Elena Udrea

Udrea, primul mesaj din România: ”Mă voi apăra mai bine de aici împotriva abuzurilor”

318
(reînnoit 19:10 08.07.2019)
Elena Udrea se declară gata să lupte cu abuzurile din justiție și spune că se poate apăra mai bine din România decât de departe.

BRUXELLES, 8 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. ”Da, m-am întors în România”, a anunțat Elena Udrea pe pagina ei de Facebook, precizând că a renunțat ”de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica”.

Udrea spune că decizia revenirii în țară a luat-o imediat după ce a fost eliberată în decembrie, dar că a venit doar acum pentru că a așteptat ”finalizarea actelor fetiței mele Eva și închiderea procedurii de extrădare”.

”Am ales să cer protecție în Costa Rica în condițiile în care tocmai aflasem că sunt însărcinată, iar evoluția în dosarul Gala Bute demonstra că este vorba de o execuție, nu de o judecată corectă, în baza legii. Am vrut astfel să îmi nasc copilul în siguranță, însă știți că am fost arestată când Eva avea 13 zile și doar faptul că Dumnezeu a vrut să o nasc mai devreme a făcut ca ea să vină pe lume în libertate”, și-a justificat Udrea meandrele deciziilor ei.

Și mesajul esențial: ”Referitor la procesele pe care încă le am în instanță, cred că mă voi apăra mai bine de aici decât de departe, împotriva abuzurilor care s-au făcut și în cazul meu”. Așadar, Udrea e pregătită de luptă, așa cum Sputnik a prevăzut dinainte de confirmarea oficială din partea fostului ministru. Varianta unei Elena Udrea pregătită să se ia la trântă cu sistemul sau cu statul paralel a fost confirmată și de jurnalistul Ion Cristoiu.

Vom vedea în perioada următoare ce surprize a pregătit Elena Udrea în lupta cu procurorii și cu sforarii sistemului care se vrea atotputernic în România!

318
Tagurile:
România, abuzuri, Elena Udrea, Ion Cristoiu
Tematic
Băsescu, Udrea și Orban, dați în judecată! ”E un român corect, revenit din Suedia”
Cum a scăpat-o Curtea Constituțională pe Udrea. Se vor reface cărțile la prezidențiale?
Bomba zilei! Udrea vine să se lupte cu statul paralel chiar din România

Загрузка...