De ce l-au huiduit pe Oprișan: mesajul care a enervat PSD

588
În plin Congres al PSD, vicepreședintele formațiunii, Marian Oprișan, a transmis, într-o scrisoare deschisă, că românii au ”ars” partidul la vot fiindcă nu îi interesează așa mult justiția – ce trebuie să facă PSD.

BUCUREȘTI, 29 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. În spațiul online a apărut scrisoarea deschisă pe care președintele PSD Vrancea, Marian Oprișan, a transmis-o colegilor săi.

Acesta nu a fost lăsat să vorbească la Congres, fiind fluierat și huiduit. Oprișan a renunțat să mai susțină discursul.

Este posibil ca motivul acestei atitudini a colegilor să fie generat de scrisoarea deschisă a președintelui PSD Vrancea.

În documentul menționat, Oprișan a făcut o trecere în revistă a guvernărilor anterioare și a subliniat că ”epoca Băsescu” a fost pentru el și pentru mulți membri PSD un adevărat calvar.

Acesta spune că din istoria zbuciumată a PSD a învățat o serie de lucruri. În primul rând, Oprișan a vorbit despre faptul că nici o victorie nu e definitivă și nici un eșec nu e absolut, însă lupta trebuie să fie permanentă.

”Nu accept să mai fim tratați drept coșul de gunoi al Europei!”

”Nu vreau să ne mai lăsăm călcați în picioare de tot soiul de indivizi care și-au bătut joc de România. Nu vreau să mai lăsăm vreo minciună să treacă fără să răspundem. Nu vreau ca PSD să mai întoarcă și celălalt obraz. Prea am fost îngăduitori cu unii care n-au făcut nimic la guvernare nici pentru tineri, nici pentru muncitori, nici pentru pensionari. A venit vremea să le spunem adevărul direct în față. Opoziția de azi a dat cele mai proaste guverne de ieri. Așa că să le dăm cu guvernările lor în cap până le vine mintea la loc”, a spus Oprișan, potrivit stiripesurse.ro

Sursa citată menționează că oamenii i-au ”ars” la vot și că românii așteaptă de la PSD să facă exact ce a promis. Este vorba despre creșterea pensiilor, salariilor, despre a face noi locuri de muncă, autostrăzi, școli și spitale. De asemenea, a subliniat că românii nu sunt așa de interesați de justiție. Cu toate acestea, a recunoscut că sunt probleme mari în Justiție și a opinat că oamenilor trebuie să li se explice punct cu punct despre ce este vorba, dar și că PSD vrea justiție exact așa cum e în Franța sau Olanda, ”nici mai blândă, nici mai înțelegătoare”.

Un alt lucru învățat este Acela că PSD este despre români și despre România și a precizat că patria noastră trebuie să fie o putere în Europa.

”Nu accept să mai fim tratați drept coșul de gunoi al Europei. Nu accept să mai trimită aici produse de calitate mai proastă. Nu accept să ne cumpere pădurile și terenurile pe nimic. Nu accept să ne ia pe nimic toate bogățiile și pe români să-i țină cu mâna intinsă. Nu accept să-i exploateze pe muncitori și să le dea salarii de nimic pentru munci plătite cu mii de euro în Europa. Nu accept să fim de rangul 2 în Europa”, a declarat Oprișan.

Președintele PSD Vrancea a explicat că acesta este motivul pentru care nu va accepta o Uniune Europeană cu două viteze.

Sursa citată le-a transmis colegilor de partid că este momentul să fie uniți și să lupte pentru România.

588
Tagurile:
Congresul PSD

Загрузка...