Conexiunea de autostradă A3-M4

Moment istoric între România și Ungaria: ce au inaugurat astăzi cele două țări

196
(reînnoit 19:20 04.09.2020)
Astăzi a fost inaugurat și s-a deschis tronsonul Biharia-Borș al autostrăzii A3, dar și noul punct de trecere a frontierei dintre România şi Ungaria, Borş II, eveniment la care au participat trei miniștri, unul din Ungaria și doi din România.

BUCUREȘTI, 4 sept - Sputnik. Un moment istoric în colaborarea dintre România și Ungaria: s-a deschis tronsonul Biharia-Borș și punctul de trecere a frontierei, la eveniment participând atât ministrul de Externe al Ungariei, cât și omologul său român Bogdan Aurescu, plus ministrul român al Transporturilor, Lucian Bode.

Cei trei miniștri menționați au tăiat împreună panglica la segementul Biharia-Borș al autostrăzii A3 care face legătura cu autostrada M4 din Ungaria.

Este primul tronson de autostradă terminat în acest an, iar odată cu ceremonia a fost deschis și  punctul de frontieră dintre România și Ungaria, Borș II – Nagykereki, și s-a inaugurat și conexiunea A3-M4.

“Astăzi deschidem oficial traficul din ambele direcţii pe secţiunile de autostradă corespunzătoare, A3 şi M4. Inaugurăm totodată şi punctul de control de trecere a frontierei de pe teritoriul Ungariei”, a spus ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Colaborarea dintre cele două state, în cadrul proiectului, a fost una foarte bună, a apreciat Bode:

“Importanţa proiectelor transfrontaliere de infrastructură este covârşitoare. România şi Ungaria au înţeles că printr-un parteneriat solid pot dezvolta conectivitatea între cele două state”, a mai spus Bode.

România și Ungaria pot acționa împreună, a mai spus Aurescu, care a transmis și separat pe twitter un mesaj de încurajare al bunelor relații între România și Ungaria:

”Conexiunea de autostradă A3-M4 Autostradă inaugurată azi reprezintă o cooperare de succes între România și Ungaria. Pt. dezvoltarea relațiilor economice și interumane dintre statele noastre în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral, tb să urmeze și alte proiecte de succes!”, a scris Aurescu pe twitter.

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României, și-a exprimat totadată speranţa că în curând se va putea vorbi mai mult, mai aplicat despre ceea ce le uneşte și despre oportunităţile unor colaborări întărite între cele două state.

Lotul inaugurat astăzi are o lungime de 5,3 kilometri și a fost construit de către firma Trameco (Selina). Contractul a fost semnat în decembrie 2018 pentru circa 28,5 milioane de euro cu un termen de 19 luni pentru proiectare și execuție.

Tronsonul este prevăzut cu un nod rutier, respectiv nodul Biharia, cu 5 bretele și 3 pasaje. La acestea se mai adaugă un pasaj al autostrăzii peste calea ferată și un pasaj peste autostradă a unui drum de exploatare.

Următorul tronson, de la Biharia la Chribiș, cu o lungime de circa 29 km, a fost contractat pe 12 iunie, tot de cei de la Selina. Firma are la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Garanția solicitată este de 10 ani. Potrivit CNAIR, lucrările au costat 145.663.083,37 lei fără TVA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

196
Tagurile:
Ungaria, România
Tematic
Vreme urâtă la București înaintea meciului de fotbal România - Irlanda de Nord
"Românii au nevoie de experiența din Rusia" - biatloniștii ruși se mută în România
Guvernul acuzat că vrea să vândă pe bucăți companiile de stat din România
Zuckerman anunță că România va plăti alți bani – și laudă pentru asta guvernul Orban!
Meciul România - Irlanda de Nord: Mirel Rădoi debutează la echipa națională de fotbal
Clotilde Armand

ACUM: Clotilde, atac virulent la PSD, e chemat Parchetul!

37
(reînnoit 11:40 29.09.2020)
Clotilde Armand pune gaz pe foc în scandalul de la Sectorul 1, îl bagă și pe Marcel Ciolacu la mijloc și trece la acuzații grave și cheamă Parchetul General.

BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik. Scandalul de la Sectorul 1 crește – acum puțin timp, candidata USR-PNL la Sectorul 1 ala Capitalei, a transmis un mesaj extrem de dur, de fapt un atac virulent la adresa adversarilor politici.

”Aud că prietenul lui Omar Hayssam (Marcel Ciolacu) împreună cu fostul primar bolșevic de la Sectorul 1 (da, este un bolșevic pur sânge care a transformat Poliția Locală în poliție politică și a folosit-o să mă urmărească) vor să renumere voturile pentru că țineți-vă bine: ''voturile reprezintă voința și speranța oamenilor. Iar acestea nu trebuie în niciun caz furate.”, scrie Clotilde Armand.

Iar reacție ei este cu totul bizară, cu referire la 2016 și cu o prevenire sub formă de amenințare: va chema Parchetul!

”Really? Și în 2016 ce-ați făcut domnilor?!”, scrie Armand, completând: ”Acum, eu vreau să-i lămuresc pe cei doi în felul următor. Astăzi voi solicita Parchetului General al României să preia ancheta despre situația de la Biroul Electoral al Sectorului 1. Să înțelegem și noi o treabă”.

Chiar așa – de ce nu ”cheamă” Clotilde Armand Parchetul – dar nu cu liota în fața BEC sau cu mesaje pe Facebook, ci cu o plângere asumată, cu responsabilitatea denunțului calomnios! Chiar crede Clotilde că Parchetul, instituție publică, vine când se isterizează pe FB sau în stradă un candidat? Așa vrea să conducă sectorul?

37
Tagurile:
PSD, Clotilde Armand

Загрузка...
Florentin Pandele

Admonestat bărbătește de soțul lui Firea, Orban a dat înapoi

107
Premieră: Florentin Pandele i-a cerut socoteală bărbătește lui Orban pentru insultele aduse soției sale - Ludovic Orban a dat înapoi, justificând laș afirmațiile și atitudinea din campanie

BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik. Gabriela Firea a acuzat campania negativă dusă împotriva ei, subliniind că ea a adus o campanie pozitivă. Firea s-a referit, desigur, strict la ceea ce a spus sau strict ea, nu la cea au făcut diverși susținători.

Toată lumea a remarcat însă limbajul grosolan folosit de Ludovic Orban, Nicușor Dan și diverși reprezentanți PNL sau USR.

Gabriela Firea vine însă cu o bombă legată de soțul său, Florentin Pandele. Cunoscutul primar din Voluntari, l-a sunat în noaptea alegerilor pe Ludovic Orban și i-a cerut socoteală bărbătește pentru insultele adresate soției sale.

Luat direct de fostul căpitan de cursă lungă, Ludovic Orban a dat înapoi, încercând o scuză penibilă:

”Măi Florin, dar au fost doar declarații politice!...”, a spus Ludovic Orban, arătând că, de fapt, totul e o minciună – iar comportamentul din campanie, pe lângă grosolănie, e doar ipocrizie. Iar dacă este tras la răspundere pentru propriile fapte, politicianul – în speță, Orban – își manifestă doar lașitatea.

Să nu uităm că și împotriva Vioricăi Dăncilă atacurile s-au bazat pe insulte, inclusiv legate de familie. La fel în cazul Rovanei Plumb, cea propusă pentru comisar european. Pare să fie o practică a ”dreptei”, atacurile la femeile politicieni - deși, dacă este să vedem cine a condus recent PNL, ar fi loc de multe critici.

107
Tagurile:
Ludovic Orban, Gabriela Firea
Тема:
Alegeri locale în România 2020

Загрузка...