sunt teme cruciale unde europarlamentarii romani au fost absenți, de exemplu pachetul de mobilitate care încurcă transportatorii români”, a declarat co-președintele AUR pe această temă.

Din grupul ECR în Parlamentul European face parte un singur europarlamentar român, Cristian Terheș, care însă a intrat în PE pe listele PSD.

Cum însă AUR nu are europarlamentari, singura posibilitate de afiliere este, mai întâi, în Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, unde se află, de exemplu înscris și Partidul Alternativa Dreaptă din România, dar și Partidul Șor din Republica Moldova.

Dacă Partidul ECR are o gamă largă de partide, inclusiv din afara Europei, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni din Parlamentul European numără 62 de europarlamentari din 15 state membre și a fost înființat în 2009, orientarea politică a acestuia fiind de centru-dreapta. Din acest grup au făcut parte conservatorii britanici până la Brexit, iar din România au fost la un moment dat membri Monica Macovei și Laurențiu Rebega, pe când erau europarlamentari,

Dar opțiunea pentru ECR din partea AUR este o mișcare de compromis pentru a evita grupul naționaliștilor intitulat Identitate și Democrație. În Grupul ECR și în partidul european corespondent se găsesc și partid de orientare naționalistă, cum ar fi PiS, partidul aflat la putere în Polonia sau VOX din Spania, dar și partide care nu au nici o legătură cu naționalismul, ci sunt progresiste. Așa se explică de ce Monica Macovei a putut fi membră a acestui grup.

De altfel, și denumirea acestui grup e contradictorie, el intitulându-se al conservatorilor și reformiștilor, doi termeni care sunt antinomici.

0
Tagurile:
AUR

Загрузка...