Senatul României

Bătălia de la Senat anunță lupta pentru dărâmarea Guvernului

223
(reînnoit 11:09 10.09.2019)
Trei senatori își dispută locul lăsat liber de Tăriceanu la Senat. Dar miza merge mai departe de aici. PSD se luptă să își păstreze majoritatea, Opoziția încearcă să aibă prima sa victorie, iar ALDE candidează ca să se afle în treabă

BUCUREȘTI, 10 sept - Sputnik, Marius Holdean.PSD este la un vot distanță de majoritatea la Senat care să îi asigure cucerirea fotoliului de președinte al Camerei Superioare a Parlamentului. De fapt, cu 68 de senatori, PSD are nevoie doar de un vot pentru a-și pune președintele, iar acesta va veni de la Meleșcanu.

Ar fi cel mai bine negociat vot din istoria Parlamentului României, pentru că să obții a doua poziție în stat pentru un singur vot arată lupta disperată a PSD de a-și păstra majoritatea în Parlament în vederea contracarării moțiunii de cenzură care urmează. Dar, de fapt, Meleșcanu nu a promis doar votul său, ci și pe al câtorva colegi din ALDE, nemulțumiți de jocurile lui Tăriceanu și de alianța cu Pro România.

Opoziția care o susține pe Alina Gorghiu pentru aceeași funcție are 61 de voturi, însumând senatorii PNL, USR, ALDE și UDMR. Mai există și senatorii independenți de la PMP și Pro România, primii o vor susține pe Gorghiu, ceilalți nici ei nu știu, probabil ALDE, dar ALDE susține un candidat fără nicio șansă, pe Iani Popa, doar ca să îl încurce pe Meleșcanu și planurile PSD.

Gorghiu va câștiga dacă vor fi dezertori din tabăra ALDE și dacă PSD nu se va mobiliza la vot. Meleșcanu va câștiga dacă PSD va fi disciplinat, nu vor fi absențe și dacă, eventual, PSD va mai rupe câteva voturi și de la alte partide, riscul aici fiind însă nemulțumirea senatorilor PSD că nu au un candidat propriu. Dacă senatorii PSD îl boicotează pe Meleșcanu, postul va cădea în brațele Alinei Gorghiu.

223
Tagurile:
Luptă, Guvern, Senat
Tematic
Senatul spaniol a aprobat instituirea controlului direct în Catalonia
Senatul Franței a votat pentru diminuarea sancțiunilor împotriva Rusiei
Senatul i-ar putea interzice lui Trump retragerea SUA din NATO
Senatul rus a aprobat legea care va combate fenomenul “fake news”
Zi istorică: Senatul a votat în favoarea modificării Constituției!

Загрузка...