Alegeri locale în România

Rezultatele alegerilor locale - Harta Consiliilor Județene

5679
(reînnoit 10:02 28.09.2020)
Duminică, 27 septembrie, în România s-au desfășurat alegeri locale generale. Primăria București a fost câștigată de Nicușor Dan, conform rezultatelor finale ale Exit poll. Iată cum stă situația pe Consiliile Județene.

Conform rezultate Parțiale BEC la alegerile locale din România 2020, care s-au desfășurat pe 27 septembrie, harta politică a Consiliilor Județene pe țară arată astfel:

O cădere răsunătoare și dureroasă pentru Partidul Social Democrat este la Consiliul Județean Vrancea, unde liderul PSD Marian Oprișan a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, pe care o deținea de mai bine de 20 de ani. A învins la alegerile locale din Vrancea Cătălin Dumitru Toma, candidatul comun al PNL și USR PLUS, conform rezultatului după numărarea a circa 89% din voturi. Cătălin Dumitru Toma, născut în 1977, este senator PNL și președintele organizației județene a liberalilor. 

Alegeri locale în România 2020: Rezultatele pe județe
© Photo : Captură ecran
Alegeri locale în România 2020: Rezultatele pe județe

Reprezentanţii PSD susţin că în Vrancea, la alegerile pentru CJ, sunt circa 10.000 de voturi nule şi au cerut deja renumărarea acestora.

Lista șefiilor Consiliilor Județene după cum urmează:

  • Alba - PNL
  • Arad - PNL
  • Argeș - PSD
  • Bacău - PSD
  • Bihor - PNL
  • Bistrița - PSD
  • Botoșani- PSD
  • Brașov - PNL
  • Brăila-PSD
  • Buzău - PSD
  • Călărași - PSD
  • Caraș - PNL
  • Cluj - PNL
  • Constanța - PNL
  • Covasna - UDMR
  • Dâmbovița - PSD
  • Dolj - PSD
  • Galați - PSD
  • Giurgiu - PNL
  • Gorj - PSD
  • Harghita - UDMR
  • Hunedoara - PSD
  • Ialomița - PSD
  • Iași - PNL
  • Ilfov - PNL
  • Mureș - UDMR
  • Maramureș - PNL
  • Mehedinți - PSD
  • Neamț - PSD
  • Olt - PSD
  • Prahova - PNL în alianță cu USR PLUS
  • Sălaj - PNL
  • Satu Mare - UDMR
  • Sibiu - PNL
  • Suceava - PNL
  • Teleorman - PSD
  • Timiș - PNL
  • Tulcea - PSD
  • Vâlcea - PSD
  • Vaslui - PSD
  • Vrancea - PNL
5679
Tagurile:
Rezultate, județe, alegeri locale
Тема:
Alegeri locale în România 2020 (128)
Cristian Diaconescu

PMP vrea dea anul școlar peste cap: propunere șoc

64
Cristian Diaconescu, prim-vicepreședintele PMP, pune în dezbatere publică o propunere a cărei aplicabilitate este îndoielnică. Elevii ar urma să intre acum în vacanța mare și în vară să se recupereze orele rămase.

BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik. Prim-vicepreședintele PMP, Cristian Diaconescu, a lăsat politica externă și lupta cu Rusia și atacă acum cu mult elan problema anului școlar aflat în desfășurare.

Diaconescu spune că a primit semnale numeroase din partea profesorilor și a părinților preocupați atât de sănătatea copiilor, cât și de calitatea actului educațional. Astfel, persoanele cu care el a discutat, ”înțelegând situația complicată prin care trece societatea”, au propunere ”simplă” adresată autorităților.

”Mutarea în această perioadă a “vacanţei mari“ urmând ca recuperarea procesului de educaţie să se realizeze pe perioada verii. Astfel, se va ieşi din perioada gripei sezoniere şi s-ar putea concretiza o serie de măsuri sanitare care astăzi sunt în lucru”, scrie Diaconescu.

Din păcate, Cristian Diaconescu arată clar că mai bine rămâne la domeniul său de expertiză și nu amestecă lucrurile. Și aceasta pentru că, înainte de a prezenta propunerea rezultată în urma discuțiilor cu profesori și părinți ar fi trebuit să se informeaze și să vadă că în perioada vacanței de vară sunt programate examenele naționale, deci calendarul este deja făcut.

Desigur, se poate ridica problema calității acelor profesori cu care Diaconescu zice că a intrat în contact și care doresc să se intre acum în vacanță. O ipoteză ar fi că oamenii în cauză fac parte din categoria celor care refuză să predea online, iar intrarea în vacanța mare acum i-ar salva ”onorabil”.

Ce vor face părinții cu copiii în perioada unei vacanțe mari luate acum? Îi vor duce la after school-uri. Există interes ca aceste forme private de educație/supraveghere să prospere? Și cum se vor descurca părinții cu concediile planificate la vară când copiii vor fi la școală? Vorbim despre vacanța judecătorească, parlamentară și cea a bugetarilor…

Întrebări fără răspuns…

64
Tagurile:
PMP

Загрузка...
Daniel-Cătălin Zamfir

Zamfir îl aruncă în față lui Orban: ”Minți cu nerușinare!”

305
Senatorul Daniel Zamfir îl ia direct pe fostul său coleg, actualul premier Ludovic Orban, punându-i în față chestiuni de care se ferește

BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik. Daniel Zamfir îl acuză pe premier de ”cinism”, avertizându-l chiar că, în situația actuală,NISMUL UCIDE”.   

”Ludovice, hai să dăm cărțile pe față!”, îl provoacă Zamfir, provocându-l să abordeze deschis mai multe chestiuni de care premierul pare să se ferească!

De exemplu: ”De ce vreți să faceți alegerile cu orice preț?”, întreabă Zamfir. ”În numele democrației? Pe bune? La 13 decese pe zi, ai amânat alegerile locale, iar la 100 acum, ții morțiș să faci alegeri?”.  

De fapt, îi aruncă în față Zamfir – ”ești disperat că sunteți pe tobogan și, în cinismul vostru, vreți să vă salvați sacrificând zeci de vieți omenești!”.

Sau, alt exemplu: ”Te încurcă Parlamentul să guvernezi?” Minți cu nerușinare! – îi spune Zamfir, aducând și argumentul cifrelor: ”Ai dat peste 170 de Ordonanțe de Urgență în numai 10 luni!”

Pe de altă parte: ”Toate legile pe care le-au votat alții decât voi și useriștii le-ați blocat la CCR!”

”Și mai e ceva ce vă disperă, Ludovice! Nu v-am lăsat să vindeți pe nimic CEC-ul, Aeroporturile, Portul Constanța, Hidroelectrica și tot ce mai e de prăduit în țara asta!”, spune Zamfir, avertizându-l pe premier – ”Știm că deja le-ați amanetat!”

Iar în final, Zamfir îi face o promisiune premierului: ”Ne ținem scai de voi să dați alocațiile copiilor, salariile profesorilor și personalului medical și pensiile oamenilor, AȘA CUM PREVEDE LEGEA!”.

305
Tagurile:
Orban, Daniel Zamfir
Tematic
Daniel Zamfir dă legea care îl trimite în pușcărie pe Cîțu
Încă o confirmare, Voinea-FMI, propunerea PSD de premier! Daniel Zamfir, detaliu cheie
Zamfir NU a greșit: ÎNCHIDEREA Metroului NU e mai o glumă

Загрузка...
Football Club Sheriff Tiraspol

EXCLUSIV: Sheriff încearcă revenirea lui Roberto Bordin

0
Sheriff poartă negocieri cu italianul Roberto Bordin, ultimul antrenor care a dus echipa tiraspoleană în grupele Europa League.

CHIȘINĂU, 23 oct – Sputnik, Ștefan Ursu. Tiraspolenii s-au despărțit în această săptămână de Zoran Zekic, chiar dacă a obținut 14 victorii în 14 meciuri în acest sezon. Croatul însă a ratat obiectivul de a o califica pe Sheriff în grupele Ligii Europa.

Pe 20 octombrie, după victoria cu Dinamo-Auto, scor 2-1, Zekic a declarat: ”Echipa mea și-a bătut joc de fotbal. Mereu este vinovat antrenorul, dar vreau să-i întreb pe jucători dacă nu le este rușine de acest joc”. În meciul cu Dinamo-Auto, Sheriff a smuls victoria în minutul 89, după golul marcat de ucraineanul Andrii Bliznichenko. În acest joc, pentru tiraspoleni a evoluat un singur jucător moldovean - internaționalul Veaceslav Posmac.

Sheriff va juca mâine pe propria arenă cu nou-promovata FC Florești. Meciul va conta pentru etapa a 16-a din Divizia Națională. Sheriff va fi condusă de pe bancă de Victor Mihailov, care îndeplinește interimatul.

Roberto Bordin a pregătit-o pe Sheriff în perioada 4 noiembrie 2016 - 24 aprilie 2018, reușind să câștige două titlurile de campion, o Cupă a Moldovei și Supercupa. În sezonul 2017-2018 a Ligii Europa, italianul a dus-o pe Sheriff în grupele Europa League, fiind la un pas de calificarea în șaisprezecimile de finală ale competiției. Sheriff a acumulat 4 puncte în meciurile cu Lokomotiv Moscova și a terminat pe locul 3 în grupă, cu 9 puncte, la fel ca a doua clasată, Copenhaga.

Bordin are 55 de ani. El le-a mai antrenat pe Triestina (2016) și Neftchi Baku (2016-2018). În calitate de jucător s-a remarcat la Napoli, unde a evoluat în perioada 1993-1997.

0
Tagurile:
Sheriff Tiraspol

Загрузка...