Eugen Orlando Teodorovici

Teodorovici, demers curajos îl susține deschis pe Selly pentru a revoluționa Educația

1011
Eugen Teodorovici are curaj să susțină un tânăr vlogger și ideile sale – în condițiile în care, mare parte din electorat nu este favorabilă unor idei atât de… revoluționare

BUCUREȘTI, 7 iun – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Aseară, tânărul vlogger Selly a fost invitat la ”Sinteza Zilei”, unde a impresionat prin inteligență, maturitatea gândirii și viziune.

”Sunt optimist. De-a dreptul încântat‼️”, a recționat acum puțin timp Eugen Teodorovici. ”Sunt încântat că, în sfârșit, un reprezentant al tinerei generații a găsit forma de exprimare potrivită pentru ideile lor și are curajul și determinarea să le exprime și să le susțină„.

Dar, mai spectaculos este Selly a susținut o reformă a învățământului pe care a propus-o și Eugen Teodorovici. Ca dovadă, ministrul a prezentat o secvență de acum 1 an, când susținea introducerea unei materii de educație economică sau financiară, pentru a pregăti copiii, chiar din cursul primar, pentru viața care îi așteaptă în societatea actuală.

”Sunt optimist că, într-un context mai larg, al unei discuții despre reforma învățământului văzută prin ochii unui tânăr vlogger foarte cunoscut și apreciat, aud vorbindu-se despre nevoia educației economice în școală”, scrie Teodorovici.

Ei bine, aceiași idee o susține și vloggerul Selly – și a prezentat-o aseară!

”E clar că Selly, despre care am auzit pentru prima dată de la fiul meu, înțelege mult mai bine decât oricare ministru al educației ceea ce eu am susținut și solicitat mereu: nevoia de a ne adapta la realitatea lumii în care trăim, prin creșterea nivelului de educație economico-financiară, începând cu cei mai tineri”, scrie fostul ministru.

Eugen Teodorovici susține ferm: ”E nevoie de pragmatism în sistemul național de educație. Și da, reforma trebuie făcută ... IERI”.

”Bravo, Selly‼️ Susțin acest demers”, încheie Teodorovici, mesajul – ”insist pentru educație financiară”.

De remarcat curajul lui Eugen Teodorovici de a susține un tânăr vlogger și ideile sale – în condițiile în care, mare parte din electoratul său (PSD) nu este favorabilă unor idei atât de… revoluționare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1011
Tagurile:
Educaţie, Eugen Teodorovici
Carmen Dan

Bravo, Carmen Dan! Singurul om politic care NU a uitat de Ziua unui român genial!

135
Un artist genial, cu o gândire profundă, liberă și constructivă, așa cum au fost intelectualii care au dat marea cultură a anilor 1965-1980

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. Azi nu a fost numai o obișnuită zi a scandalurilor politice. Azi a fost și ziua lui Marin Preda, – geniu al romanului autohton. Nici un politician nu ți-a amintit de asta, nu mai e timp de cultură!

Cu o excepție, senatorul Carmen Dan, fost ministru al Internelor – un om politic distins, care se pare că a nu mai are loc în noua formulă a PSD. Carmen Dan a omagiat ziua marelui teleormănean, scriind câteva rânduri bine simțite.

”Pentru că astăzi ar fi fost ziua lui și pentru că el este cel care a înnobilat Teleormanul nostru, vă las un gând de-al lui. Marin Preda, ca nimeni altul, știa să răscolească în fibra noastră!”, scrie Carmen Dan.

Iată și cuvintele lui Marin  Preda, mai actuale decât oricând:

“Forţa unui om de a îndura suferinţa e imensă şi n-ar fi dacă noi resurse de speranţă, care nasc în sufletul uman ca un val îndată ce valurile precedente s-au sfărâmat de ţărm, n-ar ţâşni din adâncuri şi nu ne-ar face iarăşi puternici.”

***

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, în comuna Siliștea Gumești din Teleorman. Marele scriitor a fost unul dintre cei care au înțeles în profunzime atât oamenii, cât și timpurile.

A înțeles și nedreptățile vremurilor în care s-a născut, a urmat cu ardoare și cu bună credință noile vremuri – și a înțeles și greșelile orânduirii poporului.

A fost respectat și susținut de Nicolae Ceaușescu, cel care, spun martorii, a citit în manuscris și a aprobat una dintre cele mai curajoase cărți în care e criticat sistemul sovietic – „Delirul”.  Abia apărut în librăriile românești, romanul era deja criticat în celebra „Literaturnaia Gazeta”, îmi povestea marele jurnalist rus Viaceslav Samoșkin. Critica a rămas însă în gazetă, pentru că nimeni, nici chiar de la Moscova, nu cuteza să se ia de scriitorul preferat al lui Nicolae Ceaușescu.

Un om serios, sobru, departe de felul monden al unui Eugen Barbu, de exuberanța și pofta de viață a lui Fănuș Neagu sau Păunescu, de reveria lui Nichita Stănescu, Marin Preda a fost un om de echilibru și un permanent apărător al colegilor săi, îmi povestea colonelul Victor Achim, ofițerul DSS care s-a ocupat oficial ”protecția informativă” a Uniunii Scriitorilor.

Marin Preda a scris chiar de la începutul regimului comunist, a fost vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, director al editurii ”Cartea Românească”, membru corespondent al Academiei Române, deputat în Marea Adunare Națională… În același timp, un om cu o gândire liberă și constructivă, așa cum au fost intelectualii care au dat marea cultură a anilor 1965-1980.

De aceea citesc cu uimire aberația de pe populara Wikipedia că Marin Preda ”a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu”. Nici pomeneală de așa ceva!

Desigur, e greu de spus cum ar fi evoluat relația lui Preda cu regimul în anii de final ai ”Epocii de aur”, după 1985… Apropo, sintagma ”Epoca de aur” a fost inventată de un alt ”opozant” al regimului, Octavian Paler.

Și da, personajul cel mai cunoscut al literaturii lui Preda, Ilie Moromete, este inspirat după cel al eroului popular rus ”Ilya Muromets”. Nu e furat, cum spun unii, nu e dovadă de filo-sovietism… pur și simplu asta a fost gândire, inspirația marelui scriitor. Și rezultatul a fost excepțional, la fel ca întreaga sa operă.

Încă o dată, rușine liderilor români care au uitat de această zi - și bravo, Carmen Dan, pentru postare!

135
Tagurile:
Carmen Dan
Tematic
Carmen Dan revine în forță și acuză: ”Declarații iresponsabile, minciuni, manipulare”
Gest oribil contra lui Carmen Dan și a PSD
Carmen Dan, agresată! Jandarmii au fost împiedicați să intervină

Загрузка...
Klaus Iohannis

Iohannis GAFĂ la prezentarea deciziei privind ȘCOALA a indus românii în eroare!

454
O gafă a președintelui care, dacă nu era corectată prin intervenția presei, ar fi fost o dezinformare la nivel național!

BUCUREȘTI, 5 aug – Sputnik. Președintele Iohannis a gafat chiar la prezentarea deciziei privind începerea școlii, confundând media de infectări la mia de locuitori cu numărul de infectați!

Pe un ton didactic, președintele a explicat și a reluat cele trei scenarii, comițând mereu aceeași greșeală: în loc de a spune că e vorba de 1 până la 3, respectiv 3 infectați la mia de locuitori, Iohannis spune simplu – 1 până la 3 infectați, sau peste 3 infectați, în medie!

Din repetările președintelui rezulta că dacă într-o localitate/cartier numărul de infectați crește mai multe zile la rând, în medie, cu 1-3 infectați în plus pe zi, respectiv 3 infectați în plus – localitatea este în scenariul galben, respectiv roșu!

Nu mică a fost mirarea când, la prima întrebare despre plasarea în acest caza a Bucureștilor în scenariul roșu – Iohannis a răspuns senin: „NU, Bucureștiul este în scenariul verde!”. Stupoare, pentru că în Capitală sunt mai mult de 3 infectați pe zi!

Abia atunci s-a trezit președintele și a explicat că, de fapt, e vorba de media de infectați la mia de locuitori, nu de numărul efectiv așa cum spusese inițial! Sigur că, în acest caz, Bucureștiul, care are peste 3 milioane de locuitori, are mult sub 1 infectat la 1000 de locuitori.

Dar, e de notat această gafă a președintelui care, dacă nu era corectată prin intervenția presei, ar fi fost o dezinformare la nivel național! Chiar și așa, principalele agenții din România au transmis varianta inițială, în varianta greșită a președintelui.

Iată trei exemple de cum presa a fost indusă în eroare de președinte: Agerpres, DC News și „Știri pe Surse”.

Exemple de cum presa a fost indusă în eroare de președinte
Exemple de cum presa a fost indusă în eroare de președinte
Exemple de cum presa a fost indusă în eroare de președinte
© Screenshot / ”Știri pe surse”
Exemple de cum presa a fost indusă în eroare de președinte
Exemple de cum presa a fost indusă în eroare de președinte
© Screenshot / DC News
Exemple de cum presa a fost indusă în eroare de președinte

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

454
Tagurile:
Școală, Klaus Iohannis

Загрузка...