Ceremonia de repatriere a eroilor căzuţi la datorie în Afganistan

Mănescu și ”principiile” în numele cărora au murit doi români în Afganistan - Video

319
(reînnoit 17:49 10.09.2019)
Ministrul de Externe, Ramona Mănescu, a invocat ”principiile în care noi continuăm să credem” în cadrul mesajului de compasiune adresat familiilor celor doi români morţi săptămâna trecută în atentatele de la Kabul.

BUCUREȘTI, 10 septembrie - Sputnik, Marius Holdean. Mesajul ministrului de Externe Ramona Mănescu la ceremonia de repatriere a trupurilor neînsufleţite ale sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ştefan Polschi şi Vasile Rădună - reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a fost cel puțin surprinzător.

"Jertfa lor, o desăvârşire a patriotismului şi a conştiinţei datoriei, nu va fi uitată. (...) Permiteţi-mi să transmit membrilor celor două familii sentimentele noastre de compasiune, de profund regret şi de profundă recunoştinţă pentru jertfa celor doi. Jertfa compatrioţilor noştri a fost făcută în numele unor principii în care noi continuăm să credem, memoria şi exemplul lor ne vor însufleţi mai departe în îndeplinirea datoriei noastre”, a transmis Mănescu în discursul ei ținut la Aeroportul Otopeni.

După care au urmat odele inevitabile aduse NATO:

”România este puternic ataşată principiului fundamental al solidarităţii aliate, îşi îndeplineşte pe deplin angajamentele NATO, deoarece suntem beneficiari ai solidarităţii, precum şi un contributor activ şi direct la securitatea euro-atlantică şi internaţională. De altfel, considerăm sprijinul nostru pentru Afganistan drept o dovadă concretă a solidarităţii directe faţă de aliaţii noştri şi o contribuţie la pacea şi securitatea internaţională", a afirmat ministrul de Externe.

Ce spune, de fapt, ministrul de Externe? Că cei doi români au fost sacrificați în numele unor ”principii” care, însă, sunt greu de găsit pentru că sunt prea evidente interesele americane în zonă, ca și afacerile companiilor de securitate globală despre care Sputnik a relatat pe larg.

Luate la bani mărunți, ”principiile” pentru care au fost uciși doi români sunt profiturile companiilor străine care ar trebui să protejeze zona, dar folosesc angajați ieftin din țări sărace care o iau la fugă în caz de pericol, plus interesele SUA de a face pe jandarmul mondial, deși Washingtonul este depășit de mult de situația din Afganistan, motiv pentru care dorește să și retragă o parte din trupe.

Marota luptei pentru țară este servită de diferiți oficiali români de fiecare dată când România își numără victimele în țări străine, soldați sacrificați în războaiele altora. Nici de această dată, Ramona Mănescu nu a încălcat cutuma. Desigur că pentru ea e ușor de vorbit despre sacrificiile altora pentru cauze străine: venită direct de la Bruxelles unde a fost europarlamentar, Mănescu deține o avere impresionantă, motiv pentru care ”principiile” ei au altă valoare. Cât timp sunt alții cei care mor pentru interese străine, iar promotorii NATO și ai atlantismului din România se îmbogățesc de la un an la altul, ce-i costă un discurs despre sacrificiu? Doar nu familiile lor sunt cele care vor rămâne îndoliate pe viață...

Cum s-a desfășurat ceremonia pentru românii uciși în Afganistan

La ceremonia de repatriere a militarului şi diplomatului ucişi în Afganistan, care s-a desfăşurat pe Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, a luat parte şi ministrul Apărării, Gabriel Leş, dar şi membri ai familiilor celor doi.

Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă religioasă, urmată de citirea ordinului prin care ministrul Apărării l-a avansat la gradul de sublocotenent post-mortem pe caporalul Ciprian-Ştefan Polschi. De asemenea, a fost dat citire decretului prin care cei doi eroi au fost decoraţi post-mortem de preşedintele României cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război.

În noaptea de 2 spre 3 septembrie, Vasile Rădună de la misiunea diplomatică a României la Kabul a murit în timpul unui atac terorist. Sublocotenentul Ciprian-Ştefan Polschi, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, şi-a pierdut viaţa pe 5 septembrie în urma exploziei unei maşini-capcană în apropiere de Green Zone, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.

319
Renate Weber este audiată la Comisia juridică a Parlamentului în vederea revocării din funcția de Avocat al Poporului, miercuri, 16 iunie 2021

Renate Weber, revocată de Parlament

74
(reînnoit 16:45 16.06.2021)
Plenul reunit al Parlamentului a revocat-o astăzi cu 247 de voturi pentru și 32 de voturi împotrivă pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. Avocatului Poporului a fost revocat astăzi prin votul plenului reunit al Parlamentului, dar PSD promite că va ataca decizia la CCR.

Senatorii şi deputaţii au respins, în fapt, rapoartele de activitate pe ultimii trei ani ale Avocatului Poporului, dar lucrurile nu se vor opri aici pentru că președintele PSD Marcel Ciolacu a anunțat deja de ieri că social-democraţii vor contesta la Curtea Constituţională schimbarea lui Renate Weber din funcţia de Avocat al Poporului şi că vor reclama la Comisia Europeană acest demers.

Și liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a arătat astăzi că nu există niciun element care să justifice revocarea Avocatului Poporului şi a confirmat că PSD va ataca la CCR decizia Parlamentului în cazul Renatei Weber.

"Singurul motiv pentru care coaliţia majoritară doreşte şi se grăbeşte să revoce Avocatul Poporului este unul foarte simplu. De la începutul acestei guvernări, v-aţi luat la trântă cu toată lumea - cu pensionarii, cu doctorii, cu profesorii, cu agricultorii, mai nou cu copiii şi zilele acestea urmează să daţi o ordonanţă de urgenţă de anulare a majorării alocaţiilor. Practic, vă luaţi la trântă cu poporul şi vreţi să nu mai aibă niciun fel de apărător", a arătat Simonis care este motivul luptei majorității parlamentare cu Renate Weber.

În schimb, președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban spune că plenul Parlamentului a hotărât revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a doamnei Renate Weber pentru motive care ţin de încălcarea Constituţiei şi a legilor ţării.

”Este o decizie care a fost luată în conformitate cu procedurile constituţionale şi legale, care are o fundamentare şi are un raport al Comisiilor juridice prin care se precizează clar încălcările Constituţiei şi legislaţiei care au stat la baza revocării", a justificat Orban decizia după şedinţa plenului reunit.

Orban a anunțat, de asemenea, că săptămâna viitoare va începe procedura de numire a noului Avocat al Poporului, în așa fel încât noul avocat al poporului să fie numit până la finalul sesiunii parlamentare.

74
Tagurile:
Renate Weber

Загрузка...
Adrian Năstase

Năstase vorbește de căderea Guvernului cu sprijinul lui Cîțu

405
Fostul premier Adrian Năstase cataloghează drept ”ingenios” un posibil plan al echipei lui Cîțu de a da jos Guvernul Cîțu pentru a renegocia pozițiile din Guvern

BUCUREȘTI,  16 iun – Sputnik. Adrian Năstase își începe postarea făcând trimitere la atacurile la adresa președintelui PNL Ludovic Orban și care ar fi legate de faptul că acesta a cedat USR/PLUS trei ministere importante.

Năstase spune că echipa care îl sprijină pe Florin Cițu ar fi găsit modalitatea de a se reveni la masa negocierilor. Invocând surse apropiate de foștii membri PDL, Năstase descrie în postarea sa posibilitatea ca moțiunea de cenzură să fie votată, ”urmând ca noul premier (tot Cîțu) să angajeze noile negocieri pentru a oferi doar 1-2 portofolii, dintre cele mai puțin importante, USR Plus”.

Și fostul premier acordă un calificativ mai mult decât generos acestui plan, confirmând astfel posibilitatea ca el să aibă și loc. ”Ingenios!”, spune Năstase despre această posibilă mișcare a echipei Cîțu.

405
Tagurile:
cădere, România, Guvern, Florin Cîţu, Cristian Ghinea, Adrian Năstase
Tematic
Adrian Năstase, efect principal și secundar după vaccinare
Adrian Năstase demască ipocrizia lui Cioloș și Rareș Bogdan
Adrian Năstase îl face praf pe Iohannis, arătă cât de ridicol e președintele!

Загрузка...
Vladimir Putin și Joe Biden, la summitul de la Geneva, 16 iunie 2021

La Geneva au demarat negocierile în format extins între Putin și Biden

0
(reînnoit 17:29 16.06.2021)
La Geneva au demarat negocierile în format extins, după încheierea discuției în format restrâns între Putin și Biden.

BUCUREȘTI, 16 iun – Sputnik. Prima parte a negocierilor dintre președinții Rusiei și SUA, Vladimir Putin și Joe Biden, într-un format extins a demarat la vila La Grange din Geneva, transmite agenția RIA Novosti.

Mai devreme, Kremlinul menționase că negocierile vor fi alcătuite din trei părți: restrâns și două extinse, cu o pauză de cafea. O sursă apropiată de organizatorii întrevederii a informat RIA Novosti că discuțiile ar putea dura 4 ore și 45 de minute.

Negocierile dintre Putin și Biden în format restrâns au durat aproximativ 2 ore.

Din delegația rusă fac parte consilierul prezidențial Iuri Ușakov, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, amabsadorul Rusiei în SUA, Anatol Antonov, șeful Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, Valeri Gherasimov și viceministrul de Externe, Serghei Reabkov. De asemenea, a fost invitat adjunctul șefului administrației prezidențiale Dmitri Kozak și reprezentantul special al președintelui pentru Siria, Aleksandr Lavrentiev.

0
Tagurile:
Geneva, Joe Biden, Vladimir Putin
Тема:
Summit Putin - Biden
Tematic
Putin și Biden și-au dat mâna - VIDEO
Stoltenberg: Summitul Putin – Biden este extrem de important
Jurnaliștii americani au provocat o busculadă la summitul Putin - Biden
Putin și Biden au făcut un schimb de glume
Întrevederea Putin - Biden la Geneva - Foto

Загрузка...