Ludovic Orban

Premierul Orban surprinde, fiind întrebat serios despre ”revenirea la starea de urgență”

508
Niciuna dintre personalitățile implicate la nivel înalt în combaterea pandemiei NU a discutat serios despre o posibilă revenire la controversata Stare de Urgență

BUCUREȘTI, 3 iul – Sputnik, Evan Răutu. Prezent aseară în la B1TV în emisiunea lui Silviu Mănăstire, premierul Ludovic Orban a fost întrebat direct despre una dintre temele care frământă o bună parte din opinia publică – posibila revenire la ”Starea de urgență”.

Jurnalistul B1 Tv a pus întrebarea în contextul în care GCS a transmis cifre mult comentate, pentru că arată o creștere a numărului de cazuri noi – ieri fiind consemnate 450 de cazuri noi și 20 de decese.

Surprinzător, Ludovic Orban a evitat orice răspuns clar – nu a mai folosit nici măcar formula clasică – ”decizia specialiștilor”, ci a preferat să ocolească!

”Obiectivul nostru este că convingem cât mai mulți români să se ferească, să respecte niște reguli simple, să poarte mască în spații închise, chiar în exterior dacă ești în contact apropiat cu o persoană, să nu intri în contact foarte apropiat”, a pus Orban placa.

Singura aluzie a fost că ”e adevărat că există așa, o tendință a unora de a nu respecta regulile, un spirit de frondă”, a spus premierul, explicând că ”toate aceste reguli nu sunt inventate de cineva ca să facă rău cuiva, ci sunt necesare pentru a te proteja pe tine și pe cei din jur”.

Ce este de remarcat că niciuna dintre personalitățile implicate la nivel înalt în combaterea pandemiei NU a discutat serios despre o posibilă revenire la controversata Stare de Urgență. Nici din punct de vedere juridic, dar nici nu se dau date clare privind influența caniculei asupra virusului sau despre cum se continuă testările etc.

Reamintim că până și componența controversatului GCS este încă un mister, componența fiind dezvăluită de presă, dar neconfirmată oficial.

Întrebarea este - de ce preferă autoritățile această incertitudine generatoare de speculații și zvonuri?

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

508
Tagurile:
Ludovic Orban, Stare de urgență
Tematic
Analist: Ludovic Orban e prins ca într-o menghină în capcana măștilor de protecție
Teodorovici nu iartă pe nimeni: nici pe Orban, nici pe Ciolacu!
Orban, pus la colț de propriul consilier! Premierul a pus un pariu pe care îl va pierde!
Ion Cristoiu

Cristoiu arată cum i-au păcălit liberalii pe cei de la USR-PLUS

19
(reînnoit 19:01 07.08.2020)
Analistul Ion Cristoiu consideră că PNL a ieșit câștigat din alianța cu USR-PLUS pe București pentru că a a închis astfel gura celui mai periculos rival al liberalilor.

BUCUREȘTI, 7 aug - Sputnik. Ion Cristoiu scrie pe blogul personal că PNL și-a cumpărat liniștea aosciindu-se cu USR-PLUS la alegerile locale din Capitală.

„Mulţi lideri de opinie au pus cedarea PNL pe seama unor jocuri interne ale partidului. Şi anume, Ludovic Orban, atent la oricine l-ar putea concura la şefie, l-a preferat pe Nicuşor Dan lui Rareş Bogdan şi a cedat pe linie în negocierile cu USR-PLUS pentru ca un eventual învingător liberal la alegerile pe Bucureşti să nu-i umbrească steaua sa tot mai strălucitoare. S-a invocat şi posibilitatea ca aceste liste să fie pur şi simplu teatrale, deoarece alegerile vor fi amânate şi astfel, prin aruncarea în joc a unor neica nimeni, PNL să nu-şi pună vedetele într-o situaţie stînjenitoare. Convingerea că PNL a fost învins la negocieri de către USR-PLUS e atît de puternică la unii analişti că s-a acreditat şi teza unui Ludovic Orban care şi-a propus în taină să facă pulbere partidul.

”Prin alierea cu USR – PLUS la București, PNL a cîștigat lăsînd impresia c-a pierdut”, își intitulează Cristoiu postarea în care argumentează cum i-au păcălit liberalii pe cei de la USR-PLUS.

Pentru analist, pe parcursul Pandemiei Alianţa USR-PLUS a fost formaţiunea cea mai credibilă în criticile aduse Guvernului. Nu că nu ar fi fost și critici venite de la PSD, doar că PSD era prea aproape de timpul cînd stîrnea antipatia electoratului de Dreapta pînă la nivel de ură pentru ca poziţiile sale critice să aibă eficienţă în scăderea PNL în sondaje.

”Criticile Alianţei au venit dinspre Dreapta. Şi în condiţiile unui PMP cerşind pe la uşile împărăteşti ale Guvernului, Alianţa şi-a consolidat spectaculos postura de concurent principal al PNL”, arată Cristoiu pericolul întruchipat de USR-PLUS pentru PNL.

Treptat, spune Cristoiu, USR-PLUS a devenit principalul adversar al PNL, ba chiar unul deosebit de periculos şi pentru Klaus Iohannis.

”Graba cu care Klaus Iohannis a intervenit la DIICOT pentru infirmarea unei clasări care fusese făcută cu aprobarea sa se explică şi prin teama ca nu cumva tema numirii la DIICOT a Georgianei Hosu, contestată de TeFeLişti, să fie preluată de USR- PLUS”, mai scrie Cristoiu, dorind să arate cum a crescut rivalitatea dintre actualii ”aliați”.

Problema pe care o avea de rezolvat PNL era anihilarea poziției anti-liberali a celor de la USR-PLUS. ”Şi cea mai bună formă de scoatere a unui partid din joc e îmbrăţişarea”, observă cu ironie Cristoiu, care explică de ce PNL nu a pierdut nimic prin desemnarea lui Nicuşor Dan drept candidat la Primăria Generală, câtă vreme pentru PNL important e ca Gabriela Firea să piardă, adică PSD. Cât despre victoria lui Nicușor Dan, dacă Consiliul general va fi dominat de PNL, ”Nicuşor Dan va fi o hologramă de primar şi nu unul autentic”, observă analistul.

Un alt câștig al desemnării candidatului Nicușor Dan este faptul că acesta e în conflict cu actuala conducere a USR, deci le va crea probleme rivalilor useriști, în timp ce PNL s-a spălat de mâini de responsabilități.

 ”Alianţa nu-şi mai poate îngădui să atace Guvernul: Prin asta USR - PLUS iese din ipostaza de alternativă la PNL. E ceea ce a urmărit PNL. Contrar aparenţelor, PNL a cîştigat lăsînd impresia c-a pierdut”, este concluzia lui Cristoiu.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

19
Tagurile:
USR, Ion Cristoiu
Tematic
Revoltă fulminantă: ”România lui Iohannis - o dublă slugă!” (Ion Cristoiu)
Cristoiu devoalează planul de a-i transforma pe români în ”ciumații Europei”
Cristoiu: ”De ce e Dan Chitic omul Moscovei? Ce înseamnă a face jocul Moscovei?”
Cristoiu: Zuckerman e obraznic, îl vrea pe Ciolacu șef la PSD, îi e teamă de un Dragnea!
Cristoiu îl pune la punct pe Iohannis: e ”un biet chibiț electoral al lui Ludovic Orban”

Загрузка...
Eugen Orlando Teodorovici

Pasul final: Teodorovici și-a depus oficial candidatura la președinție PSD… la limită!

43
”PSD nu are nevoie, în special în situația actuală, să se prezinte în fața electoratului cu un simulacru de alegeri, un simulacru cu oameni ascunși în spatele unor liste”.

BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Așteptată cu mult interes de numeroșii nemulțumiți din PSD, candidatura lui Eugen Teodorovici la președinția PSD a fost depusă la limita timpului stabilit.

”Mi-am depus AZI candidatura pentru funcția de președinte al PSD, în condițiile prevăzute de actualul STATUT validat de Tribunalul București, pentru că am ales să particip la orice #competiție #electorală fundamentată pe ACELEAȘI REGULI”, a anunțat Eugen Teodorovici pe pagina de socializare.

Cu această ocazie, Teodorovici face apel la ”responsabilitatea tuturor membrilor PSD care vor participa la CONGRES, indiferent de funcția pe care o ocupă în partid și de organizația județeană de care aparțin, să înțeleagă că PSD nu are nevoie, în special în situația actuală, să se prezinte în fața electoratului cu un simulacru de alegeri”.

”Un simulacru cu oameni ascunși în spatele unor liste și, mai ales, cu riscul participării unui singur candidat și care să fie ales, eventual, cu UNANIMITATE de voturi, ca în vremurile pe care le speram apuse”, scrie Teodorovici.

În acest sens, candidatul la șefia PSD anunță că nu vreau să valideze ”alegerea în mod NESTATUTAR și NEDEMOCRATIC a unui președinte PSD”.

”Cu atât mai mult, nu voi valida alegerea unui președinte printr-un SIMULACRU de alegeri, atunci când REGULILE se schimbă în timpul jocului tocmai pentru a diminua șansele altor potențiali candidați sau a le anula pe cele ale candidaților care ar putea să se decidă în ultimul moment”, a transmis Teodorovici pe pagina de socializare.

În aceste condiții, pentru congresul din 22 august s-au înscris doi candidați pentru președinția PSD – Marcel Ciolacu și Eugen Teodorovici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

43
Tagurile:
Eugen Teodorovici
Tematic
Teodorovici, cel mai important mesaj către PSD și atac devastator la Ciolacu
Eugen Teodorovici lovește greu: face praf ”cuplul de măscărici Cîțu-Orban”
Teodorovici, apariție fulminantă la TV – ”Îmi asum marea luptă pentru România și PSD!”

Загрузка...
Офис

Companiile din România, schimbare majoră: cum doresc lucreze

0
(reînnoit 19:00 07.08.2020)
Potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Bookster, mai mult de jumătate din companiile mari vor să lucreze de acasă, iar reîntoarcerea la birou ar urma să fie parțială.

BUCUREȘTI, 7 aug – Sputnik. Munca de acasă începe să fie o opțiune pentru cât mai multe companii.

Potrivit unui studiu la care au participat 800 de companii, dintre care 21% sunt companii mari sau foarte mari, 36% sunt companii medii și restul – companii mici și foarte mici, mai mult de jumătate doresc să lucreze de acasă.

De asemenea, firmele mari – cu un număr de angajați mai mare de 300 – firmele din București, precum și cele din IT, telecom și educație par a fi cele mai înclinate să lucreze de acasă.

Studiul a mai relevat că, de la jumătatea lunii martie, piața muncii din România a intrat într-un proces de adaptare la noile condiții de lucru și la respectarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.

Mai mult de jumătate dintre companiile participante la sondaj – 53 de procente – au precizat că aleg varianta întoarcerii parțiale la birou pentru perioada următoare.

Un procent semnificativ de companii – 30% - rămân să lucreze exclusiv de acasă și numai 15% se întorc complet, cu toți angajații, în spațiile de birouri rămase goale în perioada stării de urgență.

Reîntoarcerea completă la birou este dorită de companiile mici și foarte mici.

Capital.ro notează că, potrivit studiului Bookster, se poate vedea o înclinare mai mare spre lucrul complet de acasă la companiile din București, spre deosebire de restul țării, acolo unde numai 24% dintre companii au precizat că rămân să lucreze cu toți angajații de acasă în perioada următoare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
România, Companii
Tematic
Se privatizează și ultimele companii deținute de statul român? Iată ce zice Florin Cîţu
Comisia Europeană îngroapă ultimele companii românești
Celebru economist: Guvernul va îmbuna Europa prin cedarea, vânzarea de companii româneşti
Statul încasează bani. Marile companii vor distribui dividende
Mari companii de stat, milioane donate în Pandemie! Politicieni implicați

Загрузка...