Eugen Teodorovici

Teodorovici provoacă ”liderii”: ”E troc sau blat?! Este și asta o formulă de protecție!”

605
”Se face “politică din izoletă” - este și asta o formulă de protecție în perioadă de pandemie politică, practicată la greu de unii "lideri" care, iată, se luptă cu virusul politic din ... izoletă!”

BUCUREȘTI, 22 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum a anunțat, Eugen Teodorovici NU a votat pentru validarea Stării de alertă – opunându-se astfel deciziei propriului partid. Azi noapte a explicat de ce a făcut acest gest, într-un scurt text intitulat sugestiv ”Politică din izoletă...”.

”Nu am votat starea de alertă, așa cum nu am votat nici starea de urgență!”, spune Teodorovici, recunoscând că i-a văzut ”pe unii că s-au “inflamat” din nou, pentru faptul că am propria judecată și, mai ales, propria decizie!”.

Iar întrebarea lui Teodorovici este – ”Dacă "marilor" oameni politici tot le pasă de cetățenii și de economia acestei țări, de ce nu au făcut lucrurile așa cum trebuie?”.

”Adică să fi făcut legile pentru aprobarea decretului președintelui privind starea de urgență, precum și pe cea referitoare la starea de alertă, pe îndelete, cu o anumită consultare publică și cu o discuție prealabilă cu cei interesați... dacă opoziția tot deține majoritatea în Parlament!!”.

Deci, reproșul este adresat nu numai celor de la Putere… iar ultimul președinte executiv ales al PSD mai le aruncă în obraz politicienilor un adevăr: ”Lucrurile se fac așa cum se fac azi în Parlament -  și ne întrebăm de ce sunt valuri de nemulțumiți în rândul cetățenilor, al personalului medical, al companiilor, al pensionarilor, al profesorilor, elevilor, studenților și nu numai”.

”Cu alte cuvinte ... se face “politică din izoletă”!”, spune Teodorovici, admițând ironic că ”este și asta o formulă de protecție în perioadă de pandemie politică, practicată la greu de unii "lideri" care, iată, se luptă cu virusul politic din ... izoletă!”.

Adică, explică fostul șef al Finanțelor, ”cu o mână protejată cu mănușă, mângâie votul pentru restricțiile impuse cetățenilor în stare de alertă, și cu cealaltă, îi biciuiesc simbolic pe cei care le cer acest vot!!”.

Iar acum vine bomba, care cu siguranță va ”inflama pe unii”: ”E un troc sau un blat? Cu siguranță este un adevăr care doare”.

De aceea, spune Teodorovici, ”chiar cred că oamenii așteaptă mai mult de la politică și de la politicieni! Mai mult decât un spectacol de vedete cu vendete politice și mai mult decât o piață a negustorilor de voturi”.

Iar în final, liderul PSD îl citează pe celebrul jurnalist Sorin Roșca Stănescu care spune între-un  recent editorial că ”(...) într-o bună zi, cetățenii acestei țări vor înțelege că nu numai greșelile vizibile ale celor aflați la putere sau în opoziție trebuie sancționate, ci și greșelile mai puțin vizibile. Pantomima. Demagogia. Mimarea opoziției. Manevrele politicianiste. Curvăsăraia”.

Să vedem cine are curaj să-i dea replica lui Eugen Teodorovici. Din PSD, desigur.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

605
Tagurile:
Eugen Teodorovici
Klaus Iohannis și Viktor Orban

Iohannis, sacrificat pentru restabilirea relațiilor dintre România și Ungaria

280
(reînnoit 11:16 27.05.2020)
Vizita de ieri a ministrului Afacerilor Externe și comerțului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, în România, a avut loc într-un context tensionat de acuzațiile președintelui Klaus Iohannis despre ”vânzarea Ardealului”

BUCUREȘTI, 27 mai - Sputnik, Marius Holdean. Întâlnirea de ieri dintre miniștrii de Externe ai Ungariei și României de la București a avut loc în efortul de a detensiona relațiile dintre cele două țări în urma atacurilor lansate de Iohannis la adresa PSD că ar fi plănuit ”vânzarea Ardealului” într-o înțelegere cu Viktor Orban, premierul Ungariei. Până acum, nici o dovadă nu a fost adusă în acest sens, dar Péter Szijjártó  a făcut ieri efortul de a interpreta ieșirile publice ale locatarului de la Cotroceni în cheie politică și electorală.

Drept urmare, mesajul împăciuitor al Ungariei a fost ca politicienii români să nu mai folosească Ungaria în campania electorală internă. Deși o palmă grea pentru președintele României – acesta fiind astfel acuzat, indirect, că a stârnit un conflict cu Ungaria doar din rațiuni politice mărunte – formula adoptată de Ungaria permite liniștirea apelor și reintrarea pe făgașul normalității a relațiilor dintre cele două state. Nici măcar ministrul de externe român, Bogdan Aurescu, nu a putut salva imaginea președintelui și nu i-a putut lua apărarea în conferința de presă comună cu omologul ungar. Fie nu a înțeles capcana oficialului maghiar – sacrificarea lui Iohannis pentru împăcarea cu România – fie nu a a avut pregătirea și capacitatea de a-i da un răspuns lui Szijjártó care să-i salveze fața președintelui.

Prin interpretarea atacurilor nemaivăzute ale lui Iohannis la adresa maghiarilor în cheie electorală internă, Budapesta îi refuză președintelui României calitatea de a reprezenta statul român, declarându-l un simplu politician ieșit la cules de voturi sau la stârnit furia publică împotriva adversarilor politici de la PSD. Numai considerându-l pe Iohannis un cetățean particular ale cărui declarații nu angrenează statul român și în nici un caz nu îl reprezintă a putut Ungaria să refacă relația normală cu România. Dacă Iohannis ar fi fost luat în serios, iar acuzațiilor sale li s-ar fi acordat greutatea statului, devenind poziția oficială a României, atunci acest gen de atac la adresa Budapestei ar fi închis orice posibilitate de comunicare și colaborare între cele două capitale.

Dar soluția adoptată de Ungaria a fost ca declarațiilor cetățeanului Iohannis să nu li se răspundă și să fie declasate ca simple perorații politice ale unei persoane aflate în campanie electorală. În felul acesta, ele au putut fi trecute în plan secund, ca toate nebuniile și promisiunile pe care le spun politicienii în campaniile electorale și le uită a doua zi după alegeri.

Singurul perdant al afacerii rămâne Iohannis, pe care Ungaria a decis astfel public, prin declarație oficială dată la București, să îl coboare de pe tronul de președinte și să îl treacă în categoria politicienilor înfierbântați care zic vrute și nevrute, dar nu trebuie băgați în seamă, iar declarațiile lor rămân fără consecințe reale.

Dacă Budapesta și-a permis să neutralizeze astfel pericolul conflictului cu România, dovedind o diplomație abilă, nu același lucru poate fi făcut de UDMR. Spre deosebire de Péter Szijjártó, care a reprezentat ieri statul ungar și la București, dar și la Cluj, Kelemen Hunor, în conferința comună din capitala Ardealului, a fost mai puțin îngăduitor cu președintele Iohannis și i-a transmis că așteaptă scuze de la acesta. UDMR este implicat în politica internă a României și, de aceea, nu poate avea distanța și înălțimea Budapestei de a nu-l lua în serios pe președintele de la Cotroceni.

Dacă Iohannis este în campanie electorală, la fel este și UDMR care trebuie să își păstreze electoratul aproape, un electorat care nu poate trece la fel de ușor ca Ungaria peste acuzațiile lui Iohannis. Transformați brusc din susținătorii lui Iohannis în ”inamicii” României care complotează cu o putere străină pentru ”vânzarea Ardealului”, maghiarii din România nu vor uita niciodată afrontul adus de Iohannis, iar această temă va fi principalul cal de bătaie al UDMR la următoarele alegeri.

Budapest s-a spălat pe mâini de acuzațiile lui Iohannis: nu bagi în seamă un politician disperat după atenție, chiar dacă transmiți public, cum a făcut-o ieri Péter Szijjártó, de două ori, și la București, și la Cluj, că preferi să nu fii amestecat în ciorba politică internă din România. Iohannis rămâne însă cu o comunitate maghiară supărată care nu îi găsește scuze președintelui și care, după următoarele alegeri, nu va mai dori să sprijine PNL la guvernare, de vreme ce liberalii s-au suit în barca anti-maghiară a locatarului de la Cotroceni.

Culmea este că nu relațiile dintre România și Ungaria vor avea cel mai mult de suferit de pe urma intervenției anti-maghiare a președintelui, acestea fiind pasate abil de diplomatul Péter Szijjártó, ci relațiile interne dintre comunitatea maghiară și tabăra politică a lui Iohannis. Din fericire, așa cum a ținut să arate și Kelemen Hunor, românii nu au mers pe fenta președintelui și nu consideră maghiarii din România ca inamici, după cum a arătat un sondaj de opinie făcut după inflamarea temei de către Iohannis. În schimb, maghiarii din România nu vor mai fi niciodată partenerii echipei lui Iohannis și, deci, nici a PNL-ului care îi duce trena președintelui. Acum, acest lucru pare să nu aibă mare importanță. Dar după alegeri, cu un PNL slăbit care nu va putea face singur majoritatea în Parlament indiferent ce jocuri electorale ar face și cât s-ar juca cu data alegerilor, Iohannis va plăti scump prețul îndepărtării UDMR-ului.

280

Загрузка...
Klaus Iohannis şi Kelemen Hunor

Disputa UDMR-Iohannis continuă: Kelemen Hunor așteaptă scuze de la președintele României

100
Președintele UDMR Kelemen Hunor a declarat într-o conferință de presă că așteaptă scuze de la președintele Iohannis pentru declarațiile sale despre ”vânzarea Ardealului” și și-a afirmat dreptul de a vorbi ”despre ce vrea el” ca parlamentar de România.

BUCUREȘTI, 27 mai - Sputnik, Marius Holdean. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a contrazis ieri, într-o conferință de presă ținută la Cluj, unde l-a avut alături pe ministrul de Externe al Ungariei Péter Szijjártó, solicitarea ministrului de Externe român referitoare la abținerea de către politicienii maghiari la declarații considerate ofensatoare.

Mai mult, el a spus că se poate trece peste acest episod dacă președintele Iohannis își cere scuze.

„În ultima perioadă s-a creat o atmosferă anti-maghiară în România, politicienii se întrec în declarații anti-maghiare și sper să nu devină acesta un maraton pentru ei, sper să ajungem la sfarșitul acestei situații”, a declarat Hunor.

El a arătat că a fost realizat un sondaj de opinie care arată că majoritatea românilor nu împărtășesc viziunea președintelui României, și nu consideră că maghiarii sunt inamicii statului.

”Faptul că o bună parte dintre români dezaprobă declarațiile șefului statului este important pentru noi. Putem păși acum mai departe, dar nu sunt de acord cu opinia celor care ne spun ca politicienii maghiari să nu mai facă declarații referitor la aceste probleme. Eu, ca parlamentar în România, vorbesc despre ce vreau eu, nu accept instrucțiuni. Consider că vom putea păși mai departe, cu o simplă declarație de scuze. Știu, în România nu este la modă să îți ceri cuze, dar pentru toate lucrurile există câte un început”, a mai spus preșdintele UDMR.

El a adăugat că poate accepta faptul că ziua de 4 iunie este o zi bucuroasă pentru comunitatea românească, dar românii trebuie să înțeleagă că din perspectiva maghiarilor această zi nu este una de bucurie ”pentru că a fost ziua în care noi am ajuns în minoritate”

”Nu ne puteţi cere să celebrăm această zi, precum nu puteţi cere unui copil să celebreze moartea mamei. Dar, totuşi, putem să proiectăm un viitor împreună, pentru că în Europa Centrală, în această regiune, avem nevoie unii de ceilalţi şi trebuie să trăim în pace şi cu respect reciproc, trebuie să păşim dincolo de aceste greutăţi, pentru că nu suntem inamici”, a precizat Kelemen Hunor.

Și ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, a subliniat în aceeași conferință de presă, a doua de pe teritoriul României după cea de la București, că ar fi bine dacă Ungaria nu ar mai fi tema campaniilor electorale din România.

„Noi suntem conştienţi de faptul că România se află în faţa unor campanii electorale. Dar nouă ne-ar prii  mult dacă Ungaria n-ar mai constitui tema acestor campanii. Se apropie ziua de 4 iunie. Noi, în relaţiile noastre cu România, ne dorim respect reciproc”, a afirmat oficialul maghiar.

El consideră că acest respect reciproc înseamnă ”să acceptăm, sau cel puţin să înţelegem”, că acelaşi eveniment istoric poate avea altă însemnătate pentru două naţiuni diferite.

”Pentru noi, Tratatul de la Trianon este unul dintre cele mai grele și mai triste momente ale istoriei Ungariei. Dar acest lucru nu trebuie să însemne o relaţie negativă. Noi acceptăm acest fapt istoric al Ungariei şi tot ce ne dorim este să clădim relaţii pozitive în viitor. Și suntem pregătiţi pentru acest lucru”, a mai spus Szijjártó Péter.

100
Tagurile:
Bogdan Aurescu, Peter Szijjarto, Kelemen Hunor

Загрузка...
Spital

Coronavirus în Rusia: 8338 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

0
(reînnoit 12:54 27.05.2020)
În ultimele 24 de ore în 85 de regiuni ale Rusiei au fost înregistrate 8338 cazuri noi de infectare cu coronavirus, iar 161 de persoane au decedat.

BUCUREȘTI, 27 mai – Sputnik. În ultimele 24 de ore, în 85 de regiuni ale Rusiei au fost confirmate 8338 de cazuri noi de COVID-19, 161 de pacienți au decedat, iar 11 079 au fost externați, anunță centrul operativ rus pentru combaterea pandemiei.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский

Astfel, creșterea zilnică a noilor cazuri s-a diminuat până la 2,3 la sută. Numărul zilnic al persoanelor vindicate depășește semnificativ al noilor pacienți.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate la Moscova (2140), în regiunea Moscovei (793) și Sankt Petersburg (387). De asemenea, 235 de pacienți au fost înregistrați în regiunea Sverdlovsk, 231 în Nijni Novgorod, 203 – în regiunea Rostov, 161 în Daghestan. 40,8 la sută din pacienți sunt asimptomatici.

Numărul total al cazurilor înregistrate în Rusia a ajuns la 370 680, 142 208 de persoane s-au vindecat, iar 4 mii de pacienți au decedat.

Potrivit ultimelor date ale Organizației Mondiale a Sănătății, de COVID-19 s-au îmbolnăvit peste 5,7 milioane de persoane, iar peste 353 mii de persoane au decedat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
coronavirus, Rusia
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
Borrell, despre dispariția ”secolului american” și cere cooperare cu Rusia și cu China
Coronavirus în Rusia: 8915 de cazuri noi în ultimele 24 de ore
Inițiativă în Rusia: ridicarea vârstei de procurare a alcoolului de la 18 la 21
Putin: Rusia a depășit vârful pandemiei
Când va începe testarea clinică a vaccinului împotriva COVID-19 în Rusia

Загрузка...