Maia Sandu și Klaus Iohannis

Efectul întâlnirii Maia Sandu-Iohannis: deblocarea asistenței financiare pentru Moldova

846
Aflat în vizită oficială la București, premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a mulțumit României pentru sprijinul acordat, iar Iohannis a promis deblocarea asistenței financiare europene pentru Moldova.

BRUXELLES, 2 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Premierul Maia Sandu și vicepremierul Andrei Năstase și-au început prima lor vizită oficială în România printr-o întâlnire cu președintele Iohannis.

Președintele României a arătat, în conferința de presă comună, că ”este foarte important că această primă vizită a doamnei prim-ministru are loc în România, la București. Este important pentru că România a fost, este și va fi cel mai constant și dedicat susținător al Republicii Moldova. Este simbolic pentru că Romania a susținut prin acțiunea sa transferul pașnic de putere din 14 iunie care a pus capăt situației politice de criză”, a declarat Iohannis în cadrul conferinței de presă comune.

România va susține deblocarea asistenței financiare europene pentru  Republica Moldova, dar și trimiterea de experți europeni, a arătat Iohannis care a arătat că susține și reglementarea problemei din Transnistria cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova și cu neafectarea vectorului pro-european.

Iohannis a arătat că le-a transmis celor doi oficiali mult succes ”în acest mandat deloc ușor” și că i-a asigurat ”de tot sprijinul României și al meu personal în condițiile angajamentului pentru parcursul european al Republicii Moldova”.

Președintele României a anunțat, de altfel, că România va acorda asistență dedicată consolidării instituțiilor din Republica Moldova și că Administrația Prezidențială a transmis deja Guvernului României propunerea creării unui grup de experți care împreună cu experții Republicii Moldova să identifice unde este nevoie de astfel de asistență și să demareze proiecte concrete. Iohannis a afirmat că premierul Maia Sandu a răspuns pozitiv acestei propuneri și că el va urmări personal implementarea proiectului.

De asemenea, Iohannis a salutat continuarea proiectelor de interconectare energetică și a evidențiat demersurile lui personale la nivelul UE pentru Republica Moldova. Iohannis a reamintit că el a obținut includerea în concluziile Consiliului European a unei declarații de susținere pentru Republica Moldova.

La rândul ei, premierul Maia Sandu s-a declarat bucuroasă și onorată să se întoarcă la București, subliniind că este prima vizită oficială pe linie bilaterală și că aceasta ”reflectă convingător importanța și interesul pe care noul Guvern îl acordă relațiilor cu România”.

”Avem mare nevoie de sprijinul României, mai ales ca nu ne leagă doar interese comune, ci și un fundament istoric și cultural”, a arătat Maia Sandu, exprimându-și încrederea că România va rămâne alături în calitate de ”aliat de bază”.

Maia Sandu a mai spus că i-a solicitat președintelui Iohannis consiliere la nivel înalt și inițiative investiționale și că Parteneriatul strategic pentru integrare europeană este baza relației România-Republica Moldova. Ea și-a exprimat gratitudinea pentru asistența oferită de România în vederea implementării Acordului de Asociere cu UE, dar și pentru asistența financiară.

846
Tagurile:
România, Moldova, Maia Sandu, Klaus Iohannis
Tematic
Un ministru pleacă din guvernul Maia Sandu!
Maia Sandu vine la București pe 2 iulie, la invitația lui Iohannis
Ce datorii are Maia Sandu față de Vlad Filat și când acesta va fi eliberat din pușcărie
Igor Dodon a avut o convorbire telefonică cu Klaus Iohannis. Ce i-a propus
Iohannis a câștigat! Analist: ”Incredibil, la ce a dus delăsarea PSD!”
Acum – Iohannis poate suferi cea mai mare înfrângere! I-ar anula toate planurile!

Загрузка...