Ludovic Orban

Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe alegerea primarilor în două tururi

74
În Parlament a avut loc astăzi ședința în care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Legislativului pentru legea alegerilor primarilor în două tururi de scrutin.

BUCUREȘTI, 29 ian - Sputnik, Marius Holdean. După momentul de astăzi, PSD va avea timp trei zile ca să depună moțiunea de cenzură pe care a anunțat-o, demers în care este susținut și de UDMR.

Ședința a debutat cu prezentarea făcută de premierul Ludovic Orban care a declarat că a luat decizia asumării pentru a permite cetățenilor să își aleagă primarii printr-un sistem care să confere legitimitate celor aleși - 50 la sută plus 1 dintre alegătorii care își exprimă dreptul de vot.

El a amintit că în 2008 s-a schimbat sistemul de alegere, introducându-se sistemul prin majoritate relativă, dar a susținut că acest mecanism nu conferă un drept deplin cetățenilor dintr-o comunitate locală de a alege un primar care într-adevăr să aibă legitimitate.

El a dat ca exemplu alegerile locale din 2016 când au fost aleși drept primari anumiți candidați care nu au avut nici măcar 30% din voturi, afirmând că aproape 50 de candidați ar fi fost aleși astfel.

”Dacă ținem cont și de prezența la vor, sunt situații în care un primar a fost ales de 10% din numărul locuitorilor. Peste 600 din primarii aleși în 2016 au fost aleși cu mai puțin de 50% din voturi”, a declarat Orban.

Nelipsitele atacuri la adresa PSD

Apoi, premierul s-a lansat în atacuri la adresa PSD, acuzând acest partid că îi este frică de faptul că primarii social-democrați nu vor mai fi în stare să obțină un mandat pe baza noii legi.

”Puteți să băgați 10 moțiuni de cenzură, nu puteți schimba opinia românilor care vor să își aleagă primari cu adevărat reprezentativi”, a mai spus Orban.

El a anunțat și amendamentele introduse față de proiectul inițial, și anume reducerea numărului de semnături pentru candidații independenți, reprezentarea partidelor parlamentare în birouri electorale, reducerea de la 90 la 60 de zile a condiției la vot pentru cei cu viză de flotant, precum și un amendament privind durata staționării în zona unei secții de votare.

Discursul lui Orban a fost primit cu nemulțumire de parlamentarii PSD, iar după încheierea lui ședința plenului reunit a luat sfârșit.

Guvernul a aprobat ieri, cu amendamente, forma finală a proiectului de lege pe care Cabinetul Orban îşi angajează răspunderea în Parlament și care vizează modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, şi modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali.

74
Tagurile:
alegeri, Parlament, Guvernul
Tematic
Pro România bate palma cu PSD în Parlament și caută soluții pentru viitoarele alegeri
Alegeri locale 2020: ALDE a luat decizia dacă merge pe liste proprii sau fuzionează cu PNL
Ce vrea Guvernul: stoparea autostrăzilor, alegeri și organisme modificate genetic
Decizia politică a anului: Orban și Iohannis au decis alegeri anticipate!
Carmen Avram

Carmen Avram anunță cea mai grea înfrângere pentru Iohannis și Orban cei doi tac mâlc!

41
Ce vor face Orban și Iohannis? Vor tăcea mai departe asupra subiectului – sau vor da vina pe guvernarea PSD – Dăncilă?!

BUCUREȘTI, 13 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. În ciuda cifrelor prezentate de analiști și de Opoziție privind datele economice și mai ales îndatorarea, reprezentanții Guvernului afirmă că totul merge bine, iar Florin Cîțu pare pur și simplu entuziasmat!

Președintele Iohannis, cel care asigură susținerea Guvernului și îl girează în fața electoratului nu pierde nici un prilej pentru a felicita guvernul pentru ceea ce face, trecând peste toate gafele și mai ales ignorând orice critică, ba chiar și cifrele venite din Europa.

Dar, din păcate un fapt NU îl pot contrazice și Iohannis și Orban – și atunci îl ignoră, tăcând mâlc în privința lui: zona euro, obiectiv prioritar al României, nerealizat de România… dar de care se apropie Bulgaria!

Ori, acest fapt îl aruncă în față Carmen Avram, reputată realizatorare TV devenită europarlamentar.  

”E oficial: Bulgaria e în anticamera zonei euro - a fost admisă (alături de Croația) în mecanismul european al ratei de schimb”, arată Carmen Avram, explicând că ”moneda bulgară va fi acum „conectată” la euro, la rata de 1 euro= 1.95583 leva, în pregătirea aderării”.

Altfel spus, ”în doi ani, Bulgaria ne va lăsa definitiv în urmă, trecând la euro”.

Ceea ce ascund Iohannis și Orban este că în timp ce Bulgaria obține un asemenea succes, ”România nu îndeplinește niciuna dintre cele 4 condiții pentru a face pasul”.

”Nu cred ca i-ați auzit vreodată pe bulgari bârfindu-și patria prin Europa și prin ziarele ei și nici nu i-ați văzut pe liderii de la Sofia să creeze haos, doar ca să stăpânească ei, de unii singuri, țara până la sfârșitul timpurilor”, scrie Carmen Avram.

Iar marea problemă, pe care PNL și cei care se declară ”anti-PSD” o ignoră, este următoarea, perfect spusă de Carmen Avram:

”Nicio națiune n-a crescut vreodată în haos, scandal și lipsă de patriotism”, scrie Carmen Avram, punctând final: ”Când o să înțelegem asta, o să-i ajungem din urmă pe bulgari”.

Oare ce vor face Orban și Iohannis? Vor tăcea mâlc asupra subiectului – sau vor da vina pe guvernarea PSD – Dăncilă… asta chiar după ce Banca Mondială a evidențiat realizările economice ale respectivului cabinet?!

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

41
Tagurile:
PSD, Moneda Euro, Zona euro, Bulgaria, Klaus Iohannis, Carmen Avram

Загрузка...
Eugen Orlando Teodorovici

Teodorovici a făcut ANUNȚUL OFICIAL - video

268
(reînnoit 06:30 13.07.2020)
”Nu poţi sta nouă luni în opoziţie şi să nu faci opoziţie, nu poţi da din coadă pe lângă preşedintele Iohannis în timp ce preşedintele Iohannis calcă în picioare PSD”

BUCUREȘTI, 12 iul – Sputnik, Dragoș Dumitriu. Singurul concurent anunțat al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD a făcut, marele anunț! ”Îmi anunţ candidatura în mod oficial pentru funcţia de preşedinte al PSD”, a anunţat Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă.

Teodorovici a precizat că își depune candidatura ”în mod personal pentru funcția de președinte, pentru că astăzi statutul, după cum știți, nu prevede o altă formă de competiție internă”.

”În situația în care acest lucru se va schimba, categoric voi avea și eu o echipă pe formula pe care CEX-ul o va decide, astfel încât să fie o echipă cu oameni care vor o schimbare, nu doar pentru partid, ci și pentru țară”, a declarat Teodorovici.

 În privința bătăliei dintre el și Marcel Ciolacu, Teodorovici o consideră secundară, principalul fiind – ”o alternativă la ceea ce este astăzi PSD”

”Nu este o luptă între mine și alt coleg din partid, nu este competiția mea - eu vreau să ofer doar o alternativă la ceea ce astăzi este PSD, conducerea sa”, a spus Teodorovici. ”Este despre România, este despre PSD, nu despre Teodorovici, nu despre Ciolacu, nu despre competiția între cei doi”.

Teodorovici a anunțat ferm că PSD ”nu poate şi nu trebuie să continue în acest mod”.

”Nu poţi sta nouă luni în opoziţie şi să nu faci opoziţie, nu poţi da din coadă pe lângă preşedintele Iohannis în timp ce preşedintele Iohannis calcă în picioare PSD. Conducerea de azi a PSD a folosit cele nouă luni de opoziţie ca să stea degeaba”, a declarat Eugen Teodorovici.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

268
Tagurile:
video, Facebook, Președinte, PSD, Eugen Teodorovici

Загрузка...