Senatul României

Trei candidați pentru șefia Senatului: doi sunt de la ALDE

97
ALDE își trăiește momentul său de glorie la Senat unde doi din cei trei candidați la conducerea instituției provin din partidul lui Tăriceanu. Votul va avea loc pe 10 septembrie

BRUXELLES, 4 septembrie - Sputnik, Daniela Porovăț. Biroul Permanent al Senatului a decis ca votul pentru șefia instituției să aibă loc marțea viitoare, pe 10 septembrie. Pentru poziția de al doilea om în stat se bat doi senatori de la ALDE, Teodor Meleșcanu (susținut de PSD) și Ion Popa, iar din partea PNL, dar cu susținerea celorlalte partide din opoziției, participă la competiție Alina Gorghiu.

ALDE a stabilit ieri susţinerea lui Ion Popa pentru funcţia de preşedinte al Senatului, a anunţat Călin Popescu Tăriceanu. Pe de altă parte, propunerea PNL pentru şefia Senatului este Alina Gorghiu.

Cel mai ciudat caz însă este cel al fostului ministru de Externe Teodor Meleșcanu pe care grupul senatorilor PSD a decis să îl nominalizeze pentru a candida la şefia Senatului. Viorica Dăncilă și-a justificat opțiunea prin faptul că locul a aparţinut ALDE, iar PSD vrea să fie corect şi să respecte acest lucru. De fapt, susținerea lui Meleșcanu reprezintă o încercare de a atrage de partea PSD parlamentarii ALDE de care PSD are nevoie pentru a-și asigura majoritatea în Parlament.

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat ieri că cine va accepta o funcţie în Parlament fără susţinerea ALDE va fi exclus din partid, făcând referire la Teodor Meleşcanu, dar deocamdată nu s-a luat nicio măsură.

97
Tagurile:
România, Senat
Tematic
ALDE, un butoi cu pulbere! După ce a pierdut tot, Tăriceanu riscă să rămână și fără partid
Meleșcanu nu renunță la șefia Senatului, spre disperarea lui Tăriceanu
Meleșcanu, amenințat cu excluderea dacă va candida din partea PSD. ALDE are alt candidat
Tăriceanu, făcut praf de un fost apropiat: ”Ai luat decizii doar în propriul interes!”
Tăriceanu se plânge că Dăncilă îi fură partidul și promite răzbunare

Загрузка...