Klaus Iohannis

Iohannis, pârât la șeful PPE din cauza declarației despre legea autonomiei maghiare

369
Două partide maghiare din Transilvania i s-au plâns președintelui PPE Donald Tusk că președintele României are „un discurs instigator la ură” și i-au cerut să ia măsuri.

BUCUREȘTI, 4 mai - Sputnik, Marius Holdean. Alianța Maghiară din Transilvania, care reunește Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) şi Partidul Civic Maghiar (PCM), l-a pârât pe Klaus Iohannis pentru declarația sa privitoare la legea autonomiei Ținutului Secuiesc tocmai la președintele PPE, Donald Tusk.

Astfel, copreședinții Alianței Maghiare din Transilvania (AMT), i-au cerut lui Tusk printr-o scrisoare „să adopte o poziție fermă și neîntârziată împotriva discursului de instigare la ură rostit de președintele României, Klaus Iohannis”.

Scrisoarea a fost anunțată ieri de Biroul de Presă al Alianței. Copreședinții alianței, István Csomortányi (preşedintele PPMT) şi János Mezei (preşedintele PCM), i s-au plâns lui Donald Tusk că „discursul instigator la ură, rostit” de șeful statului român are un impact grav asupra relațiilor româno-maghiare.

”Avem convingerea că Partidul Popular European trebuie să protejeze ferm valorile europene și nu trebuie să tolereze discursul instigator la ură al liderilor de stat din familia politică a PPE”, se arată în scrisoare.

Scrisoarea Alianței mai arată că este posibil ca intenția șefului statului român prin celebra sa declarație să fie, pe lângă denigrarea PSD, și reaprinderea flăcării opoziției româno-maghiare, iar concomitent cu aceasta instalarea unei ”stări de război”.

Potrivit celor doi lideri, este de imaginat că șeful statului încearcă astfel să pregătească țara pentru arestarea liderilor de opoziție, care – în opinia sa – reprezintă un risc la adresa securității naționale.

Scrisoare îl mai acuză pe Klaus Iohannis că „i-a umilit pe maghiarii care trăiesc în România ca o comunitate națională autohtonă, care este mândră de limba sa maternă, de tradițiile istorice multiculturale și este tolerantă, prin faptul că s-a adresat în limba maghiară către PSD și a spus că cei din acest partid sunt trădătorii țării”.

Potrivit copreședinților Alianței Maghiare din Transilvania, politica antimaghiară ridicată la nivel de stat, care prezintă multe similitudini cu discursurile și acțiunile rasiste, antisemite și antiromi, are o tradiție serioasă în România.

„La aplicarea acestei politici scopul este întotdeauna obținerea unui capital politic, chiar și cu prețul instigării la conflicte etnice. Este acceptabil acest tip de practici în opinia președintelui Partidului Popular European? Dacă nu este acceptabil, vă rugăm să acționați neîntârziat!”, i-au cerut autorii scrisorii președintelui PPE, Donald Tusk.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

369
Tagurile:
Donald Tusk, PPE, Klaus Iohannis
Tematic
Igor Dodon, mesaj de mulțumire adresat președintelui Iohannis și poporului român
Celebru baron PNL, condamnat la pușcărie grea! Îl făcuse praf pe Iohannis!
Iohannis atacă iar tema Ținutului Secuiesc și acuză PSD de legi autonomiste
Corlăţean, lecție de lovitură precisă la punct ochit, pune la zid guvernul și pe Iohannis!
Iohannis – întâlnire crucială pe tema COVID-19. Decizii majore
Viktor Orban îi răspunde lui Iohannis: ”Dacă vom fi nevoiți, vom ridica mănușa aruncată”
Iohannis: Starea de Urgență în România va fi înlocuită cu starea de alertă
Anisie, făcută de râs de elevi înainte de întâlnirea cu Iohannis: ”Doamna De-la-toamnă”
Adrian Năstase

Năstase vorbește de căderea Guvernului cu sprijinul lui Cîțu

367
Fostul premier Adrian Năstase cataloghează drept ”ingenios” un posibil plan al echipei lui Cîțu de a da jos Guvernul Cîțu pentru a renegocia pozițiile din Guvern

BUCUREȘTI,  16 iun – Sputnik. Adrian Năstase își începe postarea făcând trimitere la atacurile la adresa președintelui PNL Ludovic Orban și care ar fi legate de faptul că acesta a cedat USR/PLUS trei ministere importante.

Năstase spune că echipa care îl sprijină pe Florin Cițu ar fi găsit modalitatea de a se reveni la masa negocierilor. Invocând surse apropiate de foștii membri PDL, Năstase descrie în postarea sa posibilitatea ca moțiunea de cenzură să fie votată, ”urmând ca noul premier (tot Cîțu) să angajeze noile negocieri pentru a oferi doar 1-2 portofolii, dintre cele mai puțin importante, USR Plus”.

Și fostul premier acordă un calificativ mai mult decât generos acestui plan, confirmând astfel posibilitatea ca el să aibă și loc. ”Ingenios!”, spune Năstase despre această posibilă mișcare a echipei Cîțu.

367
Tagurile:
cădere, România, Guvern, Florin Cîţu, Cristian Ghinea, Adrian Năstase
Tematic
Adrian Năstase, efect principal și secundar după vaccinare
Adrian Năstase demască ipocrizia lui Cioloș și Rareș Bogdan
Adrian Năstase îl face praf pe Iohannis, arătă cât de ridicol e președintele!

Загрузка...
Ludovic Orban

Ludovic Orban - declarații despre revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber

200
Președintele Camerei Deputaților spune că se va discuta revocarea din funcție a actualului Avocat al Poporului, Renate Weber, căreia îi reproșează încălcarea Constituției și a legilor țării. Când vom avea un nou Avocat al Poporului.

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. Soarta actualului Avocat al Poporului, Renate Weber, pare să fie una deja stabilită. Cel puțin, asta reiese din declarațiile făcute de președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, care a vorbit despre revocarea acesteia.

Liberalul spune că îi reproșează lui Weber încălcarea Constituției și a legilor țării.

De asemenea, președintele Camerei Deputaților a explicat că se va discuta revocarea din funcție a Renatei Weber și că, după ședința birourilor permanente reunite, comisiile juridice se vor întâlni pentru a elabora raportul pe solicitarea formulată de grupurile parlamentare PNL, USR-PLUS și UDMR și vor pregăti până la ora de începe a plenului raportul și proiectul de hotărâre de revocare.

Întrebat dacă va pune în această sesiune parlamentară un nou Avocat al Poporului, Ludovic Orban a dat asigurări că da.

”Vom face acest lucru”, a declarat Orban, potrivit stiripesurse.ro.

Acesta a dat asigurări că va face publică noua decizie privind noul Avocat al Poporului.

Precizăm că ieri, 15 iunie 2021, în plenul reunit, Camera Deputaţilor şi Senatul au respins rapoartele de activitate privind Avocatul Poporului pe anii 2018, 2019 şi 2020.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a spus că astăzi, 16 iunie 2021, a decis împreună cu președintele Senatului, Anca Dragu, să convoace birourile permanente reunite pentru a stabili o reuniune de plen.

”La această reuniune de plen, dacă sunt îndeplinite condiţiile procedurale, vom dezbate şi cererea de revocare a Avocatului Poporului. De asemenea, va trebui să găsim o soluţie şi la CNA. Votul de astăzi va fi o fundamentare pentru cererea de revocare a Avocatului Poporului”, a spus preşedintele Camerei.

La rândul său, Avocatul Poporului susține că respingerea, de către Parlament a rapoartelor de activitate pentru anii 2018, 2019 și 2020 ale instituției încalcă dispozițiile constituționale și legale.

 

200
Tagurile:
avocatul poporului, Revocare, Renate Weber, Ludovic Orban

Загрузка...
Vladimir Putin și Joe Biden

Putin și Biden au făcut un schimb de glume

0
Vladimir Putin a făcut o glumă cu Joe Biden atunci când presa a fost scoasă din sala unde se aflau cei doi lideri.

CHIȘINĂU, 16 iun – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a făcut  o glumă cu președintele american Joe Biden înaintea summitului de la Geneva.

În momentul în care angajații serviciilor de securitate le-au cerut jurnaliștilor și cameramanilor să părăsească sîncăperea, liderul rus u-a spus ceva zâmbind omologului său american, amândoi au izbucnit în râs.

Întâlnirea celor doi președinți are loc în biblioteca Vilei La Grange din Geneva. Pe masa dintre Putin și Biden se află un buchet mic de flori albe.

Negocierile vor consta din trei părți: una în format restrâns și două extinse. O sursă familiarizată cu pregătirile pentru întâlnire a declarat cu o zi înainte pentru RIA Novosti că întâlnirea va dura patru ore și 45 de minute.

0
Tagurile:
Joe Biden, Vladimir Putin

Загрузка...