Dan Barna

Cum justifică Dan Barna Iohannis calcă pe Constituție

1011
După de președintele Iohannis l-a chemat pe Nicușor Dan la Cotroceni ca să dea semnalul că îl vrea primar, liderul USR, Dan Barna, îi cântă și el în strună președintelui cu un atac la PSD.

BUCUREȘTI, 25 sept - Sputnik. Liderul USR Dan Barna a ținut o conferință de presă pentru a-i da dreptate lui Iohannis și a întări atacurile acestuia la PSD.

”Mi se pare perfect legitimă îngrijorarea preşedintelui despre perspectiva de a avea încă patru ani cu PSD”, s-a raliat Dan Barna atacurilor permanente ale președintelui la adresa PSD. El a vrut să justifice atitudinea președintelui de a se amesteca în campania electorală despre care analiștii spun că este o încălcare clară a Constituției.

”Preşedintele unei ţări are responsabilitate pentru funcţionarea ţării pe toate palierele. În egală măsură, nu trebuie să uităm că preşedintele Iohannis este un fost primar al Sibiului, având mai multe mandate, un om care înţelege foarte bine importanţa unor proiecte credibile pentru un oraş sau altul. Şi când vorbim de Bucureşti, de capitala României, mi se pare perfect legitimă îngrijorarea preşedintelui despre perspectiva de a avea încă patru ani cu PSD”, a declarat Dan Barna în conferința de presă de astăzi.

Așadar, liderul USR îi acordă lui Iohannis dreptul de a călca în picioare Constituția pentru că a fost primar și înțelege cum e cu primăriile. Dar și Traian Băsescu a fost primar înainte de a fi președinte, iar acest lucru nu îl făcea mai puțin vinovat când se amesteca în campanii.

”Ideea că Bucureşti ar putea să rămână sub Gabriela Firea şi sub PSD este o idee care trebuie combătută cu toată energia şi fiecare om trebuie să iasă la vot, să voteze Nicuşor Dan. Asta e miza reală", a adăugat Dan Barna, arătând că tot jocul apărării președintelui avea tot un scop electoral.
1011
Tagurile:
Klaus Iohannis, Dan Barna
Tematic
Alianța stângii i-a speriat: Dan Barna anunță o alianță USR-PLUS cu PNL la parlamentare
Dan Barna, atac nemilos la președintele țării pentru numirea șefilor de Parchete
Dan Barna, fericit că PNL îl susține pe Nicușor Dan
Dan Barna regretă PSD și spune că era mai bun ca PNL
Barna se face de râs în legătură cu Orban! Dana Budeanu, concluzia finală - ”Fătălăilor!”
Ludovic Orban și Dacian Cioloș

Orban replica USR-PLUS care îl vrea premier pe Cioloș

143
Ludovic Orban a dat o replică clară USR-PLUS după ce formațiunea aliată l-a propus pe Dacian Cioloș premier după alegeri

Ludovic Orban și-a reafirmat dreptul de a fi premier și după alegeri, în fața contestărilor tot mai dese venite dinspre USR-PLUS.

"Premierul e desemnat de partidul care câștigă alegerile. Obiectivul PNL este de a câștiga alegerile", le-a transmis astăzi Orban celor din USR – PLUS.

Recent, din USR-PLUS s-au auzit voci care au spus că Dacian Cioloș este propunerea mai bună decât Ludovic Orban pentru funcția de premier, în eventualitatea în care ambele partide vor ajunge să colaboreze la guvernarea țării.

"Am câștigat pentru Parlamentul European, prezidențiale și locale. Chiar dacă guvernăm în cea mai dificilă perioada din ultimii 30 de ani, poate chiar și mai mult, am arătat că suntem serioși, responsabili și căutăm cele mai bune soluții. Strategia politică a PNL la această campanie e aceeași care a fost și în campania electorală. Adversarul nostru e PSD, care continuă să reprezinte un pericol grav pentru România", a declarat astăzi premierul României.

Replica lui Orban vine după ce Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR-PLUS, a declarat ieri că USR-PLUS îl propune pe Dacian Cioloș premier după alegeri.

"Dacian Cioloș este, prin protocolul nostru vechi de alianță USR-PLUS, persoana desemnată pentru a prelua acest portfoliu”, a afirmat deputatul USR.

 „USR va intra la guvernare și va intra cu mandat de reformă. Vrem un premier cu mandat de reformă. Nimeni nu are un cec în alb din partea noastră. USR-PLUS vrea să dea premierul, să fie foarte clar”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR-PLUS.

Acesta a arătat că Orban a dezamăgit prin atacurile la USR-PLUS și că mandatul de premier se discută după alegeri.

”Dacian Cioloș este, prin protocolul nostru vechi de alianță USR-PLUS, persoana desemnată pentru a prelua acest portfoliu”, a precizat deputatul USR.

Aparent, cearta a plecat de la alegerea deputatului PSD Florin Iordache la șefia Consiliului Legislativ, USR-PLUS și PNL acuzându-se reciproc că au contribuit la numirea lui Iordache.

Dinspre liberali, liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat că urmează „o discuție serioasă” în partid pentru a vedea dacă PNL mai face o alianță cu USR după alegerile parlamentare, în timp ce vicepreședintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat chiar că partidul său nu va intra la guvernare cu PNL dacă va fi premier tot Ludovic Orban.

Totuși, Orban a negat astăzi că negocierile cu USR-PLUS ar fi blocate la Timișoara.

”Nu știu dacă au fost blocate, nu cred că au fost blocate. Decizia este clară: PNL va forma majoritățile de guvernare și la nivel de județ, și la nivelul municipiului Timișoara, și la localități din județ unde va fi posibil, cu USR PLUS”, a dat asigurări președintele PNL.

143

Загрузка...
Liviu Pleșoianu

Mesaj pentru exilații PSD: “Mi-ar fi plăcut nu abdice!...”

343
(reînnoit 17:44 23.10.2020)
Unul dintre cei mai buni analiști are o reacție la decizia celor plecați din PSD, în principal Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae, mărturisind că ”i-ar fi plăcut” să vadă o altă urmare a nedreptăților pe care le-au suferit

BUCUREȘTI, 23 oct – Sputnik. Cunoscutul analist politic și teolog Bogdan Duca publică un comentariu după anunțarea demisei din PSD a lui Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu – și a ciudatei lor treceri, în vederea candidaturii, la o gruparea așa zis ecologistă.

Este o mărturisire, un regret și, în același timp, o speranță – pe care le împărtășesc mulți dintre cei care au crezut că e momentul (re)nașterii unui pol suveran, al unei social democrații moderne, îndreptată către interesul național.

”Mi-ar fi plăcut să văd cum toți ”corupții” și ”drăgniștii” se vor aduna într-o platformă (puteau să îi spună și social-democrată) și să spună că ei nu abdică de la ideile și crezurile lor, chiar dacă acum sunt demonizate și impopulare”, scrie Bogdan Duca, mărturisind ”știu asta de pe acum, timpul le va da dreptate”.

De asemenea, scrie Duca, ”Mi-ar fi plăcut să îi văd denunțând ocuparea partidului de un grup de ticăloși cu misiune”.

”Mi-ar fi plăcut să îi văd spunând că aceste alegeri, din 6 decembrie, având în vedere fraudele filmate de la alegerile locale, dar și toată atmosfera, sunt din păcate doar o formă de a mima democrația și de a da o brumă de validare democratică unor ticăloși”, continuă analistul.

Din acest punct de vedere, lui Bogdan Duca i-ar fi plăcut ca (auto)exilații din PSD ”să anunțe că singura decizie responsabilă, în contextul în care autoritățile au girat fraudele, precum cea de la Sectorul 1, este boicotarea acestor alegeri”, sau, altfel spus ”Pur și simplu nu vrem să fim complici fie și nevinovați, la o ticăloșie”.

Și, atenție la pasajul următor: ”Mi-ar fi plăcut să anunțe o platformă de dialog social și o construcție politică pentru 2024, când România va trebui reconstruită după dezastrul inevitabil pe care îl va aduce așa-zisa ”dreaptă”, de fapt un grup de trădători de țară și idioți utili ai acestora”.

Din păcate, ”Mi-ar fi plăcut...” rămâne doar cu… punctele de suspensie și, probabil, cu speranța.

Pentru că, scrie analistul, ”deocamdată îi văd pe unii candidând pentru un partid obscur care dacă nu a obținut vreun capital electoral din ecologie, încearcă să îl obțină din specularea frustrărilor firești ale unor politicieni marginalizați sau alungați de partidele lor...”.

Un singur comentariu, aparținând lui Adrian Severin: ”Absolut de acord. Absolut de acord”.

(Explicația ilustrației articolului: o imagine care exprimă perfect ce ar fi dorit lumea de la Liviu Pleșoianu și de la Șerban Nicolae)

343
Tagurile:
PSD, Bogdan Duca

Загрузка...
Nelu Tătaru

ALERTĂ: Au recunoscut RAPORTĂRI false COVID! Tătaru, demis?

139
Un scandal care ar trebui să ducă la demisia lui Nelu Tătaru: în perioada estivală, de la Constanța nu au venit datele reale ale infectărilor – și, în consecință, nu s-au luat măsuri adecvate, deși erau zeci de mii de turiști pe Litoral

BUCUREȘTI, 24 oct – Sputnik. Este știrea bombă care ar trebui să ducă la demisia lui Tătaru: în toată perioada pandemiei, inclusiv în perioada estivală, autoritățile din Constanța, mai bine zis DSP iar, ulterior prefectura, nu au raportat la Bucureşti datele reale ale infectărilor cu SARS Cov2!

Conform Antena 3, situaţia a fost descoperită de jurnaliştii care au sesizat diferența uriașă între numărul de testări făcute în câteva zile consecutive.

Explicația este uluitoare: s-au raportat doar testele efectuate în spitale și nu s-au luat în seamă testele din clinicile private, extrem de solicitate mai ales în perioada estivală.

Sursa citată precizează că DSP Constanța ”a admis greșeala făcută”, explicând că… ”este vorba despre o eroare umană, că s-au înregistrat doar testele din spitalele publice făcute în centrele care sunt acreditate de Ministerul Sănătăţii, iar datele raportate de aceste centre nu au fost coroborate cu cele din unităţile private care fac testări pentru COVID”.

DSP şi Prefectura spun acum că, în acest moment, ”situația a fost remediată”. Antena 3 îl citează pe directorul DSP care spune că ”are toate raportările, dar care nu au fost făcute publice din aceasta eroare umană, mai departe, către presă și către autoritățile centrale”.

Acum, jurnaliștii avansează chiar o estimare uluitoare – cifra reală a infectărilor din Constanța ar fi fost, de fapt, de multe ori mai mare!

Subliniem importanța faptului că aceste falsuri au fost perpetuate în toată perioada estivală, când s-au înregistrat cifre record al turismului pe Litoral. Deci, faptul este de o gravitate uriașă!

Întrebare – cât de mult au influențat aceste falsuri măsurile luate la nivelul județului, al zonei Litoralului – și din această cauză câți s-au îmbolnăvit… și chiar câți au decedat?

În aceste condiții, responsabilii de această eroare care dă totul peste cap ar trebui să răspundă, în frunte cu ministrul Nelu Tătaru! Reamintim că pentru cazul Colectiv, în care s-a considerat că sistemul sanitar nu a reacționat bine, a demisionat premierul.

Acum, când poate sunt mai multe victime din cauza raportărilor false și a măsurilor luate în consecință, va răspunde… cine? Că înțeleg că indiferent de ce face, de ce se întâmplă în țară, de câți se îmbolnăvesc sau mor, indiferent cine câștigă alegerile, Orban rămâne premier, conform lui Iohannis și, din câte se pare, lui Zuckerman.

139
Tagurile:
coronavirus, COVID-19, Nelu Tătaru
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume

Загрузка...