Senatul României

Ultimele modificări la legea carantinei care intră astăzi la vot în Senat

275
Comisia Juridică a Senatului a adus modificări la legea carantinei care intră astăzi la vot în Senat, la ședință fiind anunțată și prezența premierului Ludovic Orban

BUCUREȘTI, 16 iul - Sputnik. Legea privind carantina și izolarea intră astăzi la votul final în Senat, iar Guvernul a anunțat participarea premierului Ludovic Orban la dezbaterile din plen.

Raportul legii a fost adoptat aseară de Comisia Juridică a Senatului, care a adoptat mai multe amendamente. Printre modificările aduse actului normativ se numără obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate, iar izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliu.

Foarte important este faptul că din lege au fost eliminate paragrafele care prevedeau carantinarea bunurilor. În plus, Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, potrivit modificărilor aduse de Comisia juridică a Senatului.

Potrivit articolului 7 al proiectului de lege votat în comisie, măsura carantinei persoanelor se instituie pe baza afirmaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau în spaţiul desemnat de autorităţi cu privire la persoanele suspecte a fi infectate sau purtătoare ale unui înalt agent patogen care: a) sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele în domeniu; b) au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate de o boală infecto-contagioasă.

În cazul persoanelor care nu respectă măsura carantinării la domiciliu, medicul sau organele de control recomandă, iar reprezentatul DSP decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi.

Articolul 8 precizează cum se desfășoară izolarea:

„Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acesta nu prezintă semne şi simptome sugestive (...), la domiciliu, la o locaţie declarată sau, după caz, în unităţi sanitare”, precizează forma adoptată de comisie.

Măsura izolării va fi instituită pe o durată limitată în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină, va avea ca scop prevenirea răspândirii unei boli infecto-contagioase, pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică, va fi instituită pe o durată limitată care protejează interesul public şi se va avea grijă să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.

Persoana izolată nu poate părăsi unitatea sanitară sau locaţia declarată fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului direcţiei de sănătate publică, iar măsura izolării încetează la data confirmării persoanei ca persoană vindecată pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi a recomandării medicului care constată că riscul de transmitere a bolii nu mai există.

În situaţia în care persoana refuză măsura izolării dispusă sau dacă persoana nu respectă măsura izolării dispusă la domiciliu sau în locaţia declarată pe durata acesteia, deşi a consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control informează de îndată direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care poate confirma sau infirma măsura recomandată de medic a izolării persoanei în unitatea sanitară printr-o decizie cu caracter individual.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

275
Tagurile:
Senat, Izolare, carantină, Lege
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume (1777)
Vladimir Voronin

Voronin a explicat de ce s-a unit cu Dodon într-un bloc pentru alegerile parlamentare

17
Comuniștii s-au unit cu socialiștii ca să salveze Moldova, a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin, joi seara, în cadrul unei emisiuni la un post local de televiziune.

Fostul președinte al Republicii Moldova și președinte al Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin, spune că nu trebuie să surprindă pe nimeni faptul că socialiștii și comuniștii s-au unit pentru a participa la alegeri în cazul unui bloc electoral.  

"Nu e nimic senzațional în asta (Blocul Electoral al Socialiștilor și Comuniștilor - n.n.). Și noi conștientizăm, și socialiștii, spre satisfacția noastră, conștientizează că există pericolul ca țară să piardă suveranitatea, independența, neutralitatea, noi putem să dispărem de pe harța lumii ca Republica Moldova. Toți privesc lacom la cernoziomurile noastre, toți le doresc să le ia, nu contează prin ce formă, privatizări și altele. În acest condiții, noi am lăsat la o parte tot ce ne diviza, pretențiile noastre pe care le-am avut față de socialiști, față de Dodon. Dumnezeu cu ei! am renunțat la toate acestea. Trebuie să salvăm țara, trebuie să salvăm poporul , trebuie să salvăm Moldova!", a declarat Vladimir Voronin.

În același context, Voronin a lăsat să se înțeleagă că venirea la putere a adversarilor politici ai PSRM și PCRM comportă riscul ca străinii să acapareze pământurile bogate ale Republicii Moldova.

"Acum mulți spun: dar nu mai vine nimeni aici, la sărăcia noastră, dar nu vin ei la sărăcie, ei vin să acapareze pământul nostru. Unica bogăție care a rămas în Moldova este pământul, cernoziomul, cernoziomurile nostru care au cea mai mare bonitate din lume", a declarat Voronin.       

Amintim că joi, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor pentru participare la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, constituit de către Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost înregistrat de Comisia Electorală Centrală. Totodată, a fost înregistrat și simbolul electoral al blocului. Simbolul blocului electoral este steaua cu cinci colțuri și secera și ciocanul în centrul acesteia, care va figura și în buletinul de vot. Pentru înregistrarea blocului au fost 7 voturi ale membrilor CEC, iar 1 vot - împotrivă.

De precizat, Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor au convenit și au semnat crearea blocului electoral pe 12 mai.

Amintim că din data de 14 mai, candidații electorali pot depune documentele pentru înregistrarea în cursa electorală în calitate de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

17
Tagurile:
Igor Dodon, Vladimir Voronin

Загрузка...
Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă le pune în față miniștrilor ceea ce îi sperie cel mai tare!

135
(reînnoit 07:36 14.05.2021)
O acțiune puternică, bine orientată a senatoarei independente, care scoate în evidență un aspect ocolit de demnitari: răspunderea    

BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik. Încă un demers important al senatoarei Diana Șoșoacă – atât din punct de vedere al necesității, cât și pentru a se consemna că există și un parlamentar român care nu se lasă călcat de sistem.

Diana Șoșoacă a adresat, de la tribuna senatului, un set de întrebări premierului și miniștrilor Sănătății, Ioana Mihăilă - respectiv Internelor, Lucian Bode. În întrebarea parlamentară sunt nominalizați și vicepremierii Dan Barna și Hunor Kelemen.

Obiectul întrebării vizează ”Campania de vaccinare prin influenceri” – și se referă la bizarul spectacol oferit de autorități, prin angrenarea în convingerea populației a unor artiști fără nicio legătură cu activitatea din domeniul medical.

Senatoarea are în vedere Campania de vaccinare anticovid desfășurată în mass media, internet, în instituții private sau de stat, magazine, inclusiv prin parcările supermarketurilor și hipermarketurilor, ”precum și reclamele prin care angajați ai unor agenții de jocuri își arogă dreptul de reprezentare a 43.000 de angajați”.

Ori, senatoarea observă că ”dl. Maior Valeriu Gheorghiță apelează la cântăreții de manele pentru a convinge cetățenii să se vaccineze” iar secretarul de stat Raed Arafat ”anunță că pe stadioane, în restaurante, la concerte etc. vor intra doar cei vaccinați, creându-se discriminare între cei vaccinați și cei nevaccinați”.

În acest fel, spune senatoarea, se încălcă grav dispozițiile legale din Codul de la Nuremberg, Convenția de la Oviedo, Legea 46/2003, Constituția României, Cartea Europeană a Drepturilor Omului și alte prevederi.

În fața acestei situații de-a dreptul uluitoare Diana Șoșoacă adresează miniștrilor vizați șapte întrebări cheie, care vizează, în esență, un aspect fundamental: răspunderea pentru ceea ce se întâmplă acum!

Iată întrebările:

1. Cine răspunde pentru afirmațiile și dispozițiile date de către Dl. Maior Valeriu Gheorghiță?

2. Care sunt instituțiile cărora li se subordonează dl Maior Valeriu Gheorghiță și care sunt posibilitățile de demitere a acestuia din funcția de Șef al Comitetului Național de vaccinare?

3. De când cântăreții de manele, angajații firmelor de gambling etc. au cunoștințe medicale care să convingă cetățenii să se vaccineze?

4. Care este motivul pentru care încălcați legislația menționată și nu menționați atât în reclame, cât și în campania de vaccinare eventualele efecte adverse ale vaccinării, faptul că vaccinul se află în stare experimentală până în decembrie 2023,  faptul că au decedat oameni după vaccinare, astfel încât cetățenilor să li se respecte dreptul la consimțământ informat?

5. Cine răspunde pentru deciziile luate de Dl Secretar de Stat Raed Arafat și cine plătește despăgubirile pentru efectele deciziilor sale?

6. Care sunt instituțiile cărora li se subordonează Dl Secretar de Stat Raed Arafat, cine sunt persoanele care îi pot da ordine și cine îi poate cenzura deciziile?

7. Cum răspunde Dl. Raed Arafat pentru greșelile făcute în exercițiul funcțiunii și cine îl demite pe acest domn secretar de stat?

Deci, întrebări care contribuie la lămurirea, pe cât este posibil, a situației absolut uluitoare prin care trecem de mai mult de un an – și care se pare că va continua, în ciuda unor ”relaxări”.

Intrebare Din 12 Mai 2021 - 2 by Victor Ciobanu on Scribd

135
Tagurile:
Diana Șoșoacă

Загрузка...