Klaus Iohannis și Donald Trump

Premieră în istoria prezidențialelor cea mai penibilă situație consemnată vreodată!

875
O situație unică în istorie, când, chiar în perioada electorală decisivă, TOȚI candidații cu șanse la câștigarea președinției României lasă țara pentru a face ”figură frumoasă” în fața ”partenerului strategic”

BUCUREȘTI, 24 sept - Sputnik. Faptul că România este total supusă intereselor SUA pare a fi ceva intrat în conștiința publică. Termenul ”colonie” al României în raport cu SUA este din nou probat zilele acestea. 

Dacă la din rândul presei, al societății civile și al câtorva politicieni vedem poziționări critice la adresa acestei situații, subliniind imixtiunile grave ale unor oficiali americani în treburile interne ale României, la nivelul liderilor politici, atitudinea supusă este generalizată și cronicizată!

Cel puțin pentru principalii candidați la prezidențiale nu există implicarea SUA în susținerea unor personaje care au comis și tolerat abuzuri sau fapte neconstituționale – precum Laura Codruța Kovesi sau Augustin Lazăr – nu au existat nici implicări ale serviciilor americane în anchetele unor personalități din România.

Deci, o situație penibilă, în care liderii români trec cu vederea sau chiar susțin imixtiuni și abuzuri grave, caracteristici unei perioade în care țările române erau sub dominație străină.

Concret, chiar în aceste zile asistăm la un veritabil pelerinaj în SUA al principalilor candidați la prezidențiale, Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă și Dan Barna fiind acum pe pământ american, unde au diverse întâlniri.

Astfel, conform datelor publicate oficial, Premierul Viorica Dancilă, candidatul PSD la președinția României nu se află în… România, ci… în SUA, unde stă mai mult de o săptămână! A ajuns în SUA la finele săptamanii trecute și va reveni duminică.

Dancila s-a întâlnit cu conducerea Băncii Mondiale, cu reprezentanți al Secretariatului pentru Energie, cu o organizație a evreilor din SUA, cu primarul orașului Jersey și urmează o întâlnire cu vicepreședintele SUA Mike Pence, dar și cu oficiali ONU.

Vizita președintelui Klaus Iohannis, candidatul PNL, începe oficial mâine – iar capul de afiș este participarea la o recepție oferită de președintele Donald Trump. Iohannis se va afla la New York unde, în calitate de reprezentant al României, va participa la cea de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Și Dan Barna, candidatul USR-PLUS se află de luni în SUA unde efectuează o „vizită de lucru” în perioada 23-27 septembrie. ”Candidatul USR la prezidențiale va avea „întâlniri bilaterale” cu reprezentanți ai Congresului american pe teme de interes strategic”, transmite agenția ”Știri pe surse”.  

Deci, o situație unică în istorie, când, chiar în perioada electorală decisivă, TOȚI candidații cu șanse la câștigarea președinției României lasă țara pentru a face ”figură frumoasă” în fața ”partenerului strategic”, justificând folosirea termenului de ”colonie” folosit de mulți analiști.

875
Tagurile:
Klaus Iohannis, candidați, Alegerile prezidențiale
Тема:
Alegerile prezidențiale în România 2019 (85)

Загрузка...