Adrian Năstase

Năstase, lecția cea mai dură pentru cei care mutilează PSD

1210
(reînnoit 10:46 22.10.2020)
Fondatorul PSD ia atitudine și dă o adevărată lecție celor care încearcă să schimbe total sensul PSD, prin ”implanturi” care nu au nicio legătură cu partidul

BUCUREȘTI, 22 oct – Sputnik. În ciuda scoaterii sale din politică prin deciziile controversate ale justiției, Adrian Năstase rămâne cea mai respectată figură pe plan internațional a social democrației românești. Dovadă sunt participările sale la prestigioase reuniuni – în ciuda faptului că, pe plan intern, este ocolit de… propria creație – PSD.

Năstase a vrut să se implice pe vremea Vioricăi Dăncilă – dar acum pare să refuze a mai avea de-a face cu ”noul” PSD, care are din ce în ce mai puțin de-a face cu ceea ce era odată. Și nu în sens bun, fapt constatat de analiști – dar și de oamenii cifrelor. 

Într-o ”replică la replică” adresată Alinei Mungiu Pippidi, Adrian Năstase a comentat pe blogul personal „importurile lui Ciolacu și Dâncu – ”Listele cu „implanturi” artificiale, gândite pentru imagine”, despre care fostul premier spune că ”nu vor genera voturi suplimentare pentru PSD din partea Dreptei sau a „societătii civile””.

Precizez că am selectat doar pasaje din articolul lui Năstase, dintre cele care se referă la PSD, la conducerea actuală și la ”schimbări”.

Revenind, observăm că Năstase consideră că ”ideea de a face din PSD un partid „bio”, printr-o „nouă” reformă (a câta?)”, nu va da rezultate, nici de data asta. ”Sigur, partidul trebuie, în opinia mea, să-și definească noile ținte electorale și să-și adauge pe liste profesioniști cu sensibilități de stânga”.

În acest sens, Adrian Năstase a explicat, de multe ori, rolul Departamentelor în identificarea unor posibili candidați.

Dar, atrage atenția Năstase, ”unii candidați aduși însă doar pentru imagine pot deveni „păsări migratoare” atunci când partidul, după alegeri, riscă să intre în opoziție timp de patru ani”.

Și atenție acum:

”Cred, de aceea, că eliminarea de pe listele partidului a unor oameni care s-au bătut pentru a exprima și apăra decizii unanime ale partidului, la care unii din decidenții de astăzi au fost cel puțin martori, este incorectă și, pe termen lung, posibil contraproductivă”.

Năstase mai face o subliniere, la fel de acuzatoare:

”Eu nu am dat niciun nume în postarea mea, intitulată „mesajul e omul”, dar am vrut să subliniez că loialitatea într-un partid – cea care îi asigură existența pe termen lung -, nu se măsoară nici in vizite la ambasada americană, nici prin tranzacționism cu reprezentanții puterii actuale”.

Și încă o lovitură, la fel de dură, împotriva ultimei găselnițe a lui Ciolacu – varianta „fără penali” a PSD.

”Pe de altă parte, cred în continuare că PSD nu face bine intrând în demagogia identificării „penalilor” sau a luptei „anti-corupție””, scrie Năstase. ”Evident, sunt necesare criterii de integritate dar nu cred in folosirea lor trăgând cu ochiul la ce vor spune cei care fac „liste” pre-electorale din zona „smart„.”

Iar eu, spune în finalul textului de pe blog Năstase – ”între Augustin Zegrean – cel care a fraudat 7 milioane de voturi la Referendumul din 2012, prin celebra Erată la Decizia CCR – și Florin Iordache, un soldat rătăcit într-o bătălie în care nu se lupta pentru interesele lui, îl aleg pe Iordache”.

1210
Tagurile:
PSD, Adrian Năstase
Lia Olguța Vasilescu

Olguța nu uită și nu iartă! Acum simte asta și Ponta!

235
Între Lia Olguța Vasilescu și Victor Ponta există de multă vreme tensiuni – iar acum liderul Pro România primește o lovitură în plin de la ”prințesa războinică” a PSD

BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. Lidera social democraților olteni, Lia Olguța Vasilescu, îi dă o lovitură puternică lui Victor Ponta: Organizaţia PRO România Craiova, în frunte cu preşedintele Cătălin Resceanu, a trecut la PSD, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, primarul Craiovei.

”Sunt peste 400 de membri care până în acest moment şi-au depus adeziunea la PSD şi acest lucru nu poate decât să ne bucure extraordinar de mult”, a declarat Vasilescu.

Primarul Craiovei a spus că discuţiile au început imediat după alegerile locale, ”când, deşi am fost adversari politici, am constatat că au fost foarte multe proiecte pe care le-am promis împreună cetăţenilor Craiovei”.

”Promisiunea mea este că proiectele PRO România făcute craiovenilor în campania electorală vor fi şi rezolvate în următorii patru ani”, a declarat Olguţa Vasilescu, transmite Agerpres.

Mai mult, Cătălin Resceanu a explicat că membrii organizaţiei PRO România ”au decis să facă acest pas pentru că şi-au dat seama că singura modalitate prin care ar putea contribui la dezvoltarea oraşului ar fi să se alăture unui partid de stânga”.

Între Lia Olguța Vasilescu și Victor Ponta sunt tensiuni mai vechi, ”prințesa războinică” a PSD opunându-se la asocierea cu fostul premier atunci când Marcel Ciolacu făcea demersuri în acest sens.

Atunci, Ponta și-a dat importanță și a spus ironic că ”În Craiova şi în judeţul Dolj excludem alianţe cu PSD-ul - cu naşii lui Dragnea (…) nu am de gând să mă asociez”.

”Ponta spune că nu se aliază cu noi la Craiova - păi cine l-a invitat la vreo alianță? Ca să tropăie pe lângă elefant, purecele trebuie să fie chemat...”, a replicat Olguța Vasilescu.

Olguța l-a numit pe Ponta ”membru în gașca paraditorilor” și i-a transmis un colocvial - ”Marș la coteț, potaie”!

”Prințesa războinică” a PSD nu a uitat și nu a iertat, iar acum a venit momentul – și Olguța i-a tras-o lui Victor Ponta, ale cărui șanse de a intra în Parlament scad pe zi ce trece.
235
Tagurile:
Victor Ponta, Olguța Vasilescu
Tematic
Cunoscut sociolog dă în vileag planul Ciolacu-Dâncu! Ținte – Firea, Olguța, Șerban Nicolae
Băsescu intră puternic în joc: calcă în picioare Guvernul PNL și… o atacă pe Olguța!
Olguța a dat din nou lovitura – realizare de excepție, a rupt gura târgului… și Europei!
Surpriza… Olguța Vasilescu! Semnal de alarmă uriaș!
Olguța o zboară pe Violeta Alexandru: Pierd timpul cu tine!

Загрузка...
Klaus Iohannis

Ultima oră: Iohannis schimbă foaia, o palmă grea PNL!

939
Președintele Klaus Iohannis nu mai suportă să preia asupra lui faptele reprobabile ale PNL – și reacționează dur după relatările presei privind angajările pe criterii politice făcute de guvernarea liberală

BUCUREȘTI, 27 nov – Sputnik. Iohannis s-a săturat să fie acoperirea șmecheriilor făcute de guvernarea PNL – asta rezultă dintr-o reacție la un reportaj al ”Recorder” privind un caz flagrant de la Mureș.

”Resping categoric orice demers de numire în funcții publice a unor persoane care nu întrunesc condițiile cerute de lege și nu au experiență în domeniul în care sunt propuse”, scrie Iohannis, într-un mesaj de ultimă oră transmis pe Facebook.

Iohannis spune ferm că este ”inacceptabil, mai ales în perioada atât de complicată pe care o traversăm acum, provocată de pandemia de COVID-19, ca în poziții importante în structurile centrale sau locale ale administrației să fie promovați oameni mediocri, fără experiență, impostori sau alte persoane care nu dețin calitățile și calificările necesare”.

Cazuri cu asemenea numiri se regăsesc, din păcate, în multe zone și domenii din țară, fiind relatate pe larg de mass media.

”Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcționare a statului este apanajul unei mentalități învechite și reprezintă totodată un afront adus cetățenilor și o frână în dezvoltarea oricărei societăți democratice”, scrie Iohannis, arătând că ”Sistemul bugetar nu mai poate fi cadrul în care își găsește facil locul o clientelă politică incompetentă”.

Președintele atrage atenția PNL că ”toate partidele trebuie să înțeleagă faptul că statul, prin tot ceea ce întreprinde, se află în slujba cetățeanului”.

”Aceasta este viziunea mea pentru România Normală, proiectul pe care mi l-am asumat și pentru care românii mi-au acordat susținerea lor”, declară președintele, subliniind că ”este imperativ ca funcția publică să își recapete credibilitatea și demnitatea, iar acest lucru a început să se întâmple deja, pentru că în administrație sunt promovați și foarte mulți profesioniști, oameni integri și dedicați”.

Iohannis recunoaște, cu mare întârziere, că ”încă mai există la nivel național excepții, numiri controversate care aruncă o umbră, adesea nemeritată, asupra modului în care diversele instituții își îndeplinesc misiunea publică”.

”Politicile guvernamentale sunt puse în practică de către autorități și instituții locale, conduse de persoane care aplică, își asumă și răspund, inclusiv în fața legii, pentru aceste decizii”, atrage atenția Iohannis, punctând dur: ”Nu există însă niciun fel de justificare pentru promovarea unor persoane care nu dețin competențele necesare”.

Și, atenție la palma care o dă demnitarilor PNL, vinovați de numirile în cauză: „Cei care nu pot sau nu vor să își îndeplinească atribuțiile nu au ce să mai caute în sistemul de stat”.

În acest sens, cazul ”famigliei” ministrului ”Grindă” este deja legendar! Dar, președintele se referă și la reportajul care a făcut furori zilele acestea:

”În urma cazului de la Mureș semnalat de către mass-media, am avut o discuție cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administrației publice, ca demers absolut obligatoriu pentru reconstrucția României pe baze și valori solide”, spune Iohannis, care arată că, ”în acelaşi timp, i-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care țin de competență și respectarea legii”.

Deci, Iohannis a ținut să sublinieze că i-a cerut socoteală lui Orban și i-a impus să rezolve situația. Ori, așa ceva transmis public, este o palmă grea pentru guvernul Orban și cei din PNL – obișnuiți să fie apărați și acoperiți mereu de Iohannis!

939
Tematic
VIDEO: Klaus Iohannis, despre lockdown și Ziua Națională
Iohannis și Orban, PRINȘI în fapt – au încălcat legea!
Iohannis și PNL – o probă de incultură și aroganță semidoctă!

Загрузка...
Donald Trump

Trump: Există o singură modalitate ca Biden devină președinte

0
(reînnoit 20:21 27.11.2020)
La începutul acestei săptămâni, Trump a spus că va pleca de la Casa Albă în cazul în care Colegiul Electoral îl va certifica pe democratul Joe Biden drept câștigător al alegerilor prezidențiale din 2020.

BUCUREŞTI, 27 nov – Sputnik. Președintele SUA, Donald Trump, a scris pe Twitter că există o singură modalitate ca Joe Biden să devină președinte: dacă va dovedi că „80 de milioane de voturi nu au fost obţinute ilegal sau fraudulos”. „Când vedeți ce s-a întâmplat în Detroit, Atlanta, Philadelphia și Milwaukee, o fraudă masivă, [Biden] are o mare problemă de nerezolvat!”, a scris Trump.

Twitter a marcat postarea lui Trump cu avertismentul „Această afirmație despre frauda electorală este contestată”.

​Postarea vine după ce Trump a declarat presei, la începutul acestei săptămâni, că va „pleca cu siguranță” de la Casa Albă în cazul în care Colegiul Electoral îl va certifica pe Biden drept câștigătorul alegerilor prezidențiale din 2020. El a mai spus că, dacă Colegiul Electoral votează pentru Biden, acest lucru va fi o „greșeală”.

După alegerile din 3 noiembrie, presa principală din SUA s-a grăbit să-l pronunțe pe democratul Joe Biden drept câștigător, deși Trump a susținut că victoria ar fi fost a lui dacă nu ar fi existat ilegalităţi majore în timpul votului prin corespondență și fraude din partea democraților. Echipa de campanie a lui Trump a intentat mai multe procese în statele cheie, unde susține că au avut loc fraude electorale în masă.

Colegiul Electoral se întrunește pe 14 decembrie pentru a vota următorul președinte al Statelor Unite.

În ciuda opoziției atât de puternice din partea echipei lui Trump față de rezultatele alegerilor, procesul de transfer al puterii către Biden a început deja. La începutul acestei săptămâni, Biden și-a anunțat nominalizările pentru posturile-cheie din viitoarea administrație americană, potrivit Sputnik News.

0
Tagurile:
Joe Biden, SUA, Donald Trump
Tematic
Avocatul lui Trump: A existat un plan unic de fraudare a alegerilor
Sondaj: Peste jumătate dintre republicani cred că Trump a câștigat alegerile
Știrea nopții: Schimbare în premieră între Trump și Biden!
Știrea nopții: Trump a făcut marele anunț!
Rusia dă o lecție de seriozitate Europei (și) în cazul Trump
Trump își cheamă susținătorii să „inverseze” rezultatele alegerilor prezidențiale

Загрузка...