Klaus Iohannis, Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu

Știrea zilei: Iohannis, Băsescu și Dragnea pedepsiți oficial pentru discriminare!

447
(reînnoit 14:49 20.05.2020)
Exact la 30 de ani de la primele alegeri de după 1989 (20 mai 1990) , doi președinți ai României și fostul lider al celui mai mare partid sunt sancționați pentru discriminare!

BUCUREȘTI, 20 mai - Sputnik. Uluitor, dar iată o demonstrație a ciudatelor vremuri pe care le trăim: exact la 30 de ani de la primele alegeri de după 1989 (20 mai 1990), doi președinți ai României și fostul lider al celui mai mare partid sunt sancționați pentru discriminare!

Astfel, în ședința de azi a Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-au luat mai multe decizii de sancționare, unele dintre ele fiind semnificative pentru clasa politică de azi.

Liviu Dragnea a fost sancționat cu ”avertisment contravențional” pentru afirmațiile referitoare la protestatari antiguvernamentali: ”Unelte jalnice ale acestor securiști”, „curățăm țara de mizeria împrăștiată de acești șobolani”, „erau patru șobolani care puneau tot felul de întrebări”. Acestea reprezintă ”faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, decizie luată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Fostul președinte Traian Băsescu a fost sancționat pentru afirmația  ”Uite, cred că și aici, s-a dovedit o dată în plus că bunătatea și toleranța românilor până la urmă ajung să le aducă prejudicii, pentru că, în mod artificial, i-am numit romi prin 1991” .

”Acuma tot ce vedeți aici să știți că se petrece și în străinătate, iar acolo se vorbește despre români. Această minoritate a făcut o imagine deplorabilă poporului român. Este timpul să o spunem şi, până la urmă, să renunțăm și la această fantasmagorică denumire de romi. Ei sunt țigani. Asta este etnia despre care vorbim. Şi aşa trebuie să o numim! Grupările de țigani trebuie sa înțeleagă că nu pot fi tolerate cu modul lor de viață. Ori se înscriu în civilizația poporului român, ori, dacă nu, o să se ciocnească mereu de poliție şi jandarmerie” – a spus Băsescu, restul discursului pentru care a fost sancționat îl puteți citi în Comunicatul CNCD.

Împotriva lui Băsescu a-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 6.000 lei - hotărâre adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

Președintele Klaus Werner Iohannis a fost sancționat pentru ”exercițiul” său de maghiară anti-PSD!

„Jó napot kívánok, PSD! (…) PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. (…) PSD,se luptă în birourile secrete din Parlament, ca sa dea Ardealul Ungurilor. Jó napot, Ciolacu! Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înțelegeri? (…) Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor”.

CNCD consideră că fapta lui Iohannis este ”discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenență etnică/națională, conform art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată” și s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 lei față de Klaus Iohannis. CNCD arată că Pentru constatare au votat 6 membri, iar pentru amendă 5.

În aceeași ședință s-au dat și alte sancțiuni – dar, în schimb, alte exprimări au fost considerate ca încadrându-se ”în limita libertății de exprimare și este protejată de art. 10 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale”.

Întregul Comunicat CNCD îl puteți citi aici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

447
Tagurile:
Liviu Dragnea, Traian Băsescu, Klaus Iohannis
Ludovic Orban

Orban a comis-o! E pasibil de 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică

2003
În urma unui demers șocant, premierul Orban poate fi acuzat de comitere mai multor infracțiuni. Unul dintre cei mai avizați juriști, Daniel Morar, a confirmat gravitatea faptei lui Orban

BUCUREȘTI, 4 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum s-a anunțat, CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului în legătură cu reforma în domeniul sănătăţii şi cu unele măsuri aferente instituirii carantinei.

CCR arată că textele de lege privind internarea obligatorie şi carantina în timpul epidemiei sunt neconstituţionale, fiind lipsite de claritate şi predictiibilitate, au un caracter incert şi dificil de anticipat şi nu oferă garanţii privind respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale – iar instituirea carantinei în România prin OUG reprezintă o veritabilă privare de libertate şi o restrângere a drepturilor fundamentale.

Evident, decizia CCR duce la oprirea acelor internări și carantinări recclamate ca fiind abuzive și chiar ilegale de mulți medici, jurnaliști și avocați.

Cu toate acestea, premierul Ludovic Orban a avut o reacție șocantă, îndemnând la…  nerespectarea deciziei CCR! ”A șters pe joc cu decizia CCR” au titrat unele mass media – aceasta fiind, în mare, concluzia trasă de presă.

”Curtea nu este la prima decizie care zădărnicește eforturile noastre. Rugămintea mea către populație e să nu țină cont de decizia CCR. Să țină cont de regulile firești!”, a declarat Ludovic Orban la Digi24 TV.

Ei bine, prin această declarație, premierul Orban poate fi acuzat de comitere mai multor infracțiuni.

Astfel, Orban comite ”Abuz în serviciu” - Art. 297 Noul Cod Penal:

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Din declarația citată rezultă că premierul NU îndeplinește un act emis de CCR, în acest fel îndemnând la o ”vătămare a drepturilor” persoanelor fizice, în sensul considerat ilegal/neconstituțional prin decizia CCR.

De asemenea, prin faptul că mesajul premierului se adresează populației, deci implicit și medicilor, polițiștilor și autorităților implicate în combaterea pandemiei, pe care îi îndeamnă public să NU respecte decizia CCR, Orban s-ar putea face vinovat de instigare publică - Art. 368 Noul Cod Penal:

(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.

(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.

Infracțiunea fiind de lipsire de libertate și altele – aici fiind necesar să amintim că Avocatul Poporului a declanșat Mecanismul Național de Prevenire a Torturii. Ori, mesajul lui Orban îndeamnă la asta, dacă privim prin prisma Deciziei – OBLIGATORII! – a CCR.

Să mai adăugăm că acțiunile lui Orban se circumscriu unei adevărate suite de atacuri la CCR – care vizează, evident, denigrarea Curții și slăbirea credibilității – deci implicit și, uneori, explicit, conduc la nerespectarea Deciziilor CCR!  

Pe scurt, declarația îi poate aduce lui Orban o încadrare de 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. – fapta fiind agravată de poziția înaltului funcționar public și de repetarea acestor atacuri, ca un fel de campanie împotriva CCR și pentru nerespectarea Deciziilor Curții.

Dacă se va constata că declarația lui Orban a influențat funcționari publici și personal angajat în campania anti-pandemie, atunci e greu de crezut că Orban va scăpa fără dosar penal.

Unul dintre cei mai avizați juriști, Daniel Morar, judecător CCR și fost procuror șef al DNA, a confirmat gravitatea demersului lui Orban – dar și faptul că e vorba de o suită de acțiuni în sensul sesizat de noi.

”Constat că este a nu știu câta oară când premierul României îndeamnă la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale, ceea ce este un lucru grav și de nepermis într-un stat de drept”, i-a declarat judecătorul CCR Daniel Morar jurnalistei Sorina Matei (presacurată.ro). 
2003
Тема:
Coronavirus în România, Moldova și în lume
Tematic
DNA, acțiune în forță! Orban simte furnicături?… O afacere de care unii își aduc aminte
Iohannis și Orban s-au făcut de râs la recepția Ambasadei SUA. Premierul, gest urât!
Premierul Orban surprinde, fiind întrebat serios despre ”revenirea la starea de urgență”
Ce se întâmplă cu școlile din toamnă? Orban, anunțul care pune pe jar România
Tudose surprinde - analiză fulminantă și o mărturisire: îi e teamă de ”fericirea” cu Orban

Загрузка...
Alegeri prezidențiale în România, turul 2

AEP: dosare de candidați depuse în format electronic și semnături strânse prin email

75
(reînnoit 21:23 03.07.2020)
Un proiect al AEP prevede posibilitatea de a depune candidaturile pentru alegerile locale în format electronic și adunarea de semnături prin email

BUCUREȘTI, 3 iul - Sputnik, Marius Holdean. Un proiect de hotărâre al Autorității Electorale Permanente prevede ca dosarele candidaților să poată fi depuse și în format electronic, iar susţinerea pentru o anumită candidatură să poată fi exprimată şi prin e-mail. Totul pentru a reduce contactele umane în contextul pandemiei de coronavirus.

De asemenea, proiectul propune o singură listă de susţinători pentru primar şi consilieri locali şi una pentru consilierii judeţeni şi pentru preşedintele consiliului judeţean.

AEP a anunțat astăzi că a elaborat proiectul de hotărâre prin care stabilește metodologia depunerii dosarelor de candidatură şi a listelor de susţinători la alegerile locale preconizate pentru 27 septembrie.

Modificarea pe care o aduce propunerea AEP se referă, în general, la dublarea documentelor pe format de hârtie cu cele pe format informatic.

Astfel, listele de susţinători şi candidaturile pot fi depuse pe suport hărtie sau informatic. Prin suport informatic se înţelege orice tip de suport electronic de tip CD, DVD, stick USB sau HDD extern.

AEP propune ca, în cazul depunerii dosarelor de candidatură pe suport informatic, acestea trebuie să conțină:

a) pentru consiliul local şi consiliul judeţean, lista de candidați, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, semnată cu semnătură electronică calificată de către persoanele prevăzute la art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

b) pentru primar şi preşedintele consiliului judeţean, propunerea de candidatură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, semnată cu semnătură electronică calificată de către persoanele prevăzute la art. 47 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

c) copiile actelor de identitate ale candidaților;

d) declaraţiile de acceptare a candidaturii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, semnate cu semnătură electronică calificată de către candidaţi;

e) declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, conform modelelor prevăzute de anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare, semnate cu semnătură electronică calificată de către candidaţi;

f) declaraţiile pe propria răspundere în sensul că a avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, semnate cu semnătură electronică calificată de către candidaţi, conform modelului prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, cu modificările și completările ulterioare.

După cum se poate vedea, se acceptă semnătura electronică calificată ca având aceeași valoare ca și semnătura olografă.

Dosarele de candidatură pe suport informatic vor fi însoțite de un formular, în două exemplare originale, semnat şi datat olograf de către persoana desemnată să depună candidaturile de către conducerea partidului, a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale, a alianţei politice sau a alianței electorale care a propus candidaturile, respectiv de către candidatul independent.

E important de semnalat că și datele susținătorilor și semnăturile acestora pot fi colectate pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice, acestea din urmă incluzând platforme on-line specifice și serviciile de poștă electronică.

Listele de susținători întocmite în format electronic pot fi semnate și ele de către susținători cu semnătură electronică.

Desigur, acest lucru e mai mult valabil pentru orașe, deoarece în mediul rural e greu de imaginat că cineva va strânge semnăturile necesare candidaturii prin email.

75
Tematic
S-a publicat în Monitorul Oficial! Când vor avea loc alegerile locale
Se intră în linie dreaptă pentru alegerile locale: Iohannis a promulgat legea!
Alegerile locale, în linie dreaptă – s-a votat ce era mai important, dar rămâne o problemă
Proiect de lege pentru desfășurarea alegerilor locale pe 27 septembrie
UDMR vrea consens: proiect de lege pentru alegeri locale pe 27 septembrie

Загрузка...
Caniculă

Prima jumătate a lui 2020, cele mai calde șase luni înregistrate vreodată în Rusia

0
În Rusia, perioada dintre ianuarie și iunie 2020 a fost cel mai călduros interval de șase luni de când se fac înregistrări meteo

BRUXELLES, 4 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Pe măsură ce încălzirea globală se accelerează, recordurile de temperatură sunt depășite în fiecare an, arată RT.

”Temperatura media în Rusia, pentru primele șase luni din 2020, este cea mai ridicată din 130 de ani de meteorologie, pentru întreaga perioadă de observare din 1891 încoace”, a spus Roman Vilfand, director științific al Centrului Național Hidrometeorologic.

El a adăugat că recordul s-a datorat în principal lunilor neobișnuit de calde de iarnă.

În ianuarie, temperatura media a fost cu 10-11 grade Celsius mai mare decât normalul. Luna trecută, Vilfand a arătat că Rusia a experimentat mai mult de 240 de recorduri de temperatură în prima jumătate de an.

Totuși, acest an ”este special”, a declarat el.

Pe 20 iunie, schimbările climatice din Rusia au făcut titlurile în presa internațională când un mic oraș din Siberia, Verkhoyansk, a experimentat cea mai mare temperatură înregistrată vreodată în Cercul Arctic – 38 de grade Celsius.

0
Tagurile:
Căldură, Meteo
Тема:
Prognoza meteo
Tematic
Nouă avertizare meteo: cod portocaliu – unde va fi caniculă
Avertizări meteo: vijelii, grindină, caniculă – cod portocaliu în jumătate din ţară
Prognoza meteo pentru Marea Britanie: cum va fi luna iulie – caniculă sau ploi abudente?

Загрузка...