Călin Popescu Tăriceanu

Alarmă! Tăriceanu despre Kovesi: Ne va bloca fondurile europene!

358
Președintele Senatului atrage atenția că alegerea lui Kovesi ca procuror șef european e un măr otrăvit oferit de UE, pentru că astfel vor fi blocate fondurile europene pentru România

BRUXELLES, 9 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Mesaj alarmant transmis de Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de facebook în contextul discuțiilor despre distribuirea funcțiilor la nivel european:

”Constatare: ca de obicei, în politica europeană ne ducem, din păcate, după fentă. După împărțirea marilor posturi europene strict între patru state din Vest, cu Germania și Franța în frunte, am văzut chipuri fericite, la noi, de faptul că asta ar maximiza, în compensație, șansele de a avea postul de procuror șef european pentru Laura Kovesi”, își începe președintele Senatului explicațiile care ar trebui să pună pe gânduri opinia publică.

”Dincolo de faptul că Vestul nu îmi pare deloc interesat în acest moment în a acorda „compensații” Estului, ar trebui să ne punem serios întrebarea dacă un asemenea post – presupunând că l-am obține – nu e, de fapt, un măr otrăvit. Mi-e teamă că rolul principal al dnei Kovesi ar fi să ne blocheze, sub pretextul interminabilelor anchete la care se pricepe atât de bine, accesul la fondurile europene. Cu alte cuvinte, UE ne-ar da cu o mână și ne-ar bloca cu două”, dezvăluie Tăriceanu adevăratul scop al promovării lui Kovesi în funcția de procuror șef european.

Președintele Senatului nu vorbește ipotetic: ”Să reamintim câte firme autohtone au fost lichidate prin suspectarea și anchetarea la nesfârșit a patronilor ori a managerilor?”, aduce el și argumente în favoarea mesajului său.

La fel, Tăriceanu reamintește ”cum a fost capitalul românesc călcat efectiv pe cap și au fost forțați să lase locul liber pentru investitorii străini care au avut drum presărat cu petale de flori? Așa cum azi românii află cum au lovit în subvențiile agricultorilor români deciziile comisarului european Dacian Julien Cioloș, mi-e să nu descoperim peste ani cum a îngropat procuroarea europeană Kovesi ce a mai rămas din capitalul românesc”.

Finalul mesajului este dramatic: ”Vedem unitate când e vorba să ni se ia, dar nu vedem unitate când trebuie să impunem noi ceva. Așa îmi explic dezbaterile subțirele din spațiul public despre ce portofoliu de comisar european ni se va acorda în acest mandat al noii Comisii Europene. Cred că mai putem prinde un post substanțial dacă vom conlucra, Guvern-Parlament-Președinte, și nu ne ducem după fentă, spre bucuria altora”.

Se observă faptul că președintele Senatului și liderul ALDE nu renunță la eurorealismul său și are curajul să arate că ceva e putred în Europa, fie că e vorba de ceea ce i se refuză României, fie că e vorba de ceea ce i se ”oferă”, promovarea lui  Kovesi fiind exemplul dat de politician în acest sens.

358
Tagurile:
Calin Popescu Tăriceanu, Laura Codruţa Kovesi
Тема:
Rezultatul alegerii Laurei Kovesi procuror-șef la Parchetul European (60)
Tematic
Cifre ”bombă”: partidul lui Iohannis a finanțat afacerea lui Ghiță și… căderea lui Kovesi!
Acțiune politică periculoasă: USR vrea să facă jocul lui Kovesi și Coldea!
Kovesi, tot mai puține șanse în Europa și tot mai aproape de Planul B de la Chișinău
Cea mai grea înfrângere pentru DNA – Kovesi, dezastru pentru procurori!
Boicot la CSM – blocarea Adinei Florea, procurorul care o anchetează pe Kovesi!
Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă: ”Un NU categoric Tratatului militar România-Ucraina! Vom fi carne de tun!”

86
Senatoarea Diana Șoșoacă s-a opus în plenul Senatului Tratatului militar România-Ucraina, scoțând în evidență aspecte care NU se spun românilor

BUCUREȘTI, 23 iun – Sputnik. Senatoarea independentă Diana Șoșoacă a avut o nouă intervenție fulminantă în plenul Senatului, de data aceasta cu privire la Tratatul militar România-Ucraina!

”Vom fi carne de tun!”, spune senatoarea, declarând că un asemenea demers oficial al României este ”Inacceptabil” și, ca atare, ea spune ”Un NU categoric!”.

Argumentele senatoarei vin dintr-o analiză atentă – atât a Tratatului, cât mai ales a contextului geopolitic. De reținut că datele prezentate de Diana Șoșoacă NU sunt arătate românilor, cărora li se spune doar că înțelegerea cu Ucraina nu are conotații periculoase, că nu ne poate împinge în vreun conflict.

Senatoarea atrage atenția că ”Aparent avem de-a face cu o înțelegere inofensivă între două state vecine - în realitate, acest acord, care se încearcă a se încheia de vreo 20 de ani, nu știu cine apucat acum, are o bătaie mult mai lungă”.

”E clar că România care este stat NATO nu are vreun motiv să încheie cu un acord de non combat cu Ucraina pentru că, nu știu dacă vă aduceți aminte, dar una dintre condițiile pe care a trebuit să le îndeplinim la intrarea noastră în NATO a fost să avem tratate de bună vecinătate cu toate statele vecine, deci cu Ucraina avem tratat de buna vecinătate”, a declarat senatoarea.

În aceste condiții, Diana Șoșoacă subliniază că noul acord pe care îl discutăm acum ”are un alt sens”.

”Ucraina nu ne poate garanta nicio susținere în cazul în care România ar fi atacată de un atacată de un stat inamic – un caz ipotetic, evident”, spune senatoarea, arătând că, în schimb, ”noi garantăm Ucrainei susținerea militară a României în situația în care acest stat ar fi atacat”.

Și acum vine întrebarea cheie: ”Oare cine ar putea ataca Ucraina? În nici un caz un stat NATO. Prin eliminare, cine ar rămâne? Federația Rusă care, întâmplător, are și tratat de susținere cu China - deci, cele pe cele două mari puteri din cele trei din lume!”.

Diana Șoșoacă atrage atenția că România intră prin acest într-o situație deja tensionată, pe care ea o descrie ca fiind un dublu litigiu – după alipirea Crimeii (momentul în care Moscova a decis anexarea Crimeii”, cum spune senatoarea) – ”și mai aducem aminte că în urmă cu o lună a declanșat un a declanșat un conflict cu Federația Rusă”.

Deci, în cazul unui conflict în care România ar interveni ”noi în acest moment suntem carne de tun!”.

”Nici nu vreau să îmi închipui ce se întâmplă în cazul în care Ucraina ar fi atacată de Rusia iar noi am fi obligați să ne luptăm cu Rusia! Până ajunge NATO aici cred că ne spulbera de pe fața pământului”, spune senatoarea, conchizând ferm - ”consider că ar trebui să ne mai gândim la semnarea acestui Tratat, având în vedere situația geopolitică din acest moment”.
86
Tagurile:
militar, tratat, România, Ucraina, Diana Șoșoacă
Tematic
Diana Șoșoacă sparge toate tiparele – o apariție de ”gradul 9”!
Situație scandaloasă în România - Diana Șoșoacă intervine! MECI de MECI!
Diana Șoșoacă, acțiune la nivel internațional – MODEL pentru Europa!
Șoșoacă: ”Servicii secrete EXTERNE îl impun pe Arafat – mâinile lui sunt pline de sânge!”

Загрузка...
Daniel Zamfir

Daniel Zamfir denunță o nouă ”cedare de SUVERANITATE” către străini

127
(reînnoit 07:57 23.06.2021)
O veste gravă vine de la Parlament – una dintre cele mai controversate legi, care ”permite  vânzarea necondiționată” către străini a trecut tacit! Cine e vinovat

BUCUREȘTI, 23 iul – Sputnik. Senatorul Daniel Zamfir face un anunț grav: în Senat s-a dat curs ”încă unei cedări de SUVERANITATE”.

Senatorul PSD arată că ieri Senatul a luat act că Legea privind vânzarea terenurilor agricole ”a trecut tacit”. Acuzația este gravă – și o vizează pe una dintre cele mai puternice și controversate figuri din PNL, Iulia Scântei.

”Printr-o manevră deja patentată, servitoarea de serviciu, Iulia Scântei, președinta Comisiei Juridice, a refuzat să dezbată în Comisia Juridică legea, deși comisia de agricultură, comisie co-raportoare, respinsese modificările care permiteau vânzarea necondiționata străinilor”, scrie Zamfir.

De fapt, aici este și cheia – articolele care vizează ”vânzarea necondiționată” a terenurilor agricole – România fiind o campioană la acest capitol, după cum menționează mass media.

Zamfir o acuză pe Iulia Scântei că ”acolo unde nu i se repartizează pentru raport proiecte de lege, solicită  Comisia Juridică să fie co-raportoare” și astfel, ”dacă vreun proiect, unde au ei interese, primește un raport negativ - cum e cazul acestei legi – Comisia Juridică nu o mai dezbate ca să treacă tacit în forma  inițiatorului”.

”Notărița milionară, abonată la contractele cu Statul,  continua agresiv să impună interese contrare românilor, în timp ce averea îi creste substanțial în timpul mandatului de senator”, acuză Zamfir, citând presa ieșeană, plină de informații despre senatoarea Iulia Scântei.

Precizăm că, în cazul proiectului legislativ la care se referă Daniel Zamfir, Camera Deputaților este decizională. Dar, așa cum ne amintim, Iohannis și PNL au făcut mare caz de legi care au trecut ”tacit” prin prima cameră sesizată. Acum tac. Oare de ce?

127
Tagurile:
Suveranitate, Daniel Zamfir

Загрузка...