Întâlnirea lui Klaus Iohannis cu șefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti

Iohannis s-a lăudat iar cu realizările Guvernului PSD

260
Președintele României Klaus Iohannis a avut astăzi, la Palatul Cotroceni, întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București, prilej pentru a-și declara obiectivele noului mandat

BUCUREȘTI, 16 ian - Sputnik, Marius Holdean. În deschiderea discursului său ținut astăzi la Cotroceni cu ocazia întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditați la București Iohannis a făcut mai întâi referire la evenimentele anului 2019

Printre evenimentele importante din 2019, Iohannis a amintit Summitul de la Sibiu, vizita Sanctității Sale Papa Francisc în România, aniversarea a 30 de ani de la ”Revoluția prin care poporul român și-a redobândit libertatea”, referendumul pentru justiție ”pe care l-am convocat și care a fost câștigat de societatea românească, pe deplin matură în apărarea valorilor statului de drept”, precum și alegerile europarlamentare și prezidențiale.

După cum se vede, Iohannis și-a inserat agenda politică din 2019 printre evenimentele importante, încercând astfel să dea greutate finalului primului său mandat prezidențial.

În corolar, Iohannis a amintit și de prima Președinție a Consiliului Uniunii Europene, ”exercitată cu succes și cu rezultate importante, care a adus României un capital de imagine consolidat”, uitând însă să menționeze rolul principal al Guvernului PSD în îndeplinirea acestui obiectiv, pe modelul celebru al faptului că învingătorii scriu istoria.

Despre Guvern, Iohannis amintește doar o dată cu venirea PNL-ului la putere, afirmând că ”anul 2019 a adus României un Guvern care rezonează cu Președintele în toate dimensiunile guvernării, inclusiv în ceea ce privește politica externă”.

Vorbind de politica externă, Iohannis a insistat pe apartenența României la Uniunea Europeană și NATO, care, împreună cu parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, ”rămân pilonii de bază ai politicii noastre externe sau, cum le-am numit anul trecut, „triada conceptuală strategică a politicii externe a României”.”

Iohannis și proiectul european

Referitor la UE, Iohannis spune că România a demonstrat în timpul președinției rotative că este un membru matur și responsabil al Uniunii, capabil de implicare și asumare a unor obiective complexe în consolidarea proiectului european.

”Vom acționa pentru a avea o Uniune mai puternică, mai unită, mai competitivă și mai incluzivă, mai sigură și pe înțelesul tuturor cetățenilor săi. Acestea au fost, de altfel, și mesajele principale ale Declarației de la Sibiu”, a mai spus Iohannis referitor la proiectul european.

El a propus o abordare comună pe toate temele majore la nivel european, cum ar fi combaterea schimbărilor climatice, agenda digitală, creșterea economică sau aprofundarea pieței interne, migrația și azilul, agrearea unui buget ambițios al Uniunii, politica de extindere, promovarea valorilor europene și consolidarea acțiunii externe a Uniunii Europene.

De asemenea, conform președintelui, România va sprijini în continuare politica de extindere a Uniunii, îndeosebi pentru deschiderea cât mai curând posibil a negocierilor de aderare cu cele două state candidate - Macedonia de Nord și Albania.

Și mai important, Iohannis promite că va acționa pentru aderarea la Spațiul Schengen ”care va contribui semnificativ la consolidarea securității pentru întregul spațiu de liberă circulație din Uniune și, de asemenea, pentru aderarea la Zona Euro, atunci când toate condițiile vor fi îndeplinite”.

Președintele s-a referit și la Brexit spunând că România va ”acționa pentru ca prietenia și alianța care ne-au legat până acum să rămână puternice între Regatul Unit și Uniunea Europeană”, dar și pentru modernizarea parteneriatului strategic dintre România și Regatul Unit, la care se lucrează în prezent.

Totul pentru NATO și pentru SUA

Din discursul lui Iohannis nu puteau lipsi ”amenințările” care justifică existența NATO, și aceasta pentru a susține nevoia unei Alianțe Nord Atlantice puternice, unite și eficiente este mai mare decât oricând.

”NATO este o alianță militară de succes și vom continua să lucrăm foarte strâns, împreună cu ceilalți Aliați, pentru ca ea să fie și mai puternică”, a fost mesajul pro-NATO al președintelui, care crede că România este un aliat important situat pe Flancul Estic al NATO.

Imediat Iohannis a promis respectarea angajamentelor asumate vizând alocarea procentului de 2% din PIB pentru apărare și consolidarea posturii de descurajare și apărare a Alianței, mai ales pe Flancul său Estic.

Totodată, Iohannis a promis că ”România va susține o implicare sporită a NATO în Orientul Mijlociu și în combaterea terorismului”.

O parte semnificativă a discursului a fost dedicată SUA, Iohannis neratând ocazia de a aminti Declarația comună adoptată cu ocazia întrevederii cu Președintele Trump din august 2019.

În privința colaborării cu SUA, Iohannis a declarat că ”dincolo de excelenta colaborare în domeniul apărării, vom urmări extinderea cooperării bilaterale printr-o definire mai cuprinzătoare a securității. Mă refer aici la domenii precum securitatea cibernetică și a telecomunicațiilor sau securitatea energetică”.

Toate acestea sunt în interesul SUA. Cât despre interesul românilor, totul s-a redus la aluzii vagi și neangajante, aceleași promisiuni despre ridicarea vizelor și despre investiții care nu s-au realizat și nici nu există semne că se vor împlini vreodată.

260
Tagurile:
Klaus Iohannis
Ion Iliescu (primplan)

VIDEO: Ion Iliescu, la 91 de ani: declarații surpriză de ziua lui! Dragnea și AUR!

364
(reînnoit 17:56 03.03.2021)
Fostul președinte surprinde de ziua lui – face declarații surprinzătoare despre scena politică și despre partidele politice. Ion Iliescu a împlinit azi 91 de ani.

BUCUREȘTI, 3 mar – Sputnik. Ziua de naștere a lui Ion Iliescu a fost mult timp sărbătorită de PSD. Azi, ”noii sociali democrați” au uitat de cel care fondat partidul și care a fost motorul victoriilor electorale ale PSD. De fapt, a fost singurul care a reușit să câștige președinția pentru social democrați!

Ei bine, azi, PSD nu i-a transmis lui Ion Iliescu NICIUN mesaj! Acesta e „noul” PSD!

În schimb, Ion Iliescu a acordat un interviu pentru Realitatea PLUS, în care a răspuns onest, intrând surprinzător în subiecte delicate.

Am aflat mai întâi că Ion Iliescu s-a  vaccinat – ”M-am simțit bine, nici nu am resimțit ceva după vaccinare”, a spus Ion Iliescu,  completând ”pentru vârsta pe care o am, mă simt bine”.

Ion Iliescu a mărturisit că urmăreşte ”cu interes” ce se întâmplă în PSD dar ”Nu aș vrea să fac aprecieri care să influențeze în vreun fel părerea oamenilor și situația din partid”.

”Urmăresc cu interes, mi-aș dori mai mult, dar nu vreau să fac aprecieri”, spune Ion Iliescu.

Și, atenție – ”Din păcate nu sunt prezent în activitatea conducerii de partid”. Reamintim că actuala conducere s-a distanțat complet de fondatorii partidului – Ion Iliescu și Adrian Năstase.

Ion Iliescu spune așa dar că ”De la distanță urmăresc… doar ce se scrie în presă, nu am o relație nemijlocită cu conducerea actuală și nu vreau să fac aprecieri”.

Un subiect controversat – Liviu Dragnea. Mai are șanse și viitor în politică? ”E greu să spun eu despre acest lucru -  el trebuie să-și judece lucrurile și pozițiile”.

Ion Iliescu a vorbit și despre ”surpriza” AUR, dar nu e de acord că poate fi asociat cu fenomenul Corneliu Vadim Tudor. ”Nu seamănă deloc (cu Vadim Tudor, n.n.)”, spune Ion Iliescu, subliniind – ”Viața politică era mai plină de substanță”.

”Va amintesc prima dezbatere a candidaților prezidențiali cu domnul Cîmpeanu și Rațiu”, aduce aminte Iliescu. ”Eu chiar am resimțit cu plăcere dezbaterea aceea. Era bazată pe respect reciproc. Fiecare cu propriile opinii, dar în relație civilizată și raporturi umane normale. Din păcate azi  sunt puțin...mă mir că nu s-au făcut progrese, din contră”.

Dacă tot a vorbit de fondatorul PNL-ului modern, Ion Iliescu spune deschis că nu este mulţumit deloc ce liberalii de azi, de coaliţia de guvernare.

”Nu aș vrea să exprim aprecieri care să fie folosite într-un fel… personal nu sunt mulțumit”, spune Iliescu, argumentând – ”Anul care tocmai a trecut a fost un an în care forţele politice ar fi trebuit să comunice mai bine”.

Ion Iliescu consideră că nu a fost un an ușor ”pentru nimeni, nici pentru cetățeni, nici pentru cei care se află la putere”.

”Situația în care se află țară necesita o comunicare mai deschisă între forțele politice și între cetățeni și factorii sociali”, spune Ion Iliescu, conchizând cu modestie ”Îmi e greu mie să dau opinii și să fac sugestii celor care se află la guvernare”.

Un interviu scurt, care dovedește că Ion Iliescu nu și-a pierdut defel agerimea și profunzimea observației – și nici diplomația, inclusiv mesajele cu mult înțeles implicit!

***

Ion Iliescu a condus România între 1990 și 1996 (1992 – 1996, primul mandat constituțional) și 2000 – 2004. Au fost anii în care s-au făcut cei mai importanți pași pentru trecerea la capitalism și pentru deschiderea internațională a României.

Sub Ion Iliescu România a devenit membru NATO (2004) și s-a semnat Tratatul privind relațiile prietenești și de cooperare dintre România și Federația Rusă (2003), actul de bază între cele două țări.

364
Tagurile:
Ion Iliescu

Загрузка...
Avocatul Poporului, Logo

Alertă: Avocatul Poporului, lovitură primită de PNL! Va ieși scandal!

282
(reînnoit 16:38 03.03.2021)
Strădaniile liberalilor de a o revoca din funcție pe Renate Weber se întorc împotriva lor, PNL încasează o lovitură puternică, va ieși scandal!

BUCUREȘTI, 3 martie, Sputnik. Știre de ultimă oră care dă peste cap planurile liberalilor și îi poate aduce lui Orban… pierderea președinției partidului!

Astfel, în urma negocierilor din Coaliție, PNL pierde funcția pentru care s-a luptat mult timp – Avocatul Poporului!

Surse mass media spun că funcția va reveni… UDMR, care obține astfel încă o funcție extrem de importantă.

Dacă se confirmă, este posibil să asistăm la un scandal în PNL – și poate chiar la pierderea președinției partidului de către Ludovic Orban. După cum se știe, liberalii au încercat mult timp să o revoce din funcția de Avocat al Poporului pe Renate Weber.

În schimb, PNL ar fi obținut șefia TVR – conform surselor Antena 3.

282
Tagurile:
avocatul poporului
Tematic
Avocatul Poporului: lipsa apei calde, chestiune de sănătate publică
Ultima oră: Avocatul Poporului, nou demers esențial!
S-a ajuns și aici: Avocatul Poporului, solicitare către MEC

Загрузка...
Imagine simbol

Aeroporturile avertizate nu ceară adeverințe de vaccinare

0
(reînnoit 19:36 03.03.2021)
OMS a transmis un avertisment public prin care a atras atenția aeroporturilor și altor puncte de trecere a frontiere să nu ceară adeverințe de vaccinare anti-Covid 19.

BRUXELLES, 3 mar – Sputnik. Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că aeroporturile și alte puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi pentru a putea intra pe teritoriul unei țări, de vreme ce vaccinarea împotriva Covid-19 nu este obligatorie.

OMS a arătat de asemenea că vaccinurile anti-COVID-19 nu pot fi o cerinţă pentru a călători, având în vedere că încă nu se cunosc efectele asupra reducerii răspândirii contagierilor, perioada de imunitate pe care o conferă sau dacă protejează împotriva formelor uşoare ale bolii.

De asemenea, „a acorda prioritate acestor călători ar putea avea drept consecinţă administrarea neadecvată de doze categoriilor de risc ce pot contracta forme grave de COVID-19”, a precizat OMS.

OMS atrage chiar atenția că utilizarea „certificatelor de imunitate” de către călătorii internaţionali (indiferent dacă s-au vaccinat sau dacă au anticorpi după ce au depăşit boala) nu este recomandabilă şi nici „nu este susţinută de evidenţe ştiinţifice”.

Pe de altă parte, OMS a evidențiat că persoanele de peste 60 de ani, cele cu boli cronice şi alte grupuri de risc ar trebui să evite să călătorească în ţări cu o rată înaltă de COVID-19, deși potrivit organizaţiei, călătorii internaţionali "nu trebuie consideraţi prin natura lor cazuri suspecte de COVID-19".

0
Tagurile:
Aeroport, Vaccinare

Загрузка...