BUCUREȘTI, 21 oct - Sputnik. Este scandal în PSD, după ce Marian Oprișan, ”a pus la cale, marți, un adevărat puci”, transmite Digi24.
Sursa citată subliniază că Oprișan ”nu a ținut cont de deciziile șefului său de partid și, deși nu mai este liderul organizației locale, a convocat o ședință și s-a pus în fruntea listei candidaților pentru Senat”.
La ședința convocată, celebrul ”baron” a fost votat în unanimitate în fruntea lisatei și a fost ales și un nou șef al organizației PSD Vrancea, în ciuda faptului că Marcel Ciolacu, președintele partidului și cel care se ocupa interimar de Vrancea îl desemnase marți pe Angel Tâlvăr la conducerea filialei județene.
La ședința la care au participat peste 100 de persoane, Angel Tâlvăr a fost revocat din funcție și înlocuit cu Vasile Carnariu.
”Ca urmare a convocării a mai mult de o treime din membrii Consiliului Politic Județean PSD Vrancea, format din președinți de organizații, primari, consilieri județeni și parlamentari, CJP a dezbătut în prezența a peste 150 de membri care au participat atât fizic, cât și online (…) proiectul de hotărâre privind stabilirea candidaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea PSD Vrancea”.
Lista stabilită este următoarea:
La Senat, Marian Oprişan, ”propus în unanimitate de membrii Consiliului Politic Judeţean”, Dumitrescu Cristian Sorin, Mihai Nedelcu şi Cristina Nedelcu.
La Camera Deputaţilor: Nicuşor Halici, Elena Stoica, Laurenţiu Daniel Marin, Vasile Carnariu Vasile, George Claudiu Nica, Doru Geany Bălan şi Aurel Şelaru.
PSD Vrancea anunță că listele de candidaturi vor fi depuse la sediul central al Partidului Social Democrat, pentru a fi semnate de preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
La aceeași ședință, Oprișan și oamenii săi au făcut ”curățenie” - dizolvarea organizaţiei municipale Adjud, a organizaţiei orăşeneşti Panciu, revocarea din funcţia de vicepreşedinte al Organizaţiei PSD Vrancea a lui Angel Tâlvăr şi din funcţia de secretar general al Organizaţiei PSD Vrancea a lui Dragoş Bârlădeanu.
Deci, cel care a fost cel mai puternic baron PSD timp de mulți ani, Marian Oprișan, vrea să demonstreze că în Vrancea tot el face legea! Să vedem acum replica lui Marcel Ciolacu – fostul pesedist mărunt ajuns azi… președinte al partidului!
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Alianţa pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU "corectarea hotărârilor ce impun restricţii de deplasare", în perspectiva zilei de 4 aprilie, când este Paştele catolic şi a zilei de 2 mai - Paştele ortodox.
"În aceste sfinţite nopţi, creştinii îşi doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricţiile de deplasare între orele 23.00 – 5.00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 şi prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut", arată partidul AUR într-un comunicat.
Cu această ocazie, AUR a subliniat poziţia sa de respingere a măsurilor luate de Guvern, ”sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi la indicaţiile OMS” pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, ”măsuri fără temei ştiinţific, arbitrare, disproporţionate şi cu consecinţe dezastruoase", se mai arată în comunicat.
AUR promite că va lupta pe toate căile, în Parlament şi în afara lui, ”ca aberaţia de anul trecut să nu se mai întâmple”.
”Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, una a bucuriei şi nădejdii, a credinţei depline în Iisus Hristos, a învierii Lui şi a noastre. Cu toate riscurile în faţa întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da şi celor rătăciţi, care ne ţin departe de Biserică şi ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul şi să le îndrume fapta", a transmis senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, în același comunicat.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a dat curs astăzi solicitării președintelui Klaus Iohannis de a explica public cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul 10 august să fie clasat.
Astfel, ministrul Justiției a cerut în conferința de presă de astăzi răbdare până la apariția motivării, arătând că o parte din dosar a fost disjunsă şi îşi va urma cursul și că, teoretic, orice este posibil.
Totuși, ministrul Justiției a precizat că i se pare prematur să se vorbească despre sesizarea CEDO în acest caz, el spunând că își dorește să se facă lumină, într-un fel sau altul, în România.
"Dacă e vreo aşteptare din partea cuiva să intervină ministrul Justiţiei, nu se poate întâmpla şi e bine că e aşa”, a mai afirmat ministrul, făcând aluzie la solicitarea lui Iohannis.
”Eu voi încerca să dau lămuriri cu privire la acest dosar, dar nu vă așteptați să facem lumină astăzi. E un dosar în curs de soluționare”, a spus Stelian Ion, care a amintit că el a fost prezent în Piața Victoriei în acele momente.
”Până nu vedem motivarea nu putem avea o imagine de ansamblu cât de cât clară din punct de vedere al anchetei. Solicitarea mea pentru toată lumea este să avem răbdare să vedem motivarea instanței. Cert e că dosarul 10 august nu se termină aici”, a promis ministrul.
”Potrivit legii, ministrul Justiției nu poate interveni. Ar fi foarte grav să se întâmple așa și ar fi foarte grav să se poată așa ceva. Dacă există vreo așteptare din partea cuiva să intervin în acest dosar, le spun clar că nu se poate întâmpla. Altfel, am avea o reîntoarcere în vremuri pe care nu ni le amintim cu plăcere. Răspunsurile trebuie să vină exclusiv din partea sistemului judiciar”, a precizat ministrul, punându-i în gardă pe politicienii care au cerut intervenții în acest dosar.
Ministrul a promis de asemenea că va face o solicitare de control, pentru că multe dosare s-au împotmolit de-a lungul anilor, iarl în urma controlului va propune Parlamentului remedii legislative.
Dar ministrul Justiției ținut să precizeze că președintele nu este responsabil în vreun fel, nici direct, nici indirect, de situația creată și a refuzat să comenteze acuzațiile asociațiilor de magistrați care au indicat o responsabilitate a președintelui Iohannis prin numirile pe care le-a făcut.
”Dacă voi concluziona că o anumită persoană e responsabilă pentru dosarul 10 august, o voi face în scris și o voi face către organele care au competențe, de exemplu Inspecția Judiciară”, s-a scuzat ministrul.
El i-a sfătuit pe judecători și procurorii să se simtă independenți indiferent de vacarmul din societate, să se concentreze și să nu țină cont de chestiunile externe.
Contactat de Sputnik Moldova, Alexandru a spus că sâmbătă seara a mers împreuna cu polițiștii care au documentat cazul la sectorul de poliție pentru a fi audiat.
Acolo însă era rând (asta probabil din cauza măsurilor anti-COVID) și a fost nevoit să aștepte afară. Pentru că timpul trecea și era și frig, Alexandru a ajuns la înțelegere cu poliția ca oamenii legii să-l sune sau să-l citeze după sărbătoarea de 8 Martie, adică marți sau miercuri, ca acesta să se prezinte la sectorul de poliție pentru audieri.Alexandru Gâscă a relatat pentru Sputnik Moldova că a recurs la acest gest, care unor li s-a părut mult prea îndrăzneț - să răstoarne lăzile cu struguri alterați din magazin - pentru a atrage atenția opiniei publice asupra problemelor grave cu care se confruntă producătorii autohtoni în Republica Moldova și felul în care sunt tratați de marele rețele de magazine din țara noastră. Alexandru spune că supermarketurile din Moldova îi favorizează pe producătorii de import, care, în majoritatea cazurilor sunt niște multinaționale, și îi desconsideră pe producătorii locali. Spre exemplu, el spune că marele lanțuri de magazine cumpără de la viticultorii locali struguri de calitate de soiul Moldova cu doar cinci lei, în magazin prețul acestora îl cunosc toți - este triplu, dacă nu și mai mult.
Producătorii autohtoni sunt jăcmăniți, iar marfa lor este sabotată în marele rețele de supermarketuri, afirmă Alexandru Gâscă. Dar pentru a schimba lucrurile este necesar ca cumpărătorul să aibă o altă abordare față de această gravă problemă care subminează dezvoltarea agriculturii autohtone.
Trebuie să menționăm că, chiar dacă pentru unii gestul activistului civic ar putea să pară disproporționat și excentric, Alexandru Gâscă are, în fond, dreptate în demersul lui. Este atât de firesc să ne întrebăm ce drepturi au cetățenii moldoveni în țara lor dacă până și să facă agricultură nu li se dă voie, nici măcar să cultive struguri? Adică să-i cultive li se permite, dar nu li se permite să-i și vândă, ceea ce este și mai criminal.
Eu nu sunt jurist și nici nu am pretenții de a spune ce este legal și ce ese antilegal. Dar, în opinia mea de nejurist, fapta lui Alexandru nu se încadrează sunt nicio formă în codul penal sau contravențional. Și asta pentru că ceea ce a făcut el nu este o crimă, o infracțiune, ci doar un gest simbolic. El doar nu a agresat oameni, ci doar câteva lăzi cu strugur alterați pe care vânzătorii au avut nesimțirea să-i propună spre comercializare.În luna septembrie 2018, eu am realizat un interviu cu Alexandru Gâscă în studioul Sputnik Moldova. Atunci el spunea că "În țara noastră, nici consumatorii și nici guvernanții nu sunt solidari cu producătorii". Vă invit să-l ascultați ca să vedeți cât de multă dreptate are și cât de consecvent este acest activist civic.