Marcel Ciolacu și Ludovic Orban

PSD-Ciolacu înapoi în fața lui Orban! Pune batista pe țambal și apelează la… Iohannis!

664
Acest ”Acum” al PSD-Ciolacu seamănă cu ”Imediat” al lui Iohannis: va fi după moțiunea de cenzură, care va fi după încheierea stării de alertă, care va fi… nu se știe când!

BUCUREȘTI, 7 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. După cum s-a anunțat, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a propus și solicitat Parlamentului să facă o sesizare penală contra lui Ludovic Orban.

”Voi propune ca Parlamentul, în baza art.109, alin. 2, din Constituție privind răspunderea membrilor Guvernului, să inițieze o acțiune penală împotriva Primului Ministru Ludovic Orban pentru instigare la nerespectarea legilor”, a spus Tăriceanu referindu-se la atacurile repetate ale PNL la CCR, culminând cu instigarea la nerespectarea Deciziei Curții.

Tăriceanu a atras atenția că această declarație ”nu este o scăpare, ci face parte din atacul concertat, fără rușine, al PNL-iștilor la justiție” – și că ”atacul lor la orice instituție care nu le cântă în strună nu trebuie să rămână fără răspuns”.

Scriam după publicarea știrii că e de văzut dacă PSD va achiesa la demersul ferm al ALDE – sau… va pune batista pe țambal, așa cum a făcut-o mai mereu, de când la conducere este Ciolacu. Ori, așa sa întâmplat și acum

Președintele Senatului, social democratul Robert Cazanciuc, a fost întrebat de DCNews despre acest demers și a răspuns… ”pe sistem”.

”Prima formă de răspundere a guvernului, prevazută de art. 109 alin 1, este cea politică, în  fața parlamentului, a declarat Cazanciuc, explicând că ”soluția Parlamentului este moțiunea de cenzură pentru demiterea guvernului. Orban și guvernul său trebuie opriți deîndată să mai facă rău poporului român”.

Abia după aceea, ”după ce Orban nu va mai fi Prim-ministru se poate acționa și potrivit următorului aliniat al aceluiași articol: alin.2 - răspunderea juridică, invocat și de domnul Tăriceanu”.

”Cele două răspunderi nu se exclud una pe alta, dar acum prioritatea parlamentului este moțiunea de cenzură”, a spus Cazanciuc.

Se pare că PSD a început să preia censul cuvintelor de la președintele Iohannis – pentru care ”imediat” nu însemna obligatoriu… imediat! Așa și acest ”acum” al PSD…  nu se știe când va fi! Sau, altfel spus, acest ”Acum” va fi după moțiunea de cenzură, care va fi după încheierea stării de alertă, care va fi… nu se știe când!

De fapt, care sunt motivele pentru care PSD nu susține demersul lui Tăriceanu? Cazanciuc NU spune nimic! Pentru că… nu se pot spune! În schimb, culmea ridicolului – îi cere lui Iohannis să ia atitudine!

”Este și datoria Președintelui României să ia atitudine publică față de gravul derapaj al primului ministru de instigare la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, și ale instanțelor de judecată într-o țară membră al Uniunii Europene”, spune Cazanciuc!

Liderul PSD e însă foarte dur din vorbe: ”Prin acuzele aduse CCR, Orban se comportă mișelește și încearcă să arunce în curtea instanței constituționale incompetența crasă a guvernului său care nu poate să elaboreze acte normative în acord cu drepturile fundamentale și prevederile constituției”, a declarat Robert Cazanciuc pentru DC News. 

Păi, dacă e așa de mișel, de ce nu îl dați în Penal? Pentru că… batista pe țambal!

Ca un post script, îmi aduc aminte cum Ciolacu îi cerea lui Iohannis să-l demită pe Orban! Culmea ridicolului – să fii președintele Camerei pesedist și să nu știi că președintele NU poate legal să demită premierul! Păi dacă se putea… de câte ori ar fi demis-o Klaus pe Veo?! Nu știu ce e mai grav – când ești prost, sau când ai impresia că toți sunt proști? Poate ne spune Marcel Ciolacu sau cineva desemnat de el!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

664
Tagurile:
Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Marcel Ciolacu, PSD
Tematic
Ciolacu, discurs excepțional: ”Se strânge lațul, Iohannis e la fel de vinovat ca Orban”
Tăriceanu impune Parlamentului acțiune PENALĂ, Orban riscă 5 ani PUȘCĂRIE!
Guvernul Orban, făcut praf de o celebră organizație pentru Drepturile Omului! Fără replică
Lovitură cruntă pentru Ciolacu! A primit o palmă de la Negoiță, Firea - afectată!
”Mămăliga a explodat” - Ciolacu: ”Mincinos patologic, Președintele să recunoască eșecul!”
Începe nebunia la DNA și în Parlament – Orban e implicat!
MOȚIUNE contra lui ”Grindă” și a pilelor PNL – situație jenantă, Orban e făcut praf
Codrin Ștefănescu îl face praf pe Ciolacu după ultimele evenimente! Cazuri concrete!
Lucian Romascanu, Marcel Ciolacu

PSD, anunț incendiar Parchetul General e vizat direct! Ar putea fi o lovitura zilei!

147
(reînnoit 12:10 12.08.2020)
Un demers care, dacă va fi dus până la capăt, ar putea schimba multe; dacă însă e precum precedentul… atunci PSD Ciolacu se face de râs

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Fulminantul Raport al Curții de Conturi dă la iveală nereguli majore, care ar trebui preluate de organele de anchetă. Pentru cine nu știe, rapoartele Curții de Conturi nu se pot nici substitui anchetei procurorilor – și nici măcar NU e obligatoriu ca parchetele să se autosesizeze.

În acest context, PSD transmite un mesaj incendiar: ”Este obligatorie autosesizarea Parchetului în urma infracțiunilor constatate de Curtea de Conturi”.

Într-un text postat pe Facebook, ”Românii cu pandemia, Guvernul PNL cu hoția!”, PSD subliniază că în timp ce românii erau ținuți în case, ”Guvernul PNL a devalizat bugetul României!”.

”O spune clar ”Raportul Curții de Conturi privind cheltuielile Guvernului în starea de urgență”, care dezvăluie nu doar amploarea  jafului liberal, dar – ceea ce este și mai grav – demonstrează cu cifre faptul că Guvernul liberal a sabotat cu bună-știință sănătatea românilor!”, scrie PSD.

Iată care sunt motivele, extrase din Raport, pentru care Parchetul ar trebui să se ”autosesizeze”, așa cum le descrie PSD:

- Prejudiciu de aproape 700 de milioane lei

- 825 de cazuri de abateri, nereguli, erori și ilegalități

- Achiziția măștilor de protecție la prețuri de 100 de ori mai mari

- Achiziții de combinezoane și alte materiale sanitare la prețuri de până la 10 ori mai mari

- Subfinanțarea testării - doar 8 aparate PCR achiziționate din cele 32 pentru care au fost alocați banii în bugetul aferent perioadei  01.01. - 15.05.2020

- Punerea în pericol a vieții cetățenilor prin subfinanțarea secțiilor ATI

- Expunerea iresponsabilă a personalului medical din prima linie la îmbolnăviri, prin achiziții repetate de echipamente de protecție neconforme

- Alocarea cu întârziere și în mod deficitar a fondurilor pentru sprijinirea populației

- Plăți în avans de milioane de euro pentru ventilatoare care nu au fost livrate nici până în acest moment

- Plăți ilegale a costurilor de transport, livrare și manipulare a produselor contractate, deși acestea erau în sarcina furnizorului

- Achiziţii făcute prin contracte atribuite netransparent

- Salarii babane și sporuri acordate prin încălcarea legii

- Neplata la timp a şomajului tehnic (la finalul stării de urgență 21% din solicitări erau neachitate)

- Neplata la timp a indemnizației aferente părinților (la finalul stării de urgență 31% din cereri erau neachitate).

Sigur, apare întrebarea – de ce PSD nu face direct sesizare, pe baza Raportului Curții de Conturi – și cere PÎCCJ să se autosesizeze. O explicație ar putea fi că nu dorește să apară acuzații de politizare a CC – dar cred că e deja prea târziu pentru asta.

O altă explicație, mult mai logică prin fapte, este că PSD Ciolacu se limitează la vorbe, dar nu face nimic… concret, faptic!

Să ne amintim că pe 5 august – deci acum 7 zile - Marcel Ciolacu declara ”ferm”: ”PSD va depune AZI plângere penală la DNA împotriva tuturor reprezentanților PNL din Guvern și din teritoriu care au transformat instituțiile statului într-un rai al criminalității! Solicit organelor de urmărire penală ca acest dosar să fie soluționat cu celeritate!”

Da, de atunci au trecut 7 zile, iar ”AZI” nu a mai venit! Cam despre asta e vorba cu PSD Ciolacu.

”Guvernul PNL trebuie să plece urgent! Vom scăpa România de cel mai incompetent și hoț guvern din istoria României”, încheie PSD, o formulă care contrazice proverbul de bun simț ”câinele nu pleacă de la măcelărie”.

Deci PSD trebuie să gonească ”câinele” galben, nu să-i ceară, stupid, să plece!... Așa și cu ”autosesizarea” parchetului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

147
Tagurile:
PSD

Загрузка...
Mircea Badea

Mircea Badea, mesaj dur pentru USR și Băsescu: ”Lozincile voastre inepte și mincinoase!”

132
Băsescu, cel care azi li se pare tinerilor USR că umblă beat pe la televiziuni, a creat lumea din care USR se inspiră cu toate lozincile lor de azi

BUCUREȘTI, 12 aug – Sputnik. Cunoscutul realizator TV a avut o reacție dură după ce membri ai tineretului USR l-au luat la mișto pe Traian Băsescu, care părea a fi apărut beat la o emisiune.

Mircea Badea le-a atras atenția că degeaba râd ei de Băsescu – pentru că, de fapt, este cel care le-a creat „panteonul”, în frunte cu ”zeița” Kovesi.

”Poate pentru că sunt de la tineret și mai sunt și de la USR, nu au aflat exact cine este Traian Băsescu”, explică ironic Mircea Badea. ”Dragi, vorba vine dragi, membri de la organizația de tineret de la USR, Traian Băsescu este tăticul profesional al ăleia pe care o divinizați voi și anume Laura Codruța Kovesi”.

Cine este Kovesi? ”Este aia de credeți voi că s-a luptat cu corupții, cu penalii, toate lozinciile voastre inepte și mincinoase…”, le transmite teleastul. 

Altfel spus, el, Băsescu, care azi li se pare tinerilor USR că umblă beat pe la televiziuni, a creat lumea din care USR se inspiră cu toate lozincile lor de azi.

”Asta trebuie să știți: că ăsta de care faceți voi mișto și întrebați câte degete vede, a făcut-o pe Kovesi... Kovesi. El a inventat-o pe Kovesi. El a promovat-o. El a susținut-o”, scrie Mircea Badea, subliniind ironic – ”Poate vine ca o dezvăluire pentru organizația de tineret USR”.

Pe de altă parte, Mircea Badea aduce aminte de situația când Băsescu și Kovesi erau la putere: ”Pe vremea cu Kovesi întreba cineva câte degete vede?”.

”Nu prea îl întreba nimeni nimic pe Băsescu”, a răspuns Mircea Badea, subliniind conclusiv – ”Da, e tăticul celei pe care o divinizați voi”.
USR Tineret
USR Tineret

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

132
Tagurile:
Băsescu, USR, Mircea Badea

Загрузка...
Камала Харрис

De ce a fost aleasă Kamala Harris ca viitor posibil vicepreședinte al SUA

0
Alegerea senatoarei Kamala Harris pentru a fi vicepreședintele SUA în cazul victoriei în alegeri a lui Joe Biden are câteva motive clare, nominalizarea ei fiind un mesaj anti-Trump în sine

BRUXELLES, 12 aug - Sputnik. Senatoarea democrată Kamala Harris este întruchiparea visului progresist și tocmai de aceea un mesaj împotriva lui Trump.

Dacă Trump se adresează electoratului american, conservator, alb și patriarhal, Kamala Harris este exact opusul: femeie cu origini indiene și jamaicane, susține căsătoria între persoane de același sex, fiind prima persoană de gen feminin de culoare propusă pentru a fi vicepreședinte al SUA, un pas mai departe decât Barack Obama care, chiar dacă a fost președinte, era ”doar” un bărbat de culoare și ”doar” afro-american, în timp ce Harris este o mixtură rasială superioară din punct de vedere progresist, pentru că are tatăl jamaican și mama indiană.

Kamala Harris reprezintă, din acest punct de vedere un pas mai departe, o îmbinare între Hillary Clinton – femeie progresistă, dar albă, și provenind dintr-o familie high class - și Barack Obama, motiv pentru care persoana ei va atrage atenția mai mult decât Joe Biden care, prin comparație cu Harris, este doar un alt alb din clasa conducătoare a SUA.

Bătălia principală nu se va da între Joe Biden și Trump, ci între Kamala Harris și actualul președinte al SUA, Joe Biden fiind neconvingător și epuizat politic. Kamala Harris reprezintă însă adevărata șansă a democraților de a câștiga alegerile, confruntarea dintre cele două tabere nefiind niciodată mai clară ca acum.

În plus, alegerea senatoarei este și un răspuns la protestele anti-rasiste și anti-establishment din ultimele luni, fiind o încercare de a atrage de partea lui Joe Biden voturile protestatarilor și a celor care simpatizează cu revoltele. Joe Biden, oricât s-ar fi arătat de partea protestatarilor, nu putea atrage voturile negrilor și ale imigranților de dată recentă. Kamala Harris însă este răspunsul întrupat la toate pretențiile protestatarilor.

Senatoarea a bifat mai multe premiere în viața ei publică. A fost nu doar prima femeie, ci și prima femeie de culoare care a devenit avocat general al Californiei. Același lucru și cu actuala nominalizare de a candida în tandem cu Joe Biden.

Harris a vrut de altfel să devină candidatul democrat la președinția SUA, dar a renunțat la cursa prezidențială în decembrie, după ce a eșuat în demersul ei de a câștiga nominalizarea democraților.

Activiștii sunt în extaz

Aprecierea pentru Harris a fost imediată și clară din partea activiștilor. "Ar fi putut să aleagă pe altcineva, dar nu putea să aleagă mai bine. E redutabilă în dezbateri, abilă în campanie și capabilă ca lider, cum a dovedit-o ca ministru al Justiției în California. În Senat, a fost o remarcabilă militantă pentru cauze juste. E tenace, temeinică, pregătită", a portretizat-o Al Sharpton, un activist cunoscut pentru drepturile populației de culoare.

De altfel, laudele la adresa acestei nomnalizări curg non-stop în SUA din partea militantelor progresiste.

"Să fii un anti-Trump, să recunoști prin această opțiune femeile negre acum, când la putere este cine știm. A fost întotdeauna alegerea logică, și cred că e o zi mare în istoria națiunii. Femeile negre, femeile în general sunt gata să se alinieze în sprijinul acestei campanii. Știu că Trump va avea ceva de spus, dar nu poate spune nimic împotriva ei, nimic negativ, pentru că se va izbi de un zid al femeilor negre cum n-a mai văzut. Biden și-a asigurat o prezență masivă la vot a afro-americanilor", a declarat Joy Reid, moderatoare la televiziunea MSNBC, sintetizând motivele pentru care a fost aleasă senatoarea Harris să facă tandem cu Joe Biden.

Trump a început bătălia

Din tabăra adversă, Donald Trump a înțeles și el cu cine are de a face și nu a scăpat ocazia să o taxeze pe partenera electorală a lui Joe Biden.

"A debitat multe neadevăruri.  E o devotată a măririi de impozite, o adeptă a tăierii cheltuielilor militare la nivele de necrezut, e împotriva fracturării hidraulice dar în favoarea medicinei socializate. Vrea să suprime asigurările medicale a 180 de milioane de americani. Cum știți, s-a descurcat cât se poate de prost în preliminarele Democrate, așa că am fost surprins că Biden a ales-o", a declarat Trump după anunțul nominalizării lui Harris.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SUA, Kamala Harris

Загрузка...