BUCUREȘTI, 18 feb - Sputnik, Marius Holdean. După ce ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, a dat un mesaj public prin care avertiza România să nu folosească tehnologia 5G furnizată de Huawei, compania din China a transmis un drept la replică publicat de știripesurse menit să îl pună la punct pe oficialul american.
”Prin mesajul transmis instituțiilor media din România în data de 17 februarie 2020, Ambasadorul Statelor Unite în România, domnul Adrian Zuckerman, a încercat să denatureze sensul conceptului de securitate, comerț și libertate, utilizând zvonuri nefondate si presupuneri drept dovezi. În plus, a dorit să folosească doar informații în avantajul său, pentru a induce în eroare publicul din România, ceea ce reprezintă adevărata amenințare”, se spune în mesajul companiei.
Huawei amintește faptul că reputația Guvernului Statelor Unite a fost foarte afectată de raportul publicat de Washington Post săptămâna trecută despre modul în care CIA a folosit o companie producătoare de echipamente de criptare pentru a spiona alte țări, afirmând că SUA încearcă să distragă atenția publicului larg printr-o acțiune în instanță împotriva Huawei.
”Nu a existat niciodată vreo reglementare sau dovadă care să ateste faptul că Huawei este sub supravegherea guvernului chinez pentru a oferi accesul la tehnologie și informații armatei chineze sau agențiilor de informații chineze. Cu toate acestea, legea „CLOUD Act” obligă companiile de tehnologie din SUA să furnizeze date atunci când guvernul american le cere acest lucru”, mai spune Huawei.
Compania apreciază faptul că UE și statele sale membre au purtat pe perioada a 10 luni discuții pentru a redacta toolbox-ul 5G, în urma cărora au fost definite 9 categorii de riscuri și au fost propuse 29 de metode de atenuare a acestora. Potrivit companiei, toolbox-ul 5G reprezintă un mod de abordare foarte profesionist, care diminuează relevanța conținutului memorandumului de înțelegere referitor la tehnologia 5G propus de Statele Unite.
”Memorandumul confirmă incapacitatea Statelor Unite de a-și gestiona securitatea rețelelor de telecomunicații pe baza unor criterii tehnice obiective”, critică Huawei poziția SUA pe această temă.
În încheierea mesajului, Huawei apreciază poziția obiectivă a UE și își arată disponibilitatea de a contribui cu capacitatea sa profesională la crearea unei societăți digitale mai bune, împreună cu clienții și partenerii români.
BUCUREȘTI, 7 mar – Sputnik. Surprinzător, dar românii s-au mobilizat pentru manifestația de azi, din fața Parlamentului. Mii de români, din toate zonele țării, au venit pentru a participa la protest.
Organizat la inițiativa organizațiilor Alianța Părinților, Asociația Pro Consumatori, Medici pentru Consimțământ Informat, Neam Unit și Pro Decizii Informate, protestul a vizat Legea privind vaccinarea persoanelor în România – aflată la Camera Deputaților, decizională, și care conține prevederea obligativității vaccinării.
Proiectul PLx 399/2017 este însă o lovitură pentru Marcel Ciolacu, sub a cărui conducere a fost inițiat proiectul în cauză.
Concret, proiectul este semnat de premierul Mihai Tudose, dar vicepremierul fără portofoliu de atunci, care se ocupa de legătura între ministere, s-a ocupat direct de inițiativa în cauză.
De altfel, anul trecut, în aprilie, Marcel Ciolacu spunea clar, într-o declarație acordată DC News:
”În acest moment este pe ordinea de zi legea vaccinării obligatorie. Este susținută de către mine și de marea majoritate din partid. Ea va trece prin Parlament cât de curând, este printre primele puncte pe ordinea de zi”.
Iată câteva din prevederile din proiectul de lege:
Art.6.- ( 1) Vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în CNV (Calendarul Naţional de Vaccinare, n.n.), aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii ori unor grupuri de populaţie este obligatorie.
(2) Situaţiile epidemiologice speciale şi grupurile de populaţie ce urmează să fie supuse vaccinărilor obligatorii în aceste situaţii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, la propunerea GTCA V (Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare) şi/sau la recomandarea OMS.
Art.13.- Categoriile de vaccinări obligatorii sunt următoarele :
a) vaccinările stabilite prin Calendarul Naţional de Vaccinare pentru copii, potrivit prevederilor art.6;
b) vaccinările impuse de situaţii epidemiologice, care implică vaccinarea ca măsură de intervenţie, în vederea limitării bolilor care pot fi prevenite.
Menționez că Proiectul de lege este complex, el poate fi studiat aici (forma votată de Senat, prima cameră sesizată), dar cert este că PSD trebuia să își precizeze din nou, în situația actuală.
Altfel, faptul că această controversată Lege a vaccinării este produsul PSD, chiar a actualei conduceri Ciolacu – Tudose, va fi o lovitură grea pentru popularitatea social democraților.
În acest sens, în loc de concluzie închei cu o reflecție a Monicăi Krueger, cunoscuta internaută româncă din Germania:
”Încă mai aveți speranțe de la #PSD?”, a scris Krueger comentând, prin prisma mitingului de azi, declarația lui Ciolacu de anul trecut.
BUCUREȘTI, 5 mar – Sputnik. Alianţa pentru Unirea Românilor cere Guvernului și CNSU "corectarea hotărârilor ce impun restricţii de deplasare", în perspectiva zilei de 4 aprilie, când este Paştele catolic şi a zilei de 2 mai - Paştele ortodox.
"În aceste sfinţite nopţi, creştinii îşi doresc să participe la slujba Învierii, urmată de Sfânta Liturghie; prin urmare, este necesară derogarea de la restricţiile de deplasare între orele 23.00 – 5.00, una dintre măsurile impuse de CNSU în data de 6 noiembrie 2020 şi prelungită lună de lună, până la un termen necunoscut", arată partidul AUR într-un comunicat.
Cu această ocazie, AUR a subliniat poziţia sa de respingere a măsurilor luate de Guvern, ”sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis şi la indicaţiile OMS” pentru combaterea epidemiei de SARS-CoV-2, ”măsuri fără temei ştiinţific, arbitrare, disproporţionate şi cu consecinţe dezastruoase", se mai arată în comunicat.
AUR promite că va lupta pe toate căile, în Parlament şi în afara lui, ”ca aberaţia de anul trecut să nu se mai întâmple”.
”Este cea mai importantă sărbătoare a creştinilor, una a bucuriei şi nădejdii, a credinţei depline în Iisus Hristos, a învierii Lui şi a noastre. Cu toate riscurile în faţa întunericului, noi vom merge să luăm Lumina. Le-o vom da şi celor rătăciţi, care ne ţin departe de Biserică şi ne vom ruga ca Bunul Dumnezeu să le deschidă mintea, să le încălzească sufletul şi să le îndrume fapta", a transmis senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, în același comunicat.
BUCUREȘTI, 7 mart – Sputnik. În fiecare an, în ziua de 8 martie, se sărbătorește Ziua Mamei, prilej de urări și gânduri bune nu doar pentru femeile deosebite care ne-au dat viață și ne-au crescut, ci și pentru prietenele, colegele și iubitele din viața fiecăruia.
De 8 martie, bărbații și femeile trimit mesaje cu urări frumoase persoanelor de sex feminin din viața lor, dar, în special, mamelor.
Sputnik vine în ajutorul dumneavoastră și vă prezintă câteva mesaje frumoase care vor ajunge fix la inima celei mai importante persoane din viața fiecăruia dintre noi: mama.
”Îţi multumesc că m-ai iubit şi m-ai învăţat să iubesc şi pe ceilalţi, dar mai ales pe tine. La multi ani, mami!”
”Unei singure fiinţe din viaţa mea îi datorez tot ceea ce eu am şi ceea ce sunt azi. Ea mi-a dat naştere, m-a crescut şi m-a învăţat să iubesc. Nu exista cuvinte care să o descrie! Te iubesc, mamă! La mulţi ani””
”Un gând mărunt pentru iubirea imensă pe care ţi-o port. La mulţi ani, mamă!”
”Poate că pentru lume tu eşti numai o persoană, dar pentru anumite persoane tu eşti întreaga lume! La mulţi ani!”, scrie ziarulunirea.ro.
”În această zi specială, mă rog la Dumnezeu să te țină sănătoasă și puternică, fericită și liniștită și tot ce este mai bun să îți ofere ție, pentru că le meriți din plin. Măcar atât să pot face în semn de mulțumire pentru felul în care m-ai crescut, pentru că orice aș face simt că nu este suficient. La Mulți Ani, draga mea mamă!”, notează kudika.ro.
”La mulți ani, mamă! Ești cea mai specială și mai importantă femeie din viața mea, acum și pentru totdeauna. Te iubesc mult!”
”Mamă, azi este ziua ta specială și tot ceea ce vreau să îți spun este că te iubesc indiferent de ce a fost între noi de-a lungul timpului. La mulți ani!”
”Scumpa mea mamă, vreau să îți mulțumesc că ai fost alături de mine atunci când am avut nevoie și mi-ai dat curaj! La mulți ani, mamă!”
”Mamă, tu ești darul special pe care mi l-a făcut Dumnezeu. La mulți ani!”, notează totuldespremame.ro.