PNL

PNL declară război total PSD: interzis la alianțe locale!

215
PNL a anunțat că nu va face alianțe locale cu PSD, indiferent de nevoia de a constitui majorități pentru consiliile locale sau județene.

BUCUREȘTI, 28 sept - Sputnik. Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a anunțat astăzi că liberalii vor adopta o decizie în BPN-ul partidului și vor interzice orice alianță cu PSD. Alianțele cu social-democrații, necesare în consilii pentru a constitui majoritatea, vor fi interzise indiferent de situațiile care vor fi întâlnite în cadrul consiliilor locale sau județene.

”În cadrul discuțiilor cu președintele PNL am luat decizia să nu existe niciun fel de alianțe cu partidul trecutului, cu PSD. Miercuri vom adopta această decizie în BPN”, a spus Robert Sighiartău.

Decizia PNL a venit ca urmare a ”scorului istoric” pe care secretarul general al PNL l-a anunțat. Potrivit acestuia, scorul politic pe țară indică PNL-ul pe primul loc, cu un scor de 34%, în timp ce PSD a obținut doar 30%.

”Din rezultatele parțiale pe care le avem, PNL are 34% la votul politic pe țară, un scor istoric pentru PNL. PSD are în jur de 30%, în timp ce USR are 14%”, a spus Sighiartău.

Acest lucru înseamnă că PNL va mai face majorități doar cu USR-PLUS și, eventual cu PMP sau cu aleșii altor partide mai mici, unde există, încercând astfel să izoleze PSD.

215
Tagurile:
PNL, PSD
Tematic
Mitocănie electorală a unui demnitar pus de PNL
Tudose avertizează: ce vizează acum PNL - sunt miliarde!
Constanța: Vergil Chițac, PNL, a câștigat Primăria
Adrian Năstase

Năstase prezintă dovada: Iohannis datorează totul… PSD!

331
(reînnoit 08:19 25.10.2020)
Este una dintre cele mai grele palme pe care le primește Iohannis – pentru că Adrian Năstase îi demonstrează ipocrizia! De fapt, președintele ”anti-PESEDE” a fost ridicat și datorează cariera… pesedeului!

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Fondatorul PSD îi dă lui Iohannis o nouă lecție – dar și o palmă totodată. Ipocrizia sa „antipesedistă” este dată în vileag chiar de ceea ce a lăsat în urmă – inclusiv acte semnate! Iar unul dintre acestea este protocolul semnat cu Guvernul PSD… Adrian Năstase.

Năstase subliniază însă noua motivație a atacurilor la PSD – mascarea deciziei sale de a derula alegerile acum, pentru un câștig electoral, chiar punând în pericol viețile a mii de români.

”Cred că ne-am dat cu toții seama că Iohannis, pentru a-și atinge scopurile meschine, legate de concentrarea puterii în mâinile sale, este gata să sacrifice sănătatea și viețile românilor, insistând pentru desfășurarea alegerilor în 6 decembrie - chiar dacă, în urma numărului tot mai mare de infectări, singurii care vor mai fi abilitați să intre în secțiile de vot vor fi doar reprezentanții STS!”, scrie Adrian Năstase.

Ori, acuză fostul premier, pentru a-si atinge aceste scopuri, ”Iohannis atacă permanent Partidul Social Democrat, încercând să anuleze, prin criticile sale, contribuțiile politice, economice, instituționale ale PSD la dezvoltarea României din ultimii 30 de ani”.

Printr-o scurtă trecere în revistă, Adrian Năstase îi dă cea mai bună replică lui Iohannis, un președinte care, deocamdată, nu a realizat nimic – decât o tensionare a relațiilor cu Estul și a angajat țara în cheltuieli uriașe pentru „apărare”, deturnând sensul doritei relații cu SUA.

Ori, spre deosebire de cele ale lui Iohannis, guvernările PSD au realizări, pe care, așa cum menționam, din care Adrian Năstase enumeră doar câteva.  

”Nu vreau să menționez eu rezultatele guvernului PSD minoritar Văcăroiu (între altele, cine a finalizat lucrările la prima unitate de la Cernavodă?) - cunosc mai bine rezultatele guvernului PSD pe care l-am condus in perioada 2000-2004”, scrie Năstase:

- cea mai mare rată de creștere din Europa (8,4%)”;

- scăderea inflației de la 43% la 9%;

- adoptarea Codului fiscal;

- scăderea deficitului bugetar la 1,2%;

- (re)înființarea a 400 000 de IMM-uri;

- peste un milion de noi locuri de muncă;

- finanțarea Unității nr. 2 de la Cernavodă;

- scăderea numărului de săraci de la 8 milioane la 4 milioane;

- programe sociale numeroase;

- venitul minim pe economie;

- programul ANL;

- programul ”Cornul și laptele”;

- cele 400 de săli de sport;

- primii 100 de km de autostradă după Revoluție;

- centrele de diagnostic medical,

- obținerea statutului de economie funcțională de piață;

- eliminarea vizelor pentru călătorii în Europa;

- integrarea în NATO;

- finalizarea negocierilor cu Uniunea Europeană;

Desigur, sunt și altele, pentru că Năstase NU a preluat Guvernul din postura de șomer, fost atârnător la stat fără o pregătire clară și fără o echipă! Năstase a venit după o experiență diplomatică vastă, de asemenea una parlamentară de top – și, nota bene, cu o echipă de excepție, care lucrase non stop la pregătirea din timp a celei mai bine plănuite guvernări de după revoluție.

În privința lui Iohannis, ei bine el nu numai că a fost un beneficiar direct al guvernării PSD, dar îmi permit să spun că Iohannis-Președintele României este creația PSD! Pe scurt, guvernul Năstase, chiar fostul premier, a pregătit și negociat proiectul ”Sibiu – capitală culturală europeană” – cel care l-a scos pe Iohannis din ordinarul unui primar de municipiu (nici măcar unul mare) și l-a ridicat la nivelul atenției naționale și europene!

Tot Guvernul Năstase a băgat bani în proiect, în Sibiu, închizând și ochii la golănii care s-au făcut cu banii acolo – dar despre care presa a relatat. Iar Iohannis nu a pățit nimic – ci, dimpotrivă, datorită renumelui câștigat – datorită demersurilor PSD – Năstase! – a căpătat renume, pentru ca apoi tot PSD, aliat cu PNL, să-i propună funcția de premier, transformându-l în ceea ce nu era: un personaj de anvergură națională.

Pe scurt și concis – Klaus Iohannis datorează marea lui carieră prezidențială… PSD-ului! Și încă PSD-ului ”penalilor” cărora le-a luat decorațiile și/sau vrea să-i bage în pușcărie!

Da, deci asta e pe scurt istoria devenirii lui Iohannis: din profesorul ajuns primar și îmbogățit cu mișmașuri cu retrocedări, a fost catapultat, în timp record, fără vreun merit, fără argumente solide, în fruntea cruciadei anti-Băsescu. Dar, sigur, era și opera unor grupări care lucrau deja, pe la spatele fantascului Crin Antonescu – și a alunecosului „cârlan” Ponta… capabil să alunece și pe propriile combinații sulfuroase. Apropo, propunerea i-a fost transmisă de penalul Dinu Patriciu, autorul celei mai mari țepe dată statului român!

Închid paranteza – zic eu necesară – și revin la textul lui Năstase, care spune ”Iohannis ar trebui să știe lucrurile astea deoarece conducea Federația democrată a germanilor din România, cu care PSD a avut un Acord de colaborare (nerespectat la alegerile prezidențiale din 2004) iar FDGR a sprijinit, cu  parlamentarul său (!!!), proiectele legislative ale PSD”.

”Acordul stabilea și relația cu guvernul PSD iar rezultatul a fost că multe din proiectele Sibiului au fost sprijinite de guvern, inclusiv pregătirea logistică a proiectului „Sibiu – capitală culturală europeană”, proiect pe care l-am decis cu premierul Luxembourgului de atunci, J. Cl. Juncker”, scrie Năstase – adică exact ceea ce explicam eu… mai pe șleau, anterior.

Și, scrie în finalul comentariul Adrian Năstase, ”vă rog să-i reamintiți, din când în când, lui Iohannis textul pe care l-a semnat in 2002 cu Partidul Social Democrat”.

Mai departe, Adrian Năstase reproduce pe blogul personal textul integral întitulat ”PROTOCOL.

PRIVIND COLABORAREA ÎNTRE PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT ŞI FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA în perioada 2002-2004”.

 

Nu îl reproducem și noi – îl puteți citi pe Blogul lui Adrian Năstase. Dar nu încheiem înainte de a preciza data la care a fost semnat: 13 iunie (2002)! Ce alte cuvinte, cel care azi se pune în fața victimelor mineriadelor și impulsionează tot felul de dosare care vizează ”pesediștii” – semna cu PSD colaborarea… chiar pe un 13 iunie! Coincidență… ce să mai zici, nu? Că nu credem că atunci Iohannis nu respecta victimele mineriadelor într-atât încât să semneze cu PSD-ul protocoale de ziua comemorării!

331
Tagurile:
Protocol, Klaus Iohannis, PSD, Adrian Năstase

Загрузка...
Marcel Pavel

Vedete în Parlament: cântăreți celebri pe liste la alegeri

623
Doi interpreți celebri, Sanda Ladoși și Marcel Pavel, își încearcă norocul la alegerile parlamentare pe listele Partidului Ecologist Român

BUCUREȘTI, 24 oct - Sputnik. PER a ajuns în centrul atenției de când i-a preluat pe aleșii PSD lăsați pe dinafară de partid, cei mai cunoscuți fiind Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae.

Dar surprizele PER nu se opresc aici. Interpreții Sanda Ladoşi şi Marcel Pavel candidează la alegerile parlamentare în Mureş tot din partea PER. Lângă ei, pe listele de la Mureș, se află compozitorul Andrei Kerestely şi actorul Bogdan Stanoevici, fost ministru-delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni în Guvernul Ponta

De altfel, și senatorul Emanoil Savin a ajuns pe listele PER, doar că la Prahova.

Prin aceste nume cunoscute, PER încearcă să treacă pragul electoral de cinci la sută, o misiune pe care nu a putut-o îndeplini până în prezent la alegerile generale.

623
Tagurile:
Marcel Pavel, Alegeri parlamentare
Тема:
Alegeri parlamentare în România 2020

Загрузка...
Violeta Alexandru

Ministrul Muncii despre școala online: ”Greu an”

0
Violeta Alexandru spune că anul 2020 este unul greu, cu multe provocări, iar una dintre acestea o reprezintă chiar învățământul. Demnitarul simte pe propria piele ce presupune școala online.

BUCUREȘTI, 25 oct – Sputnik. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a vorbit, într-o postare de pe pagina sa de Facebook, despre învățarea în mediul online. Violeta Alexandru a prezentat, astfel, o experiență de viață, fiind mama unui copil ce face cursuri online.

Demnitarul a precizat că și-a întrebat fetița cum merge învățarea în mediul online și a subliniat că micuții au capacitatea să se adapteze oricărei situații, cu condiția să fie ajutați de părinți.

Este clar, spune ministrul Muncii, că această perioadă cere un efort suplimentar din partea părinților care trebuie să asigure liniștea necesară copiilor pe durata orelor desfășurate online.

Alexandru a explicat că, în clasă la fetița sa, s-a întâmplat ca orele să fie perturbate de alte preocupări ale părinților și a recunoscut că totul este o provocare și pentru adulți, părinți și profesori.

”Profesorii trebuie ajutați pentru a avea rezultate pentru copiii noștri. Greu an. Să ne ajutăm între noi. Copiii au nevoie de noi acum. Mai mult ca oricând”, a punctat Violeta Alexandru.

Reamintim că, în București, învățământul preuniversitar funcționează după scenariul roșu, adică învățarea se face exclusiv online.

0
Tagurile:
Violeta Alexandru, online, școală

Загрузка...