Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă

Alertă: Iohannis a făcut publice motivele respingerii miniștrilor: surpriză totală!

1252
Reiese o bătaie de joc din repetarea copy-paste a unui motiv care, după ce că nu a mai fost folosit niciodată, nici măcar nu este detaliat câtuși de puțin!

BUCUREȘTI, 15 mai - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Așa cum a promis în conferința de presă susținută la ora 12, președintele a trimis premierului Dăncilă scrisorile referitoare la propunerile de numire în funcția de ministru al justiției, de ministru pentru românii de pretutindeni și în funcția de ministru al fondurilor europene.

În acest fel, președintele a făcut publice motivele pentru care au fost respinși miniștrii. Surpriza este totală. Iată motivele:

Eugen Nicolicea – Ministerul Justiției: ”Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al justiției”.

Tit Liviu Brăiloiu – Ministerul pentru românii de pretutindeni: ”Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al relației cu românii de pretutindeni”.

Oana Florea – Ministerul fondurilor europene: ”Față de documentația transmisă, analizând îndeplinirea condițiilor legale, precum și a criteriilor referitoare la corespunderea pentru funcție a candidatului propus, statuate prin jurisprudența instanței constituționale, apreciez că persoana propusă nu deține experiența necesară gestionării domeniului complex al fondurilor europene”.

Reiese o bătaie de joc din repetarea copy paste a unui motiv care, după ce că nu a mai fost folosit niciodată, nici când Iohannis a fost propus vicepremier și ministru de Interne, ei bine nici măcar nu este detaliat câtuși de puțin!

Cum să pui motivul ”lipsei de experiență” în cazul lui Eugen Nicolicea, poate cel mai experimentat legiuitor – mai ales în domeniul juridic! – acesta făcând parte din toate parlamentele din 1992 încoace! Și de fiecare dată a fost în Comisia Juridică, ba chiar conducând această comisie mulți ani!

Da, se poate spune că în titlu era mai potrivită formula ”bătaie de joc” decât ”surpriză”.

1252
Tagurile:
Viorica Dăncilă, Miniștri, Klaus Iohannis

Загрузка...