Ionuț Vulpescu

Ionuț Vulpescu, titlul zilei: „Guvernul, la capăt de linie”

135
O analiză concisă a situației actuale, cu o concluzie fermă și argumentată clar, un text demn de un intelectual al politicii

BUCUREȘTI, 23 sept – Sputnik. Fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, ultimul politician propulsat de Ion Iliescu, scrie o analiză pertinentă după succesul de ieri al PSD – și, mai ales, după eșecul PNL de a bloca amendamentele la rectificarea bugetară.

”Votul de azi din Parlament, referitor la rectificarea bugetară propusă de Guvern, prin care se aduc modificări de fond OUG a guvernului, echivalează cu un vot de cenzură”, scrie Ionuț Vulpescu, argumentând că ”în cel mai important act de natură economică și socială al toamnei, Guvernul a fost în minoritate”.

Practic, consideră Ionuț Vulpescu, ”după orice regulă constituțională, și-a pierdut rațiunea de a exista, de vreme ce nu poate strânge o majoritate parlamentară”.

”Nu sunt singurul care nu vede, pentru domnul Orban și guvernul său, decât o singură ieșire: demisia”, spune ferm fostul ministru.

Pe de altă parte, este clar că Guvernul nu vrea să demisioneze – și nici să aplice majorările, încălcând fără scrupule legea.

”Refuzul de a a aplica legile țării iese din discuție!”, reacționează Vulpescu la această variantă. ”Evident, se va trage de timp. Va fi sesizată Curtea Constituțională. Președintele va refuza promulgarea. Va retrimite Legea în Parlament”.

Dar, atrage atenția liderul social democrat, ”toate astea nu vor face decât să înrăutățească lucrurile pentru PNL”. Și, atenție la următorul pasaj:

”Într-un moment în care România are nevoie, mai mult decât oricând, de un consens asupra unui program anti-criză, centrat pe problemele sociale. Statele Unite au cu 18 milioane de oameni în plus care suferă de foame, ca urmare a crizei economice generată de pandemie, adică vreo 55 de milioane în total, cu toate măsurile luate, nu tocmai nesemnificative, într-o țară în care protecția socială chiar este o prioritate”, spune Vulpescu, întrebând firesc: ”Li se pare onorabililor de la putere că România nu are problema asta?”.

Ca atare, Ionuț Vulpescu conchide ferm: ”Guvernul Orban este la capăt de linie. Cu cât pleacă mai repede, cu atât mai bine! Pentru toată lumea, inclusiv pentru peneliști!”.

Întrebarea este – e pregătit PSD să preia puterea? Având împotrivă nu numai PNL, USR, Iohannis, ”Sistemul” – ci și străinătatea ”strategică”, dacă urmărim declarațiile lui Zuckerman. Altfel spus, crede Vulpescu că s-ar putea obține puterea altfel decât prin cedări mai mari decât le fac PNL? Revenim la modelul fanariot – câștigă tronul cel care oferă tribut mai mare Porții? Tribut plătit de țară, evident!...

135
Tagurile:
Guvern, Ionuț Vulpescu
Klaus Iohannis

Iohannis, declarații cruciale în ziua recordului de Covid 19

60
(reînnoit 18:37 21.10.2020)
Președintele Klaus Iohannis face declarații în ziua în care România a atins un nou record grav de cazuri de Covid 19, fiind înregistrate 4848 de cazuri în ultimele 24 de ore.

BUCUREȘTI, 21oct - Sputnik.Președintele și-a început conferința de presă prin a ataca PSD și a justifica necesitatea alegerilor pe 6 decembrie.

Iohannis a spus că se intră în linie dreaptă pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie și a ținut să precizeze că această dată a fost deja stabilită conform legii.

El i-a atacat pe cei care propagă ideea că cineva ține cu orice preț la organizarea alegerilor și că acestea se pot amâna, prilej pentru președinte să justifice ținerea alegerilor pe motiv că alegerile parlamentare sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opțiune democratică care permite un nou legislativ reprezentativ.

Pe aceeași direcție, Iohannis a spus că alegerile nu trebuie amânate pentru ca un partid sau altul să se simtă mai bine pregătit și că ele trebuie să aibă loc la termen pe motiv că aceste alegeri sunt fundamentale pentru modul în care vom gestiona pandemia și pentru perioada post-pandemie, de reconstrucție.

Iar atacul la PSD a fost un semnal de debut al campaniei electorale: actuala majoritate PSD-istă e ilegitimă și nu mai reprezintă voința românilor, a spus Iohannis, care i-a acuzat pe social-democrați că ar fi blocat o serie de măsuri de combatere a pandemiei și ar fi adoptat legi populiste.

Alegerea lui Florin Iordache drept președinte al Consiliului Legislativ a fost un nou motiv de atac al președintelui la adresa PSD care, spune Iohannis, în ciuda încercărilor dispersate de a-și cosmetiza imaginea, rămâne același ”partid nereformat și toxic” care găsește mereu o cale să-și recompenseze servanții cu funcții plătite generos din banii publici.

Abia după ce a atacat PSD, Iohannis s-a referit și la situația epidemiologică gravă din România, dar a spus că, chiar dacă actuala situație este îngrijorătoare, pandemia nu va lua sfârșit nici în ianuarie, nici în martie, așadar amânarea alegerilor nu ar avea rost.

Tocmai pentru că România se află într-o criză sanitară sunt necesare alegeri pentru ca țara să nu rămână fără un Parlament cu puteri depline, s-a arătat Iohannis grijuliu, care a repetat povestea că votarea nu reprezintă riscuri, ci doar campania electorală, dar că au fost stabilite reglementări mai stricte pentru a limita semnificativ expunerea la riscul contaminării.

Raspunzând unei întrebări care făcea referire și la traseismul manifest la PNL, Iohannis a condamnat traseismul arătând că el falsifică rezultatul votului popular, iar pe timpul mandatului se amestecă tot și apar alte majorități.

Iohannis a spus că dacă va avea un cuvânt de spus în modificarea Constituției, el va insista pentru ca traseismul să fie interzis.

Iohannis și-a reafirmat și susținerea pentru Ludovic Orban ca premier în ciuda condițiilor puse mai nou de USR, tot mai nemulțumit de prestația președintelui PNL.

60
Tagurile:
Klaus Iohannis, COVID-19
Tematic
Întrebarea la care Iohannis a refuzat să răspundă
Iohannis, ieșire care a surprins pe toată lumea
Iohannis, lăsat fără argumente de întrebarea unui jurnalist!

Загрузка...
Ludovic Orban

Premierul Orban vrea alegeri cu orice preț

68
Premierul Ludovic Orban încearcă să convingă populația că alegerile nu prezintă un risc suplimentar de răspândire a pandemiei.

BUCUREȘTI, 21 oct - Sputnik. Premierul Ludovic Orban spune că alegerile nu prezintă risc suplimentar de răspândire a Covid 19. El a arătat că autorităţile au prevăzut modalităţi clare de desfăşurare a campaniei electorale şi pentru organizarea zilei votului.

"Din punctul nostru de vedere, alegerile nu prezintă un risc suplimentar de răspândire a virusului. Noi am prevăzut modalităţi clare de desfăşurare a campaniei, de asemenea, pentru organizarea zilei votului. Şi, atât timp cât candidaţii respectă aceste măsuri, echipele de campanie respectă aceste măsuri, riscul de răspândire a virusului nu creşte odată cu alegerile”, a declarat Orban astăzi cu ocazia vizitei în județul Argeș.

Ca argument suplimentar, Orban a arătat că în toate ţările în care erau prevăzute alegeri, acestea s-au organizat, și a dat exemplul alegerilor prezidenţiale din Polonia, a celor parlamentare din Croaţia și chiar a apropiatelor alegeri prezidențiale din Statele Unite.

”Gândiţi-vă că Statele Unite au un nivel de răspândire a virusului mult mai are decât nivelul de răspândire din România", a justificat Ludovic Orban, la Pitești, determinarea Guvernului de a organiza alegeri.

Pentru a liniști populația, el a insistat pe respectarea regulilor de protecţie sanitară impuse de autorităţi.

"Repet, respectarea regulilor pe care le-am stabilit pentru derularea campaniei electorale, de la obligativitatea portului măştii pentru toţi candidaţii şi echipele de campanie, indiferent de indicele de răspândire a virusului, deci asta e în toată ţara, până la limitarea adunărilor publice, am limitat la 20 de persoane în spaţii închise şi la maxim 50 de persoane în spaţii deschise, cu toate regulile de distanţare, de asemenea, regulile privitoare la interacţiunea cu cetăţeanul, inclusiv regulile în care se distribuie materialele electorale, respectare acestor reguli nu permit creşterea riscului de răspândire a virusului", a mai spus Orban.

68
Tagurile:
Ludovic Orban, alegeri
Tematic
Alegeri locale 2020, rezultatele finale OFICIALE București
Pleșoianu le dă cu legea în cap: ALEGERI, NU pe 6 decembrie!
Iohannis, declarații despre pandemie și alegeri

Загрузка...
Ministerul rus de Externe

MAE rus, despre intenția Armeniei și Azerbaidjanului de a se întâlni la Moscova

0
Anterior, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov a declarat că Moscova continuă să lucreze la nivel diplomatic cu Baku și Erevan pentru soluționarea situației de conflict din zona Nagorno-Karabah.

CHIȘINĂU, 21 окт - Sputnik. Moscova a salutat intenția autorităților din Armenia și Azerbaidjan de a găsi o soluție pașnică a conflictului. Acest lucru a fost anunțat de ministrul adjunct de Externe al Rusiei, Andrei Rudenko, relatează RIA Novosti.

Miercuri, miniștrii de Externe ai Armeniei și Azerbaidjanului au ajuns la Moscova în contextul unei vizite de lucru.

"Am auzit aceste interviuri (despre disponibilitatea primu-ministrului armean și a președintelui azer de a veni în Rusia). Salutăm dorința lor de a căuta pacea",le-a declarat Rudenko reporterilor.

Potrivit lui Rudenko, este necesară încetarea focului și să se pună capăt suferințelor populației civile.

Anterior, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov a declarat că Moscova continuă să lucreze la nivel diplomatic cu Baku și Erevan pentru soluționarea situației de conflict din zona Nagorno-Karabah.

Luptele de pe linia de contact din Nagorno-Karabah au început pe 27 septembrie. Armenia și Azerbaidjanul se acuză reciproc de declanșarea ostilităților în Karabah, raportând bombardarea așezărilor pașnice ale republicii nerecunoscute, inclusiv a capitalei acesteia, Stepanakert.

Armenia a instituit legea marțială și - pentru prima dată - mobilizarea generală, susținând că Ankara sprijină activ Baku. Mobilizarea parțială și legea marțială au fost introduse și în Azerbaidjan.

0
Tagurile:
Azerbaidjan, Armenia
Tematic
Armenia și Azerbaidjan, acord de încetare a focului în Karabah
Vor putea oare Azerbaidjanul și Armenia să înceteze focul și să se înțeleagă
Armenia, gata de reluarea procesului de pace în Karabah - detalii

Загрузка...