Viorica Dăncilă și Eugen Teodorovici

Ultima oră la Prezidențiale: Viorica Dăncilă cedează în fața Partidului!

4319
(reînnoit 11:27 11.07.2019)
Este prima dată când Viorica Dăncilă acceptă ideea - iar premierul a prezentat această ipostază ca o cedare în fața cererii partidului.

BUCUREȘTI, 11 iulie, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Interviu cu turnură foarte interesantă acordat de Viorica Dăncilă agenției DC News la această oră.

De fapt este prima dată când Viorica Dăncilă acceptă ideea candidaturii la prezidențiale. Iar premierul a prezentat această variantă ca o cedare în fața cererii partidului.

”Nu vreau să creadă că sunt un om laș. Dacă partidul îmi va cere acest lucru, voi candida”, a declarat Dăncilă la DC News.

Așa cum se știe, Sputnik a fost singura publicație care a evidențiat-o pozitiv pe Viorica Dăncilă – acordându-i titlul ”Omul politic al anului” în 2018 și subliniind că ar fi cel mai bun candidat al PSD la prezidențiale.
Aceasta era însă în condițiile PSD condus de Liviu Dragnea, iar cei doi – Dragnea și Dăncilă – formau o echipă. Ori, în contextul actual, situația din PSD este nu doar gravă – ci și agravantă, iar întrebarea se pune dacă va risca Viorica Dăncilă să intre în alegeri în condițiile acestea?

O eventuală înfrângere, fără calificarea în „finală”, ar fi periculoasă – chiar fatală pentru premier.
Pe de altă parte, din informații ”pe surse”, confirmate indirect de Marius Pieleanu, Viorica Dăncilă ar fi pe primul loc în sondajele comandate de PSD. Candidatul PSD va fi desemnat la Congresul extraordinar programat pe 3 august.

4319

Загрузка...