Liviu Pleșoianu

Pleșoianu, incendiar: ”Cinismul subuman al lui Iohannis”

477
Declarații în forță ale lui Liviu Pleșoianu, acuzații la adresa autorităților, dar care l-au vizat și pe Marcel Ciolacu și alți lideri ai PSD.

BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik. Conferință de presă în premieră la sediul Partidului Ecologist Român, gruparea sun egida căruia vor candida unii dintre cei plecați din PSD – și lângă care s-au adunat circa 10 grupări, de la monarhiști și țărăniști, la Noua Dreaptă.

O formulă eclectică, dominată de câteva voci puternice, două dintre ele auzindu-se azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Este vorba de Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu, care a vorbit pe diverse teme, alături de președintele PER, Dănuț Pop. Au fost prezenți și cunoscutul senator Emanoil Savin, fostul primar al orașului Bușteni, și Nicolae Avram, figură importantă a politicii vâlcene.

Conferința, destul de previzibilă, a fost dinamizată de critici la adresa autorităților – iar în acest context fiind subliniat și noncombatul sau chiar complicitatea lui Ciolacu.

Șerban Nicolae a fost destul de rezervat, se vedea că nu se simte în largul său – venind din postura de fondator al marelui PSD – și candidând acum din partea unei mici grupări… ecologiste. În schimb, Liviu Pleșoianu a fost dezinvolt, punctând câteva aspecte de interes actuale.

În intervențiile sale a fost înregistrat și momentul incendiar al conferinței, Liviu Pleșoianu numind atitudinea lui Iohannis în cazul forțării alegerilor în decembrie – ”cinism subuman”.

Pleșoianu a acuzat și ceilalți lideri politici, mai ales liderii PSD, de asociere la această atitudine cinică și ”subumană”, pentru că nu retrimit urgent la promulgare legea care dă Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor.

Reamintim că legea a fost retrimisă Parlamentului de președinte, care a tras de timp la maxim. Acum, dacă Parlamentul o retrimite Președintelui, ea este promulgată automat, deci Parlamentul poate vota o altă dată a alegerilor.

”Alegerile în plină pandemie reflectă cinismul subuman al lui Iohannis”, a spus Pleșoianu. ”Să vedem cum se vor raporta liderii politici la cinismul subuman al președintelui”.

Pleșoianu a atras atenția că ”e a doua zi când se puteau respinge” obiecțiile lui Iohannis – iar legea, așa cum arătam, poate intra în secvența promulgării automate.

”Dacă se vrea cu adevărat, aceste alegeri nu vor avea loc”, spune Pleșoianu, subliniind - ”Dar, dacă vor avea loc acum, pe 6 decembrie, asta se datorează cinismului lui Iohannis și al celorlalți lideri politici”.

Liviu Pleșoianu a mai declarat că PSD-ul în care a intrat în 2016 ”din păcate nu numai că nu are absolut nicio legătură cu PSD din 2020, dar PSD varianta 2020 este exact opusul PSD din 2016”.

”PSD este plin de oameni care au plecat, şi care, mai mult, au votat căderea propriului guvern şi investirea Guvernului Orban, iar acum sunt bine mersi pe liste”, a spus Pleșoianu. ”La conducerea PSD se află academicianul SRI Marcel Ciolacu, pe care nu l-am votat pentru funcţia de preşedinte a Camerei Deputaţilor”.

Reamintim că lista PER la Senat, în București, este deschisă de senatorul Şerban Nicolae, iar deputatul Liviu Pleşoianu e pe primul loc la Camera Deputaţilor.

”Suntem un partid care după alegerile locale am luat un scor aproximativ bunicel şi văzând ce s-a întâmplat la locale, furturile şi tot ce s-a întâmplat, am făcut o platformă unde ni s-au alăturat 12 partide care au candidat la alegerile locale pentru a maximiza voturile celor care nu doresc să mai voteze PSD, PNL sau USR”, a declarat preşedintele PER, Dănuţ Pop.

În zilele următoare vor susține conferințe de presă și alte figuri importante de pe listele PER – printre care Aurelian Pavelescu și Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră. 

477
Tagurile:
Klaus Iohannis, Liviu Pleșoianu
Tematic
NUCLEARA: Șerban Nicolae și Pleșoianu candidează!
Liviu Pleșoianu, provocarea zilei pentru Marcel Ciolacu!
Eliminarea lui Șerban Nicolae și Pleșoianu: Firea, implicată
Adrian Zuckerman

Zuckerman se mai face o dată de râs implică și un ministru

225
Pe picior de plecare, ambasadorul SUA fac încă o declarație care stârnește râsul despre un ministrul al guvernului Cîțu – e dat în vileag și e prezentată și iese la iveală și activitatea anterioară a ministrului, dar și un posibil interes al ambasadorului

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. Adrian Zuckerman nu s-a supărat după ce ministrul Justiției nu l-a primit – și a revenit la minister, întâlnindu-se cu Stelian Ion. Rezultatul a fost o relatare de un comic total, atât prin ceea ce scrie, cât și prin modul în care scrie!

Astfel, în articol se vorbește despre ”eforturile și realizările incredibile ale fostului ministru al justiției Predoiu cu privire la aprofundarea aplicării principiului statului de drept”.

Comentariile sunt de prisos, iar ridicolul este total! Care realizări?

La fel de exuberant este Zuckerman și în privința relației România - SUA: ”România și Statele Unite au o legătură incredibil de puternică și specială”. Aici are dreptate – legătura este incredibilă, mai bine zis necredibilă, cel puțin din sensul avantajelor României.

”Standardele „toleranță zero” la care au aderat în trecut Ministrul Predoiu și Ministrul Vela continuă să fie aceleași standarde aplicate și de Ministrul Bode și Ministrul Ion”, scrie Zuckerman, care ”incredibil”, dar nu a auzit și nu a citit ce scriu presa și politicienii despre corupția din pandemie. Sau despre favorizarea directă a unor firme controlate de guvernanți.

În schimb continuă cu atacurile la adresa PSD, semn că are încă interese mari aici: ”a luat sfârșit vechea domnie a corupției, nepotismului și criminalității organizate, care încerca să fure speranța și viitorul generațiilor de români”.

”Statul de drept a fost consolidat în România și în continuare viitorul său este unul strălucit”, încheie debordant Zuckerman.

Dar, ”cel mai prost ambasador SUA în România”, așa cum îl consideră multe personalități pe Zuckerman, îl pune într-o situație ridicolă și pe Stelian Ion.

”Ministrul Ion, în calitate de parlamentar, și-a condus colegii în lupta împotriva forțelor corupției și a militat pentru consolidarea statului de drept. În calitate de ministru al justiției, așa cum îl cunosc, va folosi toate resursele de care dispune pentru a continua această luptă”, scrie ambasadorul.

Reacția jurnalistului Bogdan Tiberiu Iacob a venit imediat: ”Ambasadorul Zuckerman pleacă de la noi nu doar precipitat, ci și cherchelit”.

Cunoscutul jurnalist are argumente pentru a-l ironiza pe Zuckerman, pentru că scoate la iveală ”preocupările parlamentare ale deputatului USR Stelian Ion, așa cum s-au oglindit în întrebările și interpelările din întreg mandatul precedent” – despre care ambasadorul SUA scrie că ”și-a condus colegii în lupta împotriva forțelor corupției”.

Ziaristul prezintă această listă, în care, cu două excepții, nu există preocupări pentru Justiție sau ”lupta împotriva forțelor corupției”. Citim despre pesta porcină și alte maladii, alunecări de teren, poluare, educație…

Să nu se fi documentat Zuckerman  când a scris acel laudatio? Sau a făcut mișto de Stelian Ion, cel care nu avusese timp să îl primească?

Comentând această postare, fostul europarlamentar Sebastian Bodu îl creditează cu bună credință:

”Așa catastrofă de ambasador...mai rar. Nici măcar nu e cinic, precum Klemm, sau orientat comercial, ca Gittenstein. E doar habarnist zelos”.

Și, totuși… zelos, zelos, dar ați mai văzut ambasador SUA care să nu urmărească ceva? Oare nu cumva insistența pe lângă Stelian Ion, cel care îl pusese în situație ridicolă de a nu-l primi, dovedește că Zuckerman are un interese mai mare decât propria mândrie?

Cum ar fi, de exemplu, binele și gloria SUA sau… digitalizarea sistemului de Justiție, un posibil interes al unei mari firma americane?

Iată, de exemplu, ce scria fostul ministru de Externe Adrian Severin despre ”zelul” lui Zuckerman:

”Unul dintre marii finanțatori ai campaniei lui Donald Trump a fost și rămâne Commercial & Industrial Security Corporation (CISCO), conglomerat multinațional și lider mondial în domeniul IT, specializat în realizarea rețelelor de securitate cibernetică. Jared Kushner, consilierul și totodată ginerele Președintelui american, este cel care ține legătura dintre administrație și donatorii săi și care a susținut candidatura lui Adrian Zuckerman (Zaharescu) pentru funcția de ambasador al SUA în România”.

Iar după prima vizită a ambasadorului la ministerul lui Cătălin Predoiu, un amic îmi spunea că, ”de fapt, Zahărel (așa îi spune amicul meu ambasadorului), are un mare interes – digitalizarea a tot ce înseamnă Justiție și Interne. Toate să se facă prin cei pe care îi reprezintă”.

Ce-ar însemna asta? Date personale, baze infirmative din sistemul judiciar și penitenciar, multe, multe… Adrian Severin spune cam același lucru.

Să îl fi implicat și pe Stelian Ion în aceasta combinație – iar acesta să fi încercat să fugă de ea, atunci când nu și-a făcut timp pentru a-și lua rămas bun de la ambasador?

225
Tematic
Năstase, provocare pentru Zuckerman după scandalul din SUA
Surpriza zilei: Zuckerman pleacă din România în mare grabă!
Zuckerman e decorat după ce ”a fost o rușine pentru România”
Zuckerman, pus într-o postură penibilă de un ministru!
Adrian Năstase, palmă pentru SUA, Zuckerman și Hans Klemm!

Загрузка...
Florin Cîțu

Premierul Florin Cîțu, vaccinat anti COVID-19

117
(reînnoit 12:30 16.01.2021)
Prim ministrul României s-a imunizat împotriva noului coronavirus, așa cum era anunțat încă de zilele trecute, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central”Dr. Carol Davila”.

BUCUREȘTI, 16 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Premierul Florin Cîțu se vaccinează anti-Covid-19, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

Demnitarului i s-a explicat, de cadrele medicale, întregul proces care se derulează, pentru ca imunizarea să fie făcută în deplină cunoștință de cauză.

Reamintim că, în urmă cu o zi, adică ieri, 15 ianuarie 2021, s-a imunizat împotriva noului coronavirus președintele României, Klaus Iohannis.

Acesta a declarat, la scurt timp după aceea, că procedura de vaccinare a fost una simplă, nedureroasă și a dorit să sublinieze că acees vaccin este unul sigur și eficient.

De asemenea, șeful statului a recomandat tuturor vaccinarea, afirmând că vaccinarea, împreună cu procedurile de restricție ne vor scoate din pandemie.

Tot ieri, a început oficial cea de-a doua etapă a campaniei naţionale de vaccinare, în care sunt incluse persoanele de peste 65 de ani, bolnavii cronici şi persoanele care lucrează în domenii considerate esenţiale, între care Administraţia Prezidenţială şi Guvernul.

Premierul României a făcut declarații după imunizare. Acesta a spus că a fost o procedură foarte ușoară, că se bucură că s-a putut vaccina, că a făcut acest lucru atât pentru sine, cât și pentru cei din jur.

Pandemia poate fi învinsă numai prin vaccinare și prin păstrarea măsurilor restrictive.

"Foarte ușoară această vaccinare, Nu am simți nimic. I-am zis doamnei asistente. De aceea m-am ridicat la final. Mă bucur că m-am vaccinat. Văd că mulți români vor să se vaccineze. E important să înțelegem că rămânem la obiectivul de a avea 10.400.ooo de români vaccinați până în septembrie. Foarte mulți români vor să se vaccineze", a declarat Cîțu

Cîțu a dat asigurări că nu va fi precupețit nici un efort pentru a putea fi vaccinați toți românii.

117

Загрузка...
Un susținător al lui Donald Trump

Zaharova, despre cele mai frecvente întrebări din partea americanilor

0
(reînnoit 20:19 17.01.2021)
Maria Zaharova a dezvăluit care sunt cele mai frecvente întrebări pe care îi adresează americanii, susținători ai lui Trump, în rețele de socializare.

BUCUREȘTI, 17 ian – Sputnik. SUA urmăresc o politică represivă în raport cu proprii cetățeni. În ultimul timp susținătorii actualului președinte Donald Trump se interesează de modalitățile de obținere a cetățeniei rusești, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE al Rusiei, Maria Zaharova.

“Cel mai îngrijorător este că această criză profundă, care a afectat fiecare american, vizează o țară care are celor mai mare buget al apărării... Anume SUA au introdus în practica lumii occidentale sancțiuni ilegale în calitatea lor de instrument de control al altor state. Iată de ce, reieșind din procesele care au loc acolo, reieșind  din faptul că anume această țară promovează o politică represivă în lume, iar astăzi constatăm că (promovează o politică represivă n.r.) și în raport cu proprii cetățeni, suntem îngrijorați”, a declarat Zaharova la postul de televiziune Rossiya 1.

Potrivit ei, acum cel mai populare comentarii, pe care le primește în rețele de socializare din partea americanilor, care îl susțin pentru Trump, vizează modalitățile de obținere a cetățeniei rusești.

“Bine ați veni în realitate”, a menționat purtătorul de cuvânt al MAE.

0
Tagurile:
Donald Trump, Maria Zaharova
Tematic
Zaharova a comparat blocarea lui Trump cu o explozie nucleară
Care sunt șansele impeachmentului împotriva lui Trump
Reacția lui Dragnea după acuzația în dosarul „Donald Trump”

Загрузка...