Ludovic Orban

Ludovic Orban, serie de avertizări și amenințări - tupeu scandalos și ipocrizie!

304
În ciuda faptului că s-a comportat ca un mare exemplu negativ, controversatul premier continuă să aibă o atitudine dură, amenințătoare la adresa cetățenilor – deși această politică NU a dat rezultate favorabile

BUCUREȘTI, 21 iul – Sputnik. Controversatul premier Ludovic Orban s-a remarcat, de la începutul pandemiei, prin mai multe gafe și prin nerespectarea măsurilor de securitate pandemică – s-a dus, infectat fiind, printre ziariști, a purtat masca sub nas, a organizat chef cu tutun și băutură în Guvern - fără măști etc. – iar unii miniștri au procedat la fel!

În plus, Orban a manipulat și dezinformat cu privire la cei care îi critică măsurile – numindu-i ”negaționiști” și mințind, în permanență, că acești ar ”nega existența virusului”. Fals, aceștia nu îl neagă decât pe Orban și multe dintre măsurile sale!

Ei bine, în ciuda faptului că s-a comportat ca un mare exemplu negativ, controversatul politician continuă să aibă o atitudine dură, amenințătoare la adresa cetățenilor – deși, după cum se vede din cifrele GCS, această politică NU are rezultate favorabile!

Aseară însă, la Digi24, Ludovic Orban a continuat cu această politică! Orban a spus că unii cetățeni, ”deși diagnosticați pozitiv, au ieșit din izolare și au intrat în contact cu alte persoane, atunci există un risc epidemiologic mare de răspândire a virusului”.

”Aici atrag atenția - dacă se demonstrează că o persoană diagnosticată pozitiv a ieșit din starea de izolare și a infectat pe cineva, știind că este pozitivă, asta înseamnă infracțiune!”, a declarat Orban, subliniind ”Cei care au răspândit boala cu bună știință vor răspunde penal”.

Întrebarea este – el, când s-a dus între ziariști, deși știa că fusese contact al senatorului Chițac, infectat, cum a răspuns penal?

Dar, premierul Ornam nu s-a mărginit doar la persoane, ci a vorbit chiar de măsuri care vizează localități!

”Dacă va creşte numărul de persoane infectate, să spun, peste 1.000, peste 1.200, deja ne apropiem de un prag de risc şi putem ajunge în situaţia în care să fim obligaţi să luăm măsuri restrictive, acolo unde există cel mai mare risc epidemiologic, măsuri care pot fi locale, zonale, de carantinare zonală, mai ales a zonelor cu cel mai mare nivel de răspândire a virusului, putem lua măsuri de închidere a unor capacităţi economice”, a declarat Orban.

Totuși, a spus Orban, ”obiectivul nostru este să nu luăm nicio măsură care să afecteze negativ economia în primul rând şi activităţile care se derulează”.

Orban a încercat să explice ce însemnă carantinare locală – aceasta presupunând izolarea de ”sate sau cartiere”.

”Carantinarea, de exemplu, dacă apare într-un sat sau într-un cartier vom lua măsuri de carantinare, pentru că în felul ăsta trebuie să stabilim riscul de transmitere a epidemiei, prin toate mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie”, a spus Orban,

Apoi Orban a trecut din nou la plângeri – ”din păcate, nu am putut să ne ducem planul de relaxare - România a avut un plan de relaxare foarte bine gândit, foarte bine pus la punct, care a fost stabilit ştiinţific, pe baza riscului epidemiologic, am dat drumul gradual, din 15 în 15 zile, aşteptând să vedem efectul măsurilor de relaxare, până la perioada de 14 zile, în care pot să diagnosticheze numărul de cazuri apărute în urma măsurilor de relaxare”.

Ce nu spune Orban este că acest așa zis ”plan de relaxare stabilit științific” nu s-a bazat pe testări și raportări realiste și complete – ca dovadă că previziunile americane, bazate pe cifrele furnizate de România au dat greș!

Mai mult, controversatul premier nu s-a abținut și a acuzat din nou ”capcana unei campanii de negare a existenţei coronavirusului”!

”Din păcate, ne-am confruntat cu această campanie, pe care, sincer, eu nu pot să o să înţeleg, cu oameni cu scaun la cap, oameni cu bun simţ, oameni chiar mulţi cu pregătire intelectuală pot să cadă în capcana acestei campanii”, a spus Orban.

Așadar, un cumul de acuzații și amenințări, amestecate cu regrete, tânguială și o atitudine cu aparențe de empatie pentru suferința celor infectați.

Un comentariu de final – falsul lui Orban se dovedește prin faptul că, deși amenință și previne, NU a luat nicio măsură împotriva autorităților (decidente!) de la Suceava, dar nu a depistat nici cine și cum a permis deplasarea, în starea de urgență, a grupurilor care au plecat în Germania.

Și nici nu se grăbește să ia vreo măsură în cazul măștilor trimise în Moldova sau ale neregulilor de la primăria Cluj – cazuri raportate oficial de deputatul USR, Emanuel Ungureanu!

Deci, da, în fața acestui contrat între ce transmite cetățenilor și ce fac premierul și ai săi  - da, putem spune doar că este vorba de tupeu scandalos și ipocrizie!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

304
Tagurile:
Ipocrizie, scandal, amenințări, Ludovic Orban
Gabriela Firea, Marcel Ciolacu

NUCLEARA de la Capitală manevră de culise… sau sinucidere în direct?!

655
(reînnoit 15:23 08.08.2020)
”În ultimele săptămâni s-au consumat energii pentru trocuri politice, negocieri vinovate și aranjamente de culise - alianțe comerciale de partide”

BUCUREȘTI, 8 aug – Sputnik. După câteva mutări care păreau a aduce PSD pe o poziție câștigătoare la Capitală, Gabriela Firea a anunțat lista definitivă a candidaților pentru sectoarele bucureștene.

Ei bine, anunțul Gabrielei Firea este împotriva ultimei decizii a CExN – dar poate echivala cu o sinucidere în direct, prin renunțarea la unul dintre cei mai valoroși candidați (prin alianță), Neculai Onțanu, și preluarea unui liberal respins de propriul partid!

Aceasta a fost singura surpriză de o listă pe care vedem trei foști membri marcanți ai PNL (sau ex-PD):  Dan Cristian Popescu, Daniel Florea și Gabriel Mutu. Adică jumătate dintre candidații PSD la sectoare!

Sectorul 1 - Daniel Tudorache

Sectorul 2 - Cristian Popescu

Sectorul 3 - Aurelian Bădulescu

Sectorul 4 - Daniel Băluță

Sectorul 5 - Daniel Florea

Sectorul 6 - Gabriel Mutu.

Un episod „iertat”: excluderea Gabrielei Firea din PSD

Se poate spune că Mutu și Florea s-au integrat în PSD – deși, ne amintim, în timpul lui Dragnea, primarul sectorului 5 cerea, în CExN, în numele organizației sale, excluderea Gabrielei Firea din PSD!

Iată cum relata Codrin Ștefănescu derularea incidentului din CExN, în septembrie 2018:

”La final, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, a propus o rezoluție votată în Comitetul Executiv al organizației pe care o reprezintă privind excluderea lui Gabriela Firea din PSD pentru declarațiile făcute de Firea timp de 11 zile și care au afectat imens imaginea partidului. Sigur, foarte mulți dintre colegi au cerut un vot și cam cum ar fi fost. Dar Liviu Dragnea ne-a cerut calm și cooperare. A zis că, în calitate de președinte ne cere să NU supunem la vot și să avem încredere, ceea ce s-a și întâmplat, astfel că ”dictatorul” Liviu Dragnea a închis această chestiune - nu s-a mai supus la vot”.

În schimb, salvată atunci de Dragnea și Dăncilă, Gabriela Firea nu îi iartă nici acum pe foștii lideri, în schimb de ceilalți… a uitat! Acum spune că ”în ultimele săptămâni s-au consumat energii pentru trocuri politice, negocieri vinovate și aranjamente de culise care nu au avut oamenii în centrul preocupărilor. “Măreața realizare” obținută este unificarea unor șefi de partide, a unor interese, a unor încrengături și, implicit, bătălia pe funcții”.

Popescu – plângere penală contra primarului PSD și ”cartea neagră a PSD”

Pozând între Ciolacu și Popescu, Firea spune că ”am ales să formăm echipa cu cetățenii din acest sector și cu omul care știe, deja, toate problemele, are și soluții, pentru că a lucrat îndeaproape cu actualul primar - colegul nostru Mihai Toader -, dar care merge către un alt proiect”.

Ce să-i spui Gabrielei Firea? Că Dan Cristian Popescu a depus la DNA o plângere împotriva lui Mihai Toader, în 2016? Că în același an a scos ”Cartea Neagră a primelor şase luni de administrare PSD în Bucureşti”. Că a acuzat în fel și chip PSD?

”Vom merge împreună în această perioadă și în viitor cu Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, pe care PNL l-a trădat, în miez de noapte, ca să-i facă loc unui candidat USR lipsit total de experiență și viziune, doar de dragul aranjamentelor politice pentru partidele “de dreapta”, nu pentru toți cetățenii, indiferent de preferințele politice”, spune Firea, uitând că același lucru la făcut PSD cu Neculai Onțanu – candidat pentru… o săptămână în urma „alianței” cu PSD-Ciolacu.

Reamintim că Neculai Onțanu a fost desemnat candidat susținut de PSD în urma votului din CExN în ședința din 30 iulie – deci acum circa o săptămână! Se pare că votul a fost unanim – și de atunci nu s-a mai auzit de vreo altă decizie a CExN care s-o anuleze pe cea care îl desemnase pe Onțanu!

Bătălia cu PNL -  trimisă în ridicol printr-o înțelegere de culise

Firea a anunțat azi că PSD va depune săptămâna viitoare candidaturile pentru alegerile locale - ”în cazul în care guvernul le va mai organiza” – și le-a mulțumit ”pentru implicarea, în toată aceasta perioadă tensionată și în care am fost și suntem loviți din toate pârțile - și vizibile, și invizibile -, lui Marcel Ciolacu (președinte) și Paul Stănescu (secretar general)”.

”Întotdeauna, oamenii pe primul loc și nu alianțele comerciale de partide!”, a declarat în final Gabriela Firea, fără să specifice la ce ”alianțe comerciale de partide” se referă.

Întrebarea este – prin decizia de a-l susține pe Popescu, adversar vechi și vizibil al PSD, în dauna unuia dintre cei mai buni (foști) primari ai PSD, Neculai Onțanu, este o strategie câștigătoare, sau o sinucidere în direct?

Semnalul dat NU pare a fi pozitiv pentru membrii, susținătorii și mai ales pentru activiștii PSD, care văd schema în felul prezentat mai sus – și realizează că bătălia lor cu PNL poate fi trimisă în ridicol printr-o înțelegere de culise, dincolo chiar și de un vot al CExN.

În plus, Popescu nu se bucură de o atât de mare simpatie în Sectorul 2, fiind cel care a propsu una dintre cele mai controversate – sau chiar stupide! – măsuri, închiderea urgentă a parcurilor din sector și, după redeschidere, funcționarea acestora până la ora 22.

În plus, administrația sectorului 2 din ultimii 4 ani a fost catastrofală, fiind un adevărat pol al murdăriei, iar reparațiile ADP s-au derulat într-un mod care a deranjat cetățenii zonei. Să nu mai vorbim și de aberanta politică împotriva animalelor de companie, Primăria și ADP introducând o mulțime de restricții – și cheltuind sume colosale pentru panouri stupide, inutile, prin care aduc la cunoștință tot felul de interdicții.

Asta în timp ce, repet, curățenia din sector, ca și întreținerea spațiilor verzi și parcurilor a fost lamentabilă – un adevărat record negativ în București!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

655
Tagurile:
PSD, București, Gabriela Firea

Загрузка...
Ion Cristoiu

Cristoiu arată cum i-au păcălit liberalii pe cei de la USR-PLUS

133
(reînnoit 19:01 07.08.2020)
Analistul Ion Cristoiu consideră că PNL a ieșit câștigat din alianța cu USR-PLUS pe București pentru că a a închis astfel gura celui mai periculos rival al liberalilor.

BUCUREȘTI, 7 aug - Sputnik. Ion Cristoiu scrie pe blogul personal că PNL și-a cumpărat liniștea aosciindu-se cu USR-PLUS la alegerile locale din Capitală.

„Mulţi lideri de opinie au pus cedarea PNL pe seama unor jocuri interne ale partidului. Şi anume, Ludovic Orban, atent la oricine l-ar putea concura la şefie, l-a preferat pe Nicuşor Dan lui Rareş Bogdan şi a cedat pe linie în negocierile cu USR-PLUS pentru ca un eventual învingător liberal la alegerile pe Bucureşti să nu-i umbrească steaua sa tot mai strălucitoare. S-a invocat şi posibilitatea ca aceste liste să fie pur şi simplu teatrale, deoarece alegerile vor fi amânate şi astfel, prin aruncarea în joc a unor neica nimeni, PNL să nu-şi pună vedetele într-o situaţie stînjenitoare. Convingerea că PNL a fost învins la negocieri de către USR-PLUS e atît de puternică la unii analişti că s-a acreditat şi teza unui Ludovic Orban care şi-a propus în taină să facă pulbere partidul.

”Prin alierea cu USR – PLUS la București, PNL a cîștigat lăsînd impresia c-a pierdut”, își intitulează Cristoiu postarea în care argumentează cum i-au păcălit liberalii pe cei de la USR-PLUS.

Pentru analist, pe parcursul Pandemiei Alianţa USR-PLUS a fost formaţiunea cea mai credibilă în criticile aduse Guvernului. Nu că nu ar fi fost și critici venite de la PSD, doar că PSD era prea aproape de timpul cînd stîrnea antipatia electoratului de Dreapta pînă la nivel de ură pentru ca poziţiile sale critice să aibă eficienţă în scăderea PNL în sondaje.

”Criticile Alianţei au venit dinspre Dreapta. Şi în condiţiile unui PMP cerşind pe la uşile împărăteşti ale Guvernului, Alianţa şi-a consolidat spectaculos postura de concurent principal al PNL”, arată Cristoiu pericolul întruchipat de USR-PLUS pentru PNL.

Treptat, spune Cristoiu, USR-PLUS a devenit principalul adversar al PNL, ba chiar unul deosebit de periculos şi pentru Klaus Iohannis.

”Graba cu care Klaus Iohannis a intervenit la DIICOT pentru infirmarea unei clasări care fusese făcută cu aprobarea sa se explică şi prin teama ca nu cumva tema numirii la DIICOT a Georgianei Hosu, contestată de TeFeLişti, să fie preluată de USR- PLUS”, mai scrie Cristoiu, dorind să arate cum a crescut rivalitatea dintre actualii ”aliați”.

Problema pe care o avea de rezolvat PNL era anihilarea poziției anti-liberali a celor de la USR-PLUS. ”Şi cea mai bună formă de scoatere a unui partid din joc e îmbrăţişarea”, observă cu ironie Cristoiu, care explică de ce PNL nu a pierdut nimic prin desemnarea lui Nicuşor Dan drept candidat la Primăria Generală, câtă vreme pentru PNL important e ca Gabriela Firea să piardă, adică PSD. Cât despre victoria lui Nicușor Dan, dacă Consiliul general va fi dominat de PNL, ”Nicuşor Dan va fi o hologramă de primar şi nu unul autentic”, observă analistul.

Un alt câștig al desemnării candidatului Nicușor Dan este faptul că acesta e în conflict cu actuala conducere a USR, deci le va crea probleme rivalilor useriști, în timp ce PNL s-a spălat de mâini de responsabilități.

 ”Alianţa nu-şi mai poate îngădui să atace Guvernul: Prin asta USR - PLUS iese din ipostaza de alternativă la PNL. E ceea ce a urmărit PNL. Contrar aparenţelor, PNL a cîştigat lăsînd impresia c-a pierdut”, este concluzia lui Cristoiu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

133
Tagurile:
USR, Ion Cristoiu
Tematic
Revoltă fulminantă: ”România lui Iohannis - o dublă slugă!” (Ion Cristoiu)
Cristoiu devoalează planul de a-i transforma pe români în ”ciumații Europei”
Cristoiu: ”De ce e Dan Chitic omul Moscovei? Ce înseamnă a face jocul Moscovei?”
Cristoiu: Zuckerman e obraznic, îl vrea pe Ciolacu șef la PSD, îi e teamă de un Dragnea!
Cristoiu îl pune la punct pe Iohannis: e ”un biet chibiț electoral al lui Ludovic Orban”

Загрузка...
Olga Buzova

VIDEO: Buzova a arătat cum se odihnește în Sochi și dansează în bikini

0
Cântăreața și prezentatoarea TV Olga Buzova le-a arătat abonaților cum se odihnea la Sochi. Anterior ea anunțase că a zburat în stațiune pentru a sărbători aniversarea relației sale romantice cu bloggerul video David Manukyan (Dava M).

Vedeta a postat multe imagini pe Instagram. La una dintre ele, de exemplu, Buzova a cerut publicului, pe care l-a numit „fetele mele”, săi evalueze noul costum de baie.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava

Cântăreața a făcut o altă poză la spa, lângă un câine. În comentariu, ea și-a amintit de ziua de pomenire a Sfântului Pantelimon, le-a spus abonaților istoria sărbătorii și i-a îndemnat să facă mai multe fapte bune, să trăiască cu inima curată, să aibă grijă de sănătate și să practice sport.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzava

Buzova a arătat și un „costum neobișnuit de feminin”, făcând o poză pe fundalul unor bârne și copaci denși. Într-un comentariu la publicație, Manukyan i-a amintit iubitei sale că este „cea mai frumoasă fată”.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova

Interpreta nu a uitat de o altă rețea de socializare - TikTok. Buzova a dansat incendiar în bikini pe melodia grupului „Time and Glass”.

 

​De asemenea, a postat o poză într-un alt costum de baie, îndemnând abonații să privească mai mult în stories - acolo Buzova a filmat cum hrănește un câine, ia masa, „călărește” un iaht și petrece timpul cu Manukyan.

Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova
Printscreen de pe pagina de Instagram a Olgăi Buzova

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Olga Buzova

Загрузка...