Monica Anisie

Anisie știe bine lecția PNL: în loc de discuții despre educație -discursuri politicianiste

1252
(reînnoit 08:57 26.05.2020)
În discursul de luni din Parlament, ministrul Educației a vorbit despre cele 7 luni de mandat ale sale și nu a pierdut nici o ocazie să își atace predecesorii la cârma învățământului.

Va rămâne sau nu Monica Anisie la cârma MEC? Cel mai probabil că da, pentru că moțiunea simplă de astăzi nu are efecte juridice.

În schimb, eu propun să ne uităm și în alte părți. În primul rând, astăzi a fost a doua zi când ministrul Educației și Cercetării nu și-a mai prezentat agenda public, așa cum obișnuia până acum.

Apoi, pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării a fost o activitate intensă, ca și cum s-ar fi încercat îngrășarea porcului în ajun, prin informarea elevilor, părinților și dascălilor în legătură cu admiterea la liceu, examenul de bacalaureat și cel de titularizare. Asta după ce, zilele trecute, elevii au acuzat ministerul că nu le oferă informații referitoare la examene, iar ei trebuie să le ia din presă, nu de pe site-ul oficial edu.ro. Tensiuni mari sunt și în rândul profesorilor, care erau total bulversați în ceea ce privește examenele naționale de titularizare sau definitivat din 2020.

Încă de vineri după amiază au apărut zvonuri că va fi demisă. Prin Minister, dar și prin inspectoratul școlar, acest zvon a fost catalogat simplu: ”Plauzibil”.

Și atunci, se pune întrebarea dacă, nu cumva, s-a încercat, în cel de-al 12-lea ceas, atenuarea unor tensiuni, mai ales că elevii au fost încântați de ideea că Anisie ar putea să nu mai conducă MEC.

Revenind la ziua de astăzi, Anisie a ținut un discurs tipic politicianist. Nu vreau să fiu nedreaptă și să o acuz de toate hibele sistemului de învățământ. Nu ar fi corect. Este clar că nu avea cum să rezolve nici 15 din problemele sistemului de educație din România.

Spun, însă, că discursul său, în loc să se axeze mai mult pe ceea ce a realizat, pe programele și strategiile implementate în MEC, s-a transformat într-un joc de aruncare a vinei pe ceilalți, cu scopul de a arăta meritele personale.

Se vede clar că la MEC este o problemă gravă de comunicare publică. Dacă Monica Anisie nu are experiență – deși e improbabil – în ceea ce privește comunicarea, atunci consilierii ar fi trebuit să o ajute pe aceasta să își construiască un discurs pozitiv, bazat, în primul rând, pe fapte, arătând care este, cu adevărat, ”România Educată”.

Oamenii s-au săturat de vorbe și de pasat responsabilitatea. Românii vor fapte concrete, clare, care să le arate că omul sfințește locul.

În schimb, prin discursul avut astăzi, Monica Anisie nu a reușit decât să arate că a învățat bine lecția Partidului Național Liberal de a înfiera guvernările social-democrate.

”Dumneavoastră puteți să depuneți câte moțiuni doriți, dar nu îi scutiți pe propriii miniștri care au gestionat cel mai mult școala românească în acești ani”, le-a transmis Anisie inițiatorilor moțiunii, PSD și Pro România.

De ce a fost nevoie, totuși, ca Anisie să arate că este trup și suflet cu partidul, în detrimentul oricăror precizări care ar fi demonstrat că, timp de 7 luni, de când este la MEC, a implementat programe și strategii?

Probabil fiindcă politicul este unica pârghie prin care se poate menține în funcție. Și, o dată cu sine, și prietenele sale despre care Sputnik a scris deja aici

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1252
Tagurile:
PNL, Monica Anisie
Mircea Badea

Mircea Badea îl desființează pe dr. Emilian Imbri o probă scandaloasă!

223
”Așadar, "medicul de elită" Imbri, de la care luăm lumină în lupta cu pandemia, de fapt nu prea e medic și n-are drept de practică”

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Cunoscutul realizator Mircea Badea a atacat în multe emisiuni ideea unei „dictaturi” sanitare, subliniind diferențele dintre metodele aplicate de autoritățile COVID în România față de cele din UE – asta în contextul rezultatelor slabe de la noi, din ultimele luni.

Aceste demersuri repetate ale teleastului au generat o reacție acidă a medicului Emilian Imbri, manager al spitalului Victor Babeș din Capitală, una dintre cele mai mediatizate figuri din această perioadă critică.

Dar, doctorul Imbri nu s-a mărginit la ironii la adresa lui Mircea Badea, ci a formulat o teorie care a scandalizat opinia publică: anume, că ar fi venit ”vremea dictaturii medicale”!

”A cam trecut vremea poveștilor spuse la ceas de seară de persoane care își spală adidașii! E vremea dictaturii medicale, adică doctorii să fie înțeleși și crezuți. Dictatura medicală nu înseamnă că cineva îți fură viața, drepturile și te obligă să te speli pe mâini”.

Mircea Badea a reacționat imediat, anunțând că se va ocupa ”De Bimbi de la spital”.

”Mă ocup personal să fie dat jos din scaunul de șef și să ajungă la un stabiliment specializat pentru afecțiuni la caputz”, a spus Badea, iar ulterior a întrebat ”Pe diliul ăsta periculos nu-l internează nimeni cu forța la Obregia?!”.

Desigur, lumea a înțeles că ar fi vorba de medicul Emilian Imbri.

Cu puțin timp înainte de incident, la finalul lui iulie, Emilian Imbri a primit, la propunerea Primarului General, Gabriela Firea, titlul de cetățean de onoare al Municipiului București ”pentru eforturile susținute și pentru dedicarea de care au dat dovadă în lupta cu virusul SARS-CoV-2”.

”Prin conferirea titlului de cetățean de onoare al Municipiului București, ne arătăm aprecierea față de câțiva medici excepționali care au luptat și luptă în continuare pentru a salva viețile celor infectați și pentru a preveni răspândirea noului coronavirus”, a declarat Gabriela Firea.

Dar, ce să vezi, cunoscutul jurnalist Bogdan Tiberiu Iacob a descoperit că biografia lui Imbri NU îl recomandă nicidecum ca pe un medic de elită! Mai curând ca pe un ”specialist de elită de dispensar, care ne spune că ne trebuie o dictatură medicală...”. 

Iată date din CV oficial de pe site-ul spitalului ”Victor Babeș”, publicate de site-ul ”Inpolitics”

Pînă în 1983 el și-a făcut stagiatura la spitalul Universitar, iar după obținerea dreptului de liberă practică a lucrat ca medic ”de întreprindere” la dispensarul din localitatea Ulmeni, Călărași, cu o populație de 3-4000 de locuitori. Din 1987 devine redactor la Editura Medicală din București, pînă în 1996.

”Cariera lui de medic plin, de doar 4 ani cu indulgență, mai are o zvîcnire de cîteva luni între 1998-99, după care îmbrățișează cariera politico-administrativă, făcînd studii solide în domeniu, fiind consilier guvernamental în vremea CDR, șef la CNAS, consilier parlamentar, consilier al ministrului Elena Udrea, consilier în guvernul Ponta, mai apoi devenind manager al spitalului Victor Babeș”, constată B.T. Iacob.

Deci, o carieră mai mult administrativ-politică, decât una medicală.

Dar ”NUCLEARA” a venit aseară, când Colegiul Medicilor a răspuns la solicitarea reporterului pe Sănătate al Antenei 3 – Sabrina Preda. Documentul, în postare de mai jos.

”În Registrul Colegiului Medicilor din România nu este înregistrat nici un membru cu numele ”Emilian Ioan Imbri””, se arată în răspunsul CMR, care precizează și condițiile legale pentru exercitarea profesiei de medic în țara noastră.

Printre alte condiții, probabil cumulative, la punctul D) – ”Sunt membri ai Colegiului Medicilor din România”.

”Așadar, "medicul de elită" Imbri, de la care luăm lumină în lupta cu pandemia, de fapt nu prea e medic și n-are drept de practică”, constată Mircea Badea!

În context, Mircea Badea îi transmite și primarului general: ”Doamna Firea, vedeți că "medicul de elită" Imbri, micuțul dictator medical, nu e în colegiul medicilor. Așadar nu are drept de liberă practică”.

”Altfel, nu e problemă, poate rămâne cetățean de onoare al municipiului București”, scrie ironic Mircea Badea, completând ”Mai doctor mi se pare Ciuvică pentru că și domnia sa a terminat medicina”.

Lăsând gluma și ironia la o parte, aspectul probat de Mircea Badea, Sabrina Preda și B.T. Iacob scoate în evidență eventuale motive ale stării nu tocmai fericite a sistemului medical. Adică, vorba lui Mircea Badea, uite de la cine luăm lumină…

Postare Mircea Badea
Postare Mircea Badea

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

223

Загрузка...
Vladimir putin și Traian Băsescu

Băsescu, declarație surpriză despre Vaccinul lui Putin: ”Dacă putea, m-aș duce la el!”

214
Băsescu a vrut să sublinieze diferența între opțiunea personală a oricărui cetățean – și impunerea de către autorități a unui vaccin. Întrebarea este… ce știe Băsescu – se va impune vaccinul aprobat de autorități?

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. Imediat după ce președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia a produs primul vaccin împotriva COVID-19, președintele Iohannis a fost întrebat dacă România l-ar prelua.

Iohannis a dat un răspuns controversat și criticat de mulți români: ”România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE”, a spus Iohannis, completând „nu există nicio validare externă pentru acel vaccin menționat”,

Prezent în emisiunea lui Victor Ciutacu, Traian Băsescu a uimit spunând că ar lua vaccinul pentru el personal!

”Dacă aș putea, m-aș duce la el să îi cer unul să mă vaccinez eu”, a spus Băsescu, explicând că ”Nu contează de unde îl iei… Important este ca după 3 luni să nu îl faci și să înnebunești”.

Sigur, în cazul lui Băsescu e greu de imaginat diferența… Pe de altă parte, Băsescu consideră că Iohannis a reacționat bune.

”Klaus Iohannis a făcut bine cum a declarat, ce ar fi putut să zică: ”Români, din respect pentru mine, mi-a dat Putin 20 de milioane de doze, dar vă ordon să vă vaccinați!”?... Iar, după 3 luni, te trezești cu cine știe ce reacții adverse”.

Dar, ca să sublinieze încă o dată ideea, Traian Băsescu a repetat: ”Aș avea curaj să fac acel vaccin, individual”.

Desigur, Băsescu a vrut să sublinieze diferența între opțiunea personală a oricărui cetățean – și impunerea de către autorități a unui vaccin. Întrebarea este… ce știe Băsescu – se va impune vaccinul aprobat de autorități?

Reamintim, în acest context, că președintele Putin a declarat că vaccinul NU este obligatoriu în Rusia – asta spre deosebire de România unde există intenția oficială, parlamentară, de a legifera obligativitatea unor vaccinuri.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

214
Tagurile:
Putin, vaccin, Traian Băsescu

Загрузка...
Militar român pe o stradă din București

Celebru avocat denunță starea de asediu din România: „NU sunt ALEGERI, ci RĂZBOI!”

0
”Sunt pregătite sloganurile, televiziunile, internetul, atacurile la persoană, găștile de postaci și echipele de prin piețe, grupurile din cartiere, armatele din instituțiile publice, corporatiștii, vedetele și liderii ”salvatori”, acum și COVIDUL”

BUCUREȘTI, 14 aug – Sputnik. ”Esența democrației este climatul social armonios, singurul care poate garanta libertatea de opțiune pentru orice alegeri - dreptul la vot se circumscrie acestei condiții elementare”, ”, consideră celebrul avocat Aurelian Pavelescu.

Ori, ”dacă societatea este dominată de ură, frică și neputință, cetățenii nu vor vota liber, ci sub imperiul acestora”, atrage atenția Pavelescu, explicând că de aceea, ”în România, de 30 de ani se manifestă doar VOTUL NEGATIV, votul împotriva a ceva, iar nu PENTRU ceva”.

”Liderii politici și partidele și-au construit, tocmai de aceea, strategii de manipulare, de incitare, de șantaj și atacuri la adresa adversarilor, transformați în dușmani - și așa au și câștigat alegeri după alegeri”, arată Pavelescu.

Mai mult, celebrul avocat consideră că ”oamenii nu sunt niciodată puși în situația de A VOTA PROGRAME, profesioniști, oameni educați, ci doar VEDETE și CĂLĂI, pe unii care promit că-i bagă la pușcărie pe ceilalți și care manipulează cel mai perfid”.

Clară expunere a ceea ce trăim de aproape 20 de ani în România – și care tinde să devină un fel de a fi al politicianului, dar și al omul de rând, cel puțin în materie de opțiune politică!

”Vedem azi, din nou, zecile de milioane de euro venite din bugetul public și de la mafiile de partide - abonate tot la banul public - pe toate străzile, șoselele și blocurile din România, care asigură acelorași partide mandate noi”, scrie Pavelescu.

Consecința tragică este clară: ”cetățenii, cei care nu sunt înregimentați, NU AU DE FAPT NICIO ȘANSĂ SĂ FIE ALEȘI și trebuie să se supună acelora care fac parte din aceste confrerii și au confiscat spațiul public și România”.

”Ce este de făcut?”, întreabă retoric Aurelian Pavelescu, propunând și un răspuns: ”E nevoie, înainte de toate, de o solidaritate a elitelor reale, excluse din societate acum, pentru pregătirea poporului pentru o redeșteptare națională, ieșirea din cercul vicios al urii și votului negativ, promovarea adevăratelor valori”.

Pasul doi – ”Cum se poate face asta?”. Avocatul Pavelescu spune ferm: ”Nicio șansă altfel decât de la om la om, puțini la început, din ce în ce mai mulți, în mod organic și organizat”.

Aurelian Pavelescu, care este și președintele PNȚCD, consideră că în aceste momente și pentru a prinde șansa redeșteptării, ”avem nevoie cu toții de simboluri care să ne unească”, iar cel mai important simbol politic, cultural și istoric, în opinia sa, ”este PNȚCD”!

Pentru a închide cercul argumentației privind contrastul între ceea ce se întâmplă și ceea ce ar trebui să însemne o democrație, Aurelian Pavelescu atrage atenția că, la București, ”nu vor fi, din nou, alegeri, ci război”.

”Sunt pregătite sloganurile, televiziunile, internetul, atacurile la persoană, găștile de postaci și echipele de prin piețe, grupurile din cartiere, armatele din instituțiile publice, corporatiștii, vedetele și liderii ”salvatori”, acum și COVIDUL”, arată Pavelescu, încheind cu un mesaj de speranță: ”Poate începem să ne trezim!”

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0

Загрузка...