Gabriela Firea și Marcel Ciolacu

Ciolacu o contrazice pe Firea într-o problemă esențială

292
Care e până la urmă adevărul? Dacă există vreunul… sau e doar un ”ping pong” cu această temă jucat de Marcel Ciolacu?

BUCUREȘTI, 29 iul – Sputnik. PSD pare a se juca nu numai cu ideea de moțiune de cenzură, dar și cu așteptările cetățenilor. Aseară am avut un nou episod din acest serial ”regizat” de Marceș Ciolacu.

”Am anunţat foarte clar că până la jumătatea lunii august vom veni cu o moţiune de cenzură”, a spus aseară, la TVR, liderul interimar al PSD, precizând că a avut ”o reţinere până acum să o depunem pentru a nu crea un haos mai mare”.

Dar, spune Ciolacu, eu personal am ajuns la concluzia că haos mai mare nu se mai poate -  ”Nimeni nu-i mai respectă şi nu-i mai crede, aici e marea problemă!”.

De fapt, Ciolacu nu a anunțat niciodată că moțiunea va fi ”până la jumătatea lunii august”, ci a spus că ”PSD va depune o moţiune de cenzură” indiferent dacă va fi stare de alertă”. Deci, se poate subînțelege că e vorba de până la data de 15 august.

Dar, Ciolacu o contrazice și pe Gabi Firea, care acum două zile a anunțat altceva  - că moțiunea va fi depusă ”la finalul lunii august”!

”Această moţiune de cenzură va fi depusă la finalul lunii august şi, din discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei, vom avea semnături şi vom avea şi voturi astfel încât moţiunea” a declarat Gabi Firea la Antena 3.

Deci, care e până la urmă adevărul? Dacă există vreunul… sau e doar un ”ping pong” cu această temă? De fapt, cam acesta pare a fi adevărul, pentru că, de când bat apa în piuă cu moțiunea, PSD Ciolacu nu a fost în stare să anunțe nici măcar un nume de posibil premier care să-l înlocuiască pe Orban și să fie (susținut de) PSD. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

292
Tagurile:
Gabriela Firea, Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu și Ludovic Orban

Confruntare decisivă azi: ultima bătălie dură, atât pentru Orban, cât și pentru PSD!

86
Poate fi ultima de acest fel înaintea deschiderii școlilor dar și a alegerilor locale, iar Orban trebuie să fie convingător în privința temelor de maxim interes

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Azi are loc o confruntare extrem de importantă la Parlament, unde premierul Ludovic Orban este așteptat de plenul reunit al Camerei și Senatului pentru a prezenta raportul privind ”măsurile luate şi preconizate de Guvern pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, organizarea alegerilor locale şi deschiderea şcolilor”, anunță agenția națională Agerpres

Şedinţa începe la ora 13,00, și este decisivă, pentru că poate fi ultima de acest fel înaintea deschiderii școlilor dar și a alegerilor locale, iar Orban trebuie să fie convingător în privința temelor de maxim interes.

Reamintim că, recent, Curtea de Conturi a dat publicității un raport devastator privind folosirea banului public în Pandemie – iar mai multe sesizări prealabile, care trebuiau să ducă la măsuri din partea guvernului – nu au fost luate în considerare. Cu siguranță Raportul Curții va constitui o temă importantă pentru parlamentari.

În privința ședinței de azi, este de precizat că ea are la bază o scrisoare trimisă pe 27 iulie de  preşedintele interimar al Senatului, Cazanciuc, şi de preşedintele Camerei, Marcel Ciolacu, prin care i-au cerut să prezinte un raport, ”care să fie dezbătut cu prioritate, cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru limitarea răspândirii noului coronavirus şi pentru organizarea, în bune condiţii, a alegerilor pentru administraţia publică locală, dar şi pentru deschiderea noului an şcolar”.

”Trebuie să ştie poporul român dacă Guvernul a luat măsurile de care era nevoie sau nu a luat măsurile de care era nevoie, de ce a întârziat anumite măsuri, de ce se întâmplă în continuare achiziţii netransparente, de ce nu au ajuns măştile la populaţie încă”, a declarat Cazanciuc, subliniind că ”Sunt foarte multe întrebări pe care colegii noştri le vor adresa premierului şi domnia sa va trebui să răspundă în faţa plenului reunit”.

De asemenea, sursa citată arată că premierul Ludovic Orban s-a declarat disponibil să ”prezinte toate datele în faţa Parlamentului”. Deci, ca avea loc o confruntare dură, cu tirade puternice, de o parte și de cealaltă.

Cum va folosi această confruntare, în mod real, populației și țării… rămâne de văzut. Din păcate, ultimele apariții ale premierului în Parlament nu pot fi trecute decât la capitolul ”daune” aduse vieții politice, pentru că au reprezentat tot atâtea scăderi ale nivelului exprimării politice – și a creșterii atacurilor și radicalismului pseudo-politic.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

86
Tagurile:
Ludovic Orban, PSD

Загрузка...
Gabriela Firea

Gabi Firea, lovitură în plin pentru Nicușor Dan! Fără replică!

57
O lovitură în plin, pentru că dovedește o anume lipsă de preocupare concretă, dincolo de declarații; este și fără replică, pentru că observația pare a se verifica din sursa oficială

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Bătălia pentru Primăria Capitalei are în prim plan lupta dintre Gabriela Firea, candidatul PSD, și Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și USR.

Aseară, Gabi Firea a făcut o observație foarte interesantă – care este, de fapt, o lovitură contra lui Nicușor Dan. Așa cum se știe, Nicușor Dan este parlamentar – iar primarul Firea a observat un aspect ciudat al activității acestuia: nu are inițiative care vizează Capitala.

”Să fii parlamentar, să te pregăteşti pentru campania de locale, să vrei să fii primarul Capitalei şi tu în patru ani de mandat să nu vii cu o lege bună pentru cetăţenii din Bucureşti, mi se pare incredibil”, a declarat Gabriela Firea, la TVR 1.

O lovitură în plin, pentru că dovedește o anume lipsă de preocupare concretă, dincolo de declarații; este și fără replică, pentru că observația pare a se verifica.

Într-adevăr, la o cercetare pe site-ul Camerei Deputaților a activității parlamentare a lui Nicușor Dan Daniel, observăm că are înregistrate 73 de propuneri legislative inițiate – nu singur, ci împreună cu alți parlamentari, dar niciuna nu pare a avea ca țintă Capitala.

Majoritatea sunt cel din zona USR sau ”oengiste”, de la „Fără penali” sau cele legate de ”pensiile speciale” și alte chestiuni de acest gen.

Firea a comentat și declaraţia lui Nicuşor Dan, că îşi va începe mandatul deschizând porţile Primăriei.

”Dacă asta e realizarea pentru Bucureşti, eu zic că e bine să mai spună astfel de lucruri, cetăţenii să afle că, de fapt, nu are niciun program şi singurul program este acela de a deschide porţile şi de a-mi lua scaunul”, a declarat Firea, care a completat ironic – ”I-l fac cadou de pe acum… Mobila, constând în scaunul primarului general - i-l pot da şi mâine”.

Gabriela Firea a declarat că ea nu stă ”la biroul de primar general, nu-mi plac scaunele mari, pompoase, interesante, scumpe, eu stau pe un scaun mic, la o masă din birou”. Campanie…

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

57
Tagurile:
Nicușor Dan, Gabriela Firea

Загрузка...