Călin Popescu-Tăriceanu

Tăriceanu dezvăluie incompatibilitățile lui Florin Cîțu și îi cere plecarea din funcție

92
(reînnoit 12:30 11.06.2020)
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi dedică o postare specială ministrului Finanțelor, Florin Cîțu, în care face un sumar al incompatibilităților acestuia plecând de la disputa familiei Cîțu cu ministerul Finanțelor pentru o pădure.

BUCUREȘTI, 11 iun - Sputnik, Marius Holdean. Călin Popescu Tăriceanu îl întreabă direct pe ministrul Finanțelor despre problemele pe care familia sa le are exact cu ministerul pe care oficialul îl conduce.

”Cîțule, dar cu codrul ce-ai avut?”, îl chestionează Tăriceanu pe ministrul Finanțelor, arătând că, ”dacă nu se luptă cu pensionarii și cu alocațiile copiilor, dl Cîțu Jr se ocupă de bunăstarea personală”.

Tăriceanu arată că ministrul Finanțelor a mers atât de departe în dorința de a recupera pentru părinții lui un teren în valoare de 10 milioane euro încât a desființat Direcția Juridică a ministerului pe care îl conduce.

Iar acuzațiile lui Tăriceanu nu se opresc aici. ”Ieri am aflat că niște copaci, vreo câteva hectare de pădure în fapt, îi stăteau în calea unei dezvoltări imobiliare. Ce a făcut? A pus mâna pe topor și a rașchetat tot ce îi stătea în cale. Care aprobări? Ce respect pentru mediu? Când ești prim-ministrul “el fugitivo” îți permiți!”, îl atacă dur liderul ALDE pe ministrul Finanțelor.

Liderul ALDE face trimitere la controlul pe care Garda de Mediu îl face la pădurea deținută de familia Cîțu, iar pentru Tăriceanu, situația reprezintă un nou motiv pentru care Cîțu trebuie să plece din funcție ”împreună cu toți finii și prietenii finilor pe care i-a instalat în funcții gras plătite”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

92
Tagurile:
Florin Cîţu, Călin Popescu Tăriceanu
Tematic
Cîțu a anunțat că și zece la sută creștere a pensiilor reprezintă un efort foarte mare
PSD și Cîțu oferă două interpretări opuse pentru ratingul negativ de țară al României
Cîțu trece la amenințări: cere autosesizarea instituțiilor statului împotriva Opoziției!
Test

Lovitură: Unul dintre cei mai puternici baroni PSD confirmat cu COVID!

115
(reînnoit 17:23 15.08.2020)
“În funcție de ce vor spune medicii, fie va intra în carantină la domiciliu, fie va rămâne în spital până la negativare, urmând să facă și o radiografie pulmonară”

BUCUREȘTI, 15 aug – Sputnik. Cunoscut ca unul dintre cei mai puternici baroni PSD încă de pe vremea lui Adrian Năstase și Mircea Geoană, Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a fost confirmat cu COVID-19, transmite Gazeta de Sud.

Prioteasa este asimptomatic - nu a avut febră şi are şi gust, şi miros, el făcând testul după ce directoarea de imagine a Consiliului Județean a fost depistată pozitiv la testul COVID-19.

”Am făcut şi eu testul şi mi s-a confirmat că sunt pozitiv, dar chiar mi s-a spus că aş fi pe la jumătatea bolii”, a declarat Ion Prioteasa pentru Gazeta de Sud. ”Nu am simţit nimic, sunt asimptomatic, nu am avut febră şi, am şi gust şi miros”.

Prioteasa a declarat că va rămâne internat în spital 48 de ore, conform prevederilor legale, ”după aceea, în funcție de ce vor spune medicii, fie va intra în carantină la domiciliu, fie va rămâne în spital până la negativare, urmând să facă și o radiografie pulmonară”, transmite ”Gazeta de sud”. 

115
Tagurile:
coronavirus, PSD
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Ultima oră: PSD a luat decizia finală privind moțiunea, contrazicând-o din nou pe Firea!
Acum: Răspuns incendiar la moțiunea PSD: PNL accelerează revocarea Avocatului Poporului!
Iohannis n-a avut încotro: a promulgat o lege importantă susținută de PSD

Загрузка...
Traian Băsescu

Sondaj politic de ultimă oră Băsescu îl anulează pe Nicușor Dan

199
(reînnoit 16:58 15.08.2020)
Alegerile se desfășoară într-un singur tur - intrarea lui Traian Băsescu anulează șansele lui Nicușor Dan, diferența dintre el și Firea fiind substanțială

BUCUREȘTI, 15 aug – Sputnik. Sondaj de ultimă oră al SOCIOPOL - dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale pe cine ar vota bucureștenii ca primar general.

Din câte se vede, intrarea lui Traian Băsescu anulează șansele lui Nicușor Dan, diferența dintre el și Firea fiind substanțială. Reamintim că alegerile se desfășoară într-un singur tur, câștigă candidatul cu cel mai bun procentaj, nu trebuie să treacă pragul de 50% plus 1 vot. 

Iată cifrele Sociopol:

Gabriela Firea - 41%

Nicușor Dan - 34%

Traian Băsescu 15%

Călin Popescu Tăriceanu - 5%

La votul politic, la Consiliul General al Municipiului București, situația e mult mai complicată – Băsescu NU a reușit să transfere popularitatea sa echipei lui Tomac.

PSD - 29%

PNL - 28%

USR-PLUS - 21%

Pro Romania - 7%

PMP - 6%

ALDE - 4%

Cercetarea a fost făcută în perioada 3-12 august pe un eșantion reprezentativ de 1805 de persoane, prin metoda CATI, marjă de eroare fiind de 2,4% la un nivel de încredere de 95%.

199
Tagurile:
București, România, Sondaj, alegerile locale, Traian Băsescu
Tematic
A început circoteca: viceprimarul Capitalei s-a îmbrâncit cu Nicușor Dan
Mugur Ciuvică îl dă în vileag pe Nicușor Dan – lovitură pentru ”cinstitul” candidat
Nicușor Dan a încălcat legea – Poliția trece cu vederea? Mulți au plătit greu, dar el nu?!
Gabi Firea, lovitură în plin pentru Nicușor Dan! Fără replică!

Загрузка...
Proteste în Minsk

În ce condiții Belarus poate cere ajutor militar de la OTSC

0
(reînnoit 21:55 15.08.2020)
În ce condiții Belarus ar putea solicita ajutorul Rusiei în conformitate cu Tratatul pentru Securitatea Colectivă.

CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik. Republica Belarus va putea solicita ajutorul Organizației Tratatului pentru Securitatea Colectiv doar dacă apărarea acesteia este amenințată din afară, a declarat agenției RIA Novosti, purtătorul de cuvânt al OTSC, Vladimir Zainetdinov.

“În cazul în care sistemul ei de apărare este amenințat din afară, în conformitate cu tratatul pentru securitatea colectivă, articolul 4, ea are dreptul să solicite ajutor”, a declarat el, fiind întrebam în ce caz Belarus se poate adresa OTSC.

Deocamdată, secretariatul OTSC nu a primit nicio solicitare din partea Republicii Belarus, iar dacă o astfel de cere va veni, ea va fi examinată în ordinea stabilită. Toate deciziile sunt luate după consultarea tuturor statelor membre, a mai declarat reprezentatul OTSC.

Mai devreme, Sputnik Belarus a anunțat că președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, a declarat că a convenit cu liderul rus, Vladimir Putin, asupra acordării unui ajutor republicii la prima solicitare în cazul în care va fi pusă în pericol securitatea țării. Totodată, Lukașenko a făcut trimitere la acordurile celor două state în cadrul OTSC și a Uniunii Statale.

0
Tagurile:
OTSC, Aleksandr Lukașenko, Minsk, Belarus
Тема:
Proteste în Belarus
Tematic
Putin și Lukașenko au discutat despre situația din Belarus
Lukașenko: Nu voi ceda puterea nimănui. Vom ține situația sub control
Lukașenko a convenit cu Putin asupra unui ajutor în asigurarea securității țării
Lukașenko, supărat pe grevele muncitorilor: E un cuțit în spate!

Загрузка...