Klaus Iohannis și Adrian Zuckerman

SUA l-au scăpat pe Iohannis de cea mai mare încurcătură!

397
Președintele a fost scos din mare încurcătură – argumentarea intenției de a ține alegeri când numărul de infectări crește vertiginos.

BUCUREȘTI, 3 nov – Sputnik. Klaus Iohannis nu poate explica de ce insistă cu organizarea alegerilor, deși crește incidența infectărilor, ocuparea locurilor la ATI, ba chiar și numărul deceselor zilnice.

Ei bine, argumentul lui Iohannis a fost unul teoretic – opinia ”specialiștilor” – dar și unu concret, al exemplului SUA, în care sunt azi alegeri.

”În momentul acesta, nu luăm în calcul amânarea alegerilor şi experţii nu sunt de părere că se impune amânarea alegerilor”, spune Iohannis, punând în balanță și argumentul maxim, SUA: ”Chiar astăzi au loc alegeri în SUA, o ţară mult mai greu lovită de pandemie, din păcate, decât am avut situaţia în România”.

De aceea, spune Iohannis pus în fața cifrelor de azi ale infectărilor, ”nu putem să ne legăm de un anumit număr”.

”Trebuie să vedem evoluţia în întreg şi să luăm acele măsuri care permit controlul extinderii pandemiei şi atunci, cu siguranţă, alegerile vor fi posibile”, a spus Iohannis, același președinte care, în primăvară, asigura poporul: ”Nu voi tolera în niciun caz să avem alegeri sub semnul epidemiei!”.

Noroc cu ”pansamentul” exemplului SUA, care închide orice rană.

397
Tagurile:
SUA, Klaus Iohannis
Tematic
Parlamentul, lecție pentru Iohannis: adoptă Legea Trianon
Iohannis, la 5 ani de la tragedia de la Colectiv
Iohannis, apel către români: de ce au nevoie orașele
Vizitarea Stației de comprimare gaze naturale Jupa, cu ocazia finalizării lucrărilor la gazoductul BRUA - Faza I

Iohannis, apariție neobișnuită: nu a fost recunoscut!

199
Președintele României a surprins pe toată lumea în timpul unei vizite de lucru, după ce șeful statului a decis să adopte o vestimentație mai puțin obișnuită pentru el. Cum a apărut în public.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Președintele României, Klaus Iohannis, a vizitat, astăzi, 28 noiembrie 2020, Stația de comprimare gaze naturale Jupa, din județul Caraș Severin.

Iohannis a făcut, însă, senzație, stârnind comentariile oamenilor. Aceștia l-au comparat cu celebrul Zorro, din pricina vestimentației alese pentru participarea la vizită.

Mai exact, Iohannis a apărut îmbrăcat în negru, cu mască pe față și cu o pălărie neagră. Mai mult decât atât, președintele a purtat și mănuși negre.

De altfel, el a fost singurul dintre cei prezenți care a avut pălărie și mănuși și este o premieră în mandatul prezidențial când poartă așa ceva.

Alături de președinte au mai fost premierul Ludovic Orban, ministrul de Interne, Marcel Vela și ministrul Economiei, Virgil Popescu, informează stiripesurse.ro..

 

  

 

 

 

 

199
Tagurile:
Klaus Iohannis
Tematic
Iohannis și Orban, PRINȘI în fapt – au încălcat legea!
Iohannis a promulgat legea: zile libere pentru părinți
Iohannis și PNL – o probă de incultură și aroganță semidoctă!
Ultima oră: Iohannis schimbă foaia, dă o palmă grea PNL!

Загрузка...
Mircea Geoană

Tragedie în familia lui Mircea Geoană: doliu uriaș

2582
(reînnoit 16:13 28.11.2020)
Secretarul general adjunct al NATO a anunțat, în urmă cu scurt timp, pe pagina sa de Facebook, faptul că asupra sa s-a abătut o mare nenorocire. Despre ce este vorba.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, trece prin clipe de mari încercări. Mama acestuia s-a stins din viață.

Anunțul a fost făcut chiar de Mircea Geoană, pe pagina sa de Facebook.

”Astăzi ne-a părăsit pentru totdeauna, iubita mea mamă, Elena Iuliana Geoană. Un om bun, blând și iubitor, o soție, mamă, bunică și o prietenă fără pereche. Se va întâlni în Ceruri cu tata și cu bunicii mei dragi”, a scris secretarul general adjunct al NATO.

Acesta este convins că toți oamenii care au cunoscut-o vor avea un cuvânt bun de spus și vor rosti o rugăciune în amintirea ei.

”Dumnezeu să o așeze între Cei Drepți și să ne ajute să trecem prin aceste clipe de mare tristețe și durere”, a încheiat Geoană.
2582
Tematic
Maria Zaharova a avut dreptate – Geoană confirmă! Intenția NATO în România, dată în vileag
Ciolacu, în conducerea ONU?! Doi cunoscuți analiști îl asociază cu Mircea Geoană
ProstăNATO Geoană, între declarații aberante și trădare a intereselor României

Загрузка...
Vaccinul Sputnik V

În ce condiții Italia va negocia cu Rusia procurarea vaccinului Sputnik V

0
Italia va putea să demareze negocieri cu Rusia pentru procurarea Sputnik V doar după ce preparatul va fi certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor, a declarat ambasadorul italian la Moscova.

BUCUREȘTI, 28 nov – Sputnik. Italia va putea demara negocieri cu Rusia pentru procurarea vaccinului „Sputnik V” doar după ce acesta va fi certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), a declarat agenției RIA Novosti, ambasadorul republicii italiene la Moscova, Pasquale Terracciano, în timpul festivităților de deschidere a patinoarului de pe Piața Roșie.

Vaccin
РФПИ и Центр имени Гамалеи

“Vaccinul trebuie să fie certificat de Agenția Europeană a Medicamentelor. Dacă Insitutul Gamaleia a demarat discuțiile pe acest subiect cu agenția, dacă a expediat informații despre vaccinul rusesc, adunci agenția îl va autoriza, îl va certifica, adică va fi unul din vaccinele accesibile”, a spus ambasadorul.

“Suntem obligați să respectăm această procedură prin intermediul EMA. Nu putem decide “vreau asta, vrea altceva”, doar prin intermediul EMA. Abia apoi vom putea demara negocieri pe acest subiect”, a menționat diplomatul.

0
Tagurile:
Rusia, Italia, vaccin
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Viktor Orban, gata să cumpere vaccin din Rusia
Un nou contract pentru vaccin anti-Covid – al șaselea!
Acuzația zilei: ”Se vinde iluzia unui vaccin care NU EXISTĂ!”

Загрузка...